Tudor Sireteanu (n. 11 iulie 1943, București, România) este un matematician român, membru corespondent al Academiei Române din 2012.

A absolvit Liceul „Mihail Sadoveanu” din București ca mai apoi să urmeze cursurile Facultății de Matematică-Mecanică, secția de „teoria elasticității din cadrul Universității din București între 1961 și 1966. După absolvirea cursurilor și-a continuat parcursul academic și specializarea la California Institute of Technology din Pasadena, Statele Unite ale Americii între 1971 și 1972. În anul 1981 își susține teza de doctorat cu titlul „Sisteme mecanice oscilante neliniare supuse la excitații aleatoare”. În 1966 preia poziția de cercetător la Institutul de Mecanica Solidelor, ajungând în cadrul acestei instituții în poziția de director în 1992 până în prezent.

În cadrul activității sale științifice a abordat diverse domenii atât teoretice cât și aplicative, precum: sisteme dinamice supuse la excitații aleatoare, metode analitice și experimentale în dinamica automobilelor și chiar și dinamica structurilor supuse solicitărilor seismice a vibrațiilor eoliene ale liniilor electrice. Rezultatele sale sunt prezentate în peste 200 de lucrări, 50 de proiecte de cercetare și deține 10 brevete de invenție.

Este membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România din 2004 și președintele Comisiei de Acustică a Academiei Române, fiind distins și cu Premiul „Aurel Vlaicu” al Academiei Române, cu premiul Asociației Generale a Inginerilor din România și cu medalii de aur la Salonul Internațional de la Geneva pentru invenții relevante în domeniul roboticii în 2009 și în 2010.

Legături externe

Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – S

Categorie:Nașteri în 1943 Categorie:Matematicieni români Categorie:Membri corespondenți ai Academiei Române