Lupta de la Zalău a fost o acțiune militară de luptă de nivel tactic care a opus în zilele de 23-26 februarie 1919, în zona localității Zalău din comitatul Sălaj, trupe maghiare atacatoare din Divizia Secuiască celor românești din Brigada 13 Infanterie. Derularea ostilităților s-a circumscris operațiilor militare pentru apărarea Marii Uniri, acțiunea desfășurându-se în timpul perioadei de ocupare a celui de-al treilea aliniament al liniei de demarcație din Transilvania. Rezultatul final a fost favorabil trupelor române, care, după ce au trebuit să părăsească localitatea, au reușit să o recâștige.

Reprezentând o „poartă” de o importanță strategică reală pentru ambele armate, Zalăul a reprezentat un centru cu caracter de avanpost maghiar, atât al rezistenței armate, cât și al unei eventuale ofensive care ar fi avut scopul de a restabili vechile granițe ale Ungariei. Preluarea sa de către Armata României a fost, astfel, precedată de incidente și a fost asociată cu o situație dificilă a populației civile, în contextul revoluționar existent și de preluare a imperiumului în Transilvania, de către o nouă administrație.

Stabilirea raporturilor de forță de-a lungul noii linii de demarcație militară – fixată în ianuarie 1919 – a asociat, de asemenea, conceperea de către fiecare parte a viitorilor beligeranți, de planuri pentru câștigarea unor avantaje militare suplimentare față de realitatea consemnată deja pe teren, la acel moment. Astfel, comandamentul român a încercat să impună apariția unei zone neutre de 10 km printr-o retragere suplimentară a trupelor maghiare, iar comandamentul ungar a făcut planuri de recâștigare a zonei Zalău – Jibou. Au existat, însă, o serie de elemente care au dus la destabilizarea situației plănuite de către ambele comandamente, un rol central revenind atât contextului dificil în care se regăsea populația civilă de etnie maghiară din zonă (din rândul căreia fusese recrutat un procent semnificativ dintre soldații și ofițerii subunităților militare ungare aflate în apropiere), cât și faptului că la comanda unuia dintre batalioanele ungare aflate în proximitatea Zalăului se găsea maiorul Mihály Gyurotsik, a cărui familie se afla imobilizată în orașul aflat sub controlul trupelor române.

Fără ordin din partea superiorilor săi din Divizia Secuiască și fără a ține cont de necesitățile prevăzute în prealabil a superiorității de efective, a dotării corespunzătoare cu mijloace tehnice și a asigurării aprovizionării ulterioare atacului cu resurse suficiente, Gyurotsik a inițiat astfel, la 23 februarie 1919, o acțiune care avea să conducă la cucerirea inițială a Zalăului de către trupele maghiare și la replierea forțelor române în zonele învecinate. Deoarece însă, în contextul superiorității tehnice, organizatorice și numerice a trupelor române nu a existat posibilitatea consolidării efectelor acțiunii trupelor maghiare pe teren, orașul a fost recâștigat în ziua de 26 februarie de către trupele române. Un rol important a revenit artileriei române, care însă a provocat distrugeri notabile localității, speculate ulterior de organele maghiare de propagandă.

Din punct de vedere militar, cele întâmplate la Zalău au provocat daune semnificative trupelor române, atât materiale cât și de imagine. Cu toate acestea, întregul palier de problemele – generate pe moment sau ca efect ulterior, restului populației civile din Zalău și orașului în sine – au făcut ca în contextul imposibilității menținerii ulterioare de către trupele maghiare a rezultatului militar, bilanțul acțiunii să fie unul negativ pentru Armata Republicană Ungară.

Contextul geografic, militar și politic

Depășind cel de-al doilea aliniament al liniei de demarcație,Cap. IV Unirea și desăvârșirea statului național unitar, ***, 1997, p. 97 PDF după ce au asigurat Clujul, forțele armate române au continuat să preseze încet înainte.Szász, Zoltán; The Socialist Alternative: A Soviet Republic in Institute of History of the Hungarian Academy of Science's History of Transylvania, Vol. III – From 1830 to 1919, XIV - Revolutions and national movements after the collapse of the monarchy (1918-1919); Atlantic Research and Publications, Inc.; 2001-2002; pp. 3-753; accesat la 9 iulie 2018 Generalul francez Franchet d'Esperey a apreciat că, în contextul în care scopul final al românilor era acela de a ocupa teritorii în conformitate cu cele consemnate în tratatul secret de la București, un război româno-ungar era iminent.Pastor , Peter; Hungary between Wilson and Lenin: The Hungarian Revolution of 1918-1919 and the Big Three (East European Monographs, number 20.); East European Quarterly, Boulder - distributed by Columbia University Press; New York; 1976; Chapter 8: From Hope to defeat (I), accesat la 12 iunie 2018 Deși nu s-a ajuns încă la o ciocnire deschisă ca efect al faptului că, la 21 ianuarie 1919, d'Esperey a ordonat oprirea avansului militar românesc, pe 23 ianuarie totuși, Consiliul de Miniștri ungar a decis, pentru prima dată, că nu mai avea o altă soluție decât rezistența armată. Un nou ordin din 28 ianuarie al Primului Ministru francez Clemenceau a determinat fixarea armatelor române pe noul aliniament,Cap. IV Unirea și desăvârșirea statului național unitar, ***, 1997, p. 98 PDF care, în comitatul Sălaj și la nivelul limitei sale cu comitatele apropiate, trecea pe la marginea localităților Băsești - Chilioara - Crișeni - Panic - Aghireș - Meseșenii de Sus - Șeredei - Pria - Ciucea.Grad, Cornel; Informații documentare inedite privind colaborarea Marelui Cartier General al Armatei Române cu Consiliul Dirigent la procesul de preluare a „Imperiumului” în Transilvania, Maramureș, Crișana și Banat (nov. 1918 – iun. 1919) în Armata română și patrimoniul național ; Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei; București; 2010; ISBN 978-606-524-077-3; p. 199; accesat la 17 iulie 2018

De partea română, iarna 1918-1919 a fost folosită pentru punerea bazelor înființării diviziilor 16 și 18 – alcătuite din foști soldați ai Armatei Austro-Ungare și pentru organizarea mai temeinică a celorlalte divizii românești, precum și pentru instrucția și dotarea trupelor.Istoria războiului ..., vol. II, Kirițescu, 1989, p. 414 De partea ungară, însă, nu s-au făcut progrese semnificative în domeniul organizării militare. Singurele rezultate tangibile au fost reprezentate de cele ale Diviziei Secuiești care, în pofida unor probleme financiare grave și a unor probleme disciplinare, constituise totuși, trupe capabile de a se opune avansului românesc. A zilahi eset ..., Miklós, 2003, „...hogy elkerültessenek a jövőben a félreértések és összetűzések”

Considerat o „poartă” de o importanță strategică reală ce urma să fie „apărată de adversari cu disperare”, localitatea Zalău a constituit o adevărată provocare în ce privește preluarea orașului de către trupele românești și de către administrația României. Orașul era considerat ca fiind un „centru unguresc” care avea tot ce-i trebuie pentru a se dezvolta „în acest spirit” și ca atare, a existat un cadru favorabil pentru a fi aici stabilit un centru cu caracter de avanpost atât al rezistenței armate maghiare, cât și al formațiunilor militare republicane maghiare hotărâte să continue ofensiva cu scopul restabilirii vechilor granițe ale Ungariei.Sabou, Mihaela; Zalăul în zorii anului 1919 ; Caiete Silvane, Iulie 2018; accesat la 13 iulie 2018 De altfel, trupele ungare concentrate aici după ocuparea Clujului de către armata din Regat au reprezentat o amenințare pentru aripa dreaptă a dispozitivului militar român, care astfel, ar fi putut fi întoarsă printr-un atac executat pe valea Someșului.Istoria războiului pentru întregirea României, vol. II, Kirițescu, 1989, p. 415

Preludiul Situația populației civile În săptămâna care a urmat incidentului de la Țigani (Crișeni), cinci dintre notabilitățile localității și ale comitatului au fost arestate și duse la Dej, zvonurile de pe plan local creditând ideea că vor fi deferite unui tribunal militar. László, László; „Am un vis” – într-o bună zi, românii și maghiarii se vor cunoaște mai bine și se vor respecta, cum se cuvine între vecini (VI) ; Caiete Silvane, Iulie 2018; accesat la 8 iulie 2018

Conform celor precizate de ziarul local „Szilágyság”, populația română a satelor din jurul Zalăului – aflată sub influența ideilor bolșevice și încurajată de prezența trupelor din Regat – a început să jefuiască prăvăliile orașului și conținutul pivnițelor din viile locale. A avut loc și un incident în acest context soldat cu trei victime, printre care s-a aflat și directorul pensionar al școlii elementare din oraș. Conform istoricului maghiar Miklós Szentpály-Juhász, au existat comportamente amenințătoare din partea oamenilor beți și violuri. Același istoric a menționat că, potrivit documentelor Comandamentului militar maghiar din Transilvania, la aceste acte a existat și participarea activă a unora dintre militarii români ai regimentelor din oraș. A zilahi eset ..., Miklós, 2003, A Gyurotsik különítmény története a Zilah elleni támadásig

Conform documentelor trupelor române, Comandamentul militar local românesc a colaborat cu poliția locală și a reușit prin măsuri energice să tempereze masele recalcitrante. Măsuri aspre au fost luate de către administrația militară română pentru a stăvili diversele tulburări.Contribuția armatei române..., Grad, 2010, p. 72

Prin trei ordonanțe succesive semnate de către maiorul Rozin (comandantul local din Zalău) a fost interzisă circulația cetățenilor după ora 23 începând cu 19 ianuarie 1919, s-a ordonat deschiderea magazinelor și interzicerea adunărilor publice în grupuri mai mari de trei persoane, precum și predarea oricărui armament și material militar trupelor române în termen de 24 de ore. De asemenea, populației i-a fost interzisă părăsirea satelor fără autorizația scrisă a primarului. Nerespectarea dispozițiilor urma să fie pedepsită conform legii marțiale. Cei care ar fi urmat să fie prinși prădând sau să fie prinși „asupra altor fapte rele” trebuiau „arestați, amenințați, dați judecății și, eventual, pedepsiți chiar cu moartea”.

Spre sfârșitul lunii ianuarie situația s-a mai normalizat, cu toate că au continuat să existe unele probleme, precum și alte delicte contra bunurilor publice sau private. De asemenea, în intervalul ianuarie - februarie, detașamente ale Diviziei 7 Infanterie au întreprins acțiuni de dezarmare ale localităților din sectorul lor de competență.

Cu atât mai mult cu cât printre militarii maghiari ai batalionului condus de către maiorul Gyurotsik erau unii (printre care se afla chiar și respectivul Gyurotsik) care aveau membri ai familiei în zona Zalăului și ca atare aceștia fuseseră supuși unor amenințări directe, veștile despre situația în care fusese pusă populația civilă a Zalăului în perioada următoare ocupării localității de către trupele române au contribuit la destabilizarea situației militare, punând la încercare psihicul soldaților maghiari aflați dincolo de linia de demarcație. În respectivul context, deteriorarea situației a venit odată cu ultimatumul remis ulterior de către trupele române celor maghiare (vezi mai jos).

Ultimatumul Mijlocul lunii februarie 1919 a fost relativ calm în teritoriul limitrof zonei românești a liniei de demarcație, cu toate că de-a lungul acesteia, au existat în permanență viguroase încăierări de patrule cărora li s-a răspuns cu focuri de artilerie.