Acesta este un tabel cronologic al conflictului din Transnistria.

1989 11 august 1989: În întreprinderile de subordonare unională, se formează soviete muncitorești, unificate într-un Soviet Unit al Sindicatelor Muncitorești (OSTK), ce încep lupta împotriva introducerii limbii române, a alfabetului latin și a reformelor democratice. 31 august 1989: Limba română cu grafie latină este proclamată limbă de stat. toamna: OSTK-urile organizează greve și acțiunii de protest împotriva limbii române și a alfabetului latin. decembrie-ianuarie: Sunt organizate referendumuri la Tiraspol și Râbnița pentru obținerea statutului de „teritoriu autonom” al Transnistriei, în cadrul RSS Moldovenești.

1990 Cu sprijinul direct al Armatei a 14-a, sunt formate unități paramilitare ilegale secesioniste, sunt organizate cu sprijinul OSTK mitinguri și referendumuri. 27 aprilie 1990: Tricolorul cu cap de bour este adoptat că steag național al RSS Moldovenești. Sovietele locale din Tiraspol și Tighina au refuzat abordarea tricolorului în aceste orașe. septembrie 1990: Sovietele locale din Tiraspol, Tighina și Râbnița au respins legea limbii de stat. S-a inițizat o mișcare de nesupunere față de autoritățile statului moldovean. 2 septembrie 1990: Are loc la Tiraspol „Congresul al II-lea extraordinar al deputaților poporului din Transnistria” care proclamă „Republica Moldovenească Sovietică Socialistă Nistreană”. 3 septembrie 1990: Sovietul Suprem al RSS Moldovenești creează instituția prezidențială și îl alege ca președinte pe Mircea Snegur. 16 septembrie 1990: O adunare în semn de protest împotriva separatismului este organizată în satul Lunga, Stînga Nistrului, lângă Dubăsari.Mihail Gh. Ciubotaru - "Nu răscoliți apele negre!", in "Moldova" nr. 12/1990 22 septembrie - 15 noiembrie 1990: Liderii separatiști, sprijiniti de formațiuni paramilitare proprii și de trupe ale armatei sovietice, organizează alegeri legislative pentru „sovietul suprem” al „Republicii Sovietice Socialistă Moldovenești Nistrene”. 22 decembrie 1990: Mihail Gorbaciov, președintele URSS, semnează un decret prin care declara nule hotărârile „Congresului al II-lea al deputaților poporului din Transnistria”. În schimb, măsurile luate de autoritățile de la Chișinău sunt infime și strict declarative.

1991 Au loc acțiuni de înlocuire ale autorităților Republicii Moldova cu cele ale „republicii nistrene”. Beneficiind de o inexplicabilă pasivitate a autoritățiilor statului Moldova, separatiștii își constituie o impresionantă forță armată, constituită din: Garda republicană, (8.000 luptători), subordonată „Direcției de apărare” a Transnistriei. Miliția, inclusiv batalionul Dnestr, (5.000 luptători), subordonată „direcției de interne” a „Republicii Nistrene”. Detașamentele teritoriale de salvare (4.000 oameni), aflați la dispoziția executivelor locale. Regimentele muncitorești, echivalentul modern al „sovietelor de muncitori înarmați”, subordonați Colectivelor Unificate de Muncă (OSTK). Cazacii, în număr de 3-4.000, cu statut de „voluntari”, erau mercenari cu solde mai mari decât ale gardiștilor fiind subordonați direct conducerii „Republicii Nistrene”.

Toate aceste formațiuni erau înzestrate cu armament, mijloace de transport, mașini de luptă, cumpărate, capturate sau furate de la Armata a 14-a rusă, sau de la unitățile OMON din Transnistria.De partea separatiștilor s-a situat fățiș Armata a 14-a rusă, cu un efectiv de 6.500 persoane, constituită din: o divize motorizată 2 regimente de artilerie un regiment de tancuri un regiment antitanc 2 regimente de pontonieri un regiment de rachete o escadrila de elicoptere

Prin comparație, tânăra republică Moldova, încă nu avea armată proprie, beneficiind doar de un efectiv de câteva mii de polițiști, care au suplinit, în timpul conflictului, forțele armate. 19 mai 1991: Ministrul apărării al URSS a ordonat comandantului Armatei a 14–a, generalul Netkaciov, mobilizarea militarilor de rezervă pentru completarea efectivelor trupelor Armatei a 14–a dislocată în Transnistria și menținerea aceste trupe și a arsenalul militar în stare de luptă. El ar fi justificat acest ordin în acest fel: „ținând cont de faptul că Transnistria este un teritoriu rusesc și că situația s–a înrăutățit, noi trebuie să–l apărăm prin toate mijloacele”. 23 mai 1991: RSS Moldovenească devine Republica Moldova. 23 iunie 1991: Parlamentul Republicii Moldova proclamă suveranitatea Republicii. 19 august 1991: Are loc Puciul de la Moscova. Puciștii vor avea tot sprijinul liderilor separatiști de la Tiraspol: Igor Smirnov, Maracuță, Iakovlev, Reliakov. Dupa înfrângerea puciștilor, Boris Elțin a cerut pedepsirea acestora și a celor care i-au susținut. Încercările administrației de la Chișinău de a aresta liderii transnistreni au generat nemulțumirea rusofonilor din Transnistria. A început o acțiune a femeilor rusofone care, în număr din ce în ce mai mare, au început să blocheze calea ferată ce lega Transnistria de restul Basarabiei. În final, liderii transnistreni au fost arestați, apoi eliberați după scurt timp. 25 august 1991: Sovietul Suprem al RMN proclamă independența „republicii”. 27 august 1991: Parlamentul proclamă independența Republicii Moldova. septembrie: Membri ai trupelor speciale sovietice OMON din Riga, sosesc în limuzine la Tiraspol, cazându-se la hotelul Kolhaznii. 18 septembrie 1991: Președintele autoproclametei RMN, Igor Smirnov, a decis să plaseze unitățile forțelor armate sovietice dislocate în Transnistria sub jurisdicția autoproclametei RMN. 1 decembrie 1991: În raioanele de pe malul stâng al Nistrului au fost organizate alegeri prezidențiale, declarate ilegale de către autoritățile moldovenești. Igor Smirnov a fost ales președinte al autoproclametei RMN. 13 decembrie 1991: Are loc un atac armat al gardiștilor la podul de la Dubăsari, soldat cu moartea a patru polițiști moldoveni și a 20 de gardiști, cazaci și mercenari.

1992 1 martie 1992: Gardiștii și cazacii au provocat un incident la o petrecere în Dubăsari, apoi au atacat poliția moldovenească chemată în ajutor. Polițiștii au deschis focul, omorând un cazac, după care s-au retras în sediu. Acest incident a servit drept pretext desființării ultimei secții moldovenești de poliție dintr-un oraș transnistrean. Sediul poliției a fost atacat de gardiști și cazaci, care i-au făcut prizonieri pe polițiști, dezarmându-i. martie 1992: Comitetul executiv raional și toți polițiștii din Dubăsari s-au retras în satul Cocieri, care a devenit un centru de rezistență, aici refugiindu-se locuitori din satele vecine.Gardiștii au intrat în Cocieri cu 2 blindate, deschizând foc fără avertisment asupra trecătorilor. Au fost impuscati doi tarăni și o mamă, care mergea cu copilul de mână. Țărănii și polițiștii au reușit să-și procure, fără incidente, armament de la o cazarmă subordonată Armatei a 14-a.Gardiștii și cazacii vor bloca podurile de peste Nistru - de la Vadul lui Voda, Tighina, Camenca, Râbnița, constituind „posturi de control” cu câte un blindat. Astfel de posturi vor fi create și pe șoseaua Tiraspol-Dubăsari și la barajul hidrocentralei Dubăsari. 2 martie 1992: Republica Moldova devine membru ONU, ceea ce conduce la recunoașterea caracterului ilegal al autoproclamatelor „republici” nistreană și găgăuză.Este ziua în care începe războiul, prin declanșarea conflictului armat la Dubăsari, printr-o diversiune a separatiștilor.Are loc diversiunea de la Vulcănești, în zona găgăuză. Trei membri ai gărzii paramilitare găgăuze au atacat cantina unei școli. După ce gardiștii au fost arestați, secția de poliție a fost invadata de 14 membri ai formațiunii, care au cerut transferarea arestaților la Bolgrad, oraș aflat sub jurisdictie ucraineană. 3 martie 1992: Gardiștii și cazacii au atacat satul Cocieri, dar au fost respinși. Seara, a ajuns în sat o unitate de poliție cu destinație specială, trimisă de la Chișinău și care traversase Nistrul pe gheață.Centrul de Presa al Forțelor Armate Unite ale CSI a dat un comunicat prin care afirma că forțele armate moldovenești au atacat un regiment de infanterie al apărării civile, dezarmând ofițerii și luând 70 automate și alte arme și că situația seamană cu aceea din Nagorno-Karabah.Au fost blocate căile de acces dinspre Chișinău spre Tighina, a fost blocata emisia radioteleviziunii naționale în oraș.După desființarea secției moldovenești de poliție (singura instituție care mai reprezenta statul moldovean în oraș), este inaugurata o secție de poliție subordonată secesioniștilor, constituită ca o forma de putere sovietică. Este înființată o nouă formațiune paramilitară ilegală. 4 martie 1992: Gardiștii și cazacii pătrund în satul Coșnița, atacând pe cei 15 polițiști, nevoiți să deschidă focul.Patru autocamioane Kamaz pline cu gardiști sunt trimise la Cocieri. 4-5 martie 1992: 2.500 cazaci sosesc la Tiraspol în ajutorul separatiștilor. Au loc înrolări masive în rândul formațiunilor paramilitare ale separatiștilor. 6 martie 1992: „Comitetul de apărare a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești Nistrene” a hotărât izolarea tuturor polițiștilor care nu au depus jurmânt de credintă față de „republică”; în această situație erau 85 de polițiști. 12 martie 1992: Doi polițiști de la postul Ursoaia de pe șoseaua Tighina – Căușeni au fost atacați dintr-un camion care transporta armament pentru separatiștii găgăuzi și pe care îl opriseră pentru control. Un polițist a fost rănit, altul ucis. 13 martie 1992: Gardiștii atacă polițiștii din Coșnița, ucigând unul și rănind mai mulți.Este inaugurată o secție de poliție subordonată secesionistilor, constituită că o forma de putere sovietică și este înființată o nouă formațiune paramilitară ilegală în Tighina. 14 martie 1992: Gardiștii și cazacii arunca în aer podurile de la Vadul lui Voda, de lângă Dubăsari, de pe șoseau Chișinău – Volgograd. Pozițiile moldovenești de lângă Roghi sunt atacate, înregistrându-se 15 morți. În timpul noptii sunt atacate satele Coșnița și Gura Bîcului cu mine, grenade și rachete.„Sovietul Suprem al Republicii” hotărăște ca băncile din Transnistria să înceteze operațiunile cu Moldova și înființarea unei comisii care să preia sub control șoselele și căile ferate ale „republicii”. 15 martie 1992: Igor Smirnov semnează un decret prin care se creează o comisie de stat pentru ocrotirea socială a militarilor și persoanelor demobilizate, acțiune menită să atragă simpatia militarilor.Guvernul Moldovei face un apel către gardiști, pentru depunerea armelor până la data de 17 martie. 17 martie 1992: Smirnov semnează un decret prin care se creează o comisie de stat pentru ocrotirea socială a militarilor și persoanelor demobilizate, acțiune menită să atragă simpatia militarilor.Se semnează un nou acord de încetare a focului, care va fi încălcat de către gardiști pe 24 martie. 19 martie 1992: Parlamentul Moldovei propune un compromis, prezentând proiectul de acordare statutul de zona economica libera Transnistriei și o modificare a adminstrației teritoriale. 20 martie 1992: La reuniunea OSCE de la Helsinki, se creează un mecanism cvadripartit de reglementare a conflictului din Trasnistria, compus din: Republica Moldova, România, Rusia, Ucraina. 24 martie 1992: Se semnează un nou acord de încetare a focului. Se efectueaza un schimb de prizonieri: secesioniștii eliberează 11 persoane, moldovenii, 18. 28 martie 1992: Se instituie starea exceptională în Transnistria cu începere de la orele 20. 29 martie 1992: Premierul Valeriu Muravschi acorda un nou ultimatum secesioniștilor, cerând depunerea armelor în termen de 2 zile. 31 martie 1992: Președintele Snegur trimite o telegramă companiei moscovite de televiziune Ostankino, protestând contra modului de prezentare a conflictului, și altă telegramă mareșalului Șapoșnikov, protestând împotriva zborurilor avioanelor militare ale CSI la Tiraspol.