Mizerabilii (în ) este un film franco-italo-german în două serii din 1958, regizat de Jean-Paul Le Chanois după romanul Mizerabilii (1862) al lui Victor Hugo. A fost una dintre cele patru coproducții cinematografice realizate de Franța și Germania de Est în faza de scurtă durată a dezghețului politic produs dincolo de Cortina de Fier. F. B. Habel, Das große Lexikon der DEFA-Spielfilme, Berlin, 2001, p. 139. Rolul fostului ocnaș Jean Valjean este interpretat aici de Jean Gabin.Mizerabilii la themoviedb.org

Filmările au avut loc în perioada 1 aprilie - 25 octombrie 1957 în studiourile Babelsberg din Potsdam (RDG) și Francœur din Paris (Franța). Jean-Charles Sabria, Cinema Français: Les Années 50. Les longs métrages réalisés de 1950 à 1959, Éditions du Centre Georges Pompidou/Économica, Paris, 1987, nr. 592. O mare parte a filmărilor au fost realizate pe parcursul a opt săptămâni în studioul DEFA din Potsdam-Babelsberg, unde au fost reconstruite, potrivit indicațiilor existente în roman, străzile pariziene de la începutul secolului al XIX-lea. În Franța au fost filmate doar secvențele exterioare de la Toulon (departamentul Var), de la Digne (departamentul Alpes-de-Haute-Provence), din Grădina Luxemburg și de pe cheiurile Senei. Susan Hayward, French Costume Drama of the 1950s : Fashioning Politics in Film, Intellect, Bristol-Chicago, 2010, p. 225. Mizerabilii a fost lansat oficial la 12 martie 1958 în Franța și în 16 și 23 ianuarie 1959 în Republica Democrată Germană.

Ecranizarea lui Jean-Paul Le Chanois a cunoscut un succes comercial remarcabil în Franța, fiind vizionată de peste 7,8 milioane de spectatori și devenind cel mai popular film al anului 1958. Criticii de film o consideră adesea „cea mai memorabilă versiune cinematografică” dintre numeroasele adaptări ale romanului lui Victor Hugo.

Rezumat

Țăranul Jean Valjean este condamnat la cinci ani de muncă silnică pentru că a furat o pâine și, ca urmare a majorării pedepsei în urma unor încercări nereușite de evadare, este eliberat din închisoarea din Toulon abia în anul 1815, după 19 ani de detenție. Susan Hayward, French Costume Drama of the 1950s : Fashioning Politics in Film, Intellect, Bristol-Chicago, 2010, p. 226. Alungat de peste tot, el este împins către o viață infracțională, dar întâlnirea cu episcopul Myriel din Digne îi schimbă soarta. Episcopul îl scapă de arestare și îi cedează de bună voie obiectele din argint pe care i le furase din casă, iar, începând de atunci, Valjean se străduiește să ducă o viață cinstită și să facă numai fapte bune.

Fostul ocnaș decide să-și ia viața de la capăt și renunță la numele său pătat, adoptând numele de Madeleine. El se stabilește în orașul Montreuil-sur-Mer, unde pune bazele unei întreprinderi, devine un cetățean respectat și este numit primar. Trecutul îl ajunge din urmă atunci când sosește în oraș inspectorul de poliție Javert, fiul unui gardian de la închisoarea din Toulon. Javert, care nu crede că oamenii răi se pot schimba vreodată, bănuiește că dl Madeleine este fostul ocnaș și îl urmărește cu severitate până când îl demască în fața autorităților. Susan Hayward, French Costume Drama of the 1950s : Fashioning Politics in Film, Intellect, Bristol-Chicago, 2010, p. 227. Înduioșat de soarta fostei muncitoare Fantine, care născuse o fetiță nelegitimă pe nume Cosette și fusese împinsă de greutăți către practicarea prostituției, Susan Hayward, French Costume Drama of the 1950s : Fashioning Politics in Film, Intellect, Bristol-Chicago, 2010, pp. 203-204. Madeleine promite să aibă grijă de soarta ei. Femeia moare de tuberculoză, Susan Hayward, French Costume Drama of the 1950s : Fashioning Politics in Film, Intellect, Bristol-Chicago, 2010, p. 204. iar Jean Valjean, urmărit de nemilosul Javert, care voia cu orice chip să-l aresteze, părăsește orașul și, după ce o răscumpără pe Cosette din pensiunea lacomului Thénardier de la Montfermeil, se îndreaptă spre Paris. Fostul ocnaș își asumă iarăși o nouă identitate și preia numele Fauchelevent, pe care-l purta un căruțaș căruia îi salvase viața. Timpul trece, iar Cosette devine o femeie frumoasă.

Restrângerea drepturilor cetățenești în perioada Restaurației cauzează răzvrătirea cetățenilor republicani și studenților progresiști împotriva politicii autoritare a regimului monarhist și declanșarea unor revolte antiregaliste la începutul anilor 1830. Susan Hayward, French Costume Drama of the 1950s : Fashioning Politics in Film, Intellect, Bristol-Chicago, 2010, pp. 227-228. În aceste vremuri tulburi, Cosette îl întâlnește pe studentul Marius Pontmercy, fiul unui colonel veteran al Bătăliei de la Waterloo, care fusese ostracizat de bunicul său conservator din cauza opiniilor sale revoluționare. Tinerii se îndrăgostesc, dar evenimentele îi îndepărtează. Susan Hayward, French Costume Drama of the 1950s : Fashioning Politics in Film, Intellect, Bristol-Chicago, 2010, p. 228. Recunoscut de Thénardier, care trăia acum într-o mare sărăcie, Jean Valjean este pe punctul de a fi jefuit, iar Marius intervine și îl anunță pe Javert, care fusese transferat între timp la Paris. Javert îl recunoaște pe Valjean, care este nevoit să-și părăsească iarăși locuința și să plănuiască să se mute la Londra.

Despărțit de Cosette, Marius participă la Rebeliunea din iunie 1832, sperând să moară acolo pentru o cauză dreaptă. Jean Valjean află intenția tânărului și se strecoară în spatele baricadei pentru a-l proteja. Acolo îl regăsește pe Javert, care fusese arestat ca spion, și îi salvează viața. Rebeliunea este înăbușită de armată, iar Marius este grav rănit. Valjean reușește să-l scoată pe Marius din zona luptelor și îl târăște pe umeri prin sistemul de canalizare al Parisului pentru a-l proteja de urmăritori. Conștientizând că a purtat ani de zile o ură nemiloasă față de un om care nu i-a făcut niciun rău, inspectorul Javert se sinucide. Câtva timp mai târziu, Marius și Cosette se căsătoresc. Susan Hayward, French Costume Drama of the 1950s : Fashioning Politics in Film, Intellect, Bristol-Chicago, 2010, p. 229. Jean Valjean îi mărturisește ginerelui său că a fost cândva deținut și că încă mai este urmărit de poliție și se îndepărtează de tineri pentru a nu le periclita viitorul. Mai târziu, Marius află de la Thénardier, care venise să-l vadă cu scop de șantaj, că Valjean fusese cel care îi salvase viața în timpul luptelor de pe baricadă. Cei doi tineri soți merg să-l viziteze pe bătrân pentru a-i mulțumi și îl găsesc în ultimele lui clipe de viață.

Distribuție

Jean Gabin — Jean Valjean/Champmathieu Bernard Blier — inspectorul Javert (tatăl și fiul) Bourvil — hangiul Thénardier Giani Esposito — Marius Pontmercy, fiul colonelului Elfriede Florin — dna Thénardier, soția hangiului Mireille Gamel, Michel Serceau (coord.), Le Victor Hugo des cinéastes, Corlet, Condé-sur-Noireau, 2006, p. 259. Silvia Monfort — Éponine, fiica soților Thénardier Béatrice Altariba — Cosette Martine Havet — Cosette copil Danièle Delorme — Fantine Jimmy Urbain — Gavroche, fiul soților Thénardier Isabelle Lobbé — Azelma, fiica soților Thénardier Fernand Ledoux — episcopul Bienvenuë Myriel Serge Reggiani — revoluționarul Enjolras Lucien Baroux — dl Gillenormand, bunicul lui Marius Jean Murat — colonelul baron Georges Pontmercy, tatăl lui Marius Jean Topart — naratorul Madeleine Barbulée — sora Simplice Marc Eyraud — revoluționarul bețiv Grantaire Pierre Tabard — revoluționarul Prouvaire Jacques Harden — revoluționarul Courfeyrac Gérard Darrieu — revoluționarul Feuilly Hans Ulrich Laufer — revoluționarul Combeferre Beyert — revoluționarul Bahorel Julienne Paroli — dna Magloire, servitoarea episcopului Jean d'Yd — revoluționarul moș Mabeuf Suzanne Nivette — dra Gillenormand, fiica dlui Gillenormand Jean Ozenne — prefectul din Montreuil-sur-Mer René Fleur — cardinalul Gabrielle Fontan — maica superioară a mănăstirii Laure Paillette — Toussainte, servitoarea lui Jean Valjean de pe rue Plumet Paul Villé — Basque Louis Arbessier — prefectul poliției Edmond Ardisson — jandarm André Dalibert — căruțașul din Montfermeil Luc Andrieux — muncitor insurgent Henri Guégan — Laigle, prieten al clubului ABC Gerhard Bienert — președintele tribunalului din Arras Harry Hindemith — un deținut Bernard Musson — burghezul Bamatabois Robert Bazil — un comisar Christian Fourcade — „Petit Pierre” (Gervais sau „micul coșar” în roman) Émile Genevois — vizitiul trăsurii Jacques Marin — secretarul dlui Madeleine Jean Favre-Martin — „moarta” Paul Bonifas — medicul spitalului François Darbon — un medic Palmyre Levasseur — sora Perpétue Mag Avril — servitoarea dlui Madeleine Henri Coutet — căruțașul Raymonde Vattier — o burgheză Rodolphe Marcilly — aprodul Paul Faivre — vizitiul dlui Gillenormand (nemenționat) Max Doria — portarul (nemenționat) Christian Lude — comisarul din Val-de-Grâce (nemenționat) Mireille Daix — Éponine Thénardier copilSursă: nuvelizarea romanului (versiune scurtată) de (nemenționată) Pierre Ferval — contabilul închisorii Édouard Francomme — secretarul primăriei Frank Maurice — un membru al bandei Pierre-Jacques Moncorbier Jean Blancheur Julien Maffre Arlette Patrick Roger Pelletier Marcel Rouzé Jimmy Perrys — ofițerul care-l eliberează pe Jean Valjean (nemenționat) Jean Sylvère (nemenționat) Daniel André Christian Brocard (nemenționat) Raymond Carl (nemenționat) Yvonne Decade (nemenționată) Allain Dhurtal (nemenționat) Jean-Paul Le Chanois (nemenționat) Robert Porte — Paget (nemenționat) Panikel (nemenționat) Gerhard Biard (nemenționat) André Wasley Georges Atlas Werner Dissl — deținutul Brevet (nemenționat) Rolf Möbius — procurorul (nemenționat) Werner Segtrop — avocatul apărării (nemenționat) Nico Turoff — deținutul Chenildieu (nemenționat) și 10.000 de figuranți din Armata RDG (în scenele de pe rue Saint-Denis)

Producție Ideea realizării acestei ecranizări au avut-o producătorii companiei Pathé, care au dorit să realizeze o versiune color a ecranizării romanului Mizerabilii. Philippe Durant, Michel Audiard : ou comment réussir quand on est un canard sauvage, Le Cherche midi, Paris, 2005. Compania Pathé produsese în 1934 o versiune alb-negru a ecranizării care-i adusese venituri mari și au sperat că noua ecranizare va fi la fel de profitabilă. Producătorii l-au contactat pe Jean Gabin și i-au oferit rolul lui Jean Valjean, iar actorul a acceptat fără a se arăta entuziasmat, căci, deși își iubea meseria, avea un comportament reținut, lăsând să se creadă că joacă doar pentru bani.

Scenariu thumb|Jean Gabin (1904-1976) în rolul comisarului Maigret. Fotografie din 1958, anul lansării filmului Mizerabilii. Realizarea filmului a intrat curând în impas pentru că majoritatea regizorilor contactați au refuzat această sarcină, speriați de amploarea ei. Prin contract, Jean Gabin avea dreptul să intervină în procesul de producție. Actorul l-a propus ca regizor pe Jean-Paul Le Chanois, cu care filma în acea vreme Le Cas du docteur Laurent (1957), și ca autor al dialogului pe Michel Audiard, cu care mai colaborase. Cei doi urmau să scrie împreună scenariul, dar nu s-au înțeles din pricina nepotrivirii de caracter și a ideilor politice divergente, iar Audiard a renunțat să mai lucreze. Chanois avea convingeri politice marxiste (chiar staliniste, potrivit cineastului Pierre Granier-Deferre) și, fiind serios și fără prea mult umor, intenționa să abordeze latura umanitară și politică a romanului. În consecință, Audiard a fost înlocuit cu René Barjavel, care mai colaborase cu Chanois la filmul Le Cas du docteur Laurent.