Tratatul de la Devol (în ) a fost un acord realizat în 1108 între Boemund I al Antiohiei și împăratul bizantin Alexios I Comnen, în urma primei cruciade. Este numit după cetatea bizantină Devol (situată în Albania modernă în Districtul Devoll). Deși tratatul nu a fost pus în practică imediat, a fost destinat să facă din Principatul Antiohiei un stat vasal al Imperiului Bizantin.

La începutul primei cruciade armatele cruciate s-au adunat la Constantinopol și au promis să returneze Imperiului Bizantin orice teritoriu ar putea cuceri. Cu toate acestea, Boemund, fiul fostul inamic al lui Alexios, Robert Guiscard, a cerut Principatul de Antiohia pentru el însuși. Alexios nu a recunoscut legitimitatea Principatului și Boemund a mers în Europa în căutare de întăriri. El s-a lansat într-un război deschis împotriva lui Alexios, dar a fost în curând forțat să se predea și să negocieze cu Alexios în tabăra imperială de la Diabolis (Devol), unde a fost semnat tratatul.

În conformitate cu termenii tratatului, Boemund era de acord să devină un vasal al împăratului și să apere imperiul ori de câte ori este nevoie. El a acceptat, de asemenea, numirea unui patriarh grec. În schimb, a primit titlurile de sebastos și Doux (duce) al Antiohiei și i s-a garantat dreptul de a transmite moștenitorilor săi comitatul de Edessa. Ca urmare a acestui fapt, Boemund s-a retras în Apulia și a murit acolo. Nepotul său, Tancred, care era regent în Antiohia, a refuzat să accepte termenii tratatului. Antiohia a revenit temporar sub influența bizantină în 1137, dar abia în 1158 a devenit cu adevărat un stat vasal bizantin.

Tratatul de la Devol este privit ca un exemplu tipic al tendinței bizantine de a soluționa dispute prin diplomație, mai degrabă decât prin război, și a fost atât rezultatul, cât și cauza pentru neîncrederea între bizantini și vecinii lor din Europa de Vest.

Context

În 1097 armatele cruciaților s-au adunat la Constantinopol, călătorind în grupuri spre est prin Europa. Alexios I, care a cerut doar niște cavaleri occidentali pentru a servi ca mercenari pentru a ajuta în lupta împotriva turcilor selgiucizi, a blocat aceste armate în oraș și nu le-a permite să plece până când liderii lor nu au făcut jurăminte promițătoare prin care se obligau să cedeze imperiului orice teritoriu care îi aparținuse anterior și pe care îl puteau cuceri pe drumul spre Ierusalim.Spinka, Latin Church of the Early Crusades, 113 Cruciații au făcut în cele din urmă aceste jurăminte, în mod individual, mai degrabă decât în grup. În schimb, Alexios le-a dat ghizi și o escortă militară.Anna Komnene, The Alexiad, X, 261 Cruciații au fost însă exasperați de tacticile bizantine, cum ar fi negocierea predării de la İznik în timp ce era încă sub asediul cruciaților, pe care sperau să-l jefuiască pentru a ajuta la finanțarea călătoriei lor.Runciman, The First Crusade, 98 Cruciații, simțindu-se trădați de Alexios, care a reușit să recupereze o serie de orașe importante și insule, și o mare parte din vestul Asiei Mici, au continuat fără ajutor bizantin. În 1098, când Antiohia a fost capturată după un lung asediu și cruciații s-au aflat ei înșiși asediați în oraș, Alexios, s-a îndreptat spre ei, dar auzind de la Ștefan al II-lea de Blois că situația era fără speranță, s-a întors la Constantinopol.Runciman, The First Crusade, 182-3 Cruciații, care au rezistat pe neașteptate asediului, credeau ca Alexios i-a abandonat și i-au considerat pe bizantini nedemni de încredere.Runciman, The First Crusade, 183 Prin urmare, au considerat jurămintele ca fiind invalide.Anna Komnene, The Alexiad, XI, 291

Pe la 1100, au existat mai multe state cruciate, inclusiv Principatul de Antiohia, fondat de Bohemond în 1098. S-a afirmat că Antiohia ar trebui să fie returnată bizantinilor, în ciuda presupusei trădări a lui Alexios,Raymond of Aguilers (III, 67) reports that Raymond de St.-Gilles opposed Bohemond's retention of Antioch on the ground that "we swore to the Emperor upon the Cross of the Lord and the crown of thorns, and upon many other sacred objects, that we would not retain without his will any city or fortress of all that belonged to his Empire." Nevertheless, after the capture of Antioch, the oath of allegiance was in the end repudiated (Spinka, Latin Church of the Early Crusades, 113)., dar Bohemond a pretins-o pentru sine.M. Angold, The Byzantine Empire, 1025–1118, 251 Alexios, desigur, nu a fost de acord; Antiohia avea un port important, era un centru comercial pentru Asia și un bastion al Bisericii Ortodoxe de Est, cu un Patriarh ortodox Estic al Antiohiei important. Aceasta fusese capturată de la imperiu doar cu câteva decenii mai înainte, spre deosebire de Ierusalim, care era mult mai departe și nu se mai aflase în mâinile bizantine de secole. Prin urmare, Alexios nu a recunoscut legitimitatea Principatului, considerând că ar trebui să fie returnat imperiului în conformitate cu jurămintele pe care Bohemond le jurase în 1097. Prin urmare, era pregătit să încerce să îl evacueze pe Bohemond din Antiohia.

Bohemond a adăugat încă o insultă atât lui Alexios cât și Bisericii Ortodoxe de Est, în 1100, când l-a numit pe Bernard Valence ca patriarh latin și în același timp l-a expulzat pe patriarhul grec, Ioan Oxite, care a fugit la Constantinopol.John IV of Antioch initially stayed in Antioch after the Crusaders captured his city, and presided over both Greek and Latin clergy. He later quarreled with Bohemond, fled to Constantinople and abdicated (T.M. Kolbaba, Byzantine Perceptions of Latin Religious "Errors", 126 ). Curând după aceea, Bohemond a fost capturat de danișmendiți din Siria și a fost închis trei ani, timp în care antiohienii l-au ales pe nepotul lui, Tancred, ca regent.Runciman, The First Crusade, 232 După ce Bohemond a fost eliberat, el a fost învins de selgiucizi în bătălia de la Harran în 1104; această înfrângere a dus la o presiune reînnoită asupra Antiohiei atât din partea selgiucizilor cât și a bizantinilor. Bohemond l-a lăsat pe Tancred să controleze Antiohia și s-a întors în Occident, căutând întăriri în Italia și Franța. A câștigat sprijinul papei Pascal al II-leaÎnvățații moderni cred că atacul planificat de Bohemond asupra Epirusului a fost ținut secret față de papă care credea că va lansa o campanie în Levant (J.G. Rowe, Paschal II, 181; J. Holifield, Tancred and Bohemond, 17 ). și sprijinul regelui francez Filip I, cu a cărui fiică s-a căsătorit. Nu este clar dacă expediția poate fi considerată drept o cruciadă.

Rudele normande ale lui Bohemond din Sicilia s-au aflat în conflict cu imperiul bizantin timp de peste 30 de ani; tatăl său, Robert Guiscard a fost unul dintre cei mai formidabili dușmani Imperiului. În timp ce Bohemond era departe, Alexios a trimis o armată pentru a reocupa Antiohia și orașele Ciliciei. În 1107, după ce a organizat o nouă armată pentru cruciada lui planificată împotriva musulmanilor din Siria, Bohemond a lansat un război deschis împotriva lui Alexios, traversând Marea Adriatică să asedieze Durrës, cel mai vestic oraș al imperiului.Anna Komnene, The Alexiad, XII, 317 * M. Angold, The Byzantine Empire, 1025–1118, 251* Norwich, Byzantium:The Decline and Fall, 47 Ca și tatăl său, Bohemond nu a putut să facă progrese semnificative în interiorul imperiului; Alexios a evitat o luptă directa și asediul lui Bohemond a eșuat, în parte din cauza unei plăgi din rândul armatei sale.Norwich, Byzantium:The Decline and Fall, 48 Bohemond s-a găsit curând într-o poziție imposibilă, izolat în fața Durrës-ului: evadarea pe mare a fost tăiata de venețieni, iar Pascal II și-a retras sprijinulM. Angold, The Byzantine Empire, 1025–1118, 251* S. Runciman, The First Crusade, 232.

Acorduri

În septembrie 1108, Alexios a cerut ca Bohemond să negocieze cu el la tabăra imperială de la Diabolis (Devol). Bohemond nu a avut de ales decât să accepte, acum că armata, lovită de boală, nu mai era capabilă să îl învingă pe Alexios în luptă. El a recunoscut că a încălcat jurământul depus jurământul în 1097Anna Komnene, The Alexiad, XIII, 348–349 * Norwich, Byzantium:The Decline and Fall, 48, dar a refuzat să recunoască faptul că a avut o influență asupra circumstanțelor actuale, întrucât, în ochii lui Bohemond, Alexios a încălcat, de asemenea acordul prin răzgândirea de la asediul Antiohiei în 1098. Alexios a fost de acord să considere jurămintele din 1097 ca fiind invalide.Singura clauză din acordul anterior dintre Alexios și Bohemond care nu a fost declarat nevalid a fost jurământul ultimului către Alexios (Anna Komnene, The Alexiad, XIII, 349 ). Termenii tratatului au fost negociați de generalul Nichifor Vrienios, și au fost consemnați de Anna Komnene:Anna Komnene, The Alexiad, XIII, 348–358 Bohemond a fost de acord să devină un vasal al împăratului, și de asemenea, al fiului lui și moștenitorului lui Alexios, Ioan;Anna Komnene, The Alexiad, XIII, 349–350 * Norwich, Byzantium:The Decline and Fall, 48 El a fost de acord să ajute la apărarea imperiului, oriunde și ori de câte ori i se cerea să facă acest lucru și s-a convenit să i plătească anual 200 de talanți în schimbul acestui serviciu; I s-a dat titlul de sebastos, precum și Doux (duce) de Antiohia; I-au fost acordate ca feude imperiale Antiohia și Alep (pe acesta din urmă nu îl controlau nici cruciații, nici bizantini, dar s-a înțeles că Bohemond trebuia să încerce să-l cucerească); A fost de acord să returneze Laodicea și alte teritorii ciliciene lui Alexios; A fost de acord să îl lase pe Alexios să numească un patriarh grec „printre discipolii marii Bisericii a Constantinopolului“(reinstituirea patriarhului grec a marcat acceptarea de supunere față de imperiu, dar a pus întrebări canonice, care erau greu de rezolvatJ. Richard, The Crusades, c.1071 – c.1291, 131).Anna Komnene, The Alexiad, XIII, 354–355 * Norwich, Byzantium:The Decline and Fall, 48.

Termenii au fost negociați în conformitate cu mentalitatea vestică a lui Bohemond, astfel încât el se vedea ca un vasal feudal al lui Alexios, un „om legat“ (homo ligius sau ἄνθρωπος λίζιος), cu toate obligațiile pe care acest lucru le implica, cum erau uzuale în Occident: el a fost obligat să ofere ajutor militar împăratului, cu excepția războaielor în care era implicat, și să-l ajute împotriva tuturor dușmanilor săi, în Europa și în Asia.J. Richard, The Crusades, c.1071 – c.1291, 130

Anna Komnene a descris acțiunea cu detalii foarte repetitive, cu Bohemond frecvent subliniind propriile greșeli și lăudând bunăvoința lui Alexios și a imperiului; procedura trebuie să fi fost destul de umilitoare pentru Bohemond. Pe de altă parte, scrierea Annei era menită să îl laude pe tatăl ei și termenii tratatului e posibil să nu fie în întregime corecți: „Îți jur Ție, cel mai puternic și sfânt împăratul al nostru, Seniorul Alexios Comnen, și colegului-împărat al tău, mult-doritul domn Ioan Porfirogenitos că voi respecta toate condițiile la care am fost de acord și vorbit prin gura mea și le voi ține inviolabile pentru toate timpurile și despre lucrurile care sunt pentru binele imperiului îmi pasă de acum și vor fi pentru totdeauna grija mea și nu voi purta nici cel mai mică gând de ură sau trădare față de tine ... și tot ceea ce este în beneficiul și onoarea conducerii romane la care mă voi gândi și executa. Astfel, se pot bucura de ajutorul lui Dumnezeu și al Crucii și al sfintelor evanghelii.“ Jurământul lui Bohemond, în încheierea Tratatului de la Devol, consemnată de Anna KomneneAnna Komnene, The Alexiad, XIII, 357