Calendarul sovietic se referă la calendarul gregorian implementat în 1918, la sărbătorile naționale și săptămânile de lucru de cinci și de șase zile din perioada 1929 și 1940. Calendarul gregorian, sub numele de „calendarul european occidental“, a fost implementat în Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă în februarie 1918 când s-a renunțat la datele din calendarul iulian de . Până la nouă sărbători naționale (zile de odihnă plătite) au fost implementate în următorul deceniu, dar patru au fost eliminate sau unite la , lăsând doar cinci sărbători naționale, 22 ianuarie, 1–2 mai și 7–8 noiembrie, pentru a fi sărbătorite până în 1951, când 22 ianuarie a redevenit iar o zi normală de lucru. În perioada 1929 - 1940, săptămânile de lucru de cinci și de șase zile au fost folosite pentru programul de lucru, dar calendarul gregorian și săptămâna sa de șapte zile au continuat să fie folosite pentru toate celelalte scopuri.
În vara anului 1929, s-au introdus săptămâni de lucru continuu de cinci zile în fabrici, birouri guvernamentale și întreprinderi comerciale, dar nu și în fermele colective. Una din cele cinci zile a fost repartizată la întâmplare unui lucrător ca zi de odihnă, fără a se ține cont de zilele de odihnă atribuite membrilor familiei sau prietenilor acestuia. Aceste săptămâni de muncă de cinci zile au continuat pe tot parcursul anului gregorian, întrerupte doar de cele cinci sărbători naționale. În vara anului 1931, s-au implementat săptămâni de muncă întrerupte de șase zile pentru majoritatea lucrătorilor, cu o zi comună de odihnă pentru toți lucrătorii care întrerup săptămânile de muncă. Cinci săptămâni de muncă de șase zile au fost alocate fiecărei luni gregoriene, mai mult sau mai puțin, cele cinci sărbători naționale transformând zilele normale de muncă în zile de odihnă. La atât săptămânile de muncă de cinci, cât și cele de șase zile au fost abandonate în favoarea săptămânilor de muncă de șapte zile. Săptămânile de lucru nu au fost colectate niciodată în luni de 30 de zile.
Istorie Calendarul gregorian stanga|miniatura| Decretul din 1918 prin care s-a adoptat „calendarul european occidental” Calendarul gregorian a fost introdus în Rusia, la când au fost abandonate datele iuliene de în temeiul unui decret al Consiliului Comisarilor Poporului semnat la (iulian) de Vladimir Ilici Lenin. Decretul impunea ca data iuliană să fie scrisă între paranteze după data gregoriană până la Toate exemplele supraviețuitoare de calendare fizice din perioada arată lungimea neregulată a calendarului gregorian (cum ar fi cele afișate aici). Majoritatea calendarelor arătau toate zilele unui an gregorian ca o grilă cu șapte rânduri sau coloane pentru săptămâna tradițională de șapte zile cu prima zi fiind duminica. miniatura| Calendar de buzunar sovietic, 1931. Săptămânile de lucru de cinci zile sunt numărate, cu excepția a celor cinci sărbători naționale Calendarul de buzunar din 1931 prezentat în imaginea alăturată este un exemplu rar care exclude cele cinci sărbători naționale, permițând afișarea celor 360 de zile rămase ale anului gregorian ca o grilă cu cinci rânduri etichetate de la pentru fiecare zi a săptămânii de cinci zile.ИЗ ИСТОРИИ ОТЕЧЕСТВЕННОГО КАРМАННОГО КАЛЕНДАРЯ by Дмитрий Малявин ("Calendar stories from reforms in the USSR" by Dmitry Malyavin) Does not mention colors, only numbers. În același timp, a conținut calendarul gregorian complet pe partea cealaltă. În toată această perioadă, Pravda, ziarul oficial al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, și alte ziare au continuat să folosească datele calendaristice gregoriene în frontispiciul publicațiilor împreună cu tradiționala săptămână de șapte zile.The Riga correspondent of the London Times, "Russian experiments", Journal of Calendar Reform 6 (1936) 69–71. Pravda a datat mai multe numere individuale cu , , , , , și , dar nu a folosit niciodată în perioada . Numele tradiționale de „Înviere” (Воскресенье) pentru duminică și „Sabat” (Суббота) pentru sâmbătă au continuat să fie folosite, în ciuda politicii oficial ateistă anti-religioasă a guvernului sovietic. În zonele rurale, săptămâna tradițională de șapte zile a continuat să fie folosită în ciuda dezaprobării oficiale. Mai multe surse din anii 1930 au afirmat că vechiul calendar gregorian nu a fost schimbat.P. Malevsky-Malevitch, Russia U.S.S.R.: A complete handbook (New York: William Farquhar Payson, 1933) 601–602. Două surse moderne afirmă explicit că structura calendarului gregorian nu a fost modificată.Lance Latham, Standard C date/time library: Programming the world's calendars and clocks (Lawrence, KS: R&D Books, 1998) 390–392.Toke Nørby, The Perpetual Calendar: A helpful tool to postal historians: What about Russia?
Săptămâni de lucru În a doua jumătate a lunii mai 1929, Iuri Larin (Юрий Ларин, 1882–1932) a propus o săptămână continuă de muncă (nepreryvnaya rabochaya nedelya = nepreryvk) celui de-al cincilea Congres al Sovieticilor, dar atât de puțină atenție i-a fost acordată sugestiei sale încât președintele Congresului nici nu a menționat-o în discursul său final. Totuși, până la începutul lunii , Larin a primit aprobarea din partea lui Iosif Stalin, ceea ce a făcut ca toate ziarele să laude această idee. Schimbarea a fost avantajoasă mișcării anti-religioase, deoarece duminicile și sărbătorile religioase au devenit zile lucrătoare. La , Consiliul Economic Suprem al R.S.F.S. Ruse i-a îndrumat pe experții săi în eficiența muncii să depună în termen de două săptămâni un plan de introducere a muncii continue. Înainte ca orice plan să fie disponibil, în prima jumătate a lunii iunie 1929, 15% din industrie s-a transformat în producție continuă după cum a afirmat Larin, probabil o supraestimare. La , Consiliul Comisarilor Poporului (CPC) al Uniunii Sovietice (Sovnarkom) a declarat că „este esențial ca tranziția pregătită în mod sistematic a întreprinderilor și instituțiilor la o producție continuă să înceapă pe parcursul anului economic ”.[Solomon M. Schwarz], "The continuous working week in Soviet Russia", International Labour Review 23 (1931) 157–180.Gary Cross, Worktime and industrialization (Philadelphia: Temple University Press, 1988) 202–205. Lungimea săptămânilor de producție continuă nu a fost încă specificată, iar conversia urma să înceapă doar în cursul anului. Cu toate acestea, multe surse afirmă că data intrării în vigoare a săptămânilor de cinci zile a fost care a reprezentat începutul anului economic. Dar au fost folosite multe alte durate ale săptămâni de lucru continuu, toate fiind introduse treptat.
Implementarea săptămânilor de producție continuă Duratele specifice pentru săptămânile de producție continuă au fost menționate pentru prima dată când au fost emise reguli pentru săptămâna de lucru continuu de cinci zile la 24 septembrie 1929. La , construcțiile de clădiri și schimburile comerciale de sezon au avut loc în săptămâni de muncă continuă de șase zile, în timp ce fabricile care întrerupeau în mod regulat producția în fiecare lună pentru întreținere și reparații au fost programate la șase sau șapte zile de producție continuă. În , s-a raportat că au fost utilizate aproximativ 50 de versiuni diferite ale săptămânii de lucru continuu, cea mai lungă fiind o „săptămână” de 37 de zile (30 de zile de muncă continuă urmate de șapte zile de odihnă). Până la sfârșitul anului 1929, s-au emis ordine pentru ca săptămâna continuă să fie extinsă la 43% din totalul lucrătorilor industriali până la și la 67% până la . Conversia efectivă a fost mai rapidă, cu 63% până la . În a fost decretată finalizarea conversiei în cadrul tuturor industriilor pe parcursul anului economic , cu excepția industriei textile. La s-a atins folosirea sa maximă, 72,9% din lucrătorii industriali fiind în program continuu. După aceea, folosirea sa a scăzut. Toate aceste cifre oficiale au fost oarecum umflate, deoarece unele fabrici au afirmat că au adoptat săptămâna continuă fără să facă acest lucru. Săptămâna continuă a fost aplicată și lucrătorilor cu amănuntul și guvernului, dar nu au fost publicate detalii în acest sens.[Solomon M. Schwarz], "The continuous working week in Soviet Russia", International Labour Review 23 (1931) 157–180.R. W. Davies, The Soviet economy in turmoil, 1929–1930 (Cambridge, Massachusetts: Cambridge University Press, 1989) 84–86, 143–144, 252–256, 469, 544.Solomon M. Schwarz, Labor in the Soviet Union (New York: Praegar, 1951) 258–277.
Implementarea săptămânilor de șase zile Încă din mai 1930, în timp ce utilizarea săptămânii continue era încă în avans, unele fabrici au revenit la o săptămână întreruptă. La , unele dintre cele mai mari fabrici din Uniunea Sovietică au fost programate să lucreze după săptămâna întreruptă de șase zile (Шестидневка = șestidnevka). La , Stalin a ordonat săptămâna de muncă continuă, așa cum a fost practicată, susținând utilizarea temporară a săptămânii întrerupte de șase zile (o zi de odihnă obișnuită pentru toți lucrătorii) până la rezolvarea problemelor cu săptămâna de muncă continuă. În , majoritatea fabricilor au lucrat cu o săptămână de șase zile de lucru întrerupt, ca urmare a unui interviu cu comisarul poporului pentru muncă, care a restricționat sever utilizarea săptămânii continue. Trecerea oficială la planuri non-continue a fost decretată de către Sovnarkom la .Eviatar Zerubavel, "The Soviet five-day Nepreryvka", The seven day circle (New York: Free press, 1985) 35–43.Solomon M. Schwarz, Labor in the Soviet Union (New York: Praegar, 1951) 258–277.Elisha M. Friedman, Russia in transition: a business man's appraisal (New York: Viking Press, 1932) 260–262. Instituțiile care au servit nevoile culturale și sociale și întreprinderile angajate în producție continuă, cum ar fi topirea minereului, au fost exceptate.Handbook of the Soviet Union (New York: American-Russian Chamber of Commerce, 1936) 524, 526. S-a spus adesea că data intrării în vigoare a săptămânii de lucru întrerupt de șase zile a fost dar aceasta este doar prima lună întreagă după „conversia oficială”. Ultimele date disponibile indică faptul că, la 74,2% din totalul lucrătorilor din industrie se aflau în programări întrerupte (aproape toate săptămânile de șase zile), în timp ce 25,8% erau încă în program continuu. Datorită unui decret din , săptămâna tradițională de șapte zile cu duminica ca zi comună de odihnă a fost reintrodusă pe .On the transfer to the seven-day work week, 26 June 1940 (item 2)
Săptămâni de cinci zile dreapta|miniatura| Calendar sovietic, 1930 Săptămână de lucru colorată de cinci zile. Zile grupate în săptămâni de șapte zile. O sărbătoare națională în negru, patru cu numere albe Fiecare zi a săptămânii de cinci zile a fost etichetată fie cu una din cele cinci culori, fie cu un număr roman de la I la V. Fiecare muncitor a primit o culoare sau un număr pentru a identifica ziua de odihnă.
Optzeci la sută din forța de muncă a fiecărei fabrici lucra în fiecare zi (cu excepția sărbătorilor), în încercarea de a crește producția în timp ce 20% dintre angajați se odihneau. Dar, dacă un soț și soție, precum și rudele și prietenii lor li s-ar fi atribuit culori sau numere diferite, nu ar fi avut o zi de odihnă comună pentru viața lor de familie sau socială. Mai mult decât atât, mașinile s-au defectat mai des, atât pentru că erau folosite de muncitori care nu erau familiarizați cu ele, cât și pentru că nu putea fi efectuată nicio întreținere asupra mașinilor care nu au fost niciodată oprite în fabricile cu programări continue (24 de ore / zi de zi). Săptămâni de cinci zile (și mai târziu săptămâni de șase zile) „au făcut imposibil ca duminica să fie o zi de odihnă.” Această măsură a fost introdusă în mod intenționat „pentru a facilita lupta de eliminare a religiei.”Nicolas Werth, The Black Book of Communism (Cambridge, Massachusetts: Harvard University Press, 1999) 172.