Antuza Genescu () este o scriitoare română, traducătoare și antologator. A folosit și pseudonime ca Laura Ordean sau Melissa Mugur. Antuza Genescu, uniuneascriitorilortm.ro. Accesat la 25 noiembrie 2019Antuza Genescu, hgwells.ro. Accesat la 25 noiembrie 2019

Biografie A absolvit în 1991 Universitatea din Timișoara, Facultatea de Litere și Filozofie, secția română-engleză.

Antuza Genescu a debutat în literatură în 1998 cu povestirea SF „Poiana sufletelor”, în fanzinul Paradox. În acest fanzin a mai publicat povestiri SF ca „Liniștea nu trebuie ucisă”, „Pe urmele lui Copernic”; sau „Petrecerea” în Helion. În 1993 i s-a publicat primul volum tradus din limba română în limba engleză, volumul de poezie al poetului George Lână, Space between Two Seconds (Spațiul dintre două secunde, Editura Marineasa).

Din 2016 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Este președinte al cenaclului H. G. Wells din Timișoara.

Traduceri Romane Richard Allan Miller, Utilizarea magică și rituală a ierburilor, Amarcord, 1996 (traducere semnată cu pseudonimul Laura Ordean) Michael Howard, Războiul în istoria Europei (împreună cu Vasile Mitu), Sedona, 1997 Constantin Virgil Negoiță, Vizitator, Dacia, 2003 Ken Grimwood, Replay, Nemira, 2006 Jim Nisbet, Codex Siracuza, Nemira, 2007 Richard & Rachel Heller, Al treisprezecelea apostol, Nemira, 2007 (traducere semnată cu pseudonimul Melissa Mugur) H. Hendrix, Cheia labirintului', Nemira, 2007 Stephen King, Ochii dragonului, Nemira, 2007 Gene Wolfe, De partea întunecată a Soarelui Lung, Alexandria, 2008 Gene Wolfe, Lacul Soarelui Lung, Alexandria, Alba-Iulia, 2008 J.B. Sawyer, Alegerea lui Hobson, Nemira, 2008 J. McDevitt, Exploratorul, Nemira, 2008 G. Brandreth, Oscar Wilde și ringul morții, Nemira, 2008 Diana I. Paxson, Marion Zimmer Bradley, Preoteasa din Avalon, Nemira, 2009 Chelsea Quinn Yarbro, Palatul, Nemira, 2009 Robin Hobb, Ucenicul asasinului, Nemira, 2009 Robin Hobb, Asasinul regal, Nemira, 2010 Robin Hobb, Răzbunarea asasinului, Nemira, 2011 Robin Hobb, Bufonul de aur, Nemira (co-traducător) Stan Nicholls, Paznicul fulgerului, Nemira, 2009 Stan Nicholls, Legiunea tunetului, Nemira, 2010 Stan Nicholls, Războinicii furtunii, Nemira, 2011 Vernor Vinge, Adâncurile cerului, Nemira, 2010 Orson Scott Card, Navele Pământului, Nemira, 2011 ***, Viața interioară a Pământului, Univers Enciclopedic Gold, 2011 Sara Shepard, Micuțele mincinoase și secretele lor, vol. I-IV, Leda, 2012 Isaac Asimov, Praf de stele, Grupul Editorial Art, 2013 ***, Constituțiile francmasonilor, Arcana, 2013 Robin Hobb, Misiunea bufonului, Nemira, 2014 Charlie Jane Anders, Orașul de la miezul nopții, Nemira, 2019 Colecții de povestiri Vânătorul de jaguari, Nemira, 2008 - cu Laura Bocancios Proză scurtă Povestiri science-fiction în George R. R. Martin, Regii nisipurilor, Nemira, 2010 Povestiri science-fiction în Connie Willis, Vânturile de la Marble Arch, Nemira, 2011 Povestiri în antologiile science-fiction Gardner Dozois și Tărâmurile pustiite, Nemira, 2010-2012 Povestiri în antologiile horror The Year’s Best Fantasy and Horror, Nemira, 2010-2011 Povestiri polițiste în Raymond Chandler, Crimă de mântuială, Nemira, 2012 Povestiri în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice Anticipația și almanahul Anticipația, Nemira, 2015, 2016

Volume de poezie, traduceri din română în engleză George Lână, Spațiul dintre două secunde (Space between Two Seconds), Marineasa, 1993 George Lână, Bariera de la Voiteni (The Barrier at Voiteni), Marineasa, 1998 George Lână, În apărarea mea (In My Own Defence), Marineasa, 1999 Veronica Balaj, Cu îngerul la arat (Ploughing with the Angel), Mirton, 1997 Veronica Balaj, Ritualuri de scrib (Rituals of the Scribe), Excelsior, 1999 Aura Christi, Crini imperiali (Imperial Lilies), Augusta, 1999 Liviu Pîrvan, Aș fi (Being Away), Marineasa, 1999 Ion Chichere, Fizeș, Marineasa, 1999 Veronica Balaj, Între alb și noapte (Between White and Night), Augusta, 2000 Veronica Balaj, Băutori de nepăsări (Sippers of Indolence), ArtPress, 2002 Veronica Balaj, Poeme în civil (Timeless Hallucinations), Anthropos, 2006 Veronica Balaj, Ierusalim (Jerusalem), Zur-Ott, Ierusalem, 2013 George Lână, Linia Siegfrid a ochilor tăi, Gordian, 2015 (co-traducător) Poezii de Rodica Draghincescu în publicația trimestrială virtuală Action Yes Poezii de Rodica Draghincescu în, numărul 8 (2004) tipărit al revistei literare Jubilat, publicate de Universitatea din Massachusetts, Amherst Poezii de Eugen Bunaru în antologia Poezie și știință, selecție și ediție de Grete Tartler și Peter Forbes, Vremea, 2016

Antologii Antologii de ficțiune scurtă SF în care i s-au publicat lucrări Pangaia, Eagle Publishing House, 2010 Povestirea „Prizonieri în anotimpuri”„Prizonieri în anotimpuri” la isfdb.org Cartea morților vii, Millennium Books, Satu Mare, 2013

Cele 1001 de scorneli ale Moșului SF, Millennium Books, 2012 Povestirea „Metafagie” Ferestrele timpului, Tracus Arte, 2013 Povestirea „Aventuri cu Wilkie: Femeia din portofel” Lumi stranii, Vremea, 2014

Venus, culegere de povestiri science-fiction, Eagle Publishing House, 2011 Povestirea „Un fenomen trecător” Zombii: Cartea morților vii, editor Mircea Pricăjan, Millennium Books, 2013Zombii: Cartea morților vii la isfdb.org Povestirea „Len, cel care împietrește Răul”

Antologii editate de ficțiune scurtă SF Venus, culegere de povestiri science-fiction, Eagle Publishing House, 2011 Bella Proxima (coeditor și traducător), antologie de science-fiction croat, Eagle Publishing House, 2012 Călătorii în timp, culegere de povestiri science-fiction, Nemira, 2013 Xenos. Contact între civilizații, culegere de povestiri science-fiction, Nemira, 2014 Galaxis, culegere de povestiri science-fiction, Eagle Publishing House, 2016. Conține povestiri space opera de Silviu Genescu, George Lazăr, Ioana Vișan, Liviu Surugiu, Alexandru Lamba, Daniel Haiduc și Liviu Radu.Galaxis. Noua operă spațială , srsff.ro. Accesat la 28 noiembrie 2019Galaxis. Noua operă spațială, libris.ro. Accesat la 28 noiembrie

Note

Viorel Marineasa, Antuza, clișeele și fantezia, „Orizont”, nr. 1 (1564), anul XXV, 2013, p. 18 Mihai Iovănel, Călătorii în timp, „Cultura”, nr. 40 (444), 2013, p. 9 Gelu Negrea, Dincolo și dincoace de timp, „Luceafărul”, nr. 10 (1040), 2013, p. 9 Florica Bodiștean, Antuza Genescu: a scrie și/sau a traduce, „Arca”, nr. 1-2-3 (274-275-276), 2013, p. 205 Mircea Pricăjan, Stephen King în românește'', „Orizont”, nr. 2 (1577), anul XXVI, 2014, p. 13

Legături externe Antuza Genescu, goodreads.com

Categorie:Nașteri în 1968 Categorie:Scriitori români contemporani Categorie:Traducători români Categorie:Scriitori români de literatură științifico-fantastică Categorie:Nașteri pe 14 ianuarie Categorie:Scriitoare române Categorie:Scriitoare din secolul al XX-lea Categorie:Scriitoare din secolul al XXI-lea