Entoloma bloxamii (Miles Joseph Berkeley și Christopher Edmund Broome, 1854 ex Pier Andrea Saccardo, 1887), sin. Entoloma madidum (Elias Magnus Fries, 1836 ex Claude Casimir Gillet, 1876), din încrengătura Basidiomycota, în familia Entolomataceae și de genul Entoloma,Index FungorumMycobank a cărui nume poporal nu este cunoscut, este o specie de ciuperci comestibile mai rară și saprofită de humus, dar, de asemenea, coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Bureții trăiesc în România, Basarabia și Bucovina de Nord, preponderent pe câmpii și pajiști neameliorate, nefertilizate, cum sunt cele vechi și fânețele seculare, dar de asemenea prin luminișuri de pădure, cu predilecție mixte. Sunt de obicei asociați cu soluri moderat uscate, nu prea proaspete, calcaroase, deși pot fi găsiți și în zone mai acide, fiind amenințați de perturbarea habitatului său, cauzată de ameliorarea solului prin agricultura. Apar preferat la altitudini ceva mai înalte, de la deal la munte, din iunie până în noiembrie, dar sezonul principal sunt lunile septembrie și octombrie.Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 192-193, ISBN 978-3-440-13447-4Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 248-249 - 2, ISBN 3-405-11774-7

Taxonomie thumb| left|120px|P. A. Saccardo În 1836, specia a fost descrisă pentru prima dată de renumitul savant suedez Fr. drept Agaricus madidusElias Magnus Fries și Fransiscus Theodorus Noréus: „Picilegium plantarum neglectarum: Decadem primam: Agaricos hyperhodios sistentem”, Editura Regiae Academiae Typograph, Uppsala 1836, p. 6 și transferată sub păstrarea epitetului la genul Entoloma de micologul francez Gillet în 1876.Claude Casimir Gillet: „Les Hyménomycètes: Ou, Description de tous les champignons (Fungi) qui croissent en France”, vol. 1, Editura Ch. Thomas – Imprimeur de la Préfecture, Alençon 1876, p. 399 La acest epitet se referă de asemenea Rhodophyllus madidus, cu o modificare al numelui generic prin cunoscutul micolog francez Lucien Quélet (1886)Lucien Quélet: „Enchiridion Fungorum in Europa Media et Praesertim in Gallia Vigentium”, Editura Octave Doin, Paris 1886, p. 58 și Agaricus madidus var. bloxamii al micologului american David L. Largent (1974).D. L. Largent: „Agaricus madidus var. bloxamii”, în: „Madroño”, vol. 22, nr. 7, 1974, p. 368 Taxonul Entoloma madidum este adesea folosit, preponderent în America de Nord.

Dar numele binomial hotărât este cel determinat de micologii englezi Miles Joseph Berkeley și Christopher Edmund Broome ca Agaricus bloxamii (scris de ei bloxami) în volumul 13 al jurnalului științific Annals and Magazine of Natural History din 1854,[M. J. Berkeley & Ch. E. Broome: „Agaricus bloxami”, în: „Annals and Magazine of Natural History”, vol. 13, p. 399 transferat corect sub păstrarea epitetului la genul Entoloma de micologul italian Pier Andrea Saccardo de verificat în volumul 5 al marii sale opere Sylloge fungorum omnium husque cognitorum din 1887,P. A. Saccardo: „Sylloge fungorum omnium husque cognitorum”, vol. 5, Editura „Sumptibus auctoris typis Seminarii”, (apoi R. Friedländer und Sohn, Berlin), Padova 1887, p. 684 fiind numele curent valabil (2020). De asemenea, taxonul Agaricus bloxamii var. triste, descris de micologul francez Émile Boudier (1906),Émile Boudier: „Icones Mycologicae”, vol. 1, Editura Paul Klincksieck, Paris 1906, tab. 92 este acceptat sinonim.

Epitetul bloxamii a fost creat de sus numiții micologi Berkeley și Broome în onoarea naturalistului și teologului englez Andrew Bloxam (1801-1878).

Descriere thumb|left|265px|Bres.: Entoloma bloxamii Pălăria: are un diametru de 4-7 (10) cm, este fermă și cărnoasă, nu higrofană, mai întâi boltit-conică, luând în curând forma de clopot, pentru a deveni în urmă extinsă cu un centru clar cocoșat. Marginea ascuțită este pentru mult timp răsfrântă spre picior. Cuticula cu suprafața mată, uscată (la umezeală lucioasă și unsuroasă), ridată radial, este de un colorit care variază de la gri-albastru peste purpuriu-albastru închis până la negricios-liliaceu, devenind la sfârșitul evoluției gri-maroniu. Lamelele: ușor proeminente stau dens, sunt subțiri, sinuoase, ascendente, iar în vârstă bulboase spre margine, bifurcate, cu lameluțe intercalate și muchii crenate precum strâmt aderate la picior, fiind inițial albicioase sau deschis alb-gălbuie, apoi de un roz cremos până la roz de somon. Piciorul: robust și ceva fibros are o înălțime de 4-8cm și o grosime de 1-2,5cm, este mai mult sau mai puțin cilindric, în tinerețe plin, la bătrânețe gol pe dinăuntru și rigid, coaja fiind mată și gri-albăstruie până purpuriu-albastră, alocurea striată longitudinal albicios, decolorându-se puternic odată cu înaintarea în vârstă. Este colorată mai palid decât piciorul. Tija nu poartă un inel. Carnea: albicioasă, iar sub coaja piciorului gri, este plină și fermă, având un miros slab făinos precum un gust blând, și el ceva de faină sau de ridiche. Caracteristici microscopice: are spori izodiametrici ( de același diametru) cu o mărime de 6,5-7,9 x 6,1-7,4 microni, rotunjori și nu prea pronunțat colțuroși (5 colțuri). Pulberea lor este de un roz-auriu deschis. Basidiile preponderent cu 4 sterigme fiecare sunt clavate, poartă fibule, măsurând 35-45 x 8-12 microni. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) cu numeroase catarame sunt subțiri și predominant intacte, doar parțial slab gelificate în stratul superior, în apropierea vârfului cu celule de capăt cilindrice, nelărgite în stratul mai adânc și cu celule de capăt subțiri, clavate, oarecum extinse. Sub-cuticula cu hife ceva mai largi și mai scurte sunt pigmentate intracelular difuz pal maroniu, mai ales în straturile mai adânci. Pleurocistidele (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor) sunt scurt septate, hifele fiind moderat late, nu conice la capete. Cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) prezintă numeroase celule sterile clavate, dar fără ar fi clar diferențiate.Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XI, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1929, p. + tab. 548 - 1Rolf Mohan: „Pilze mit ihren mikroskopischen Merkmalen”, Wünnewill 2008, nr. 124Entolomataceae 2018 Reacții chimice: nu sunt cunoscute.

Confuzii Buretele poate fi confundat în primul rând cu Entoloma nitidum (necomestibil),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 212-213, ISBN 3-405-12124-8 sau cu specii ale aceluiași gen, ca de exemplu: Entoloma chalybeum (mai mic, necomestibil),Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 256-257 - 2, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum) Entoloma clypeatum (comestibil),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 246-247, ISBN 3-405-12116-7 Entoloma euchroum (necomestibil),Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 264-265, ISBN 88-85013-37-6 Entoloma hiemale sin. Entoloma saundersii (necomestibil),Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 268-269, ISBN 88-85013-25-2 Entoloma prunuloides (necomestibil), (necomestibil),Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 192-193, ISBN 978-3-440-13447-4 Entoloma sepium (comestibil, cuticulă mai deschisă, crește sub porumbar),Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 119, ISBN 978-3-8427-0483-1 Entoloma sinuatum (otrăvitor)Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 236-237, ISBN 3-405-11774-7 sau Entoloma turbidum (necomestibil),Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 270-271, ISBN 88-85013-25-2 dar și cu bureți altor genuri, astfel cu Cortinarius argentatus (necomestibil),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 188-189 - 1, ISBN 3-405-12081-0 Cortinarius violaceus (comestibil).Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 226-227, ISBN 3-405-12116-7 Lepista glaucocana (comestibil),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 318-319, ISBN 3-405-12081-0 Tricholoma acerbum (necomestibil),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 328-329, ISBN 3-405-12081-0 Tricholoma gausapatum (comestibil),Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 318-319, ISBN 88-85013-25-2 Tricholoma portentosum (comestibil, savuros, se dezvoltă preponderent sub molizi și pini, respectiv sub plopi tremurători și mesteceni, miros de pepeni, castraveți, ușor de faină și gust blând, ceva făinos, după mestecare ca de pepene sau de stridie)Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 296-297, ISBN 3-405-11774-7 sau Tricholoma terreum (comestibil).Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 278-279, ISBN 3-405-11774-7

Specii asemănătoare în imagini

Valorificare Ciuperca, în niciun caz toxică, este văzută de majoritatea micologilor comestibilă. Deși nu de savoarea burețiilor de mai, ea pot fi pregătită în același fel.

Note

Bibliografie Josef Breitenbach & Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 4 - Blätterpilze, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 1995, ISBN 3-85604-040-4 Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8 Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4 Egon Horak: „Röhrlinge und Blätterpilze in Europa”, Editura Spektrum, München 2005 G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 4: „Ständerpilze: Blätterpilze II (Hell- und Dunkelblättler)“, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2003, ISBN 978-3-8001-3281-2 Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2 Wulfard Winterhoff: „Die Pilzflora der Magerrasen - Gefährdung und Schutz”, în: „Akademie für Naturschutz und Landschaftspflege (ANL)”, vol. 20, Laufen 1996

Legături externe

Entoloma bloxamii, film

Categorie:Entoloma Categorie:Micoriză Categorie:Ciuperci saprofite Categorie:Ciuperci comestibile Categorie:1836 în știință