Rodion Markovits (n. Markovitz Jakab, ) a fost un scriitor, jurnalist și avocat evreu din Transilvania, care a scris în limba maghiară, fiind de cetățenie austro-ungară, apoi română. S-a remarcat în literatură printr-o scriere de o factură nouă în epocă, Garnizoana din Siberia, numită de el „roman-reportaj colectiv”, bazat pe experiența pe care a avut-o ca prizonier de război în timpul Primului Război Mondial, apoi ca participant la Războiul Civil Rus.
Biografia Înainte de Primul Război Mondial Gherța Mică, unde s-a născut Jakab MarkovitsPrenumele „Rodion” și l-a luat când și-a început cariera de publicist., era un mic sat cu populație preponderent românească din Țara Oașului. Locuiau acolo și câteva familii de evrei, printre care familia Markovits. József Markovits, tatăl viitorului scriitor, era cel mai de vază dintre evreii satului, având un magazin și ceva pământ. Era un om umblat prin lume și cult. Cita ocazional din William Shakespeare, Johann Wolfgang von Goethe, Friedrich Schiller și Heinrich Heine. Mama lui, Éva Steiner, era de asemenea iubitoare de literatură, recita pe de rost poezii de George Gordon Byron și de Heine. Citind cărțile pe care le aveau în casă, viitorul scriitor a început să iubească și să respecte literatura încă din copilărieSzekernyés 2011, p. 53..
Copiii familiei au început școala în particular. Pentru aceasta, tatăl a angajat-o ca învățătoare pe Szerafin Simonyi, sora lingvistului . La sfârșit de an școlar, copiii mergeau să dea examen la Turț și, mai târziu, la Halmeu. De la această învățătoare a învățat să scrie, numai ungurește, viitorul scriitor. Tot de la ea a primit prima carte pe care a citit-oSzekernyés 2011, p. 56..
Părinții l-au îndrumat pe Jakab spre o carieră intelectuală. A urmat studiile secundare la Satu Mare, mai întâi la liceul romano-catolic, apoi la colegiul reformat. Era un elev slab, de mai multe ori a fost corigent, dar participa la cercul literar al colegiului cu recitări, expuneri și critici. Avea 16 ani când i-a apărut o scriere ca editorial în ziarul Szatmár din Satu MareSzekernyés 2011, p. 57..
Markovits ar fi vrut să fie profesor, dar părinții au insistat să facă studii de drept. După bacalaureat, în 1903, s-a înscris la drept, la Universitatea din Budapesta, dar îl interesa mai mult filosofia și a început să-i studieze pe Baruch Spinoza, Immanuel Kant și Karl Marx. S-a și transferat la filosofie, dar tatăl lui l-a obligat să se întoarcă la drept.
Markovits nu a renunțat la dorința de a deveni scriitor și jurnalist. La Budapesta, primul articol l-a publicat în ziarul Népszava al Partidului Social-Democrat din Ungaria. A devenit chiar membru al acestui partid. Atunci a început să semneze cu prenumele „Rodion” al personajului Raskolnikov din Crimă și pedeapsă de Fiodor DostoievskiBence și Tapodi 2018, p. 47.. I-a cunoscut pe unii dintre cei mai de seamă scriitori maghiari ai epocii: Ferenc Molnár, Jenő Heltai, Dezső Kosztolányi, Frigyes Karinthy. Se întâlnea cu aceștia la cafenelele New York și Meteor. În 1905 a scos chiar o revistă literară, Virrasztás, dar din aceasta a apărut numai primul numărBalogh 1994..
După terminarea facultății, a fost stagiar în mai multe birouri de avocatură din Budapesta, lucrând și pentru agenții de publicitate. Colabora totodată la publicații din capitală și din provincie, dar nu putea să se descurce fără bani și de la părinți. S-a înscris la un seminar privat din Cluj ca să se pregătească pentru examenul de avocat, pe care l-a dat la Târgu Mureș. Pentru scurtă vreme, a practicat avocatura la Satu Mare, apoi s-a întors la Budapesta, unde a devenit directorul unei fabrici de căruțe înființată de un prieten al luiSzekernyés 2011, p. 58..
Markovits s-a căsătorit în 1909 cu Erzsébet Pfeifer, proaspătă absolventă a liceului. În 1911 i s-a născut unicul copil, András Markovits.
În timpul războiului În prizonierat Deși fusese scutit mai înainte de serviciul militar, totuși, la 1 ianuarie 1915, Markovits a fost încorporat. Și-a dus familia la Gherța Mică, a urmat o pregătire de ofițer de rezervă în Ungaria, apoi a ajuns în împrejurimile orașului Luțk, în prezent în Ucraina, ocupat de armata austro-ungară. Acolo, Markovits a servit în subunitatea de aprovizionare a unui regiment. La 4 iunie, rușii au pornit o ofensivă și au luat prizonieri aproape 500.000 de militari austro-ungari, printre care era și Markovits. A ajuns într-un lagăr aproape de Moscova, apoi în unul de lângă Kiev. De acolo, grupul în care era a fost îmbarcat într-un tren. A urmat o călătorie de mai multe săptămâni, în timpul căreia Markovits a redactat și scris de mână un fel de ziar pe baza comunicatelor de război oficiale rusești, pe care l-a intitulat Transzszibériai Tudósító (Buletin Transsiberian).
În final, grupul a ajuns în Siberia, într-un lagăr de la Habarovsk, pe malul fluviului Amur. Și acolo, Markovits a redactat, în octombrie 1916, un singur număr dintr-o publicație numită Amur Kurír. În ea era un editorial, o nuvelă, un jurnal de călătorie, o caricatură, o traducere dintr-o publicație rusească etc. În noiembrie 1916, prizonierii au fost duși într-un lagăr de la Krasnaia Recika, cu 13 km mai la est, pe malul râului Ussuri care forma frontiera cu China.
Lagărul era relativ confortabil, fiind un complex de clădiri folosit înainte drept cazarmă. În afară de faptul că erau captivi, prizonierii erau liberi să facă ce doreau. Aveau propria lor organizare, care o imita pe cea din armata austro-ungară. Ofițerii rezerviști, ca Markovits, aveau o viață culturală activă. Țineau lecturi publice, prelegeri de popularizare a științei, aveau o trupă de teatru care dădea spectacole, orchestre de amatori care dădeau concerte. Markovits era redactor la Szibériai Újság (Ziarul siberian), publicația lor săptămânală scrisă și multiplicată de mână, care avea ca model publicații moderne din orașe mari, cu un conținut variat. A apărut timp de doi ani, cu articole pe teme politice și sociale, texte literare, comunicate și corespondențe luate din publicații rusești despre situația de pe front, hotărârile adunărilor ofițerilor, ordinele comandamentului lagărului etc.Szekernyés 2011, p. 59..
Markovits se bucura de autoritate și prețuire din partea camarazilor, nu numai ca redactor și scriitor, ci și pentru că știa să-i adune în jurul lui pe tinerii intelectualiSzekernyés 2011, p. 59-60.. Erau vremuri revoluționare. A avut loc Revoluția din Februarie 1917, când Nicolae al II-lea al Rusiei a abdicat și a venit la putere un guvern provizoriu care pregătea instaurarea unui regim democratic liberal. Însă puterea locală era în mâinile consiliilor muncitorești și ale soldaților, numite „soviete”. Acestea erau dominate de socialiști de diferite orientări, printre care cea mai radicală era a așa-numiților „bolșevici” conduși de Vladimir Ilici Lenin. Aceștia erau din ce în ce mai puternici în cadrul sovietelorRussian Revolution, The History Channel Encyclopedia, history.com (accesat la 23 iunie 2026).. În prelegerile pe care le ținea, Markovits își exprima concepțiile de stânga, dar și scepticismul în privința revoluțiilor în general. Considera că revoluția care va urma nu va aduce transformări sociale radicale, căci caracteristica fundamentală a omului este egoismul. Revoluționarii învingători nu fac în esență altceva decât exploatatorii cărora le iau locul. Nu se aștepta de la revoluție decât la o răzbunare pentru cele ce s-au întâmplat înainteSzekernyés 2011, p. 60..
În timpul Războiului Civil Rus La 9 noiembrie 1917, în lagăr a ajuns știrea izbucnirii la Petrograd a revoluției bolșevicilor, care au acaparat puterea centrală, și a început un război civil între forțele lor, numite „roșiii”, și cele ale oponenților lor, numite „albii”. La 15 februarie 1918, garda lagărului l-a părăsit pe acesta. Dat fiind că înainte ofițerii primiseră o soldă de 50 de ruble pe lună, au angajat soldați pe banii lor pentru paza lagărului împotriva eventualelor atacuri din afară. La 3 martie 1918, guvernul bolșevic a încheiat pacea de la Brest-Litovsk cu Germania și Austro-Ungaria și a început întoarcerea acasă a prizonierilor de război. La 14 aprilie 1918, lagărul de la Krasnaia Recika a fost evacuat complet. Prizonierii care aveau bani au pornit individual spre casă. În mai 1918, în jur de 1.000 de prizonieri s-au îmbarcat într-un prim tren care a plecat din localitate. Au ajuns până la Samara, dar n-au putut traversa Volga din cauza luptelor dintre roșii și albi. S-au întors în Siberia și au devenit din nou prizonieri într-un lagăr de lângă Krasnoiarsk, unde erau 13.000 de prizonieri. Lagărul era administrat de Legiunea Cehă, formată din foști prizonieri cehi și slovaci, care erau de partea albilor. Markovits și camarazii lui au fost nevoiți să-și asigure subzistența prin tot felul de metode. El a lucrat timp de șapte săptămâni într-un atelier de tinichigerie și, în același timp, și-a continuat activitatea de publicist. A colaborat ocazional la publicația ilegală EniseiNumele fluviului care trece prin Krasnoiarsk., scrisă de mână în două exemplare în lagăr, redactată de doi foști prizonieri maghiari de orientare bolșevică. La 1 august 1919, aceștia au fost condamnați la moarte pentru răzvrătire de către tribunalul militar al batalionului local al Legiunii Cehe și executați.
La 20 ianuarie 1920, Armata Roșie i-a alungat pe albi din Krasnoiarsk cu ajutorul foștilor prizonieri din lagărul de acolo. Albii au pornit spre Vladivostok în cinci trenuri, printre care unul transporta jumătate din rezerva de aur a Rusiei. Acest tren a fost capturat de roșii la Irkutsk. Între timp se formase un regiment internaționalist al Armatei Roșii, cu un efectiv de peste 3.600 de militari, în majoritate foști prizonieri maghiari. Markovits devenise ofițer politic al unui batalion al regimentului. În același regiment s-a înrolat și Jaroslav Hašek, autorul romanului Peripețiile bravului soldat Švejk, dar cei doi nu s-au cunoscutBaliga 2014, p. 121.. La sfârșitul lui martie 1920, Lenin a ordonat ca „trenul de aur” să fie condus la Moscova, însoțit de alte două trenuri. Cu aceasta a fost însărcinat regimentul internaționalist, iar foștilor prizonieri li s-a promis că, ajunși la destinație, vor fi lăsați să plece acasă. Operațiunea era periculoasă. Calea ferată era în stare proastă, unele poduri erau aruncate în aer, combustibil pentru locomotive se găsea greu, exista riscul ca transportul să fie atacat de bande înarmate, de resturi ale unităților albilor și ale legiunii cehe. La Samara s-a primit ordin să fie schimbată destinația. La 21 aprilie 1920, în loc de Moscova, transportul s-a îndreptat către Kazan, unde a ajuns la 3 mai. Regimentul a rămas acolo timp de un an cu funcția de garnizoană a orașului. Războiul civil continua, provocând foamete. Markovits a pierdut 30 de kilograme. Medicii l-au declarat grav bolnav, inapt pentru serviciu, și s-a putut întoarce acasă. Trecând prin Germania, a ajuns la Gherța Mică, de acum în România, la 4 mai 1921.
Din nou acasă Întremat cu ajutorul cumnatului său medic în Satu Mare, după o jumătate de an, Markovits s-a mutat împreună cu familia în acest oraș, și a deschis un cabinet de avocatSzekernyés 2011, p. 61-62.. A rupt cu activitatea de revoluționar și a dus o viață de mic burghezSas 2006 .. Totuși, fiindcă se întorsese din Uniunea Sovietică, trebuia să se prezinte regulat la Siguranța Statului. Nu se împăca cu profesia de avocat și se interesa în continuare de literatură și publicistică. S-a împrietenit cu proprietarul și redactorul șef al ziarului Szamos, care l-a angajat ca jurnalist. A adunat scrieri pe care le publicase în periodice înainte de război, precum și nuvele și amintiri scrise de la întoarcerea acasă, publicându-le în 1925, în volumul Ismét találkoztam Balthazárral (M-am întâlnit din nou cu Balthazár), la o editură din Satu Mare.