Pescuitul excesiv, numit și suprapescuit, reprezintă epuizarea unei specii de pește dintr-o întindere de apă într-un ritm alarmant, care nu îi permite să se reproducă suficient, ceea ce o poate face să devină pe cale de dispariție în zona respectivă. Conform unui raport al Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO) a Națiunilor Unite, FAO estimează că o treime din stocurile de pești din lume au fost pescuite excesiv în anul 2015. Peste 30 de miliarde de euro subvenții publice sunt utilizate pentru anual pentru piscicultură.
Pescuitul excesiv poate apărea pe întinderi de apă de orice dimensiuni, precum iazuri, râuri, lacuri sau oceane și poate duce la epuizarea resurselor, rate de creștere biologică reduse și scăderea nivelului de biomasă. Pescuitul excesiv poate cauza un spor natural negativ, drept urmare populația de pești nu mai este capabilă să se repopuleze. Unele forme de pescuit excesiv, precum pescuitul excesiv al rechinilor, au condus la perturbarea întregului ecosistem acvatic.
Capacitatea unei pisciculturi de a-și reveni după pescuitul excesiv depinde de condițiile ecosistemului și de cât de adecvat este acesta pentru recuperare. Schimbările dramatice în structura speciilor pot duce la o schimbare a ecosistemului, în care alte fluxuri de energie de echilibru implică o structură diferită a speciei în comparație cu cea prezentă înainte de epuizarea stocului original de pești. De exemplu, odată ce păstrăvul a fost suprapescuit, crapul ar putea să preia controlul într-un mod care ar face imposibilă repopularea păstrăvului.
Scara globală miniatura|300x300px| Nivelul pescuitului excesiv variază de la 1 la 7, 7 reprezentând cel mai mare nivel al suprapescuitului Pescuitul excesiv a epuizat stocurile zonelor piscicole din întreaga lume. Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură a estimat într-un raport din 2018 că 33,1% din stocurile mondiale de pește sunt afectate de pescuitul excesiv. În perioada preindustrială s-a observat o creștere alarmantă a pescuitului. În special, a fost examinat pescuitul excesiv în Oceanului Atlantic de Vest în primele zile ale colonizării Americii de către europeni.
Partea stocurilor de pește care se încadrează în nivelul biologic prielnic a prezentat o tendință de scădere, de la 90% în anul 1974 la 66,9% în anul 2015. În schimb, procentul stocurilor pescuite la niveluri biologice neprielnice, a crescut de la 10% în anul 1974 la 33,1% în anul 2015, cu cele mai mari creșteri la sfârșitul anilor 1970 și 1980. miniatura| Tendințe globale privindarea stocurilor de pești din lume în anul 2020, din statisticul Yearbook al FAO În 2015, stocurile de pescuit maxime (denumite anterior stocuri de pescuit complete) au reprezentat 59,9% și stocurile subpescuite au reprezentat 7% din totalul stocurilor estimate. În timp ce proporția stocurilor subpescuite a scăzut continuu din anul 1974 până în anul 2015, stocurile de pescuit durabile au scăzut între anii 1974 și 1989, apoi au crescut la 59,9% în anul 2015.
În 2015, printre cele 16 zone majore din sondaj, Marea Mediterană și Marea Neagră au avut cele mai mari procentaje, respectiv (62,2%) de stocuri neprielnice, urmate îndeaproape de Pacificul de Sud-Est cu 61,5% și Atlanticul de Sud- Vest cu 58,8%. În contrast, Pacificul Central de Est, Pacificul de Nord-Est (Zona 67), Pacificul de Nord-Vest (Zona 61), Pacificul Central de Vest și Pacificul de Sud-Vest au avut cea mai mică proporție (între 13 și 17%) de stocuri de pești la un nivel biologic neprielnic.
Daniel Pauly, un om de știință în domeniul pescuitului, cunoscut pentru studiile sale făcute despre impactul uman asupra pisciculturilor, a comentat:
Dovezi Exemple de pescuit excesiv există în zone precum Marea Nordului, Platforma continentală Grand Banks din Newfoundland și Marea Chinei de Est. EU must end overfishing to protect our oceans, say scientists În aceste locații, pescuitul excesiv s-a dovedit nu numai dezastruos pentru stocurile de pește, ci și pentru comunitățile de pescari care trăiesc din pescuit. La fel ca și alte industrii extractive, cum ar fi silvicultura și vânătoarea, pescuitul este susceptibil când vine vorba de interacțiune economică între proprietate sau administrare și viabilitate, cunoscută și sub numele de tragedia bunurilor comune. dreapta|miniatura|300x300px| Stocurile pescuitului excesiv din Statele Unite, 2015
Tonul a fost vânat de indigeni în zona de nord a Mării Adriatice de secole. Creșterea pescuitului a împiedicat migrația bancurilor mari de pești în Golful Triest. Ultima captură majoră de ton a fost făcută în 1954 de pescarii din Santa Croce, Contovello și Barcolana.Andrea Di Matteo "Santa Croce, 1954: ultima grande pescata di tonni", Il Piccolo, 23. August 2014. Pisciculturile de hamsie de pe coasta peruviană s-au prăbușit în anii 1970 după pescuitul excesiv și un sezon de încălzire El Niño a eliminat în mare măsură hamsia din apele sale. Hamsia era o resursă naturală majoră în Peru, numai în 1971 fiind 10,2 milioane de tone metrice de hamsie. Cu toate acestea, în următorii cinci ani, capturile flotei peruviene s-au ridicat la doar aproximativ patru milioane de tone. Aceasta a fost o pierdere majoră pentru economia din Peru.
Prăbușirea pescuitului de cod de pe Newfoundland și decizia Canadei din 1992 de a impune un moratoriu nedefinit asupra Platformei continentale Grand Banks este un exemplu catastrofic al consecințelor pescuitului excesiv.
Pisciculturile de Limbă-de-mare din Marea Irlandeză, vestul Canalului Mânecii și alte locații au pescuit excesiv până la o prăbușire totală, conform Planului oficial de acțiune al guvernului Britanic privind biodiversitatea. Regatul Unit a creat acest plan pentru a încerca să restabilească piscicultura, însă suprapopularea umană și cererea în creștere pentru pești a ajuns la un punct în care cererea de alimente amenință stabilitatea acestor pisciculturi, dacă nu chiar supraviețuirea speciei.
Mulți pești din adâncuri sunt expuși riscului, cum ar fi peștele pion portocaliu și codul. Marea adâncă este aproape complet întunecată, în mare parte înghețată și are puțină hrană. Peștii din adâncuri cresc încet din cauza hranei limitate, au metabolismul lent, rate reduse de reproducere și mulți nu ating maturitatea de reproducere decât după 30-40 de ani. Un file de pion portocaliu la magazin are probabil cel puțin 50 de ani. Majoritatea peștilor din adâncuri se află în apele internaționale, unde nu există protecție legală. Majoritatea acestor pești sunt capturați de traulere adânci în apropierea monturilor subacvatice, unde se adună pentru hrană. Înghețarea rapidă permite traulierelor să lucreze zile la rând, iar pescarii moderni vizează peștele cu ușurință.
Știuca albastră a dispărut în Marile Lacuri din America de Nord în anii 1980. Până la mijlocul secolului al XX-lea, știuca a fost un pește valoros din punct de vedere comercial, aproximativ o jumătate de milion de tone fiind debarcate începând din perioada anilor 1880 până la sfârșitul anilor 1950, când populațiile s-au prăbușit, aparent, printr-o combinație de pescuit excesiv, eutrofizare antropică și competiție cu retropina introdusă.
Fondul Mondial Pentru Natură și Societatea Zoologică din Londra și-au publicat „Raportul Planetei Albastre Vii” la 16 septembrie 2015, care afirmă că a existat o scădere dramatică de 74% a stocurilor la nivel mondial ale peștilor scombride importanți, cum ar fi macrou, ton și bonitos între 1970 și 2010, iar „dimensiunile populației globale de mamifere, păsări, reptile, amfibieni și pești au scăzut în medie la jumătate în doar 40 de ani”..http://awsassets.wwf.org.au/downloads/mo038_living_blue_planet_report_16sep15.pdf
Pescuitul excesiv al tonului roșu al Pacificului, pe cale critică de dispariție, a dus la creșterea imensă a prețului capturii oricum limitate. În ianuarie 2019, un ton de 278 kilograme (612 lire sterline) s-a vândut cu 333,6 milioane de yeni, sau peste 3 milioane de dolari americani, 4.900 dolari pe liră. Pescarii, motivați de valoarea ridicată a peștilor, folosesc tehnici extraordinare pentru a-i prinde, lăsând populația pe punctul de a se prăbuși.
În management Mai multe țări își gestionează în mod eficient pescuitul. Exemplele includ Islanda și Noua Zeelandă. Statele Unite au recurs la limitarea activităților de pescuit pentru a preveni epuizarea stocurilor de pește.
Consecințe dreapta|miniatura|300x300px| Stocurile de cod din Atlantic au fost sever supra-pescuite în anii 1970 și 1980, ducând la prăbușirea lor bruscă în 1992 Potrivit unui raport al ONU din 2008, flotele de pescuit ale lumii pierd în fiecare an 50 miliarde de dolari americani din cauza stocurilor epuizate și a gestionării deficitare a pescuitului. Raportul, elaborat de Banca Mondială împreună cu Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură afirmă că jumătate din flota mondială de pescuit ar putea fi casată fără nicio modificare a capturilor. În plus, biomasa stocurilor mondiale de pește a fost lăsată să scadă până în punctul în care nu mai este posibil să se prindă cantitatea de pește care ar putea fi capturată. Incidența crescută a schistosomiazei în Africa a fost legată de scăderea speciilor de pești consumatori ai melcilor care transportă paraziții responsabili de apariția bolii. Creșterea masivă a populațiilor de meduze amenință stocurile de pești, deoarece acestea concurează cu peștii pentru hrană, mănâncă ouă de pește și otrăvesc sau roiesc peștii și pot supraviețui în medii sărace în oxigen, unde peștii nu pot; fac ravagii masive în domeniul pescuitului comercial. Pescuitul excesiv elimină un competitor și prădător major de meduze, agravând explozia populației de meduze. Atât schimbările climatice, cât și restructurarea ecosistemului s-au dovedit a avea roluri majore în creșterea populației de meduze din Marea Irlandei în anii '90.
Potrivit Raportului Global de Evaluare privind biodiversitatea și serviciile ecosistemice din 2019 publicat de Platforma Interguvernamentală Științifico-Politică privind biodiversitatea și serviciile ecosistemelor, pescuitul în exces este un factor principal de extincție în masă în oceanele lumii.
Tipuri Există trei tipuri recunoscute de pescuit excesiv biologic: pescuitul excesiv al creșterii, pescuitul excesiv recrut și pescuitul excesiv în ecosistem.
Pescuitul excesiv al creșterii miniatura| Pescuitul excesiv poate epuiza speciile cheie de recif și poate afecta habitatul coralilor. Peștii de recif de corali sunt o sursă semnificativă de hrană pentru peste un miliard de oameni din întreaga lume.How does overfishing threaten coral reefs? NOAA: National Ocean Service. Updated: 4 February 2020. Pescuitul excesiv al creșterii are loc atunci când peștii sunt recoltați la o dimensiune medie mai mică decât dimensiunea care ar produce randamentul maxim pe recrutare. Un recrut este un individ care ajunge la maturitate sau în limitele specificate de o piscicultură, care sunt de obicei de mărime sau vârstă. Acest lucru face ca randamentul total să fie mai mic decât ar fi dacă peștii ar fi lăsați să crească la o dimensiune adecvată. Acest lucru poate fi contracarat prin reducerea mortalității prin pescuit la niveluri mai scăzute și creșterea dimensiunii medii a peștilor recoltați la o dimensiune care va permite randamentul maxim pe recrutare.
Pescuitului excesiv prin recrutare Pescuitul excesiv prin recrutare are loc atunci când populația adultă matură (biomasa de reproducere) este epuizată la un nivel în care nu mai are capacitatea de reproducere de a se reface - nu sunt suficienți adulți pentru a produce urmași. Creșterea biomasei stocului de reproducere la un nivel țintă este abordarea adoptată de manageri pentru a restabili o populație supra-pescuită la niveluri durabile. Acest lucru se realizează, în general, prin plasarea moratoriilor, a cotelor și a limitelor de dimensiune minimă pentru o populație de pești.
Pescuitul excesiv în ecosistem