Divizia A de handbal feminin 2017-2018 a fost a 52-a ediție a eșalonului valoric secund al campionatului național de handbal feminin românesc. Competiția a purtat anterior numele Categoria B sau Divizia B, însă a fost redenumită în 1996, când fosta Divizie A a devenit Liga Națională. Întrecerea este organizată anual de Federația Română de Handbal (FRH). Conform regulamentului, la sfârșitul competiției două echipe au promovat direct în Liga Națională 2018-2019, iar alte patru au primit dreptul de participare la un baraj de promovare.
Astfel, la sfârșitul ediției 2017-2018 au promovat direct în Liga Națională ediția 2018-2019, echipele SCM Gloria Buzău, câștigătoarea Seriei A, respectiv CS Minaur Baia Mare, câștigătoarea Seriei B. Alte patru echipe, ocupantele locurile 2 și 3 în cele două serii, CSU Neptun Constanța și CSU Știința București din Seria A, respectiv SCM Timișoara și CS Dacia Mioveni 2012 din Seria B, împreună cu echipele clasate pe locurile 11 și 12 în Liga Națională ediția 2017-2018, au participat la un turneu de baraj. La finalul turneului de baraj, cele două echipe din Liga Națională și-au păstrat locul, iar celelalte patru echipe au rămas în Divizia A, nereușind promovarea.
Echipe participante Precum în fiecare an, cele două serii au fost împărțite pe criterii geografice, cu scopul de a limita deplasările lungi și a reduce astfel costurile.
Seria A În seria A au concurat 15 echipe, din care 6 din București. Acestea erau:
CS Știința Bacău CSM București II CS Dinamo București CSA Steaua București CSU Știința București ACS Școala 181 SSP București ACS Spartac București SCM Gloria Buzău
CS Danubius Călărași CSU Neptun Constanța ACS UAIC CNOT Iași HCF Piatra Neamț HC Activ CSO Plopeni CSU Târgoviște CSȘ Tulcea
Seria B În seria B au concurat 14 echipe. Acestea erau:
CS Minaur Baia Mare ASC Corona 2010 Brașov II ACS Crișul Chișineu-Criș CS Dacia Mioveni 2012 FC Argeș Pitești ACS Odorheiu Secuiesc CS Universitar Oradea
Național Râmnicu Vâlcea CS Universitatea Reșița ACS Olimpic Târgu Mureș SC Mureșul Târgu Mureș1) ASCS KSE Târgu Secuiesc2) CSU de Vest Timișoara SCM Timișoara
Note: 1) SC Mureșul Târgu Mureș s-a retras din campionat după încheierea turului. FRH a anulat rezultatele din meciurile susținute de SC Mureșul Târgu Mureș în turul campionatului, iar adversarele din acele meciuri se consideră că au stat. În returul campionatului, echipele care erau programate să susțină meciuri împotriva SC Mureșul Târgu Mureș au stat.
2) ASCS KSE Târgu Secuiesc s-a retras din campionat după încheierea turului. FRH a anulat rezultatele din meciurile susținute de ASCS KSE Târgu Secuiesc în turul campionatului, iar adversarele din acele meciuri se consideră că au stat. În returul campionatului, echipele care erau programate să susțină meciuri împotriva ASCS KSE Târgu Secuiesc au stat.
Regulament Regulamentul de desfășurare a ediției 2017-18 a Diviziei A de handbal feminin a fost publicat pe 17 iulie 2017 și conținea și un calendar preliminar al partidelor, cu mențiunea că datele acestora se puteau modifica cu acordul echipelor.
Partide Meciurile ediției 2017-18 a Diviziei A de handbal feminin s-au jucat în sistem fiecare cu fiecare cu tur și retur, iar programul acestora a fost alcătuit după Tabela Berger. Calendarul competițional s-a stabilit prin tragerea la sorți care a avut loc la București, pe 31 august 2017, de la ora 11:00, la sediul FRH. Datele de desfășurare a partidelor au fost publicate pe 1 septembrie 2017.
Seria A Clasament Echipe promovate direct în Liga Națională 2018-2019 Echipe care au participat la barajul de promovare
Clasament valabil pe 22 mai 2018.
Poz. Echipa 1 SCM Gloria Buzău 28 28 0 0 999 634 + 365 842 CSU Neptun Constanța 28 24 0 4 908 675 + 233 723 CSU Știința București 28 20 2 6 818 661 + 157 624 CSM București II 28 19 2 7 842 741 + 101 595 HCF Piatra Neamț 28 19 1 8 806 637 + 169 586 CS Dinamo București 28 19 0 9 806 677 + 129 577 CSȘ Tulcea 28 16 1 10 766 751 + 15 508 CSA Steaua București 28 11 3 14 830 833 – 3 369 ACS UAIC CNOT Iași 28 11 2 15 788 804 – 16 3510 CS Știința Bacău 28 10 0 18 754 832 – 78 3011 HC Activ CSO Plopeni 28 8 0 20 800 869 – 69 2412 ACS Școala 181 SSP București1) 28 7 1 20 743 834 – 91 2113 CSU Târgoviște 28 4 1 23 616 959 – 341 1314 CS Danubius Călărași 28 4 0 24 671 907 – 236 1215 ACS Spartac București 28 2 2 24 530 865 – 335 8
<div id="1">1) ACS Școala 181 SSP București a fost penalizată cu un punct pentru nerespectare cerințe regulament.
Rezultate în tur Date oficiale publicate de Federația Română de Handbal
Etapa I
CSM București II a stat.
Etapa a II-a
ACS Școala 181 SSP București a stat.
Etapa a III-a
CS Universitatea Știința București a stat.
Etapa a IV-a
HCF Piatra Neamț a stat.
Etapa a V-a
SCM Gloria Buzău a stat.
Etapa a VI-a
ACS UAIC CNOT Iași a stat.
Etapa a VII-a
CSA Steaua București a stat.
Etapa a VIII-a
CS Danubius Călărași a stat.
Etapa a IX-a
CSU Târgoviște a stat.
Etapa a X-a
CSȘ Tulcea a stat.
Etapa a XI-a
CS Știința Bacău a stat.
Etapa a XII-a
CSU Neptun Constanța a stat.
Etapa a XIII-a
CS Dinamo București a stat.
Etapa a XIV-a
HC Activ Plopeni a stat.
Etapa a XV-a
Spartac București a stat.
Clasamentul la finalul turului Valabil la finalul turului, pe 28 decembrie 2017
Poz. Echipa 1 SCM Gloria Buzău 14 14 0 0 482 340 + 142 422 CSU Neptun Constanța 14 12 0 2 448 324 + 124 363 CSU Știința București 14 11 0 3 422 320 + 102 334 HCF Piatra Neamț 14 11 0 3 397 300 + 97 335 CSM București II 14 11 0 3 419 358 + 61 336 CSȘ Tulcea 14 9 0 5 361 355 + 6 277 CS Știința Bacău 14 7 0 7 372 408 – 36 218 CSA Steaua București 14 6 1 7 420 415 + 5 199 CS Dinamo București 14 6 0 8 364 345 + 19 1810 ACS UAIC CNOT Iași 14 5 1 8 382 394 – 12 1611 HC Activ CSO Plopeni 14 3 0 11 404 445 – 41 912 ACS Spartac București 14 2 2 10 284 418 – 134 813 ACS Școala 181 SSP București 14 2 1 10 342 395 – 53 714 CS Danubius Călărași 14 2 0 12 353 439 – 85 615 CSU Târgoviște 14 1 1 12 315 506 – 191 4
Rezultate în retur Date oficiale publicate de Federația Română de Handbal
Etapa a XVI-a
CSM București II a stat.
Etapa a XVII-a
ACS Școala 181 SSP București a stat.
Etapa a XVIII-a
CS Universitatea Știința București a stat.
Etapa a XIX-a
HCF Piatra Neamț a stat.
Etapa a XX-a
SCM Gloria Buzău a stat.
Etapa a XXI-a
ACS UAIC CNOT Iași a stat.
Etapa a XXII-a
1) Reprogramate din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
CSA Steaua București a stat.
Etapa a XXIII-a
CS Danubius Călărași a stat.
Etapa a XXIV-a
CSU Târgoviște a stat.
Etapa a XXV-a
CSȘ Tulcea a stat.
Etapa a XXVI-a
CS Știința Bacău a stat.
Etapa a XXVII-a
CSU Neptun Constanța a stat.
Etapa a XXVIII-a
CS Dinamo București a stat.
Etapa a XXIX-a
HC Activ Plopeni a stat.
Etapa a XXX-a
Spartac București a stat.
Seria B Clasament Echipe promovate direct în Liga Națională 2018-2019 Echipe care au participat la barajul de promovare
Clasament valabil pe 18 mai 2018.
ASCS KSE Târgu Secuiesc și SC Mureșul Târgu Mureș s-au retras din campionat după încheierea turului. FRH a anulat rezultatele din meciurile susținute de cele două echipe, iar adversarele din acele meciuri se consideră că au stat.
Clasament valabil după anularea rezultatelor din meciurile susținute de ASCS KSE Târgu Secuiesc și SC Mureșul Târgu Mureș.
Poz. Echipa 1 CS Minaur Baia Mare 22 21 1 0 713 480 + 233 64 2 SCM Timișoara 22 19 0 3 696 533 + 163 573 CS Dacia Mioveni 2012 22 13 1 8 551 498 + 53 404 ACS Corona Brașov II8) 22 13 1 8 623 627 – 4 405 CS Universitatea Reșița 22 11 0 11 550 527 + 23 336 Național Râmnicu Vâlcea 22 10 1 11 558 551 + 7 317 FC Argeș Pitești 22 10 1 11 613 609 + 7 318 ACS Olimpic Târgu Mureș 22 10 1 11 600 626 – 26 319 CS Universitar Oradea 22 9 3 10 574 610 – 36 3010 CSU de Vest Timișoara 22 6 0 16 601 693 – 92 1811 ACS Crișul Chișineu-Criș 22 5 1 16 602 692 – 90 1612 ACS Odorheiu Secuiesc1)2)3)4)5)6)7) 22 0 0 22 326 561 – 235 – 7
<div id="1">1) ACS Odorheiu Secuiesc a fost penalizată cu un punct pentru nerespectare cerințe regulament (jucătoare cu dublă legitimare). <div id="2">2) ACS Odorheiu Secuiesc a fost penalizată cu un punct pentru nerespectare cerințe regulament (jucătoare cu dublă legitimare). <div id="3">3) ACS Odorheiu Secuiesc a fost penalizată cu un punct pentru nerespectare cerințe regulament (jucătoare cu dublă legitimare). <div id="4">4) ACS Odorheiu Secuiesc a fost penalizată cu un punct pentru nerespectare cerințe regulament (jucătoare cu dublă legitimare). <div id="5">5) ACS Odorheiu Secuiesc a fost penalizată cu un punct pentru nerespectare cerințe regulament (jucătoare cu dublă legitimare). <div id="6">6) ACS Odorheiu Secuiesc a fost penalizată cu un punct pentru nerespectare cerințe vârstă. <div id="7">7) ACS Odorheiu Secuiesc a fost penalizată cu un punct pentru nerespectare cerințe vârstă. <div id="8">8) În urma adresei depuse de SCM Timișoara în legătură cu meciul ACS Corona Brașov II - SCM Timișoara, disputat în 14 octombrie 2017, Comisia Centrală de Competiții a penalizat ACS Corona Brașov II cu un punct pentru folosirea unei handbaliste fără drept de joc și cu pierderea meciului la „masa verde” cu 0-10.ACS Corona Brașov II a depus apel și, pe 24 noiembrie 2017, Consiliul de Administrație al FRH a dispus invalidarea hotârârii Comisiei Centrale de Competiții și revenirea la situația anterioară aplicării sancțiunii.
Clasament valabil pe 21 decembrie 2017.
Clasament valabil înainte de anularea rezultatelor din meciurile susținute de ASCS KSE Târgu Secuiesc și SC Mureșul Târgu Mureș.
Poz. Echipa 1 CS Minaur Baia Mare 13 13 0 0 402 232 + 170 39 2 SCM Timișoara 13 11 0 2 414 308 + 106 333 ACS Corona Brașov II7) 13 9 1 3 381 324 + 57 284 CS Dacia Mioveni 2012 13 8 0 5 327 287 + 40 245 CS Universitar Oradea 13 7 2 4 342 359 – 17 236 CS Universitatea Reșița 13 7 0 6 348 318 + 30 217 FC Argeș Pitești 13 6 1 6 404 397 + 7 198 Național Râmnicu Vâlcea 13 6 0 7 352 334 + 18 189 CSU de Vest Timișoara 13 6 0 7 382 409 – 27 1810 ACS Olimpic Târgu Mureș 13 5 1 7 381 386 – 3 1611 ACS Crișul Chișineu-Criș 13 5 1 7 367 398 – 31 1612 SC Mureșul Târgu Mureș1) 13 4 0 9 315 345 – 30 913 ASCS KSE Târgu Secuiesc 13 1 0 12 295 480 – 185 314 ACS Odorheiu Secuiesc2)3)4)5)6) 13 0 0 13 166 299 – 133 – 5
<div id="1">1) SC Mureșul Târgu Mureș a fost penalizată cu 3 punct pentru neprezentare. <div id="2">2) ACS Odorheiu Secuiesc a fost penalizată cu un punct pentru nerespectare cerințe regulament (jucătoare cu dublă legitimare). <div id="3">3) ACS Odorheiu Secuiesc a fost penalizată cu un punct pentru nerespectare cerințe regulament (jucătoare cu dublă legitimare). <div id="4">4) ACS Odorheiu Secuiesc a fost penalizată cu un punct pentru nerespectare cerințe regulament (jucătoare cu dublă legitimare). <div id="5">5) ACS Odorheiu Secuiesc a fost penalizată cu un punct pentru nerespectare cerințe regulament (jucătoare cu dublă legitimare). <div id="6">6) ACS Odorheiu Secuiesc a fost penalizată cu un punct pentru nerespectare cerințe regulament (jucătoare cu dublă legitimare). <div id="7">7) În urma adresei depuse de SCM Timișoara în legătură cu meciul ACS Corona Brașov II - SCM Timișoara, disputat în 14 octombrie 2017, Comisia Centrală de Competiții a penalizat ACS Corona Brașov II cu un punct pentru folosirea unei handbaliste fără drept de joc și cu pierderea meciului la „masa verde” cu 0-10.ACS Corona Brașov II a depus apel și, pe 24 noiembrie 2017, Consiliul de Administrație al FRH a dispus invalidarea hotârârii Comisiei Centrale de Competiții și revenirea la situația anterioară aplicării sancțiunii.
Rezultate în tur Date oficiale publicate de Federația Română de Handbal
Etapa I
1)ASCS KSE Târgu Secuiesc s-a retras din campionat după încheierea turului. FRH a anulat rezultatele din meciurile susținute de ASCS KSE Târgu Secuiesc, iar adversarele din acele meciuri se consideră că au stat.