Scuderia Ferrari HP S.p.A. este divizia de curse a producătorului auto italian de lux Ferrari, și echipa de curse care concurează în cursele de Formula 1. Este cea mai veche echipă de Formula 1 care a supraviețuit și cea mai de succes, ea participând în fiecare campionat mondial din sezonul de Formula 1 din 1950 și până în prezent. Echipa a fost fondată de Enzo Ferrari, inițial pentru a concura cu mașini de curse produse de Alfa Romeo, dar în 1947 Ferrari începuse să-și construiască propriile mașini. Marele Premiu al Italiei de la Monza este considerată cursa de acasă a echipei.
Drept constructor, Ferrari are un record de 16 Campionate la Constructori, ultimul dintre care a fost câștigat în . Alberto Ascari, Juan Manuel Fangio, Mike Hawthorn, Phil Hill, John Surtees, Niki Lauda, Jody Scheckter, Michael Schumacher și Kimi Räikkönen au câștigat un record de 15 Campionate la Piloți pentru echipă. De la titlul lui Räikkönen din , echipa a pierdut la limită titlul la piloți din cu Felipe Massa și titlurile la piloți din și cu Fernando Alonso. Marele Premiu al Toscanei din 2020 a marcat al 1000-lea Mare Premiu pentru Ferrari în Formula 1.
Michael Schumacher este cel mai de succes pilot al echipei. Alăturându-se echipei în și plecând în , a câștigat cinci titluri consecutive la piloți și 72 de Mari Premii pentru echipă. Titlurile sale au venit consecutiv între și , iar echipa a câștigat titluri consecutive la constructori între și ; aceasta a fost cea mai reușită perioadă a echipei.
Enzo Ferrari
Articol de bază: Enzo Ferrari
Născut în 1898, Enzo Ferrari, fost pilot de curse, a fondat Scuderia Ferrari în 1929, preparând automobile Alfa Romeo pentru piloții privați. După opt ani Scuderia Ferrari devine Alfa Course, echipa de uzină a fabricantului de automobile, însă Enzo Ferrari a rămas manager.
După cel de-al doilea război mondial Enzo Ferrari pleacă de la Alfa Romeo și decide să construiască primul său automobil, în ciuda unui contract pe care îl semnase cu Alfa Romeo și care îi interzicea acest lucru. În paralel cu construcția de automobile de stradă, Enzo Ferrari se ocupa și de echipa de curse, care a debutat în Formula 1 în 1950, odată cu prima ediție a campionatului mondial de profil.
Enzo Ferrari a fost înzestrat cu o personalitate extrem de puternică, acest lucru ajutându-l de nenumărate ori în contrele pe care le-a avut de-a lungul anilor cu Federația Internațională a Automobilului. Conștient de puterea sa și mai ales de importanța prezenței echipei sale în campionatul mondial, Enzo Ferrari a amenințat de multe ori cu retragerea echipei dacă regulamentul nu este schimbat după bunul său plac.
Enzo Ferrari a condus Scuderia Ferrari până în ultimii ani ai vieții. A decedat în 1988.
Il Cavallino Rampante
Caluțul cabrat este cel mai cunoscut simbol atât al echipei de Formula 1 cât și a diviziei de automobile de stradă. La origine el a fost simbolul familiei Baracca, o familie nobiliară din Italia. Francesco Baracca, fiul conților Baracca, a luptat în primul război mondial alături de Alfredo Ferrari, fratele mai mare a lui Enzo, ambii fiind piloți de vânătoare, căluțul fiind simbolul escadrilei.
După război, conții Baracca i-au permis lui Enzo Ferrari să folosească simbolul în memoria fiului lor dispărut în luptă. Acestuia i-au fost adăugate fundalul galben, culoarea orașului Modena, steagul Italiei în partea de sus, precum și literele S și F, inițialele Scuderiei Ferrari.
Istoric 1929-1949
În primii patru ani de activitate, Scuderia Ferrari a avut parte de suportul direct al companiei Alfa Romeo, însă retragerea companiei milaneze în 1933 l-a aruncat pe Enzo Ferrari într-o profundă criză, de unde a fost ajutat să iasă de către producătorul de pneuri Pirelli.
Deși Scuderia Ferrari a încorporat de-a lungul acelor ani piloți celebri ai acelor vremuri - Tazio Nuvollari, Achille Varzi și Louis Chiron, rezultatele au fost modeste. În ciuda câtorva victorii Scuderia Ferrari nu putea face față echipelor germane.
În 1938 Alfa Romeo cumpără echipa lui Enzo Ferrari și îi schimbă numele în Alfa Course. Deși era în continuare manager, Enzo Ferrari depindea acum de directorul tehnic al echipei, unul numit de Alfa Romeo. Această situație nu i-a convenit lui Enzo Ferrari care a decis să plece de la Alfa Course.
În ciuda faptului că atunci când a părăsit Alfa Romeo, Enzo Ferrari nu avea dreptul de a construi automobile, încalcă contractul semnat și proiectează împreună cu inginerii săi modelul Ferrari Tipo 815, primul prototip Ferrari construit vreodată. Scăparea din contractul cu Alfa Romeo a fost faptul că Enzo Ferrari fondase Auto Avio Costruzioni, o companie producătoare de unelte, iar Tipo 815 era considerat un prototip și nu un automobil. Cu Ferrari Tipo 815 are loc redebutul Scuderiei în cursele auto, luându-se startul la Mille Miglia în 1940.
Venirea războiului a pus punct activităților pentru o perioadă. Tot atunci fabrica sa de la Modena fusese bombardată de aliați, fiind mutată la Maranello, unde este și astăzi. La reinstalarea păcii, însă, Scuderia Ferrari și-a reluat activitatea și în 1947 construiește Ferrari 125''', primul automobil fabricat vreodată de Ferrari. Construit un doar trei exemplare, fiecare însă diferit, Ferrari 125 avea un motor V8 de 1.500 cmc.
Cu 125 Scuderia Ferrari se alinează la startul primului Mare Premiu, cel al Italiei din 1948, an în care s-au câștigat și primele curse majore - Targa Florio și Mille Miglia, ambele cu Ferrari 166', al doilea automobil produs la Maranello.
1950-1959
Într-un mod extrem de curios Scuderia Ferrari a lipsit de la prima cursă a nou înființatului Campionat Mondial de Formula 1, motivul fiind acela că Enzo Ferrari a dorit să protesteze pentru regulamentul scris de Federația Internațională a Automobilului și pe care îl considera avantajos pentru Alfa Romeo, marii săi rivali. Scuderia Ferrari s-a prezentat totuși la startul celei de-a doua etape - Marele Premiu al Principatului Monaco - unde Alberto Ascari a terminat al doilea.
Concurența cu Alfa Romeo practic nici nu a existat în 1950 pentru că milanezii erau mult prea puternici, nefiind ajunși de Ferrari în ciuda faptului că de-a lungul sezonului s-au folosit mai multe monoposturi, fiecare înglobând soluții tehnice diferite.
Nici în 1951 Ferrari nu a putut face față rivalilor, totuși sezonul avea să aducă prima victorie, odată cu trimful lui José Froilán González în Marele Premiu al Marii Britanii de la Silverstone. Această victorie ar fi trebuit să fie a lui Alberto Ascari, primul pilot al echipei, dar abandonul acestuia l-a făcut pe Enzo Ferrari să îl cheme la boxe pe Gonzalez cerându-i să îi încredințeze mașina lui Ascari, doar pentru a se lovi de refuzul acestuia din urmă de a mai concura în acea cursă.
Schimbarea regulamentului Formulei 1 înainte de sezonul 1952 a făcut ca Scuderia Ferrari să domine campionatul, beneficiind și de retragerea din campionat a celor de la Alfa Romeo. Dacă în 1950 Enzo Ferrari a acuzat federația că avantajează Alfa Romeo, în 1952 rolurile s-au inversat.
thumb|left|Ferrari 500, model folosit în 1952Rămași fară rivali, cei de la Ferrari au dominat sezoanele 1952 și 1953, reușind primele două titluri mondiale în întrecerea piloților, ambele fiind semnate de Alberto Ascari. Pe atunci campionatul constructorilor nu se organiza. Tot în acei doi ani Alberto Ascari și Ferrari a reușit două recorduri care mai dăinuie și astăzi. Mai întâi Ferrari a câștigat 14 curse consecutive la care a participat, nouă dintre ele fiind ale lui Ascari.
În 1954 echipa a înregistrat un recul neputând face față lui Juan Manuel Fangio care în acel an a condus pentru Maserati și Mercedes Benz. Perioada mai puțin fastă a continuat și în 1955 când a fost al doilea sezon, după 1950 în care Ferrari nu a câștigat nici o cursă.
Falimentul echipei Lancia, la finele anului 1955, i-a făcut pe cei de la Ferrari să cumpere șasiurile acesteia și să le folosească în 1956. În 1955 Lancia a fost singura echipă din campionat care a reușit să pună unele probleme celor de la Mercedes Benz. Mai mult decât atât, retragerea Mercedes Benz l-a făcut pe Juan Manuel Fangio liber de contract, acesta fiind înregimentat la Ferrari, cu care a și câștigat de altfel campionatul în 1956.
Un al patrulea titlu mondial la piloți a fost adus de către Mike Hawthorn în 1958, la volanului unui Ferrari 246 Dino, denumit așa în memoria lui Dino Ferrari, fiul lui Enzo Ferrari decedat în 1956 de leucemie la doar 21 de ani, britanicul fiind primul dintre cei doi piloți din istoria Formulei 1 care devenit campioni mondiali l-a finele unui sezon în care nu au reușit să câștige decât o singura cursă. Titlul constructorilor, primul acordat vreodată, a fost însă pierdut în detrimentul echipei britanice Vanwall. O altă echipă britanică, de această dată Cooper, a dominat lupta cu Ferrari în 1959.
În anii '50 Scuderia Ferrari nu a participat doar în Formula 1. Piloții și inginerii de la Maranello erau an de an prezenți la toate întrecerile auto de seamă din acei ani, încluzând aici Cursa de 24 ore de la Le Mans și Mille Miglia. Acest fapt s-a petrecut pentru că Enzo Ferrari avea un principiu: toate automobilele pe care le construia trebuiau să participe la curse. Astfel, victoriei din 1949, prima reputată de Scuderia Ferrari la Le Mans când câștigator a fost declarat cuplul Luigi Chinetti - Peter Mitchell-Thomson care a pilotat un Ferrari 166MM, i s-a adăugat victoriile reușite de cuplurile José Froilán González - Maurice Trintignant în 1954 și Olivier Gendebien - Phil Hill în 1958.
Scuderia Ferrari a dominat Campionatul Mondial de Automobile Sport, înființat în 1953, acolo unde a câștigat cinci dintre titlurile puse în joc în perioada 1953 - 1958 inclusiv.
Succesul de la Mille Miglia a fost și mai pronunțat, Scuderia Ferrari câștigând opt din cele unsprezece curse la care a participat între 1948 și 1957. Cea din 1957 avea să fie și ultima pentru că autoritățile italiene au interzis cursa ca urmare a unui accident provocat de Ferrari-ul lui Alfonso de Portago în urma căruia au decedat doisprezece spectatori, incluzând șapte copii, Enzo Ferrari fiind acuzat de omucidere.
Succeselor reputate în 1948 și 1949 de la Targa Florio li s-au adăugat un altul în 1958.
În 1952 Scuderia Ferrari l-a trimis pe Alberto Ascari să participe la Indianapolis 500, cea mai celebră cursă americană. Pilotul italian a avut parte de o evoluție relativ bună, luând în considerare faptul că era totuși la prima sa participare, terminând la un tur distanță de lideri. Pentru câteva minute chiar a crezut că a câștigat cursa, pentru că a fost primul pilot căruia i s-a arătat steagul de finiș, însă mai apoi oficialii i-au luat "victoria".
1960-1969
După un nou sezon, 1960, în care nu a reușit să câștige nici un titlu mondial, Ferrari, s-a prezentat la startul sezonului 1961 cu o mașină nouă - Ferrari 156, revoluționară din mai multe puncte de vedere, care avea o parte frontală distinctivă, de unde și porecla mașinii - Nas de rechin. Cu această mașină, Ferrari a spulberat opoziția în acel sezon, Phil Hill reușind să câștige un nou titlu mondial, iar ajutorul acordat de către Wolfgang von Trips și Giancarlo Baghetti a fost hotărâtor în câștigarea primului titlul în campionatul constructorilor, un titlu la care Enzo Ferrari ținea foarte mult pentru că el era convins că mașinile sale și nu piloții câștigau curse.
Phil Hill și Wolfgang von Trips au mers cap la cap în 1961 până înainte cu cursa de la Monza, penultima a campionatului, când von Trips era lider cu 33 de puncte, față de 25 ale lui Hill. Înainte de cursa de la Monza cei doi piloți se înțeleseseră că acela care va câștiga în Italia să devină campion mondial, însă tragedia s-a produs în momentul în care von Trips a pierdut controlul volanului în virajul Parabolica, după o coliziune cu Lotus-ul lui Jim Clark, mașina lui luându-și pur și simplu zborul. În urma acelui accident și-au pierdut viața 13 spectactori și pilotul.