Pitulice întunecată

Pitulicea întunecată (Phylloscopus fuscatus), numită și pitulice brună, este o pasăre mică, insectivoră, migratoare din familia filoscopide (Phylloscopidae) care cuibărește în centrul și estul Siberiei, Mongolia, nord-estul și nord-centrul Chinei, Orientul Îndepărtat al Rusiei și Sahalin. Iernează în nord-estul Indiei, Nepal, Bangladeș și sudul Chinei, insulele Andaman și Malaezia, nordul Tailandei, Laos, Taivan și sudul Japoniei. Apare accidental în timpul vagabondajului, în special toamnă, în Europa (mai ales în Marea Britanie și Irlanda), în Israel, Cipru, Egipt, Maroc și Madeira. În perioada 2008-2016 în România au fost observate toamna 3 exemplare ale acestei specii.Håkan Delin, Lars Svensson. Philip's Păsările din România și Europa. Determinator ilustrat. București 2016Lars Svensson, Killian Mullarney, Dan Zetterström, Peter J. Grant. Ghid pentru identificarea păsărilor. Traducerea și adaptarea în limba română: Societatea Ornitologică Română: Emanuel Ștefan Baltag, Sebastian Bugariu, Alida Barbu. Bucuresti 2017

Pitulicea întunecată cuibărește în tufișurile și vegetația deasă joasă din pădurile din taiga; în sudul arealului în zonele muntoase, la nord la poalele munților și în vâlcele. Habitatele preferate din munți sunt pădurile din văile râurilor, în special desișurile de salcie de pe malurilor râurilor și torenților de munte, prin care ajunge în cele mai înalte locuri. Prin văile râurilor coboară și în locurile mai joase și cuibărește în luncile inundabile și în câmpiile înmlăștinite de la poalele munților acoperite cu păduri de salcie și de mesteacăn.

Este o pasăre de talie mică, are o lungime de 11-12 cm și o greutate de 8,5-13,5 g. Sexele sunt asemănătoare și nu se pot diferenția după penaj. Are părțile superioare brun-închise sau măsliniu-brunii (mai cenușii în penajul uzat). Sprânceana este lungă, bine conturată, în fața ochiului este albă, devenind ocru-ruginie sau alb-ruginie deasupra și în spatele ochiului. Inelul ocular îngust și albicios. Dunga de peste ochi brun-închisă sau negricioasă. Obrajii și regiunile auriculare brun-închise pătate cu brun-ruginiu. Bărbia și gâtlejul albe; restul părților inferioare alb-gălbui sau alb-cenușii, variabil nuanțate cu brun-cenușiu pe piept. Laturile pieptului și flancurile sunt mai întunecate, uneori cu o nuanță ușoară ruginie sau brun-roșcată. Regiunea anală și tectricele subcodale alb-roșcate. Coada scurtă, rotunjită, ușor bifurcată, de culoare brună, marginile rectricelor cozii sunt brun-gălbui. Aripile rotunjite și foarte scurte. Remigele aripilor, alula și tectricele supraalare brun-închise cu marginile brun-gălbui sau brun-deschise. Tectricele subalare și axilare alb-roșcate sau ocru (brun-gălbui). Ciocul subțire și scurt, mandibula superioară brun-cornie; mandibula inferioară galben-cornie cu vârful întunecat, baza mandibulei inferioare brun-roșcată sau brun-gălbuie. Picioarele subțiri, de culoare variabilă, de la moderat brune până la brun-roșcate. Irisul brun-închis.

Pitulicea întunecată se hrănește mai ales cu insecte mici, în special cu gărgărițe și alți gândaci mici, de asemenea cu fluturi mici și larvele lor, dar și cu moluște și semințe mici. Pitulicea întunecată se reproduce de la sfârșitul lui mai până la mijlocul lui august. Este o specie teritorială, teritoriul ocupat de o pereche este 0,5-1 ha. Cuibul este amplasat la o înălțime de până la 1 m deasupra pământului în ramurile unor arbuști sau copaci mici în locuri umede sau chiar pe pământ sub tufărișuri de salcie sau sub tufe de arbuști. Cuibul are o formă sferică și este prevăzut cu un acoperiș și o gaură laterală de intrare. El este construit de către femelă timp de 5-7 zile din ierburi uscate de graminee, rogoz și bucăți de mușchi, iar în interior este căptușit cu puf vegetal, păr de animale și pene de diferite păsări. Depune o singură pontă într-un sezon de reproducere. Ponta este alcătuită din 4-6 ouă complet albe, care sunt incubate de femelă timp de 13-14 zile.

Denumirea

Denumirea latină Phylloscopus a genului, provine din cuvintele latine phyllo (din greacă phullon) = frunză + scopus (din greacă skopos) = cercetător, observator, examinator, căutător, deoarece acest gen include specii care își petrec o mare parte din timpul lor hrănindu-se în arbori "examinând frunzele". Denumirea latină a speciei fuscatus provine din cuvântul latin fuscatus = întunecat (de la fuscare = a întuneca sau fuscus = întunecat).James A. Jobling. Helm Dictionary of Scientific Bird Names. Christopher Helm, 2010Jobling, J. A. (2018). Key to Scientific Names in Ornithology. In: del Hoyo, J., Elliott, A., Sargatal, J., Christie, D.A. & de Juana, E. (eds.) (2018). Handbook of the Birds of the World Alive. Lynx Edicions, Barcelona

Denumirea română de pitulice întunecată arată că această pitulice are un colorit mai întunecat comparativ cu alte specii de pitulici.

Subspecii și arealul

Două subspecii sunt recunoscute:

Phylloscopus fuscatus fuscatus (Blyth, 1842) - subspecia nominată – cuibărește în centrul și estul Siberiei de la râul Obi și regiunea Tomsk spre nord până la aproximativ paralela 60 °N, la est până în bazinul râului Anadîr, Iakutia, coasta Mării Ohotsk, bazinul inferior al Amurului, Primorie și Priamurie, Sahalin, la sud până în sudul Baikalului, Mongolia și Altaiul Gobian, nord-estul Chinei (Manciuria) și în Coreea de Nord.Kevin Baker. Warblers of Europe, Asia and North Africa. Helm Identification Guides. Christopher Helm Publishers, 1997.Ernst Mayr and G. William Cottrell. Check-List of Birds of The World. A Continuation of the Work of James L. Peters. Volume XI : Sylviidae, Muscicapidae (sensu stricto), Maluridae, Acanthizidae, Monarchidae, Eopsaltriidae. Cambridge, Massachusetts Museum of Comparative Zoology, 1986

Iernează în sudul Chinei de la valea râului Yangtze la sud până în nord-estul Indiei (de la Assam și poalele Himalaiei până în Madhya Pradesh și vestul Uttar Pradesh-ului), sudul Nepalului, Bangladeș, Malaezia peninsulară și Insulele Andaman, la est până în Taiwan și sudul Japoniei.

Apare accidental la vest anual, mai ales toamna, în Europa, Israel, Cipru, Egipt (Sinai), Maroc și Madeira, la sud până în Sri Lanka; la est până în Japonia, Filipine (insula Mindoro) și vestul SUA (insulele Aleutine, de asemenea în insulele Farallon de lângă țărmul Californiei). În Europa apariții accidentale au fost înregistrate în Finlanda, Suedia, Norvegia, Marea Britanie, Irlanda, Islanda, Insulele Feroe, Danemarca, Belgia, Olanda, Germania, Austria, Polonia, Letonia, Lituania, Estonia, Franța, Spania, Portugalia, Elveția, Italia, Albania, Cipru, Malta, Serbia, Ungaria, România, Ucraina, partea europeană a Rusiei, Turcia.Dusky Warbler, Phylloscopus fuscatus. Tarsiger.com

Phylloscopus fuscatus robustus Stresemann, 1923 - cuibărește în nord-centrul Chinei (Gansu și Mongolia Interioară până în nordul provinciei Sichuan). Iernează în nordul Tailandei și în Laos.

Prezența în România

În România au fost observate până în 2018 numai 3 apariții accidentale a pitulicii întunecate (subspecia Phylloscopus fuscatus fuscatus) toamna, de-a lungul coastei Mării Negre:

DataNr. ex.ObservatoriJudețul / Localitatea14.10.20161Participanții tabarei de inelare Constanța / Grindul Chituc02.10.20161Participanții tabarei de inelare Constanța / Grindul Chituc29.09.20081V. Martin, A. Pochelon și alții Tulcea / Sfântu Gheorghe

Taxonomia

Pitulicea întunecată a fost descrisă sub denumirea științifică Phillopneuste fuscata de zoologul englez Edward Blyth în 1842, lângă Calcutta, India.Clement, P. (2019). Dusky Warbler (Phylloscopus fuscatus). In: del Hoyo, J., Elliott, A., Sargatal, J., Christie, D.A. & de Juana, E. (eds.). Handbook of the Birds of the World Alive. Lynx Edicions, Barcelona.

Două subspecii sunt recunoscute în prezent fuscatus și robustus.

Pitulicea întunecată a fost uneori considerată conspecifică (din aceeași specie) cu pitulicea fumurie (Phylloscopus fuligiventer). Taxonul mai întunecat weigoldi Stresemann, 1923 (din munții din estul Tibetului și sud-vestul Chinei), considerat mai înainte ca o subspecie a pitulicii întunecate, a fost recent inclus în pitulicea fumurie (Phylloscopus fuligiventer, Hodgson, 1845) pe baza datelor morfologice, vocale și genetice.Hadoram Shirihai and Lars Svensson. Handbook of Western Palearctic Birds. Volume I - Passerines: Larks to Phylloscopus Warblers. Helm, 2018

În 1923 Stresemann a separat o subspecie nouă robustus (din provincia Sichuan, vest-centrul Chinei) pe baza că aceasta este puțin mai mare decât subspecia fuscatus și are centrul abdomenului de culoare murdară cu o nuanță galbenă (și nu albă). Totuși, Ticehurst (1938),Ticehurst, C.B. (1938). A Systematic Review of the Genus Phylloscopus. British Museum, London. în monografia sa minuțioasă despre genul Phylloscopus, a sinonimizat robustus cu fuscatus. Ulterior, Vaurie (1959)Vaurie, C. (1954). Systematic notes on Palearctic birds. 9. Sylviinae: the genus Phylloscopus. Amer. Mus. Novit. 1685: 1-23. și Dementiev & Gladkov (1954)Г. П. Дементьев, Н. А. Гладков, К. Н. Благосклонов, И. Б. Волчанецкий, Р. Н. Мекленбурцев, Е. С. Птушенко, А. К. Рустамов, Е. П. Спангенберг, А. М. Судиловская и Б. К. Штегман. Птицы Советского Союза. Том VI. Государственное Издательство «Советская Наука», Москва, 1954 au avut aceeași părere. Martens și colab. (2008),Martens, J. et al. 2008. Intraspecific differentiation of Sino-Himalayan bush-dwelling Phylloscopus leaf warblers, with description of two new taxa (P. fuscatus, P. fuligiventer, P. affinis, P. armandii, P. subaffinis). Vertebrate Zoology 58(3): 233-265. totuși, au acceptat subspecia robustus, dar s-au bazat în mare măsură pe datele genetice, examinând un material limitat și nu au oferit argumente pe deplin convingătoare.

Recent, Redkin și Malykh (2011) au descris o nouă subspecie sachalinensis (uneori scrisă eronat sakhalinensis) în Sahalin, dar diferențele descrise par a fi destul de mici și sunt necesare mai multe detalii.Я. А. Редькин, И. М. Малых. Обзор северных подвидов бурой пеночки Phylloscopus fuscatus, с описанием новой формы с острова Сахалин. Русский орнитологический журнал 2011, Том 20, Экспресс-выпуск 624: 59-80

Subspeciile propuse altaicus (cuibăritoare în munții Altai și Saian, la sud până în vestul și nordul Mongoliei) și homeyeri (cuibăritoare în nord-estul arealului) sunt sinonimizate cu subspecia nominată.

Identificarea

Pitulicea întunecată are o înfățișare destul de asemănătoare cu pitulicea mică (Phylloscopus collybita), dar are aripile rotunjite cu proiecția remigelor primare mai scurtă și picioarele un pic mai lungi. Coloritul penajului este mai asemănător cu al pitulicii caucaziene (Phylloscopus lorenzii).Lars Svensson, Killian Mullarney & Dan Zetterström. Collins Bird Guide. Second Edition. HarperCollins Publishers Ltd, London, 2009

Pitulicea întunecată are picioarele subțiri brun-roșcate; ciocul subțire cu baza un pic mai brun-roșcată. Părțile superioare sunt brun-închise, dar pe teren părțile superioare par de obicei brun-cenușiu închise cu o nuanță ruginie. Părțile inferioare sunt alb-gălbui (crem-albicioasă) sau alb-cenușii, variabil nuanțate cu brun-cenușiu, laturile pieptului și flancurile sunt mai întunecate, uneori cu o nuanță ușoară ruginie, bărbia și gâtlejul albe. Sprânceana este lungă, distinctă, palidă, bine conturată, albă și de obicei îngustă înaintea ochiului și de regulă mai lată și uneori cu o nuanță ocru-ruginie în spatele ochiului; dunga de peste ochi (dunga oculară) este lată și întunecată.

Spre deosebire de pitulicea măslinie (Phylloscopus schwarzi), are ciocul mai subțire, picioare mai subțiri și brun-întunecate, iar sprânceana este mai evidențiată și albicioasă în fața ochiului. Nu are galben pe flancuri și regiunea anală ca la pitulicea măslinie.

Strigătul de contact este un plescăit puternic de limbă "tec" sau "tciac", ca la silvia mică (Sylvia curruca).

Descrierea (subspecia nominată)