Aleksandr Pecerski, cu numele complet Aleksandr Aronovici Pecerski (în ; ), numit Sașa ori Sașko de camarazii lui, a fost un ofițer de rezervă evreu al Armatei Roșii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. A fost făcut prizonier de germani, deținut mai întâi în lagăre de prizonieri de război, apoi într-un lagăr de concentrare și de muncă, iar după aceea în lagărul de exterminare Sobibor. A organizat împreună cu alți deținuți și a condus revolta și evadarea în masă din 14 octombrie 1943. Dintre cele câteva revolte din lagărele naziste, aceasta s-a dovedit a fi cea mai de succes în privința numărului celor care au reușit să evadeze (275) și numărul celor care au supraviețuit războiului (57)Cf. Bem 2015, p. 297-298.. După evadare, Pecerski s-a alăturat unui detașament de partizani sovietici, apoi a continuat să lupte în Armata Roșie până când a fost grav rănit și demobilizat. Nu a fost onorat oficial pentru acțiunea sa din Sobibor decât la mult timp după moarte.
Biografie Înainte de război Tatăl lui Aleksandr Pecerski era angajat în cabinetul unui avocat, iar mama lui era casnică. Avea un frate și două surori. În 1915, familia s-a mutat la Rostov-pe-Don 110 лет со дня рождения Александра Печерского, организатора восстания в Собиборе (110 ani de la nașterea lui Aleksandr Pecerski, organizator al revoltei din Sobibor), newsru.co.il 22 februarie 2019 (accesat la 11 octombrie 2024).. În același timp cu studii secundare neterminate, tânărul Sașa a urmat cursurile unei școli de muzică, în clasa de pian. A început să lucreze în 1925 ca ajutor de contabil, apoi, în anii 1931-1933 și-a făcut serviciul militar obligatoriu, pe care l-a terminat cu un grad echivalent cu cel de fruntaș. S-a căsătorit în 1933, și în 1934 i s-a născut o fiică, EleonoraSimkin I.. În 1935 a început să lucreze ca angajat în serviciul administrativ al Institutului Financiar-Economic, care va deveni mai târziu Universitatea de Stat de Economie din Rostov. Era pasionat de muzică și de teatru, și conducea trupa de teatru amator a institutului, punând în scenă mici piese, compunând muzică pentru ele și jucând el însușiPecerski 2013, p. 9..
Pecerski nu se identifica drept evreu. Nu cunoștea limba idișRashke 1982, p. 155. și soția lui era rusoaică, o cazacă de pe Don.
În timpul războiului Pecerski a fost mobilizat încă din 22 iunie 1941, prima zi a războiului cu Germania. Mai întâi a servit în statul major al batalionului, apoi în cel al regimentului, probabil la munca cu scriptele, dar a participat și la lupte. În septembrie a devenit ofițer cu gradul numit atunci de „tehnician-intendent de rangul 2”, echivalat mai târziu cu cel de locotenent.
Pecerski prizonier de război Unitatea lui Pecerski a luptat începând cu luna iulie în împrejurimile Smolenskului, apoi în cele ale Viazmei, în care a fost încercuită, dar a continuat să lupte încă două săptămâni. Pecerski a fost inclus într-un mic grup cu misiunea de a-l scoate din încercuire pe comisarul politic al regimentului, care era grav rănit, dar membrii grupului au fost luați prizonieri la 12 octombrie 1941. Conform directivelor Wehrmachtului și unui ordin din 6 iulie 1941, aplicat mai ales de la începutul războiului, germanii îi împușcau pe loc pe comisarii politici și pe evreii luați prizonieri. Pecerski nu va relata niciodată cum a scăpat de aceasta. Lev Simkin, un jurist care a făcut cercetări și a scris despre el, presupune că Pecerski și-a putut ascunde originea etnică, pentru că nu se distingea nici prin fizic, nici prin vreun accent străin în vorbirea limbii ruse de ceilalți, și niciunul dintre aceștia nu l-a denunțat.
Pecerski a fost deținut mai întâi în lagăre de prizonieri din Viazma și din Smolensk. Germanii nu aplicau în cazul sovieticilor convențiile internaționale privitoare la tratarea prizonierilor de războiOtto și Keller 2020, p. 40., și condițiile detenției erau inumane. Pecerski s-a îmbolnăvit de tifos. Bolnavii neputincioși erau de obicei împușcați, dar datorită calităților sale fizice, el a putut să se prezinte la apeluri și să se vindece.
În mai 1942, Pecerski și patru camarazi au evadat, dar au fost prinși în aceeași zi. Din fericire nu au fost uciși, ci duși într-un lagăr de pedeapsă la Borisov. La 10 august 1942 au fost duși la Minsk, unde, la un control medical, Pecerski, fiind circumcis, a fost identificat ca evreu, ca și alți opt camarazi ai lui.
Pecerski deținut evreu Cei nouă evrei au fost închiși într-un subsol complet întunecat, cu 100 de grame de pâine și o ceașcă de apă pe zi. Se așteptau să fie uciși, dar după zece zile au fost scoși de acolo și nu au fost omorâți, pentru că germanii aveau nevoie de ei ca forță de muncă. Au fost duși într-un lagăr de muncă din oraș al SS-ului, în care erau în majoritate civili evrei, inclusiv femei și copii, precum și unii neevrei deținuți pentru diverse motive. La înregistrare, Pecerski a mințit, declarând că este tâmplar. Deținuții fără calificări necesare SS-iștilor trebuiau să facă din zori până în noapte, munci istovitoare, mai ales pentru oameni foarte subnutriți. Deținuții sufereau și de sadismul personalului lagărului. Membrii acestuia ucideau deținuți pentru cele mai diverse motive și sub cele mai diverse pretexte. Pecerski se gândea să evadeze și nu își ascundea intenția față de alți deținuți. În lagăr era o organizație clandestină care avea relații cu partizanii din regiune. Un deținut , numit supraveghetor al grupului de deținuți din care făcea parte Pecerski, deținutul numit șef al barăcii acestuia și deținuta dactilografă a administrației lagărului erau membri ai organizației. Aceasta scotea deținuți din lagăr declarându-i morți. După ce a constatat că poate avea încredere în Pecerski, kapoul i-a dezvăluit activitatea lui, i-a spus să nu vorbească despre intenția sa și să nu încerce să evadeze, promițându-i că-i va veni rândul să fie scos din lagăr, ca să meargă la partizani. Nu s-a întâmplat așa, căci într-o zi, Gestapoul l-a luat pe kapoPecerski 2013, p. 11-32..
La peste un an de când Pecerski era deținut la Minsk, la 18 septembrie 1943, evreii din lagăr, circa 2.000, printre care Pecerski și alți foști prizonieri de război au fost îmbarcați într-un tren de marfă, înghesuiți câte 70-80 într-un vagon. Li se dăduseră 300 de grame de pâine și duceau cu ei apă și ceva alimente de care putuseră face rost. Transportarea lor a durat patru zile fără să se deschidă niciodată vagoanele, deci fără să primească nici apă, nici mâncare, și fără să-și poată scoate dejecțiile din vagoanePecerski 2013, p. 34..
La Sobibor Trenul a sosit la 22 septembrie la lagărul Sobibor. Li s-a dat apă și au fost din nou închiși în vagoane peste noapte. A doua zi i-au dat jos din tren pe rampa de lângă calea ferată și au fost selectați mai întâi cei care, la cererea SS-iștilor, s-au declarat dulgheri și tâmplari, printre care și Pecerski, apoi cei care s-au declarat meșteșugari, de exemplu croitori, plus până la 80 de bărbați dintre cei mai apți de muncă fizică. Toți ceilalți au fost uciși în camerele de gazare.
Lagărul era înconjurat de pădure. La început, Pecerski a fost inclus într-o echipă care tăia copaci într-un viitor sector al lagărului, unde se construiau barăciSimkin II..
Revolta
În lagăr, câțiva deținuți dintre cei folosiți la diverse munci formaseră un comitet clandestin care discuta planuri de evadare, pentru că ajunseseră la concluzia că lagărul fiind de exterminare, până la urmă toți vor fi ucișiRashke 1982, p. 200.Schelvis 2014, p. 144-145., dar până spre sfârșitul lui septembrie nu reușiseră să ia o decizie despre cum să procedezeArad 1999, p. 299-305.Schelvis 2014, p. 147-148.. Pecerski, bine clădit și înalt de doi metri, i-a impresionat cu aspectul lui fizic, calitatea lui de ofițer, demnitatea cu care se purta față de SS-iști și autoritatea pe care o avea asupra camarazilor săi sovieticiRashke 1982, p. 159 și 164.. De aceea, l-au cooptat pe Pecerski în pregătirea evadării, încredințându-i și comanda acțiunilorRashke 1982, p. 175-176..
Comitetul profita de faptul că în lagărul acela, femeile și bărbații se puteau aduna împreună seara, după programul de lucru, și duminecile, după programul scurtat la jumătate. Se creau chiar și relații de dragoste în lagărBem 2015, p. 187.. Se gândeau că SS-iștii se așteaptă ca sovieticii să încerce să evadeze, de aceea, pentru a nu trezi bănuielile SS-iștilor în legătură cu conspirația lor, lui Pecerski i-au făcut cunoștință cu deținuta , originară din Germania, pe care el a numit-o Luka, și care trebuia să-i servească drept acoperire, căci adunările comitetului aveau loc în baraca femeilor. Cei doi se afișau împreună în exteriorul barăcilor, ca și cum ar avea o relație de dragoste. Comunicau cu greu între ei cu puțina germană pe care o știa Pecerski, dar s-au împrietenitRashke 1982, p. 183.Bem 2015, p. 188.. După cum va spune Pecerski după război, relația lor a fost numai de prietenieRashke 1982, p. 350..
Date fiind condițiile de care profitau, conspiratorii care pregăteau evadarea s-au putut aduna de suficiente ori ca să discute amănunțit posibilitățile de care dispuneau, diversele propuneri de planuri de evadare, precum și planul pe care l-au stabilit în finalBlatt 1996, p. 73.Bem 2015, p. 268-271.. Au ajuns la concluzia că singura soluție acceptabilă era să ucidă cât mai mulți SS-iști posibil și ca toți care puteau și voiau să evadeze să o facă în masă. O chestiune delicată era că trebuiau să implice un număr suficient de deținuți în pregătiri, dar fără a crea ocazia unei trădări și că, din același motiv, evadarea putea fi anunțată tuturor deținuților numai când se vor aduna pentru apelRashke 1982, p. 243.Schelvis 2014, p. 153.. Conspiratorii mai știau și că mulți deținuți vor fi uciși în timpul evadării și mulți după aceea, fiind probabil că vor fi uciși și deținuți care nu vor vrea să evadeze. Totuși, considerau preferabil ca cel puțin o parte din ei să aibă șansa de a rămâne în viață, decât ca toți să fie omorâți dacă nu vor evadaBem 2015, p. 276-277..
Ca să-i lichideze pe SS-iști, conspiratorii contau pe obiceiul acestora de a-și procura obiecte de care aveau poftă, dintre lucrurile deportaților nou aduși, sortate de deținuții folosiți la această activitate, și de acela de a-și comanda lucruri confecționate de deținuți meșteșugari. SS-iștii urmau să fie uciși în secret, în ateliere, barăci de sortare, într-un garaj și într-un birouBem, 2015, p. 269-270..
Revolta a început la 14 octombrie 1943, la ora 16, cu o oră înainte de apelul de după-amiază. Pecerski stătea în atelierul de tâmplărie, unde primea rapoartele celorlalți conspiratori, lua hotărâri și dădea ordineRashke 1982, p. 212.. Rapoartele și ordinele erau transmise prin adolescenți care aveau rolul de curieriRashke 1982, p. 216.Blatt 1996, p. 77..
Până la apel au fost uciși zece SS-iști, cu topoare, ciocane și cuțite, la care deținuții aveau acces datorită muncilor pe care trebuiau să le facă. Pistoalele lor au fost luate de sovieticiBem, 2015, p. 273-275.. Un conspirator reușise să fure și trei puști, și cartușeBem 2015, p. 134..
Conspiratorii n-au putut să-și urmeze tot planul până la apel. S-a dat semnalul pentru acesta ca de obicei, toți deținuții s-au adunat și Pecerski le-a strigat să evadeze cu toții. Cei care voiau s-o facă s-au năpustit către poarta lagărului și către două locuri în care să treacă peste gard. SS-iștii rămași în viață și gardieniiAceștia erau foști prizonieri de război sovietici trecuți în slujba germanilor (Cf. Schelvis 2014, p. 34 și Bem 2015, p. 120-121). au încercat să-i oprească trăgând în ei. Deținuții cu arme au tras și ei. Unii fugari au fost uciși de gloanțe, alții care au trecut rupând gardul – de explozia minelor din câmpurile de mine care înconjurau aproape tot lagărulArad 1999, p. 331.Bem, 2015, p. 275-276..