Seara a fost un cotidian publicat în București, România, înainte și în timpul Primului Război Mondial. Deținut de politicianul Grigore Gheorghe Cantacuzino și condus, în cea mai mare parte a existenței sale, de controversatul Alexandru Bogdan-Pitești, el a fost o tribună neoficială și neortodoxă pentru Partidul Conservator. Implicarea sa în politică a stârnit numeroase scandaluri, cel mai lung dintre ele având loc în perioada neutralității (1914-1916). Puternic antirusesc, Seara s-a remarcat, în acest context, prin sprijinirea Imperiului German și a Puterilor Centrale și s-a susținut pe scară largă că ar fi fost finanțat de către mașina germană de propagandă. În 1914 a fost cumpărat de un grup de oameni de afaceri germani, dar a continuat să înregistreze un succes modest în comparație cu competitorii lui pro-Antanta. La sfârșitul anului 1916, după ce România a decis să intre în război de partea Antantei, Seara a fost desființat.
Remarcat pentru publicarea cronicilor de artă și articolelor satirice ale lui Tudor Arghezi, Seara a fost strâns asociat cu mișcarea simbolistă din România. Prin contribuțiile lui Arghezi, Bogdan-Pitești și a altor colaboratori, el a militat în favoarea simbolismului și, după 1913, a popularizat arta modernă. Deși a susținut conservatorismul politic de-a lungul existenței sale, Seara a fost, de asemenea, clubul publiciștilor antisistem care se opuneau Antantei. Ziarul a simpatizat cu Partidul Social Democrat, publicând cu regularitate articole de opinie scrise de socialiști și anarhiști.
Orientarea ziarului înainte de 1914
Începuturi Ca și cotidianul Minerva, Seara a fost fondat de magnatul român G. G. Cantacuzino, care sprijinea facțiunea internă a lui Alexandru Marghiloman din Partidul Conservator. Cantacuzino s-a abținut să-și asocieze numele cu ziarul Seara, însărcinându-l ulterior pe Bogdan-Pitești cu conducerea publicației.; ; ; & În 1910, anul înființării sale, Seara urma linia promovată de liderii conservatori Petre P. Carp și Nicolae Filipescu, sprijinind monarhismul strict al lui Carp și sugerând că linia „carpistă–filipescană” avea o superioritate morală.
La începutul existenței sale, Seara a consemnat diverse evenimente care au agitat opinia publică, cum ar fi divizarea credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române între tradiționaliști și cei care susțineau comuniunea cu Roma. Într-unul din primele sale numere, a găzduit un drept la replică al canonicului romano-catolic Joseph Baud, care i-a calmat pe credincioșii ortodocși furioși asigurându-i că mitropolitul Iosif Gheorghian nu ar fi murit catolic. Mai târziu, Seara a realizat o acoperire semnificativă a ceea ce a numit „scandalurile de la Vatican”, în special controversa din 1911 în jurul convertirii preotului Gustavo Verdesi la metodism; acest lucru a determinat presa catolică din România să înscrie Seara în presa „îndușmănită cu ideile creștine”.
În acea etapă a istoriei sale, Seara a dovedit, de asemenea, simpatie pentru cauza etnicilor români care trăiau în străinătate, în Transilvania și în alte regiuni ale Austro-Ungariei: în august 1911, ziarul a trimis corespondenți speciali pentru a scrie despre congresul grupurilor politice românești de la Blußendref (Blaj). Ziarul a raportat, de asemenea, cu dezaprobare creșterea naționalismului în rândul maghiarilor, prezentând publicului român opiniile divergente ale socialiștilor maghiari în ceea ce privește politicile pro - și anti-naționaliste, și acuzând guvernul lui Károly Khuen-Héderváry de subminarea Partidului Național Român (PNR). Articolele din Seara au prezentat reacția oficială a PNR, exprimată de purtătorul de cuvânt Alexandru Vaida-Voevod. El l-a numit pe Vaida-Voevod „unul dintre conducătorii străluciți ai partidului național român”, responsabil „în mare măsură la salvarea disciplinei de partid și a solidarităței naționale”.
În luna martie a anului următor, Seara a publicat un omagiu adus jurnalistului și ideologului Constantin Stere, remarcat pentru că a adus la un loc cele două facțiuni ale PNR, și a concluzionat: „D. C. Stere, deși om de partid la noi în țară, a reprezentat în acțiunea d-sale de peste munți numai sentimentele opiniei noastre publice și a dus fraților învrăjbiți solia de pace a noastră a tuturora dovedind că mai presus de orice preocupări ne stăpânește și ne va stăpâni solidaritatea națională, dragostea curată față de cauza sfântă a neamului românesc”. Ziarul a prezentat ulterior conflictul dintre politicienii PNR și succesorul lui Khuen-Héderváry, László Lukács. În răspunsul său către PNR (parafrazat de Seara), Lukács a asimilat emanciparea politică a românilor di Transilvania cu iredentismul militant și a profețit că Transilvania se afla în real pericol de a fi invadat de către Regatul României. Seara a replicat, acuzându-l pe Lukács de sprijinirea maghiarizării „preventive” în „regatul poliglot al Ungariei”.
Ziarul a dovedit, de asemenea, un interes față de situația politică din Balcani. Cu puțin timp înainte de Războaiele Balcanice, el a publicat apelul lui Simion, un politician greco-român și editor al gazetei bucureștene Patris, care încerca să strângă sprijin pentru o alianță greco–română împotriva slavilor sudici. Simion a afirmat că România și Regatul Greciei vor ajunge în cele din urmă la o înțelegere în litigiul naționalității aromâne și a acuzat amestecul subtil al slavilor în acest conflict.
Simbolismul moderat Seara și-a făcut cunoscut crezul său artistic, plasându-se la marginea simbolismului românesc. Potrivit istoricului de artă Dan Grigorescu, gradul de conștientizare a literaturii europene și efervescența ei culturală, la fel ca cele ale revistelor Facla, Viitorul și altor periodice românești cu pagini culturale speciale, au fost impresionante. Până în aprilie 1911 (când a fost numit director al Teatrului Național din București), Ioan Bacalbașa a fost cronicarul teatral al ziarului Seara. Potrivit colegilor săi din presa transilvăneană, articolele lui Bacalbașa din Seara și Epoca au reprezentat o apărare curajoasă a literaturii naționale.
În perioada cât a lucrat la Seara, Bacalbașa a fost secondat de poetul Dumitru Karnabatt, ulterior cronicar politic pentru același ziar. Karnabatt a prezentat activitatea tetrală a lui Henry Bataille (nr. 271/1910) și estetismul lui Oscar Wilde (editorial, nr. 52, 1910). În altă parte (nr. 425/1911), Seara a prezentat presupusa descoperire a unui roman necunoscut al lui Honoré de Balzac. Prin acea vreme, propriile contribuții literare ale lui Karnabatt în Seara au fost exemple de literatură de călătorie simbolistă, decadentă și impresionistă, scrise uneori împreună cu soția sa, romanciera Lucrezzia. &
Lucrezzia a încetat să mai scrie pentru ziar în 1911, probabil ca urmare a conflictelor pe care le-a avut cu Bogdan-Pitești, căsătoria ei cu Dumitru aflându-se la un pas de eșec. Semnând uneori ca „Don Ramiro”, Dumitru a rămas afiliat la Seara și s-a ocupat de politica artistică a publicației. Conservatorismul tradițional al ziarului era încă reflectat în opțiunile artistice. La sfârșitul anului 1910, Karnabatt a realizat recenzii destul de modeste celor mai rebeli pictori simboliști care proveneau din salonul Tinerimii Artistice și l-a catalogat pe sculptorul primitivist Constantin Brâncuși ca nebun.
În ianuarie 1911, același autor a folosit ziarul pentru a-și exprima antipatia față de futurism, un curent de artă modernă și antisistem originar din Italia. Recenzând Manifestul futurist, el a cerut ca „dementul” Filippo Tommaso Marinetti să fie „legat”. Karnabatt a susținut în continuare că modernismul exacerbat al lui Marinetti era o manifestare atavică a invaziilor barbare: „o ereditate absurdă înăuntrul poporului italian, acest popor de artiști și de idealiști”. Urmărind îndeaproape evoluțiile ulterioare similare în cultura franceză, Seara a susținut protestul lui Jean Richepin împotriva „modernismului excesiv” și a diviziunii muncii. Articolul pro-Richepin, semnat de prințul Constantin de Brancovan, a fost imprimat în numărul 53/1911.
În spiritul decadent, eseurile lui Karnabatt din Seara au pledat pentru o reevaluare a stilului rococo și a esteticii fête galante. El a fost revoltat de „ororile picturii contemporane” — Pissarro, Monet etc. —, invocând ca referință „finul și eruditul critic de artă, independentul și curajosul” Sâr Péladan (care era, de altfel, mentorul lui Bogdan-Pitești). Într-un număr din septembrie, „Don Ramiro” Karnabatt s-a declarat îngrozit de faptul că unii au propus să-l onoreze pe pariorul inveterat Avrillon cu un monument public, anunțând că Franța s-a prăbușit în „viciu”. În acel moment, el a realizat recenzii pozitive „poeților decadenți” ai „orașelor moarte” (Georges Rodenbach, Dimitrie Anghel) și a scris entuziast despre înființarea teatrelor comunitare pentru promovarea unei „arte nobile și pure”, îndepărtată de „platitudinile și banalitățile vieții moderne”. miniatura|352x352px|Ion I. C. Brătianu, Take Ionescu, Alexandru Bădărău și Titu Maiorescu, „așteptând ultimul număr al ziarului Seara”. Desen din 1913 al colaboratoruluiNicolae Petrescu Găină În Seara, „Don Ramiro” a contribuit, de asemenea, la campaniile publicitare organizate de liderul simbolist Alexandru Macedonski și de fiul pictor al lui Macedonski, Alexis. Pentru Karnabatt, contribuția lor la curentul simbolist era un orizont „de pasiuni chinuite și violente”. Sprijinul oferit de Seara pentru cosmopolitismul lui Macedonski i-a atras lui Karnabatt critici din partea ardelenilor antisimboliști.
Scandalurile de șantaj În primăvara anului 1913, Cantacuzino și-a vândut oficial afacerea, iar Bogdan-Pitești a fost instalat oficial ca director al ziarului Seara. Potrivit revistei satirice concurente Furnica, deși Seara era „născut mort” atunci când a avut loc tranzacția comercială, mutarea a intrigat publicul cititor. Principiile conservatoare enunțate de Cantacuzino păreau în mare măsură incompatibile cu activismul radical, ceea ce l-a făcut pe Bogdan-Pitești o persoană publică lipsită de încredere. Bogdan-Pitești, care era influențat de anarhismul francez,; & a anunțat că noua linie editorială se concentra pe unele dintre marotele lui Cantacuzino: votul universal, feminismul, reforma agrară, emanciparea evreilor etc. În luna martie a acelui an, ziarului Seara i s-a alăturat, de asemenea, cel mai fervent colaborator, poetul și pamfletarul Arghezi.
Deși a susținut Partidul Conservator înainte și după acest moment, Seara și-a focalizat eforturile pe atacarea Partidului Conservator-Democrat al lui Take Ionescu, cu care premierul conservator Titu Maiorescu formase o coaliție (ce a cauzat nemulțumirea lui Cantacuzino și Bogdan-Pitești). În acest context, criticul Ion Vianu notează că Seara a devenit „o publicație agresivă, cu un trecut de atacuri și de șantaj”. Discursul anti-Ionescu a fost schițat, în special, într-un articol al lui Arghezi din 11 septembrie 1913. El i-a catalogat în mod colectiv și disprețuitor pe conservatori-democrați (sau takiști) drept ciocoi, acuzându-i că au reprimat sângeros Răscoala Țărănească din 1907: „Ei sunt simbolul anului 1907, când încărcat pe brațe, pe piept, pe umeri și în spinare, de corbi, de ciocoi, țăranul s-a zmucit din brazda lui, s-a aruncat în lături, s-a luptat ca să-i gonească și pentru că din eforturile lui în gerul iernii de sărăcie și deznădejde, în fața bordeiului său, să cadă ucis de ghiarele care strângând s-au adâncit în carne și au străpuns înăuntru chiar sufletul de l-au ucis. Pe acest ciocoi îl vom stârpi”. Într-un număr din 1913, generalul Forțelor Terestre Române Ștefan Stoica s-a referit la oamenii lui Ionescu cu numele de craii de Curtea-Veche, o altă expresie pentru „parveniți”.