Astăzi grecii își spun „eleni” (Έλληνες - ellenes), deși au fost cunoscuți sub diferite denumiri de-a lungul istoriei. Soldații greci care au căzut în Bătălia de la Termopile din august 480 î.Hr. erau considerați „eleni“, protectori ai Hellas-ului. În perioada elenistică acest nume a ajuns să se refere la o persoană care îmbrățișa modul de viață și valorile grecești. În timpul lui Isus din Nazaret termenul și-a schimbat înțelesul, și orice persoană care nu era de rit iudaic era numită elen. Către sfârșitul Antichității, grecii își spuneau romaioi, adică romani (după Edictul lui Caracalla din 212, practic toți grecii erau cetățeni romani). După convertirea la creștinism a Imperiului Roman de Răsărit, elen a ajuns să fie sinonim cu păgân, recăpătându-și sensul inițial național la începutul celui de-al doilea mileniu. Europenii occidentali folosesc numele de greci, iar perșii și turcii folosesc numele Yunan, adică ionieni. O formă unică și interesantă e aceea folosită în limba georgiană: grecii sunt numiți ბერძენი - „berdzeni”, denumire provenită din cuvântul georgian pentru „înțelept“, un nume datorat faptului că filozofia s-a născut în Grecia.

Fiecare eră istorică a fost însoțită de un nou nume național: fie complet nou, fie unul care anterior era marginalizat sau învechit, provenind din tradiție sau luat de la străini. Fiecare nume a avut semnificația sa, și toate pot fi folosite alternativ.

Nume ale Greciei În majoritatea limbilor europene și a limbilor care au preluat numele de la acestea, numele Greciei are o rădăcină comună „gr“. Aceasta provine de la Graecus din latină, care era și numele antic folosit de romani pentru greci:

engleză: Greece franceză: Grèce italiană: Grecia germană: Griechenland spaniolă: Grecia portugheză: Grécia olandeză: Griekenland poloneză: Grecja daneză: Grækenland suedeză: Greklandislandeză: Grikkland finlandeză: Kreikka estonă: Kreeka albaneză: Greqia română: Grecia catalană: Grècia malteză: Greċja maghiară: Görögország slovacă: Grécko slovenă: Grčija letonă: Grieķijalituaniană: Graikija cornică: Pow Grek galeză: Groeg irlandeză: An Ghréig rusă: Греция (Greția) ucraineană: Греція (Greția) sârbă: Грчка (Grčka) cehă: Řečko bulgară: Гърция (Gărția) japoneză: ギリシャ (Girișa)

În limbile orientale, rădăcina comună este „un“. Aceasta provine probabil de la numele „ionian“, folosit pentru a desemna locuitorii coastei vestice a Anatoliei:

arabă: يونان (Yūnān) armeană: Հունաստան (Hounastan) hindi: युनान (Yunan)limba ebraică biblică: יָוָן (Iāvān) ebraica modernă: יוון (Iavan)indoneziană: Yunani siriacă: ܝܘܢܢ (Yunan) turcă: Yunanistan

Cea de-a treia rădăcină este „hl“, folosită în câteva limbi de pe glob, printre care și greaca:

greaca atică/Katharevousa: Ἑλλάς (Hellás) greaca modernă: Ελλάδα (Elláda)norvegiană: Hellas vietnameză: Hy Lạpchineză: 希腊 (Xila) coreeană: 希臘 sau 희랍 (Huirap)

Ahei (Αχαιοί)

În Iliada lui Homer, forțele aliate grecești sunt denumite cu trei nume diferite: argivi (în greacă: Argeioi (Αργείοι)) (apare de 29 de ori în Iliada), danaani (Δαναοί) (apare de 138 de ori) și ahei (Αχαιοί) (apare de 598 de ori).În afară de Catalogul navelor

Argivi provine de la prima capitală a aheilor, Argos. Conține arg- însemnând strălucire sau lucitor, care a dat argyros (άργυρος însemnând argint), argos (αργός însemnând strălucire Henry George Liddell, Robert Scott, 1940, A Greek-English Lexicon, ISBN 0-19-864226-1, versiunea online la Proiectul Perseus) sau latinescul argentum. Danaani este numele primului trib care a dominat Peloponezul și regiunea din apropiere de Argos. Ahei este numele acelui trib care, împreună cu eolienii, a dominat pentru prima dată teritoriile grecești, având centrul la Micene.

Eleni (Έλληνες) thumb|200px|right|Principalele orașe grecești de după primul val de colonizare în Magna Graecia aproximativ în 280 î.Hr. După contactul cu acești coloniști, poate Graeci de origine dorică, numele de grec a apărut în Occident. În perioada Războiului Troian, elenii erau un trib relativ mic dar puternic din Phtia, Tesalia, cu centrul în așezările din Alos, Alope, Trehine, și Argosul pelasgic.Homer, "Iliada", cartea 2, 681-685 Mai multe etimologii au fost propuse pentru cuvântul elen, însă niciuna nu a fost pe deplin acceptată. Printre acestea se numără sal (a se ruga), ell (muntos) și sel (ilumina). Un studiu mai recent leagă numele de un oraș numit Hellas în apropiere de râul Spercheus, care și-a păstrat și astăzi numele.Antonis Hatzis, "Helle, Hellas, Hellene", pg.128-161, Atena, 1935 Totuși, se știe cu siguranță că etnia elenă este legată de seli, înalții preoți din Dodona din Epir.

Ptolemeu a denumit Epirul "primul Hellas",Claudius Ptolemeu, "Geographica", 3, 15 iar Aristotel vorbește despre o catastrofă care a avut urmările cele mai grave "în anticul Hellas, între Dodona și râul Achelous […], țară ocupată de seli și graeci, cunoscuți mai târziu sub numele de eleni".Aristotel, "Meteorologica, I, 352b" Posibilitatea ca elenii să fi fost un trib din Epir care mai târziu au migrat către sud spre Phtya în Tesalia rămâne probabilă.

Eleni în sensul său mai larg apare pentru prima dată în scris într-o inscripție a lui Echembrotus, dedicată lui Heracles pentru victoria sa în Jocurile amfictonice,Pausanias, "Descrierea Greciei", 10, 7, 3 și se referă la cea de-a XLVIII-a Olimpiadă (584 î.Hr.). Cuvântul se pare că a apărut în secolul al VIII-lea î.Hr. odată cu Jocurile Olimpice, și a intrat permanent în uz până în secolul al V-lea î.Hr. După războaiele greco-persane, la Delphi o inscripție a fost dedicată victoriei și generalului Pausanias, conducătorul elenilor.Tucidide, "Istorii", I, 132 Conștiința unității pan-elene a fost promovată de festivaluri religioase, cele mai importante, Misterele eleusine, în care inițiații trebuiau să vorbească greaca, și aproape la fel de important, prin participarea la cele patru Jocurile pan-elene—inclusiv Jocurile Olimpice—în care participanții erau recunoscuți prin afiliația tribală. Nici femeile, nici ne-grecii nu aveau voie să participe; excepțiile ocazionale de mai târziu, cum ar fi acea a împăratului Nero, au reprezentat un semnal al hegemoniei culturale romane.

Apariția genealogiilor mitologice, a descendențelor din personaje legendare, la mult timp după migrația efectivă către sud a celor patru grupuri tribale recunoscute de greci a influențat percepția asupra identității triburilor nordice. În conformitate cu cea mai întâlnită legendă, Hellen, fiul lui Deucalion și al Pyrrhei, a avut trei fii cu nimfa Orseis, Aeolus, Dorus, și Xuthus, fiecare fiind fondatorul unui trib primar al Hellasului, eolienii, dorienii, ahenii și ionieni. În perioada Războiului Troian, epiroții, molossii și macedonenii nu erau considerați eleni, această denumire fiind rezervată unui mic trib din Tesalia, din care făcea parte și Ahile. După ce numele a fost extins tuturor popoarelor de la sud de Muntele Olimp, i-a exclus în continuare pe acei de origine comună din nord. Un motiv pentru aceasta ar fi fost refuzul lor de a participa în războaiele greco-persane, considerate o problemă vitală pentru toți elenii; înainte de războaie, reprezentanți ai acestor triburi fuseseră acceptați la Jocurile Olimpice și au concurat alături de alți eleni.Spre exemplu, Regele Alcon și Regele Tharypas din Mollosus, Alexandru I și Archelaus din Macedonia Tucidide îi numește pe acarnani, aetolieni,Tucidide, "Istoria", II, 68, 5 și III, 97, 5 epiroțiTucidide, "Istoria", II, 68, 9 și II, 80, 5 și I, 47, 3 și macedoneniTucidide, "Istoria", II, 80, 5 barbari, însă o face în sens strict lingvistic. Când oratorul atenian Demostene i-a numit pe macedoneni mai răi decât barbarii în cea de-a treia filipică îndreptată împotriva lui Filip al II-lea al Macedoniei, a făcut-o referitor la cultura pe care o aveau ca străini, neaderând la standardele elene potrivite, și nu și-a pus problema originii lor: "nu doar ne-grec, nici ne-înrudit cu grecii, ci nici măcar un barbar din vreun loc care ar putea fi numit cu onoare, ci un nenorocit de macedonean, de unde încă nu se poate cumpăra un sclav bun." Polybius, pe de altă parte, privește triburile din Hellasul occidental, Epir și Macedonia ca elene în fiecare privință.J. Juthner, "Eleni și Barbari", Leipzig, 1928, pp.4

Elenii și barbarii În secolele următoare, numele elen a căpătat un sens mai larg, denumind popoarele civilizate în general, în opoziție cu barbar care îi reprezenta pe cei necivilizați.

Triburile grecești, realizând că vorbeau o altă limbă decât vecinii lor, au folosit numele de "βάρβαρος" ("barbari") pentru a-i denumi, cu sensul de "vorbitor al unei limbi străine". Se crede că acest termen, βάρβαρος, este la origine onomatopeic: "bar-bar"—i.e. bâlbâială—posibil așa ar fi părut vorbirea popoarelor străine vorbitorilor de greacă. Acest lucru era adevărat și pentru egipteni, care, după Herodot, "îi numeau barbari pe toți aceia care vorbeau o limbă diferită",Polybius, "Istoria", 9, 38, 5; vezi și Strabon, "Geographica", 7, 7, 4; vezi și Herodot, "Istorii", cartea I, 56, cartea VI, 127 și cartea VIII, 43 și mai târziu pentru slavi, care îi numeau pe germani nemec, însemnând "mut", ei înșiși numindu-se slověnski sau "oameni ai cuvântului".Herodot, "Istorii", cartea II, 158 În piesa sa Păsările, Aristofan îl numește pe supraveghetorul analfabet un "barbar", care totuși le-a învățat pe păsări să vorbească.Aristofan, "Păsările", 199 În cele din urmă, denumirea a căpătat o conotație negativă, și a fost de asemenea extinsă asupra întregului stil de viață al străinilor, ajungând în final să însemne "analfabet" sau "necivilizat" în general. Astfel "un om analfabet este de asemenea un barbar".Aristofan, "Norii", 492 În conformitate cu Dionysius din Halicarnas, un elen se deosebea de un barbar în patru moduri: limbaj rafinat, educație, religie și domnia legii.Dionysius din Halicarnas, "Arheologie romană", 1, 89, 4 Educația greacă a ajuns să fie identificată cu aristocrația. Paul din Tarsus a considerat obligația sa să predice Evanghelia tuturor oamenilor, "eleni și barbari, înțelepți și proști".Sfântul Pavel, "Epistolă către romani", 1, 14

Discriminarea între eleni și barbari a continuat până în secolul al IV-lea î.Hr. Euripide considera că elenii ar trebui să îi conducă pe barbari, deoarece primii erau meniți pentru libertate, iar ultimii pentru sclavie.Euripide, "Ifigenia la Aulis", 1400 Aristotel a ajuns la concluzia că "natura unui barbar și aceea a unui sclav este una și aceeași".Aristotel, "Republica", I, 5 Diferențele etnice s-au diminuat sub influența stoicilor, care separau natura de convenție, și considerau că toți oamenii erau egali în fața zeilor, și astfel prin natura lor nu pot fi inegali unul față de celălalt. În timp, elen a devenit, după Isocrate, o trăsătură a intelectului și nu a naționalității.

Cuceririle lui Alexandru cel Mare au consolidat influența greacă în Orient, prin extinderea culturii grecești în Asia și prin transformarea permanentă a educației și societății din acea regiune. Isocrate a declarat în discursul său Panegyricus: "Până acum, Atena a lăsat restul omenirii în urmă în gânduri și exprimare, așa încât elevii săi au ajuns profesorii lumii, iar ea a făcut numele de Hellas distinctiv nu de naționalitate, ci de intelect, iar titlul de elen o emblemă a educației, nu a originii comune."Isocrate, "Panegyricus", 50 Civilizația elenistică reprezintă evoluția civilizației grecești clasice, de această dată deschisă întregii lumi. Analog, "elen" a evoluat de la un nume național reprezentând etnia greacă la un termen cultural, reprezentând pe oricine își ducea viața în conformitate cu standardele grecești.

Greci (Γραικοί), Yunani (Ίωνες), și Yavan (יָוָן)