Ocuparea sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord miniatura|Harta RSSM evidențiată pe fundalul teritoriului istoric al Basarabiei Ocuparea sovietică a Basarabiei, în 1940, și apoi reocuparea ei, în 1944, a dus la ruperea acestei provincii românești din țara căreia aparținea în mod natural și includerea pentru multă vreme în componența statului sovietic. Din acest moment pămînturile românești de la est de Prut au avut de trecut printr-o adevărată dramă istorică, pe parcursul căreia populația de aici a fost supusă unei puternice presiuni politice și ideologice pentru a fi înstrăinată de România și de restul poporului român. În același timp, românii basarabeni au fost condamnați la o serie întreagă de umilințe, maltratări și suferințe: arestări, omoruri, foamete, confiscarea averii, comunizare forțată, deportări în masă etc. Politica de asimilare, deznaționalizare și genocid cultural, a statului sovietic față de moldovenii de la est de Prut s-a realizat prin intermediul unui aparat de partid și de stat, pe care ocupanții au început să-l formeze în 1940, l-au reluat în 1944, pentru a-l constitui definitiv la sfîrșitul anilor ‘40 și începutul anilor ‘50. Aparatul sovietic de partid și de stat, împreună cu organizațiile obștești create aici în această perioadă, au constituit mecanismul de sovietizare a Basarabiei și de înstrăinare a ei de restul spațiului românesc. Întrebarea principală la care studiul acestei teme trebuie să ofere un răspuns  este: în ce măsură organele de partid, de stat și obștești ale RSSM exprimau interesele populației băștinașe și cît erau acestea de independente în deciziile pe care le luau și în activitatea lor.

Locul și rolul organelor de partid în activitatea aparatului de stat din RSS Moldovenească Republica Sovietică Socialistă Moldovenească

Principală permisă a formării sistemului politic de tip sovietic în Moldova de est, adică în  Basarabia, a fost ocuparea teritoriului dintre Prut și Nistru de către armatele sovietice la 28 iunie 1940. Consecința cea mai nefastă a acestui eveniment a fost dezmembrarea forțată, prin violență, a teritoriului Basarabiei și transmiterea părții de sud, precum și a extremnității nordice, județul Hotin, Ucrainei. Acest act a fost cauzat de vechile pretenții ale unor personalități politice din Ucraina pentru Basarabia, care susțineau ideea că Basarabia totdeauna a aparținut Ucrainei.

Ocupația sovietică din 1940-1941 și începutul formării statului sovietic moldovenesc în spațiul dintre Prut și Nistru În pofida poziției oficiale a istoriografiei sovietice, care a negat întotdeauna faptul că acordul URSS cu Germania din 1939 a permis URSS să anexeze Basarabia, atitudinea negativă față de aceste evenimente și-au exprimat-o într-un fel sau altul chiar și unii istorici sovietici, dar încă mai des, mai consecvent și mai convingător mai mulți istorici din România. Formarea RSSM și a sistemului ei politic apare ca rezultat al înțelegerii criminale dintre cei doi conducători de state totalitare, conform căreia Europa a fost divizată în două zone de influență.

Deși în Basarabia existase pînă la ocupația sovietică din 1940 un comitet regional de partid ca subdiviziune a Partidului Comunist Român, Stalin nu a acceptat totuși ca acest comitet să preia puterea în ținut, mai ales pentru motivul că acest comitet era alcătuit aproape numai din evrei, cu care dictatorul sovietic era pe atunci în conflict. Inițial, Stalin a pus acest teritoriu sub controlul autorităților din Ucraina. Încă pînă la formarea RSSM, la 2 iulie 1940 Biroul Politic al CC al PC Unional a permis CC al PC al Ucrainei să formeze în Basarabia 9 comitete județene, comitete executive județene și comitete orășenești. La 3 iulie 1940, Biroul Politic al CC unional a aprobat componența lor: din 75 de persoane desemnate numai 4 erau moldoveni, ceilalți –ucraineni și ruși. Nici unul din ei nu poseda nici experiența de lucru, nici cunoștințele despre particularitățile specifice locale. Cu atît mai mult, de aceste cunoștințe erau lipsiți primii activiști sovietici și de partid (aproximativ 5000 de oameni) aduși atunci în Basarabia, din care cauză în august 1940-iunie 1941 numai în județul Bălți a trebuit să fie schimbați 420 de președinți ai sovietelor sătești și 668 de notari. Următorul pas de consolidare a puterii sovietice în Basarabia a fost formarea organizației republicane de partid. Decizia CC al PC din URSS de la 14 august 1940 a transformat Comitetul regional moldovenesc al PC unional în organizație republicană de partid care la 1 iulie 1940 număra 6 875 de membri.

Până la Congresul I al orgaizației „moldovenești” de partid, din 6-8 februarie 1941, numărul membrilor de partid a crescut nesemnificativ (la cei 6 266 de membri de partid s-au adăugat și 2 728 de candidați). Această e o dovadă în plus a caracterului artificial al ideii despre legătura indisolubilă dintre partid și popor, deoarece membrii de partid constituiau doar 0,35% din populația republicii, și în majoritatea lor erau alolingvi.

RSSM a existat 3 luni de la momentul formării sale, fără a-și avea hotare delimitate oficial. Doar după hotărârea lui I. Stalin și a biroului politic al CC al PC unional din 4 noiembrie 1940 aceste decizii au fost, în sfîrșit, reglementate.

În aceeași lună comitetele de plăși au fost transformate în comitete raionale. In total au fost formate 58 de comitete raionale de partid, 6 județene și 4 orășenești, 11 soviete în orășele și 1 178 soviete sătești. Nivelul de instruire a conducătorilor de partid era foarte scăzut. Din 71 de secretari ai comitetelor raionale (la 29 octombrie 1940), doar 4 aveau studii superioare, iar 44 –studii primare.

Structurile de partid care s-au format în cele trei luni au fost constituite după principiul teritorial-administrativ, principiu introdus de către Lenin și Stalin la momentul fondării URSS. Datorită acestui fapt, structurile aparatului de partid dublau și controlau structurile organelor sovietice, comsomoliste și sindicale. În sistemul de conducere domina o ierarhie strictă, de aceea toate structurile locale (republicane, județene etc.) erau obligate să îndeplinească ordinele CC al PC unional și ale Biroului Politic în frunte cu Stalin. Toate cele 14 partide comuniste din republicile sovietice erau părți componente ale PC(b)US. Teoreticienii de partid opinau că în așa fel se luau în considerare mult mai adînc specificul național și istoric, tradițiile și interesele fiecărei republici. Realitatea sovietică a demonstrat însă că aceste afirmații n-au fost justificate.

Rolul conducător al partidului nu era fixat în Constituția URSS din 1936 (denumită și Constituția lui Stalin), nici în Constituția RSSM din 1941, însă PC –PC(b)US nici nu avea nevoie de aceasta. Biroul Politic în frunte cu Stalin elabora și înainta spre confirmare textul ei. Poporului îi rămînea doar să voteze pasiv la alegeri pentru blocul stalinist al comuniștilor și al celor fără de partid. La cererea poporului, în Constituție puteau fi introduse doar unele modificări nesemnificative. Teza precum că în URSS și în RSSM este stabilită dictatura proletariatului a fost doar o afirmație cinică a regimului. După cum scria cunoscutul în URSS teoretician al socialismului B. Toporin, dictatura proletariatului înseamnă, înprimul rînd, schimbarea democrației pentru exploatatori cu democrație pentru exploatați.

Constituția conținea și un șir de teze declarative, care nicicînd nu au fost aplicate în viață. Astfel, art.23 proclama Sovietul Suprem drept organ legislativ superior din RSSM, dar de fapt, toate legile și hotărîrile erau pregătite de către aparatul de partid. Printr-o ipocrizie deosebită se remarca art.103, care garanta libertatea cuvântului, presei, adunărilor și demonstrațiilor. M. Gribincea susține pe bună dreptate că toate aceste drepturi erau respectate numai  doar dacă nu veneau în contradicție cu scopurile partidului și ale imperiului sovietic. Art.9 permitea existența proprietății private, dar deja în 1949 acesta a fost corectat. Din noua redacție a Constituției, adoptată la 11 aprilie 1952, a fost exclusă orice referire la proprietatea privată. Baza economică a RSSM a devenit definitiv proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție. Foarte semnificativ a fost art.109 care crea baza pentru viitoarele represiuni: toți cei care atentau la proprietatea socialistă erau declarați dușmani ai poporului.

Autorii sovietici și cei care le-au urmat ideile, subliniau că Partidul Comunist era nucleul sistemului politic al RSSM, a cărui putere se baza pe așa-zisa „dictatură a proletariatului”, proclamată în Constituție. Dar dacă în lucrările savanților sovietici partidul figurează ca centru al conducerii politice, care coordonează interesele sociale și obștești, statutul căruia nu este oficial legalizat, apoi după 1991 se face o importantă precizare – toate organizațiile obștești au fost pentru partid o curea de transmisie în realizarea politicii lui. Faptul că statutul partidului în calitate de conducător al societății nu a fost legalizat este menționat și de A. Morari în una din lucrările sale.

Analizând celelalte articole ale Constituției în vigoare în RSSM pînă în aprilie 1948 (cu unele precizări în aprilie 1952) trebuie să menționăm faptul că ele erau în mare măsură tot atât de formale, ca și cele enunțate mai sus. De exemplu, art.13 despre „suveranitatea de stat” și art.14 despre „dreptul la liberă ieșire din componența URSS”. Însă evenimentele au demonstrat că aceste articole erau pur declarative, deoarece nu exista nici mecanismul de realizare a lor. De aceea afirmațiile lui A. Surilorv și N. Stratulat, potrivit cărora aderarea benevolă a RSSM la URSS a limitat doar formal competența republicii în folosul organelor unionale, „deoarece ea în orice timp poate să-și reîntoarcă drepturile sale și să iasă din componența URSS” nu avea bineînțeles nici o legătură cu realitatea. Tot astfel poate fi apreciată și altă mențiune a acelorași autori, care susțineau că RSSM n-a dorit să iasă din componența URSS din cauza „durabilității și coeziunii de monolit a URSS”, unității și integrității popoarelor ei”.

Constituția RSSM a legiferat divizarea administrativ-teritorială pe raioane, realizată în Republică prin decretul Sovietului Suprem al RSSM din 12 noiembrie 1940. În așa fel, pe malul drept al Nistrului a fost legalizat sistemul de conducere în trei eșaloane – raion-județ-republică, iar pe malul stâng – în două eșaloane, fără județe.

Prima sesiune a Sovietului Suprem al republicii a confirmat lista comisariatelor create la momentul formării RSSM – august 1940: Comisia de Planificare de Stat; comisariatele poporului în domeniul învățămîntului public, protecției sănătății, asistenței sociale, comerțului, afacerilor interne, gospodăriilor comunale, industriei alimentare, locale, justiției, transportului auto, Direcția generală în domeniile artelor și cinematografiei, Direcția principală a drumurilor, Comisia pentru problemele culturii fizice și sportului, Comitetul de radio. Din componența guvernului, pe lîngă președintele Sovietului Comisarilor Poporului și doi adjuncți mai făceau parte comisarii poporului pentru controlul de stat în sfera industriei forestiere, împuterniciții comisariatelor unionale ale poporului în RSSM în sfera de aprovizionare și de telecomunicații. Conform hotărârii Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 3 februarie 1941, la 25 martie 1941 din cadrul Comisariatului poporului pentru afacerile interne s-a separat Comisariatul poporului pentru securitatea statului. Supravegherea generală asupra acestor departamente o efectua împuternicitul CC al PC Unional și al guvernului republican. Această funcție a fost instituită de CC al PC Unional și guvernul URSS la 25 aprilie 1941 și a fost deținută de S. Goglidze (pînă în iulie 1941). După cel de al doilea război mondial, de la 13 mai 1945 până la 14 aprilie  1949, funcția de împuternicit a fost înlocuită cu Biroul CC al PC Unional în RSSM.