Biserica Rotundă (în , Krăgla țărkva), cunoscută și ca Biserica de Aur (, Zlatna țărkva) sau Biserica Sf. Ioan (, țărkva "Sveti Ioan"), este o biserică ortodoxă medievală timpurie de mari dimensiuni, parțial conservată. Edificiul religios se află în localitatea Preslav, fosta capitală a Primului Imperiu Bulgar, astăzi oraș aflat în Bulgaria de nord-est. Biserica datează de la începutul secolului al X-lea, din timpul domniei țarului Simeon I. A fost descoperită și analizată arheologic pentru prima dată în anii 1927–1928.
Considerată unul dintre cele mai impresionante exemple de arhitectură medievală bulgară, biserica rotundă și-a luat numele de la forma specifică a uneia dintre cele trei secțiuni ale sale, naosul, care este o rotondă ce servește ca loc pentru liturghie. De asemenea, designul bisericii include un atriu larg și o zonă de intrare dreptunghiulară sau nartex, marcat de două mici turle circulare.
Biserica a fost asemuită cu alte edificii de arhitectură religioasă ce țin de perioada romană târzie (creștină timpurie), din Caucaz, și cu stilul carolingian - preroman, al lui Carol cel Mare, datorită planului său caracteristic, care diferă semnificativ de clădirile contemporane bulgărești sau bizantine. Numele alternativ al bisericii, Biserica de Aur, își are originea în identificarea sa posibilă și populară cu „noua biserică de aur” din Preslav, menționată într-o sursă literară medievală.
Bogata decorație interioară a Bisericii Rotunde afișează cu predilecție mozaicuri, ceramică și marmură, din acest motiv ea deosebindu-se într-un mod evident de alte biserici din Preslav. Interiorul său este caracterizat de sute de desene ce înfățișează nave, faună și personalități creștine. Inscripțiile medievale de pe pereți menționează nume de sfinți în greaca bizantină sau scrise ca litere disparate și mici texte în alfabetele glagolitic și chirilic.
Context Fondată în 681 ca stat păgân, Bulgaria a fost creștinată de clerul bizantin în anii 860, când era condusă de prințul Boris (r. 852–889). Dreptul de a converti Bulgaria la creștinism a fost subiect de dispută politică între Bizanț și papalitate. Prin convertirea la creștinism, Boris a sperat să rezolve problemele etnice interne și să dezvolte relațiile externe ale statului său, care nu era tratat pe principii de egalitate de către liderii creștini ai Europei.Crampton, pp. 9–11
Biserica Rotundă a fost construită în timpul conducerii fiului și succesorului lui Boris, Simeon (r. 893–927), ale cărui campanii militare au stabilit superioritatea temporară asupra Bizanțului.Stephenson, p. 18 El a extins teritoriul Primului Imperiu Bulgar în cea mai mare parte a Balcanilor, către Marea Adriatică și ulterior spre Marea Egee. Simeon a cucerit si teritoriile actuale ale Serbiei și Muntenegrului și a înlăturat efectiv amenințarea maghiară dinspre nord. Considerat unul dintre cei mai mari conducători ai Bulgariei, Simeon a fost un promotor al literaturii și artelor; domnia lui a fost considerată „Epoca de Aur” a culturii medievale bulgareCrampton, pp. 16–17 datorită influenței literare a Bulgariei asupra Europei slave contemporane.
Orașul Preslav a devenit capitală a Bulgariei la începutul domniei lui Simeon, în parte din cauza asocierii fostei capitale Pliska cu păgânismul precreștin. Simeon a transformat Preslavul într-un model cultural, un adevărat rival pentru Constantinopol.Stephenson, pp. 18–19 Unii dintre cei mai distinși cărturari ai Epocii de Aur a Bulgariei au lucrat la . Menit să fie mai mult reședință monarhică și centru al vieții culturale decât fortăreață, orașul avea o arhitectură impresionantă, cuprinzând o mulțime de palate și biserici. Dintre acestea, s-a remarcat Biserica Rotundă, considerată „unul dintre cele mai impresionante monumente de arhitectură medievală bulgară” și o „expresie a celor mai mari realizări ale culturii bulgare vechi”.Totev, p. 58
Identificare și istorie Biserica Rotundă este identificată de mulți drept „noua biserică de aur”, la care se face referire într-o a unei traduceri în bulgara veche a lucrării lui Atanasie din Alexandria, Cuvinte împotriva arienilor. Textul spune că traducerea a fost făcută la ordinul prințului Simeon de către și a fost copiată de Theodor Dox, „la gura Ticei în anul [bizantin] 6415 indiction 14 [907 d. Hr.], unde același prinț a poruncit să se construiască noua sfântă biserică de aur”.Curta, p. 220 Nu se știe sigur dacă „muntele Ticei” se referă la o secțiune îngustă a râului, înspre trecătoarea Ustie din apropierea orașului, sau poate la o anumită locație aflată chiar lângă zidurile exterioare ale orașului și în vecinătate directă cu ruinele Bisericii Rotunde. De asemenea, dacă „de aur” este înțeles în sens literal, sursa nu spune clar dacă biserica este una nouă printre bisericile de aur ale orașului sau este singura biserică de aur printre noile biserici din Preslav.Nikolova, pp. 88–89 Savantul Stancio Vaklinov consideră că identificarea Bisericii Rotunde cu „noua biserică de aur” din literatură este „incontestabilă”,Vaklinov, p. 196 pe când în opinia istoricului de artă Nikola Mavrodinov, acest lucru este doar probabil.Mavrodinov, p. 150 Pe de altă parte, istoricul A. P. Vlasto crede că această identificare nu este „absolut sigură”.Vlasto, p. 171
Dacă biserica menționată în nota cărții este echivalată cu Biserica Rotundă, atunci se poate concluziona că trebuie datată la nu mai mult de câțiva ani înainte de 907. Deși biserica poate fi atestată nu mai târziu de secolul al X-lea, unii savanți au sugerat că ar fi putut fi fost construită chiar pe locul bazilicii romane mult mai timpurii, fapt sugerat de planul său antic. Un posibil donator (ctitor) al unei părți a construcției bisericii este un oficial bisericesc de mare rang () pe nume Paul, care este menționat pe o inscripție din biserică.Nikolova, pp. 91–92Nachev, p. 17 Cea mai mare parte a lucrării este probabil ctitorită de Simeon, care ar fi fost sponsorul principal.Nachev, p. 18
Există o dezbatere în cercurile academice bulgare, dacă obiectivul a fost construit ca biserică a unei mănăstiri sau ca o catedrală separată. În cazul în care clădirile din vecinătatea bisericii sunt interpretate ca fiind parte a teritoriului unei mănăstiri, atunci locul a devenit așezare monahală cel mai probabil după construirea Bisericii Rotunde, în timpul domniei țarului Petru I (927–969). Lipsa intrărilor în aceste clădiri prin fețele aflate în fața bisericii și prezența unui atriu mare face improbabilă ideea că biserica ar fi aparținut unei mănăstiri. Un alt argument împotriva acestei idei este locația bisericii, izolată de alte clădiri deja accesibile publicului din afara orașului.Nikolova, p. 89 Savantul Bistra Nikolova o consideră catedrală urbană și face comparație cu din Pliska.Nikolova, p. 54 Un alt cercetător, Krastiu Miatev, vede obiectivul ca o biserică regală a lui Simeon,Miyatev, p. 98 dar istoricul artelor Nikola Mavrodinov și arheologul Totiu Totev insistă că a aparținut de la început unei mănăstiri.Mavrodinov, p. 151Totev, p. 63
Primele excavări pe locul obiectivului s-au făcut în anii 1927–1927 de către arheologi de la din Sofia și Societatea Bulgară de Antichități, sub conducerea lui Iordan Gospodinov. Un al doilea efort condus de Krastiu Miatev a condus la un studiu mai în profuzime, iar cercetarea arheologică a obiectivului încă se mai desfășoară.Nikolova, p. 88 În 1927, Biserica Rotundă, împreună cu întregul Preslav medieval, a fost declarată rezervație arheologică și monument istoric și a fost plasată sub protecția statului ca antichitate națională. În 1970, a fost inclus în lista monumentelor de cultură de importanță națională, acest fapt fiind publicat în acel an în . Ca parte a rezervației arhitecturale Preslavului Vechi, Biserica Rotundă a fost listată la nr. 98 în lista celor .
Biserica Sf. Petka din Ruse, deschisă în 1944, a fost construită ca o imitație a Bisericii Rotunde din Preslav. Biserica Rotundă a suferit o restaurare parțială la sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000. În decembrie 2009, au fost anunțate planuri de reconstruire a bisericii în întregime fără a demola sau altera vreuna dintre ruinele sale structurale originale. Un monument dedicat țarului Simeon a fost dezvelit în imediata vecinătate a Bisericii Rotunde, pe 27 mai 2007, în cinstea comemorării a 1080 de ani de la moartea sa. În ciuda faptului că nu este o biserică activă, este folosită regulat pentru botezuri și cununii.
Arhitectură
Locație și stil Biserica Rotundă a fost construită în afara zidurilor orașului Preslav, care cuprindea pe atunci doar palatul monarhic și clădirile asociate acestuia, precum bazilica regală.Nikolova, p. 93 Se afla însă în interiorul limitelor exterioare ale orașului, aflându-se la 250 m sud-est de poarta de sud. Era situată pe o terasă înaltă. Astăzi, Biserica Rotundă, împreună cu alte ruine ale Preslavului medieval, se află nu departe de orașul modern Veliki Preslav, care este centrul administrativ al unei comune din Regiunea Șumen, din Bulgaria de nord-est.
Biserica Rotundă diferă în mod deosebit de celelalte biserici din părțile populate de slavi din Balcani prin planul său centralizat, circular, unic în arhitectura bulgară medievală.Curta, p. 221 Natura rotunjită și dinamică a configurațiilor sale vine în contradicție cu designurile dreptunghiulare ascuțite ale acelei perioade. Cel mai probabil, acest design se bazează pe exemple abundente de clădiri de la sfârșitul perioadei romane și de la începutul perioadei bizantine, aflate în ruine pe teritoriul bulgăresc. Planul general, în special , seamănă cu designul bisericilor din timpul lui Iustinian I, precum Bazilica San Vitale din Ravenna, Mica Sfânta Sofia din Constantinopol (astăzi, Istanbul) și din Salonic. Chiar dacă planul este neobișnuit, tehnologia și principiile întrebuințate în construcția sa sunt contemporane secolului al X-lea și în concordanță cu alte monumente din Preslav.Vaklinov, pp. 199–200Miyatev, p. 69
Bisericile bizantine nu sunt singura sursă de inspirație pe care cercetătorii o atribuie Bisericii Rotunde. Unii cercetători pun planul său în legătură cu o influență armenească,Vaklinov, p. 200 poate adusă în Bulgaria de meșteșugari din Caucaz. În general, bisericile din Balcani cu un asemenea plan sunt asociate cu migrația călugărilor capadochieni, armeni sau georgieni. Un alt posibil model pentru Biserica Rotundă din Preslav poate fi găsit în din timpul lui Carol cel Mare, mai ales la capela palatină din Aachen, din vestul Germaniei, cu care împărtășește anumite caracteristici.Totev, p. 61 În perioada construirii Bisericii Rotunde, Bulgaria se afla în contact direct cu imperiul franc. O trăsătură a Bisericii Rotunde despre care savanții afirmă că este o influență carolingiană foarte recunoscută este prezența unui monumental .
Descriere Biserica Rotundă are trei secțiuni: atriul larg, și naosul (sau, datorită configurației sale, rotonda), fiecare servind ca punct de plecare pentru alta. Secțiunile n-au fost construite neapărat în același timp și este general acceptat că la reconstrucția bisericii s-a făcut la ceva timp după terminarea acesteia.Nikolova, p. 92 Mavrodinov și arheologul sunt de părere că nartexul și naosul țin de perioada primei clădiri, pe când atriul a fost adăugat puțin după aceasta și de către același arhitect.
Biserica, inclusiv atriul, are o lungime totală de . A fost construită mai ales din blocuri de calcar îmbinate cu mortar. În interiorul absidei, mortarul este de culoare roșie.Nikolova, p. 91 Podeaua a fost acoperită cu țigle de marmură și piatră lipită pe mortarul roșu din nartex și pe mortarul alb din alte părți ale clădirii. Cărămizile roșii și galbene și bucățile de cărămidă au fost folosite pentru atriu, arcuri și probabil pentru dom; unele bucăți de cărămidă au fost utilizate pentru a umple spațiile dintre pietre și pereți.
Atriul