dreapta|miniatura|250x250px|Placă memorială pe casa lui Israel Cohen din Tel Aviv Israel Cohen (Kahn) () a fost un scriitor, eseist, critic literar, traducător și editor israelian născut în Galiția; membru al Comitetului pentru Limba Ebraică și președinte al Asociației Scriitorilor Evrei din Israel. A fost distins cu premiul Brenner (1962) și cu premiul Bialik pentru literatură (1974). A publicat sub pseudonimele „Alșik”, „Y. Ben-Itzhak”, „Y. C. Ma'ayan”, „Koren” și „Magi.

Biografie Cohen s-a născut în localitatea Ulașkivți din regiunea Tarnopol din estul Galiției, în Imperiul Austro-Ungar, în cea de-a doua zi de Șavuot a anului 1905, ca fiu al lui Ițac și Ghitel, fiica lui Mordechai Perlmutter. Tatăl său era măcelar ritual (șoihet), învățător și un apropiat al rabinului hasidic de la Husiatin.

Cohen a studiat la un heder, la o Beit Midraș și într-o școală primară și a absolvit cu onoruri o școală normală din orașul Liov. În timpul Primului Război Mondial orașul a fost distrus, iar el și familia lui au călătorit mult, ajungând într-un sat din Cehia până când bunicul său s-a întors în Galiția în 1918. După ce tatăl său a fost numit măcelar și șoihet la Buceaci, Cohen a început să studieze Tora într-o Beit Midraș și a făcut parte din organizațiile Hashomer Hatzair, Hitachadut și Hehalutz.

La începutul anului 1924 Cohen a fost ales în conducerea organizației Hechalutz din Liov și, împreună cu Dov Ștuk (mai târziu Sadan), a publicat un ziar evreiesc numit Ziarul nostru. Deoarece nu a reușit să obțină un pașaport pentru a emigra în Palestina, a fost nevoit să treacă ilegal granița Poloniei și odată ajuns la Viena a fost ales membru al conducerii centrului Hechalutz din Austria.

Cohen a emigrat în Eretz Israel în 29 octombrie 1925; s-a stabilit mai întâi la Binyamina și apoi s-a mutat la Petah Tikva, făcând parte din grupul „Triunghiul”. Atunci când grupul s-a dizolvat, după doi ani, el a rătăcit prin țară și a lucrat în principal în lucrări de amenajare a teritoriului și în construcții. A fost membru al organizației Hapoel Hatzair și după fuziunea ei cu Ahdut Ha'avoda a devenit membru al Partidului Muncitorilor din Palestina.

În 1930 a fost trimis de organizația Histadrut cu activități în Galiția, Letonia, Austria și România, și a luat parte la Congresul muncitorilor evrei din Berlin. La sfârșitul misiunii sale a devenit membru al grupului Hulda. În 1933 s-a căsătorit cu Zivia, fiica colegului său, Yerachmiel Mordechai Gordon, și a fost ales secretar al Comisiei Culturale a Consiliului Muncitorilor din Rehovot. Din 1934 l-a ajutat pe Yitzhak Lupban să editeze ziarul săptămânal al organizației Mapai Ha-Po'el Hatza'ir, iar în 1948 a fost numit redactor-șef și a deținut acest post până în anul 1970.

Cohen a obținut premiul Brenner în 1962Vezi discursul lui Shin Shalom la ceremonia de premiere: Shin Shalom, „פרס ברנר לישראל כהן” („Premiul Brenner pentru Israel Cohen”), în Moznaim, anul 15, nr. 6 (1962), pp. 456-457. și apoi, în 1974, a câștigat premiul Bialik pentru cartea Jacob Steinberg: omul și opera. În 1982 el a primit titlul de cetățean de onoare al orașului Tel Aviv.

Cohen a murit în 1986. I-au supraviețuit două fiice: cercetătoarele literare Nurit Govrin și Hagit Halperin.

Lucrări הערכות ובבואות (The Book Distributor, Tel Aviv, 1938) יצחק אדוארד זלקינסון: חייו ומפעלו הספרותי (Mesila, Tel Aviv, 1942) סנסנה: ראָמאן פון ארץ-ישראל'דיקן לעבן (Unterwegs, Frankfurt, 1948) – roman despre viața în Israel, în limba idiș דמות אל דמות (Dvir, Tel Aviv, 1949) – eseuri despre literatură și autorii ebraici זה לעומת זה: אוצר פתגמים מקבילים אנגליים, גרמניים ועבריים, בצירוף מפתח עברי ומפתח גרמני (Dvir, Tel Aviv, 1954) פתחים: מסות (Association of Hebrew Writers, Dvir, Tel Aviv, 1954) גשרים: אישים ובעיות בתנועת העבודה (Eynain, Tel Aviv, 1955) אישים מן המקרא (Notebooks for Literature, Tel Aviv, 1958) ניבון אנגלי-עברי: מילון לניבים ולצירופי-לשון אנגליים והקבלותיהם בעברית (împreună cu Adam Richter, Dvir, Tel Aviv, 1959) ספר פתגמים מקבילים: אנגליים, גרמניים ועבריים (Seferot Notebooks, Tel Aviv, 1961) כתבים (4 volume, Vad, Tel Aviv, 1962) מתתיהו שוהם: חייו ויצירתו (Books for Literature, Tel Aviv, 1965) אספקלריות (Makor, Ramat Gan, 1968) יעקב שטיינברג: האיש ויצירתו (Dvir, Tel Aviv, 1972) סגל חבורה: אנשי חזון ומעשה בתנועת העבודה (Am Oved - Culture and Education, Tel Aviv, 1972) פרקי אהרן מגד (Akad, Tel Aviv, 1976) כתבים (7 volume, Akad, Tel Aviv, 1976–1977) פנים אל פנים (Hahadyo, Tel Aviv, 1979) בחביון הספרות העברית: הספרות העברית לאור משנתו של ק.ג. יונג (Akad, Tel Aviv, 1981) פסקי טעם: מסות על ספרות וסופרים (Akad, Tel Aviv, 1982) מעל במות: דברים שבעל-פה – בכתב (Akad, Tel Aviv, 1982) חילופי-מכתבים בין ישראל כהן ובין ש"י עגנון ודוד בן-גוריון (editat de Nurit Govrin, Akad, Tel Aviv, 1985) עיונים ותגובות (editat de Nurit Govrin, Akad, Tel Aviv, 1986)

Traduceri Haim Arlosoroff, לשאלת הארגון המשותף (Comitetul Central al „Hapoel Ha’Tsa’ir”, Tel Aviv, 1927) Max Nordau, פרדוקסים (împreună cu Dov Sadan, Mitzpe, Ierusalim, 1930) Paul Federn și Heinrich Meng (ed.), פסיכואנליזה לעם (The Central Shura Cooperative, Varșovia, 1932) Ferdinand Lassalle, יומן נעורים (cu participarea Institutului Bialik, Masada – Lagbolam, Tel Aviv, 1946) Gustav Landauer, קריאה לסוציאליזם: המהפכה (Am Oved, Tel Aviv, 1951) William Macmahon Ball, לאומיות וקומוניזם במזרח אסיה (Eynain, Tel Aviv, 1954) George Douglas Howard Cole, תולדות המחשבה הסוציאליסטית (Eynain, Tel Aviv, 1956) מבחר מסות אנגליות: מפרנסיס בייקון עד אלדוס האקסלי (selecție de eseuri, Kibbutz Ha'Uchad, Tel Aviv, 1982) Francis Bacon, אטלנטיס החדשה (Kibbutz Ha'Uchad, Tel Aviv, 1986)

Note

Legături externe ישראל כהן, באתר תנועת העבודה כתביו של ישראל כהן, באתר פרויקט בן-יהודה , "לשפל כזה לא הגיע עד עכשיו שום עיתון", מוסף הספרות של "הארץ", 07.03.2016, מאת: נורית גוברין וחגית הלפרין, במלאת 30 שנה למותו של ישראל כהן

Categorie:Nașteri în 1905 Categorie:Decese în 1986 Categorie:Traducători israelieni Categorie:Scriitori israelieni Categorie:Oameni din regiunea Ternopil