Micropolifonia reprezintă un tip de sintaxă muzicală polifonică elaborată de György Ligeti, care constă în mișcarea în tempouri sau ritmuri diferite a mai multor linii melodice dense, rezultând astfel pe verticală efecte de cluster. Potrivit lui David Cope, „micropolifonia seamănă cu acordurile de custer, dar diferă prin faptul că vocile sunt surprinse în mișcare, și nu statice“; este "o simultaneitate a diferitelor linii, ritmuri și timbruri " .
Diferențele dintre textura micropolifonică și textura polifonică convențională pot fi explicate prin propria descriere a lui Ligeti: Primele exemple de micropolifonie din opera lui Ligeti apar în partea a doua (măsurile 25-37) a compoziției sale orchestrale Aparițiile . De asemenea, următoarea sa lucrare, Atmosphères pentru orchestră, prima parte a Requiemului de mai târziu pentru soprană, mezzo-soprană, cor mixt și orchestră, neegalata lucrare corală Lux aeterna și Lontano pentru orchestră, prezintă utilizarea acestei tehnici. Microcopolifonia este mai facilă de utilizat cu ansambluri mai mari sau cu instrumente polifonice precum pianul , deși Poème symphonique pentru o sută de metronoame creează "o micropolifonie de complexitate inegalabilă" . Multe dintre piesele pentru pian semnate de Ligeti sunt exemple de micropolifonie aplicată structurilor ritmice derivate din sistemele complexe "minimaliste" ale lui Steve Reich și muzicii Pygmy .
Surse
Alte informații
Drott, Eric (2011). "Lines, Masses, Micropolyphony: Ligeti's Kyrie and the 'Crisis of the Figure'. Perspectives of New Music 49, no. 1 (Winter): 4-46.
Categorie:Teorie muzicală