Carmen Liliana Nițescu (căsătorită Bîrcă, ) este o fostă handbalistă română, fostă componentă a echipei naționale a României, pentru care a jucat în 43 de meciuri și a înscris 60 de goluri. Alături de România, Nițescu a participat la Campionatele Europene din 2000 și 2002, precum și la Campionatul Mondial din 2001.
Biografie Născută în Râmnicu Vâlcea, Carmen Nițescu a început să joace handbal la grupele de copii și juniori ale Clubului Sportiv Școlar din localitate, cu profesoara Maria Ciulei. În 1997 a fost împrumutată la Uni Ursus Cluj, la schimb cu Carmen Amariei, care a fost adusă la Vâlcea. Nițescu a rămas la echipa clujeană doar până în intersezon, când a revenit la Oltchim. Cu Oltchim a câștigat trei titluri naționale, trei cupe ale României și a fost remarcată de conducerea Győri Graboplast ETO KC, care a transferat-o în anul 2001. În cei trei ani petrecuți la Győr, handbalista a ajuns de două ori în finala Cupei EHF, în 2002 și 2004. În anul 2002, ea s-a căsătorit cu voleibalistul român Bogdan Corneliu Bîrcă.
În 2004, Nițescu-Bîrcă s-a transferat în Franța, unde a jucat un sezon pentru Handball Metz Métropole și două sezoane pentru ESC Yutz Handball. Cu Metz, ea a câștigat campionatul și Cupa Ligii Franței și a jucat în finala Cupei Franței.
În 2007, Nițescu-Bîrcă semnat cu HBC Bascharage din Luxemburg, care avea să devină ultima echipă din cariera sa.
Palmares Palmares intern Liga Națională: 13px|Medalie de aur Câștigătoare: 1998, 1999, 2000 13px|Medalie de argint Argint: 2001
Cupa României: 13px Câștigătoare: 1998, 1999, 2001
Nemzeti Bajnokság I: 13px|Medalie de argint Argint: 2004 13px|Medalie de bronz Bronz: 2002, 2003
Magyar Kupa: Finalistă: 2002, 2004
Campionatul Franței: 13px|Medalie de aur Câștigătoare: 2005
Cupa Ligii Franței: 13px Câștigătoare: 2005
Cupa Franței: Finalistă: 2005
Palmares internațional Cupa Cupelor EHF: Semifinalistă: 2003
Cupa EHF: Finalistă: 2002, 2004 Sfert-finalistă: 2005
Note
Legături externe Carmen Nițescu pe pagina EHF
Categorie:Jucătoare de handbal din România Categorie:Sportivi români în viață Categorie:Jucătoare ale CS Oltchim Râmnicu Vâlcea Categorie:Handbaliste ale CS Universitatea Cluj-Napoca Categorie:Handbaliste ale Győri ETO KC Categorie:Handbaliști expatriați Categorie:Români expatriați în Ungaria Categorie:Români expatriați în Franța Categorie:Români expatriați în Luxemburg Categorie:Oameni din Râmnicu Vâlcea