Cercetare asupra intelectului omenesc este o carte a filosofului David Hume, publicată în limba engleză în anul 1748.Parametru necunoscut |data-publicării= ignorat (ajutor) via Google Books Cartea este revizuirea unei lucrări anterioare: Tratat despre Natura Umană, publicată anonim în Londra, în 1739–40. Hume a fost dezamăgit de recepția Tratatului, care „a ieșit mort-născută din presă”,Hume, David (1776), My Own Life, Appendix A of Ernest Campbell Mossner, The Life of David Hume, University of Texas Press, 1954. și a încercat din nou să dezvolte ideile sale scriind o lucrare mai scurtă și mai polemică.
Pentru Cercetare a renunțat la o mare parte din materialul din Tratat, în favoarea clarificării și subliniind cele mai importante aspecte. De exemplu, opiniile lui Hume cu privire la identitatea personală nu apar.
Această carte s-a dovedit extrem de influentă, atât în anii care au urmat, cât și astăzi. Immanuel Kant afirmă că acesta este cartea care l-a trezit dintr-un „somn dogmatic”.I. Kant "Prolegomena to Any Future Metaphysics" Cercetarea este considerată pe scară largă ca o carte clasică în literatura filosofică modernă.
Conținut
Secțiunea I. Despre diferitele specii de filosofie
Secțiunea II. Despre originea ideilor
Secțiunea III. Despre asocierea ideilor
Secțiunea IV. Îndoieli sceptice cu privire la operațiile intelectului
Secțiunea V. Dezlegarea sceptică a acestor îndoieli
Secțiunea VI. Despre probabilitate
Secțiunea VII. Despre ideea de conexiune necesară
Secțiunea VIII. Despre libertate și necesitate
Secțiunea IX. Despre rațiunea animalelor
Secțiunea X. Despre minuni
Secțiunea XI. Despre o anume providență și despre o viață viitoare
Secțiunea XII. Despre filosofia academică sau sceptică
Note
Bibliografie David Hume, Cercetare asupra intelectului omenesc, traducere de Mircea Flonta și Adrian-Paul Iliescu, ediție îngrijită de Florin George Călian, Editura Ratio et Revelatio, 2014, ISBN 978-606-93602-8-6 (varianta online). David Hume, Cercetare asupra intelectului omenesc (înregistrare în biblioteci ).
Categorie:Cărți din 1748 Categorie:Epistemologie Categorie:Filozofie