Gheorghe Tattarescu și-a trăit copilăria și s-a format artistic în prima jumătate a secolului al XIX-lea, un secol puternic frământat din punct de vedere politic, social, istoric, dar și administrativ. Cele două Principate Dunărene românești au trecut prin mari prefaceri și profunde reforme în mai toate domeniile de activitate, incluzând aici și cultura și învățământul. În acest veac al modernizării, arta românească s-a distanțat de formele tradiționale și de arta bizantină. Încet, încet, școlile de zugravi au început să nu mai fie frecventate doar de către călugări. De la sfârșitul secolului al XVIII-lea acestea au avut și elevi din rândul oamenilor de rând și astfel, s-au format și meșteri zugravi laici. Arta pictorilor aflați în școlile de zugrăvie de pe lângă mănăstirile ortodoxe au început să aibă un caracter laicizant, îmbrăcând forme din ce în ce mai moderne.Aura Popescu... pag. 8

Reprezentanții elitelor, în dorința lor de a prelua un nou mod de viață de tip occidental, au renunțat la tradițiile lor de tip oriental, și-au schimbat mentalitatea, preocupările, gusturile și portul vestimentar și au dezvoltat un puternic interes în receptarea ideilor iluministe. Întregul proces de transformare socială nu a exceptat nici arta picturii care a cunoscut pe parcursul a doar câtorva zeci de ani o aliniere cu tendințele Apusului Europei. Astfel, a apărut pictura de șevalet de inspirație vest-europeană, zugravul de subțire și-a schimbat obiceiurile și fizionomia și s-a impus ca fiind o personalitate respectabilă prin prisma meseriei sale. În noul cadru format, portretul de șevalet a devenit principalul gen care a dominat pictura românească până în primul deceniu al celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, inclusiv. Ca urmare, s-a format o breaslă în care pictorul s-a aplecat cu acribie asupra înfățișării trăsăturilor fizice și ulterior, mai târziu, spre cele spirituale. Accentul a fost pus pe aspectele de natură exterioară, cum ar fi vestimentația, decorațiile și bijuteriile, pe care le acordau cu rangul modelului portretizat. Întreaga dezvoltare socială din această perioadă din spațiul românesc, a oglindit discursiv și explicit această iconografie. S-a format în acest fel o întreagă galerie de personaje încremenite în astfel de cadre, care formează în final o enciclopedie ilustrată a unei întregi epoci care nu ar putea fi înțeleasă fără acest ciné-verité de portrete. Devenirea artelor în România a avut ca rezultat formarea primilor artiști români care au venit din zona picturii bisericești.

Personalitățile artei românești din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea care au fost contemporani cu Gheorghe Tattarescu au fost Constantin Lecca, Carol Popp de Szathmari, Mișu Popp, Theodor Aman, Mihail Dan, Ion Andreescu, Ion Georgescu, Nicolae Grigorescu, Sava Henția, Emanoil Bardasare, G.D. Mirea, Ștefan Luchian, Carol Storck, etc. Pictorii străini contemporani cu el, au fost Anton Chladek, Niccolò Livaditti, Johan Frankenberger, August Strixner, Amedeo Preziosi, Henric Trenk, Karl Storck și mulți alții.Aura Popescu... pag. 10 Cronologie Perioada copilăriei

1818Aura Popescu... pag. 22/1820Ghika... pag. 44 [?] – Gheorghe Tattarescu s-a născut la Focșani în luna octombrie ca prim fiu al Smarandei Teodorescu și al lui Mihai Tattarescu, originar din satul Tătaru, aflat în munții Buzăului; 1825 – s-a născut Dumitru Tattarescu, cel de-al doilea fiu, fratele lui Gheorghe; 1826 – familia a trăit la Focșani până în anul 1826, când părinții au decedat din cauza unei epidemii de ciumă care a afectat Moldova în primele trei decenii ale secolului al XIX-lea. Gheorghe și Dumitru au fost luați la Odobești spre îngrijire de unchiul lor Nicolae Teodorescu, un pictor provincial, care ucenicise la Mănăstirea Căldărușani pe lângă Polcovnicul Matei, în școala lui Ivan Rusu. Unchiul Teodorescu i-a fost lui Gheorghe primul îndrumător în însușirea meșteșugului picturii; 1827 – Chesarie, Episcop al Buzăului, un adevărat progresist, a înființat școala de pictură, școala grămătici și tipografia din Buzău. El a fost cel care i-a încredințat lui Nicolae Teodorescu zugrăvirea unor biserici din împrejurimile Buzăului, așa cum a fost biserica „Sfinții Apostoli" de la Mănăstirea Ciolanu, unde Gheorghe Tatarescu și-a început ucenicia de la vârsta de nouă ani; 1831 – Chesarie a înființat „școala de zugrăvie" de la Episcopia Buzăului și i-a oferit postul de director lui Nicolae Teodorescu, care a fost considerat de contemporanii săi drept „cel mai bun zugrav de biserici ce am avut". El a fost un inovator pe acele vremuri deoarece a introdus în programa școlară studiul portretului. Tattarescu a fost cel mai tânăr și mai înzestrat elev din prima generație a școlii de picturăde la Buzău;

Ucenicia

1833 – Nicolae Teodorescu împreună cu ucenicii săi Gheorghe Tattarescu, Grigore Stănescu și Tomiță Ploeșteanu au pictat Episcopia Buzăului; 1834 - 1837 – lucrările de restaurare a Mitropoliei din București au fost date pentru execuție Polcovnicului Matei și Gheorghe Tattarescu. Din cauză că școala de la Buzău a fost închisă în perioada 1834-1837, Gheorghe Tattarescu l-a însoțit pe Teodorescu la București și ca urmare a participat la zugrăvirea mitropoliei; Aceasta este perioada în care a luat contact cu mediul artistic bucureștean unde i-a cunoascut pe Anton Chladek, Carol Wallenstein de Vella și Carol Popp de Szathmari; 1837 - 1842 – după terminarea lucrărilor de la mitropolie, Gheorghe Tattarescu s-a întors împreună cu unchiul său la Buzău, unde Teodorescu și-a redeschis „școala de zugrăvie" în propriile sale case de pe strada Gării. În anul 1837, Episcopul Chesarie l-a declarat, ca urmare a unui examen, pe Gheorghe Tattarescu absolvent al „Scolii de pictură" de la Buzău;Aura Popescu... pag. 24 1843 - 1844 – a pictat cu Nicolae Teodorescu icoanele de pe tâmpla bisericii Mănăstirii din Rătești și bisericii ortodoxe „Sfântul Nicolae” din Onești. În această perioadă l-a cunoscut pe Nicolae Bălcescu cu care s-a împrietenit și a purtat ulterior corespondență. Bălcescu l-a încurajat să-și facă studiile de specialitate în străinătate. Acum a făcut demersuri să obțină o bursă de studii în Italia. Artistul și-a amânat plecarea pentru a învăța limba franceză și limba italiană. A pictat Portretul Episcopului Chesarie al Buzăului; 1845 – în data de 23 aprilie, Chesarie i-a eliberat un certificat de studii prin care tânărul Tattarescu a fost trimis în Italia spre „a se perfecționa în meșteșugul zugrăviei". Bursa a fost stabilită la „150 de galbeni anual", ea urmând a fi plătită din bugetul Episcopiei Buzăului;

Studii în străinătate 1845 – în ziua de 18 mai, artistul s-a urcat la bordul unui vapor care a plecat din portul Brăila cu destinația Italia. Traseul călătoriei a trecut prin Varna, Constantinopole, Galata, Smirna, Sira, Atena, Lutraki, Patras, Corfu, Ancona și stația finală de la Roma unde a ajuns în luna iulie. A închiriat o cameră în Via Frattina nr. 99, unde a locuit timp de aproape șase ani. A vizitat Neapole, Herculaneum și Pompei împreună cu arhitectul Alexandru Orăscu. La Roma a început să ia lecții de pictură, în particular, cu profesorii Giovanni Silvagni, Natale Carta și Pietro Gagliardi, reprezentanți ai academismului italian. A realizat studii de atelier, după mulaje de ghips și ornamente, și unele proiecte de compoziții pentru care a făcut numeroase studii de detaliu pentru fiecare personaj în parte. A trecut apoi la compoziții mai ample, după cum se poate vedea în caietele sale cu desene și a dobândit cunoștințe solide de perspectivă și anatomie. L-au impresionat profund compozițiile mărețe din Capela Sixtină ale lui Michelangelo, cele ale lui Rafael din Stanzele ( Camerele lui Rafael ) și Logiile Vaticanului. O amprentă serioasă în creația lui Tattarescu au avut-o operele lui Paolo Veronese, Bartolomé Esteban Murillo, Antonio da Correggio, pe care le-a studiat în muzeele italiene, dar mai ales cele ale lui Luca Giordano, Carlo Dolci, Guido Reni, Natale Carta;

1846 - 1847 – în ziua de 30 noiembrie 1846 a decedat Episcopul Chesarie al Buzăului. Pierzând principalul susținător financiar, suplimentarea bursei cu 50 de ducați promisă de Chesarie nu a mai fost acordată. Din acest moment artistul a avut o permanentă nesiguranță materială care l-a obsedat continuu în anii studiilor. În perioada aceasta este datată lucrarea Turnul lui Lysicrate, pe care a realizat-o în timpul unei scurte deplasări în Grecia. A fost vizitat de Nicolae Bălcescu și Ion Arcescu, care erau în trecere prin Roma, precum și de Constantin Lecca. Acum le-a făcut celor trei portretele. A executat o serie de copii după maeștrii italieni: Speranța (după Guido Reni); Scenă biblică (după Veronese); Cap de madonă (după Rafael); Trei îngeri cu crucea (după Francesco Albani); Magdalena (după Carlo Dolci); Peisaj din Italia (după Salvator Rosa); Sfânta familie (după Rubens); Romeo si Julieta; Amfitrita — Zeița Mării (după Guido Reni); 1848 – a participat în ziua de 30 mai la concursul pe teme biblice organizat de „Congregazione Artistica dei Virtuosi al Pantheon", cel mai înalt for artistic din Roma care se afla sub patronajul Papei. Inițial, nu s-a putut înscrie la concurs deoarece era de religie ortodoxă și numai cu intervenția Cardinalului Mezzofante a reușit să concureze. A obținut Premiul cel mare și Medalia clasa I cu lucrarea Simeon si Levi, salvând pe sora lor Dina, răpită de Sichem și Hemor Rege. A fost prima dată când un artist român a fost distins cu un astfel de premiu. În luna august a călătorit la Florența, unde a studiat în galeriile orașului operele marilor maeștrilor. A realizat copii după acestea în Galeria Pitti și Galeria Uffizi și la cererea comanditarilor din România le-a trimis în țară - Cap de înger (după Rafael) și Maternitate (după Murillo). A realizat unul din autoportretele sale (datat 1848, Roma) și a făcut și picturi originale ca: Femeie cu tamburină, aflată în patrimoniul Pinacotecii municipale și apoi Pifferaro;Aura Popescu... pag. 28

1849 – la începutul lui ianuarie, pe 7 ianuarie, s-a întors la Roma. A închiriat un atelier pe Via Mario di Fiori și și-a început schițele pregătitoare și studiile pentru compoziția alegorică Deșteptarea României; 1850 – în luna iunie, a expus la Roma pictura de mari dimensiuni Deșteptarea României. Apariția a fost amplu elogiată în presa italiană, presă pe care a trimis-o în țară domnitorului Barbu Știrbei. Această pictură a făcut parte din primele lucrări ale nou înființatei Pinacoteci a Statului. În luna iulie, s-a îmbolnăvit din cauza vopselelor toxice și a fost nevoit să plece la băi în Ischia, în proximitatea orașului Neapole. La Ischia a avut o scurtă idilă de o lună de zile cu o tânără contesă, căsătorită, căreia i-a realizat portretul. A părăsit Ischia în luna septembrie și s-a reîntors la Roma prin Neapole, Caserta, Sorrento, Pompei. În această perioadă a pictat lucrările: Marinar, Aurora (după Guido Reni), Răpirea Europei, Venus (după Tizian), Peisaj cu arbore frânt, Peisaj cu scenă romantică, Terasa de pe Monte Pincio, Pe Gianicolo, precum și Nud, expuse azi la Muzeul Gheorghe Tattarescu;