Bătălia de la Portland (numită de englezi și Bătălia de la Beachy Head iar în sursele neerlandeze Bătălia de trei zile Driedaagse Zeeslag) din 28 februarie-2 martie 1653 () a fost cea mai complexă confruntare navală a Primului Război Anglo-Olandez, în care englezii au reușit să provoace o înfrângere dureroasă flotei neerlandeze, în procesul de recâștigare a controlului asupra Canalului Mânecii. Flota engleză a generalului-pe-mare Robert Blake a fost atacată de flota neerlandeză a locotenentului-amiral Maarten Tromp care escorta un convoi comercial prin Canal înapoi spre Țările de Jos. După trei zile de luptă englezii au ieșit mult superiori, dar bătălia nu a tranșat lupta pentru supremație în Canalul Mânecii. Această bătălie este un alt exemplu al superiorității neerlandezilor în navigație și manevre, dar și o expresie a voinței englezilor de a prelua controlul mărilor. În cele din urmă controlul asupra Canalului va fi decis în Bătălia de la Gabbard care le va permite englezilor să blocheze coasta neerlandeză până la Bătălia de la Scheveningen.
Context
După victoria neerlandezilor de la Dungeness din decembrie 1652, Consiliul de Stat englez a ordonat o anchetă pentru a afla cauzele înfrângerii. Însuși Oliver Cromwell a venit la docurile de la Spithead. Mai mulți căpitani care s-au comportat slab la Dungeness au fost arestați, alți șase au fost demiși și a fost oprită practica de a permite căpitanilor comerciali de a comanda în bătălie propriile nave închiriate. Au fost comandate 30 de fregate noi. În timp ce noile nave erau construite, echipe de recrutare au adunat din fiecare port echipaje pentru noua flotă. Colonelul Richard Deane a fost rechemat din armată în funcția de general-pe-mare, alături de generalul George Monck, pentru a îl asista pe Robert Blake. Deși ambii erau lipsiți de experiența navală, erau buni artileriști și fără îndoială plini de curaj. Vice-amiralii William Penn și John Lawson au fost puși la comanda celorlalte escadre, unde experiența lor urma să protejeze flancurile lui Blake.
Englezii au considerat potrivit să regândească și strategia navală, astfel că la 20 februarie 1653 o comisie a Amiralității condusă de amiralul Henry Vane Vane mai fusese implicat și în Comisia pentru Comerț care a dus la emiterea primului Act de Navigație din 1651 a emis în consultanță cu generalii Blake, Deane și Monck noile Instrucțiuni către Flotă, care se vor dovedi instrumentale în succesul flotei pentru restul războiului și vor determina tactica navală în toate războaiele navele din următorul secol și jumătate. Cele mai importante articole sunt următoarele:
2. La vederea numitei flote vice-amiralul, sau cel care este al doilea la comandă, și escadra sa, ca și contra-amiralul, sau cer care este al treilea la comandă, și escadra sa, trebuie să facă orice manevră posibilă să îl însoțească pe amiral și escadra sa pe fiecare din aripile sale, păstrând o distanță competentă pentru escadra amiralului dacă există spațiu suficient de manevră. Remarcă: Acest articol este substanțial similar ordinului lui Tromp din 30 iunie 1652, deși probabil nu derivă din acesta. Probleme și soluțiile lor erau similare ambelor părți. 3. Și imediat ce Generalul va considera potrivit pentru angajarea luptei și va efectua un semnal pentru aceasta... atunci fiecare escadră va face tot ce este necesar să angajeze în luptă inamicul din dreptul ei. Remarcă: Cuvintele puse în evidență sunt în avansul instrucțiunilor lui Tromp și sunt foarte importante deoarece concentrează atenția asupra atacului. 4. Dacă orice escadră s-ar afla în pericol de a fi pusă în inferioritate de inamic, atunci escadra de lângă ea sau navele din apropiere trebuie să îi vină imediat în ajutor și să o sprijine la primirea semnalului. Remarcă: Acest articol este din nou similar ordinului lui Tromp.
Și mai importantă a fost inversarea dispersiei flotei care a urmat după victoria de la Kentish Knock, iar în februarie 1653 amiralul Blake comanda o flotă în jur de 80 de nave de război, de două ori mai mare decât flota învinsă la Dungeness. Flota era împărțită în trei escadre fiecare cu propriul amiral, vice-amiral și contra-amiral pentru a stabilit pentru prima dată o ierarhie clară. Comanda flotei era împărțită cu generalii Monck și Deane. Escadra Roșie era comandată de Blake și Deane pe Triumph (62 tunuri), cu John Lawson ca vice-amiral pe Fairfax (64 tunuri) și Samuel Howett ca contra-amiral pe Laurel (38 tunuri); Escadra Albă era comandată de Monck pe Vanguard (56 tunuri), cu James Peacock ca vice-amiral pe Rainbow (58 tunuri) și cu Roger Martin pe Diamond (40 tunuri) ca contra-amiral; Escadra Albastră era comandată de William Penn pe Speaker (64 tunuri), cu Lionel Lane ca vice-amiral pe Victory (60 tunuri) și cu John Bourne ca contra-amiral pe Assistance (48 tunuri). Cele mai puternice nave englezești, Sovereign (90) și Resolution (80), nu erau prezente alături de flotă datorită reparaților derulate din cauza avariilor suferite în Bătălia de la Kentish Knock din septembrie 1652. Plant, The Battle of Portland
Preludiul miniatura|Hartă a bătăliilor din Primul război anglo-neerlandez. Bătălia de la Portland 1653 (în partea din stânga a imaginii). După victoria de la Dungeness, amiralul Tromp a mers cu flota sa către vest pănâ în Golful Biscaya, așteptând la începutul lui ianuarie 1653 în La Rochelle sosirea unui convoi de 150-200 de nave comerciale care se întorceau în patrie în mare parte din Marea Mediterană. Controlul neerlandez asupra Canalului a permis revitalizarea comerțului maritim al Țărilor de Jos. Tromp spera să se întoarcă în patrie prin Canal înainte ca flota engleză să fie gata, dar împrăștierea navelor și condițiile adverse de vreme l-au întârziat. Convoiul neerlandez a ajuns în cele din urmă la gura Canalului la 26 februarie. Flota engleză însă fusese deja reorganizată și reechipată și la 21 februarie a ieșit din port pentru a îl intercepta pe Tromp. Planul englez era de a îi ataca pe neerlandezi în apele adânci din partea de vest a Canalului, unde flota neerlandeză se afla departe de casă și nu își putea salva ușor navele avariate. Cu toate acestea, lățimea Canalului în partea sa occidentală însemna că flota engleză trebuia să acopere o arie mai întinsă pentru a se asigura că neerlandezii nu vor trece de ea. La începutul lunii februarie Tromp a fost informat că flota engleză era înapoi pe mare mult mai devreme decât se aștepta și a decis să încerce escortarea convoiului prin Canal înainte de a risca vreo bătălie. Blake se afla la Alderney în Insulele Canalului când a primit vestea că Tromp a intrat în Canal. Flota engleză și-a pierdut coeziunea grăbindu-se spre nord pentru a îl intercepta pe Tromp în dreptul capului Portland.
În dimineața de 28 februarie flota engleză era deja pe mare, undeva în dreptul lui Portland. Având în spate un vânt de vest-nord-vest, Tromp se îndrepta în sus pe Canal în apropiere de coasta engleză și, spre surprinderea lui, a găsit flota engleză la sud de poziția sa (la prova tribord). Tromp a decis să profite de avantajul vântului și să îi atace pe englezi. Flota neerlandeză era organizată în trei, sau probabil patru escadre, conduse de: Maarten Tromp pe Brederode, Johan Evertsen pe Hollandia, Pieter Florissen pe Monnikendam și Michiel de Ruyter pe Witte Lam. Fiecare escadră conținea un vice-amiral și un contra-amiral cu diviziile lor respective, lucru ce sugerează o sub-diviziune triplă. Tromp comanda centrul, De Ruyter aripa stângă iar Jan Evertsen aripa dreaptă.
Desfășurarea bătăliei Prima zi
Când cele două flote s-au întâlnit la 3 mile (sau 10 după alte surse) depărtare cele trei escadre englezești erau oarecum împrăștiate. Blake și Deane se aflau pe Triumph împreună cu vreo 10-12 nave din cele mai mari din Escadra Roșie la 4,5 mile de neerlandezi; alte nave din aceiași escadră se aflau cu Lawson pe Fairfax la o milă în spatele lor sub vânt. William Penn pe Speaker se afla și el în vânt dar în fața lui Blake, mai aproape de neerlandezi, împreună cu câteva nave din Escadra Albastră, în timp ce Monck pe Vanguard fusese separat de flota principală și se afla la 4-5 mile spre est sub vânt. Multe nave din fiecare escadră se aflau la pupa și sub vânt de conducătorii lor.
Conform jurnalului lui Blake amiralul neerlandez ar fi putut (dacă ar fi vrut) să treacă mai departe cu întreaga sa flotă și noi nu am fi putut să îl ajungem cu corpul principal al flotei. El poziționează Triumph la 15 mile marine depărtare de malul englezesc, probabil Portland Bill și Capul St. Alban's, iar pe neerlandezi la 4,5 mile în vânt, la nord-vest de flota parlamentară. Din alte surse știm că Portland Bill se afla la nord-est de flota neerlandeză. Deci, conform Generalilor, neerlandezii se aflau la aproximativ 10 mile marine sud-est de Portland Bill și prin urmare, cea mai bună cale de urmat ca să treacă mai departe fără luptă, era nu să păstreze vântul în babord ci să își continue cursul, est prin nord, prin Canal, de vreme ce orice punct virat sub vânt i-ar fi făcut mai greu să se retragă și să fie prinși lângă țărm. Dar chiar și pe un curs est prin nord ei ar fi fost interceptați, dacă englezii ar fi virat la vederea inamicului și s-ar fi îndreptat spre nord-est. Pentru a salva convoiul, Tromp nu avea altă alternativă decât să ducă o bătălie care să tragă de timp, lucru pe care l-a și făcut. Continuând înaintarea spre vest-sud-vest la tribord ar fi însemnat ca englezii să le deschidă calea neerlandezilor. Este evident faptul că generalii englezi nu se aflau pe partea care trebuie.
Cu vântul dinspre nord-vest favorizându-l, Tromp a hotărât să profite de ocazie pentru a copleși flota engleză dezorganizată. El a lăsat convoiul comercial la 4 mile în vânt și a șarjat rapid cu vântul. Conducându-și escadra centrală de pe Brederode (58 tunuri) și urmat de Florissen, Tromp a țintit escadrele lui Blake și Penn, alegând să își concentreze atacul asupra grupului izolat al lui Blake de 10-12 nave. În loc să se retragă și să încerce să formeze o linie cu Lawson, Blake a virat în vânt și a înfruntat atacul neerlandez, alegând să nu dea nici o aparență că ar vrea să fugă, dar făcând astfel necesar ca o parte din flotă să susțină lupta pentru o perioadă considerabilă de timp pănâ ce navele de sub vânt să poată veni în sprijinul ei. Tromp a susținut o canonadă puternică pe măsură ce se apropia de navele lui Blake, contactul având loc pe la ora 8:00. Numărul navelor neerlandeze angajate astfel în luptă era cam de 30, dintre care 7 au atacat imediat pe Triumph. Pe la ora 10:00 alte nave de sub vânt au urcat către Blake și au intrat în luptă, aducând numărul navelor englezești angajate la aproximativ 30. De Ruyter a trecut mai departe și a atacat navele lui Blake dinspre nord tot pe la ora 10:00, în timp ce Evertsen se afla la sud și amenința să îl încercuiască complet. În acest punct în care pericolul era critic s-a dovedit avantajul de a avea marinari pricepuți la comanda cel puțin a unei părți din flotă.
Penn a strâns rândurile navelor sale din Escadra Albastră și a început să înainteze în vânt pentru a-i veni în ajutor lui Blake, deschizând focul asupra lui Evertsen care se afla la prova tribord. Evertsen a menținut cursul iar Penn, pentru a evita să fie izolat de escadra lui Blake, a virat imediat spre cele câteva nave care se aflau cu Generalii angajați cu Tromp și a trebuit să își facă drum și prin linia neerlandeză a escadrei lui Pieter Floriszoon, care a încercat să se interpună între Escadra Albastră și escadra lui Blake. Dar aceasta era o manevră îndelungată iar pentru o vreme Blake s-a aflat cu adevărat în pericol, trebuind să înfrunte de unul singur forța atacului neerlandez timp de vreo oră.