Barbu (Baruh, Iehuda) Iscovescu () a fost un pictor și revoluționar român de etnie evreiască. În istoria picturii românești, Barbu Iscovescu împreună cu Constantin Daniel Rosenthal și Ion Negulici a alcătuit celebrul grup de pictori revoluționari de la 1848 care au fost promotorii artei în România. Despre biografia artistului, așa cum rezultă din analiza scrierilor care s-au făcut pe acestă temă, nu se știe aproape nimic. Fiecare din istoricii care i-au studiat activitatea revoluționară și artistică, au adus diferite ipoteze cel mai adesea nesusținute de surse reale de documentare. Opiniile sunt de multe ori controversate și contradictorii fapt care s-a tradus în final la redarea unei vieți pline de avânt romantic și de nimb de poezie. Biografii săi au menționat, fără a aduce vreunul vreo sursă credibilă, că artistul ar fi beneficiat de o bursă acordată de banul Mihalache Ghica pentru a urma cursuri de artă la Viena. Singurele dovezi că Iscovescu a fost în Austria sunt desenele care au rămas istoriei cu peisajele realizate în împrejurimile Vienei, Linz-ului (Mathausen) și a zonei montane a regiunii Salzkammergut (Gmunden și Hallstadt). Unii biografi au emis ipoeza că pictorul ar fi urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase de la Viena, cu profesorii Josef Danhauser, Johann Ender și Moritz Michael Daffinger.
În ce priveșe studiile pe care Iscovescu le-a făcut la Paris există o mulțime de incertitudini, chiar dacă acesta a executat copii după mari maeștri ca Rubens, Nicolas Poussin, Tizian, Jean-Baptiste Greuze și mulți alții. Artistul a fost cu siguranță la Paris în perioada exilului de după 1849 și biografii lui au menționat că a urmat cursuri de pictură în atelierele lui Michel Martin Drolling și François-Édouard Picot, fără ca vreunul să aducă vreo referință documentară. De altfel, unii din ei, comentând aspectele artistice ale creației lui Iscovescu ulterioare studiilor de la Paris, au recunoscut că nu se vede în opera sa vreo îmbunătățire în ce privește compoziția și meșteșugul picturii, astfel încât ipoteza studiilor în capitala Franței rămâne a fi plină de ambiguitate. Opera lui Barbu Iscovescu este împărțită, după părerea istoricului Ionel Jianu, în două faze distincte: prima fază este cea a uceniciei pe care a parcurs-o în perioada anilor 1839 - 1848 și faza a doua, cea a făptuirilor desfășurată în ultima perioadă a vieții sale, în perioada 1848 - 1854. Prin desenele care înfățișează peisaje din împrejurimile Vienei, Lyon, Kemárly, Predeal, Turnu Roșu, Sfântul Gheorghe, Sighișoara, Sibiu, Deva și Craiova, Barbu Iscovescu a fost considerat de către istoricii de artă, împreună cu Carol Popp de Szathmári, unul din primii peisagiști români. În plus, datorită desenului intitulat Român plăeș din Banat pe care l-a realizat în peregrinările sale prin Banat, Iscovescu a fost identificat ca fiind primul pictor român care a înfățișat un țăran român.
Toată literatura de specialitate care a avut ca subiect pe Barbu Iscovescu a menționat, punându-se oarecum la unison, că acesta ar fi pictat steagul Revoluției române de la 1848 și ar fi scris cuvintele slogan ale revoluției: Dreptate și Frăție. Din analiza scrierilor despre acest episod controversat, a rezultat concluzia că autorii biografiei pictorului s-au lansat în fel și fel de supoziții, toate lipsite de surse credibile, care fie că țin cont de afirmațiile predecesorilor, aducând date noi, fie sunt contradictorii sau absolut noi ca abordare. Concluzia care rezultă într-un mod fără echivoc, este că nu se știe dacă Iscovescu ar fi pictat primul steag tricolor românesc. De asemenea, există o unanimitate de păreri a biografilor vieții lui Iscovescu cum că acesta ar fi purtat steagul în data de 11 iunie 1848 când mulțimea a înconjurat palatul lui Bibescu Vodă, fără ca vreunul din ei să menționeze vreo sursă primară sau secundară care să afirme așa ceva. De aceeași incertitudine suferă și afirmațiile privind toate activitățile de revoluționar ale artistului precum și apartenența sa la societatea Frăția. Astfel de ipoteze, comentarii și presupuneri se regăsesc frecvent la autorii biografiei lui Barbu Iscovescu. În scrierile istoricilor de artă, istoricilor sau biografilor ale căror surse au stat la baza scrierii acestui articol, lipsește evidența documentară pe care s-au bazat astfel de afirmații.
O dată cu declanșarea revoluției din 1848 din Țara Românească el nu a mai făcut portrete destinate unui cerc restrâns, ci unele care erau hărăzite popularizării conducătorilor eroici ai acesteia, adică în scop propagandistic. Aceste portrete au fost litografiate pentru a ajunge în mâinile tuturor. Principalul merit al operei sale a fost că a dezvoltat simțământul național al maselor prin sporirea numerică a sprijinitorilor revoluției. Lucrările pe care le-a făcut au fost deseori stângace la începuturi și ele s-au mărginit în reprezentarea bustului pe un fond negru. A realizat în perioada 1848 - 1854 portretele fruntașilor revoluției, remarcabile rămânând istoriei imaginea-izvod a lui Avram Iancu de la Vidra, Prefect aurar gen (1849) și cele ale lui Ioan Buteanu din Funtana Cornului, un duce al românilor (1848), a lui Simion Balintu, Aide de l'Armée et Percepteur, Hatzeg (1848) și a lui Petru Dobra, prefectu de la Zlatna.
În 1853 s-a aflat alături de alți români la Bursa, și a murit în 1854 la Constantinopol, fiind înmormântat din dorința sa la cimitirul ortodox grec din Pera. Prin grija prietenilor săi Gheorghe Magheru și Alexandru Christofi, s-a ridicat la mormântul său un mausoleu din marmură, aici aducându-se și rămășițele pământești ale lui Ion Negulici și ale preotului Atanasie Luzin.
Biografie
Barbu Iscovescu s-a născut în data de 24 noiembrie 1816Marin Nicolau... pag. 19Ionel Jianu... pag. 12Dan Grigorescu... pag. 32 în familia lui Haim Iscovici, numit Zugravu, care locuia în vechea mahala a Oborului pe o uliță sărăcăcioasă în apropierea Căii Moșilor, pe atunci denumită Calea Târgului de Afară. Numele său dat la naștere a fost Iehuda, dar cu acest nume artistul nu a semnat niciodată vreo lucrare și de aceea numele de Iehuda nu a fost folosit nici de către critica de artă. De aceea a rămas cunoscut istoriei numele de Barbu Iscovescu și nu cel de Baruh Iehuda Iscovescu.M. Schwarzfeld: Jehuda Barbu Iscovescu, în Anuarul pentru izraeliți pe anul 5645 (1884-4885), Anul al VII-lea, sub redacțiunea lui M. Schwarzfeld, la Tipografia Ștefan Mihalescu, strada Covaci, 14 - 1884 (paginile 118-120), București, 1884
Despre copilăria, educația, perioada de formare artistică și studiile școlare ale lui Barbu Iscovescu nu se știe aproape nimic. Biografii săi au menționat, fără a aduce vreunul vreo sursă bibliografică bazată pe surse primare de documentare, că artistul ar fi beneficiat de o bursă acordată de banul Mihalache Ghica pentru a urma cursuri de artă la Viena. Singurele dovezi că Iscovescu a fost în Austria sunt desenele care au rămas istoriei cu peisajele realizate în împrejurimile Vienei, Linz-ului (Mathausen) și a zonei montane a regiunii Salzkammergut (Gmunden și Hallstadt).Ionel Jianu... pag. 13
În opinia lui Ionel Jianu, singurele documente certe care au rămas din perioada vieneză a artistului, sunt cele păstrate în mapa cu lucruri netrebuincioase care s-a găsit în anul 1901 la biblioteca vechii Academii Române. Din studierea acestora, au rezultat două concluzii:Ionel Jianu... pag. 14 prima, că Iscovescu se ducea prin târguri și orășele de provincie pentru a-și căuta de lucru - în aceste localități reușea să vândă portretele pe care le făcea pe un preț de nimic; și a doua, că artistul a călătorit adesea prin localitățile din jurul Vienei realizând pentru el mai multe schițe de peisaje care au rămas în aceeași mapă a Academiei. Cea de a doua concluzie emisă de Jianu care este relevată de desenele cu peisaje care s-au păstrat până astăzi, face ca Barbu Iscovescu să fie, împreună cu Carol Popp de Szathmári, unul din primii peisagiști români. Toate deplasările provinciale din jurul Vienei aveau ca principal scop vânzarea de tablouri pentru a-și întregi bruma de bani necesari supraviețuirii în capitala imperiului.
Barbu Iscovescu a efectuat mai multe călătorii la Viena, Paris sau reveniri în București, deplasări care au fost în opinia biografilor săi determinate fie din nevoia de a găsi plasamente pentru lucrările sale din domeniul picturii fie a fost după părerea altora, delegat ca agent de informații pentru legătura cu membrii diasporei revoluționare din străinătate. Prima ipoteză are susținere în mențiunile din corespondența ce s-a păstrat de la Nicolae Golescu care a spus că „... Iscovescu a luat hotărârea de a veni să petreacă iarna la București pentru a vedea dacă poate avea de lucru”.Scrisoarea lui Nicolae Golescu către Ștefan Golescu din data de 6 august 1847 La Viena artistul i-a cunoscut pe „... toți valahii care au trecut pe aci și... fiecare i-a promis să se intereseze de el”. Acești valahi erau tinerii progresiști români, membri ai grupării Frăția, care au pus la cale revoluția din iunie 1848. Iscovescu s-ar fi alăturat grupării cu entuziasm și ca urmare în 1847 s-a reîntors în Țara Românească, după părerea lui Ionel Jianu, îmbarcându-se pe un vapor fluvial care făcea curse regulate pe Dunăre de la Viena la Turnu Severin.Ionel Jianu... pag. 15 Din spusele acestuia, drumul cu vaporul era mai puțin costisitor decât cel cu diligența, care pe lângă că era scump, dura peste trei săptămâni de zile.
Nu există niciun document care să fi rămas istoriei și să ateste că Barbu Iscovescu ar fi fost membru al grupării Frăția. Această evidență poate fi argumentată prin faptul că gruparea fiind prin ea însăși o organizație secretă, ea nu ținea liste de membri și aceștia nu se cunoșteau între ei, decât strict cei care aveau legătură. Ionel Jianu a considerat că este de necontestat faptul că Iscovescu a fost membru al Frăției deoarece i s-ar fi încredințat sarcina de a picta steagul revoluționar cu deviza Dreptate - Frăție, steag pe care Iscovescu l-ar fi purtat el însuși în fruntea mulțimii care a împresurat palatul lui Bibescu în data de 11 iunie 1848. În cadrul Frăției, Barbu Iscovescu l-a cunoscut și pe Niță Magheru, cel care s-a urcat pe o scară din fața prăvăliei lui Dionisie de pe Lipscani și a citit Proclamația de la Islaz în data de 11 iunie 1848.
A participat activ la pregătirea și la desfășurarea Revoluției de la 1848 din Țara Românească.Ionel Jianu... pag. 18 Barbu Iscovescu a îndeplinit mai multe misiuni pe care Nicolae Golescu i le-a trasat, acesta din urmă ocupând funcția de Ministrul al treburilor dinlăuntru (MAI în ziua de astăzi) în Guvernul Provizoriu al Țării Românești. Astfel, la sfârșitul lunii iunie 1848 s-a deplasat la ordinul acestuia la Focșani și în august 1848, tot la Focșani, cu sarcina de a decora sala teatrului din localitate în vederea realizării ulterioare a unui spectacol de gală. Din spusele lui Ionel Jianu, Iscovescu a împodobit scena cu transparențe luminoase pe care erau scrise cele 21 de articole ale constituției.
Privirile fruntașilor revoluției din Țara Românească erau în acele vremuri ațintite spre acțiunile populației românești din Transilvania și asupra conducătorului lor Avram Iancu, mai ales după eșecul din Muntenia și a ocupației otomane care a urmat.Ion Frunzetti... pag. 61 Românii din sudul Carpaților nădăjduiau ca românii din Ardeal să se unească cu ungurii și ca urmare, trupele revoluționare să pătrundă în Valahia pentru a o elibera. Ion Frunzetti a emis o ipoteză cum că Iscovescu ar fi plecat în Ardeal având o misiune prin care împreună cu Niță Magheru să organizeze o legiune care să lupte împreună cu răsculații din Imperiul Habsburgic. Niță Magheru era un om de legătură pe care Nicolae Bălcescu l-a așteptat la Pancevo.Scrisoarea lui Nicolae Bălcescu către Ion Ghica din data de 14 mai 1849 Frunzetti a considerat că această misiune ar fi avut unele legături cu planul lui Bălcescu și împărtășit de către frații Golești în acest sens.