Dumnezeu: o amăgire este un best-seller din 2006 de non-ficțiune, scris de biologul englez Richard Dawkins, profesor la New College, Oxford și fost titular la Catedra Charles Simonyi pentru Înțelegerea Publică a Științei la Universitatea din Oxford.
În Dumnezeu: o amăgire, Dawkins susține că un creator supranatural, aproape cu siguranță, nu există și că credința într-un dumnezeu personal se califică drept o iluzie, pe care o definește ca o convingere persistentă falsă în ciuda dovezilor puternic contradictorii. El este de acord cu declarația lui Robert Pirsig din Lila (1991) că, "atunci când o persoană suferă de o iluzie se numește nebunie. Când mulți oameni suferă de o iluzie se numește religie." Prin multe exemple, el explică faptul că nimeni nu are nevoie de religie pentru a fi moral și că rădăcinile religiei și ale moralității pot fi explicate în termeni non-religioși.
La începutul lunii decembrie 2006, a ajuns pe locul patru, pe Lista de bestselleruri cartonate de non-ficțiune a New York Times după nouă săptămâni pe listă. Mai mult de trei milioane de exemplare au fost vândute. Potrivit unui interviu din 2016 al lui Dawkins cu Matt Dillahunty, o traducere arabă ilicită a acestei cărți a fost descărcată de 3 milioane de ori în Arabia Saudită. Cartea a atras comentarii pe scară largă, cu multe cărți scrise ca răspuns.
Fundal Dawkins a argumentat împotriva explicațiilor creaționiste ale vieții, în lucrările sale anterioare privind evoluția. Subiectul din Ceasornicarul orb, publicată în 1986, este că evoluția poate explica proiectul aparent în natură. În "Dumnezeu: o amăgire" el se concentrează direct pe o gamă mai largă de argumente folosite pro și contra credinței în existența unui zeu (sau a zeilor).
Dawkins se identifică în mod repetat ca ateu, în timp ce, de asemenea, subliniază că, într-un sens, el este și agnostic, deși "numai în măsura în care sunt agnostic despre zânele din spatele grădinii".Dumnezeu: o amăgire, page 51.
Dawkins dorea de mult timp să scrie o carte care să critice deschis religia, însă editorul său l-a sfătuit împotrivă. Până în anul 2006, editorul său a devenit interesat de idee. Dawkins atribuie această schimbare de gândire celor "patru ani ai lui Bush" (care "a spus literal că Dumnezeu i-a spus să invadeze Irakul").Richard Dawkins, Lumânare pasageră în întuneric: Viața mea în știință, Bantam Press, 2015, pagina 171 (). În acea perioadă, un număr de autori, incluzând pe Sam Harris și Christopher Hitchens, care împreună cu Dawkins au fost numiți "Trinitatea nesfântă" de Robert Weitzel, au scris deja cărți care atacă religia în mod deschis. Potrivit companiei de comerț online cu amănuntul Amazon.co.uk din august 2007, cartea a fost cel mai bun best-seller din vânzările de cărți despre religie și spiritualitate, iar Dumnezeu nu este mare: Cum Religia Otrăvește Totul venind pe al doilea loc. Aceasta a dus la o creștere cu 50% în această categorie în cei trei ani care au urmat acestei date.
Sinopsis Dawkins dedică această carte lui Douglas Adams și citează romancierul: "Nu este suficient să vezi că o grădină este frumoasă fără a trebui să crezi că există și zâne în fundalul ei?"Dumnezeu: o amăgire Cartea conține zece capitole. Primele câteva capitole pledează în favoarea faptului că aproape sigur nu există Dumnezeu, în timp ce în restul cărții se discută despre religie și moralitate.
Dawkins scrie că "Dumnezeu: o amăgire" conține patru mesaje "de creștere a conștiinței": Ateiștii pot fi fericiți, echilibrați, morali și împliniți intelectual. Selecția naturală și teoriile științifice similare sunt superioare unei "ipoteze a lui Dumnezeu" - iluzia designului inteligent - în explicarea lumii vii și a cosmosului. Copiii nu trebuie să fie etichetați prin religia părinților lor. Termeni precum "copil catolic" sau "copil musulman" ar trebui să-i facă pe oameni să se înfioare. Ateii ar trebui să fie mândri, nu apologetici, deoarece ateismul este dovada unei minți sănătoase, independente .
"Ipoteza lui Dumnezeu" Capitolul unu, "Un profund necredincios", încearcă să clarifice diferența dintre ceea ce Dawkins numește "religia einsteiniană" și "religia supranaturală". El observă că prima include referințe cvasi-mistice și panteiste la Dumnezeu în lucrarea fizicienilor precum Albert Einstein și Stephen Hawking și descrie acest panteism ca fiind "ateismul cosmetizat". În schimb, Dawkins se confruntă cu teismul prezent în religii precum creștinismul, islamul și hinduismul. Existența propusă a acestui Dumnezeu intervenționist, pe care Dawkins o numește "Ipoteza lui Dumnezeu", devine o temă importantă în carte.Dumnezeu: o amăgire, page 31 El susține că existența sau inexistența lui Dumnezeu este un fapt științific despre univers, care poate fi descoperit în principiu, dacă nu și în practică.Dumnezu: o amăgire, page 50.
Dawkins rezumă principalele argumente filozofice privind existența lui Dumnezeu, și supune argumentul proiectului la o atenție mai mare. Dawkins conchide că evoluția prin selecție naturală poate explica aparența de proiect în natură.
El scrie că una dintre cele mai mari provocări pentru intelectul uman a fost explicarea "modului în care a apărut în univers, designul complex și improbabil " și sugerează că există două explicații concurente: O ipoteză care implică un designer, adică o ființă complexă, care să explice complexitatea pe care o vedem. O ipoteză, cu teorii de susținere, care explică cum, din origini și principii simple, poate apărea ceva mai complex. Aceasta este structura fundamentală a argumentului său împotriva existenței lui Dumnezeu, gambitul ultimului Boeing 747T,Dumnezeu: o amăgire, page 114 unde el argumentează că prima încercare este auto-respingerea, iar a doua abordare este calea de urmat.Această interpretare a argumentului se bazează pe interpretarea lui Daniel Dennett și a lui PZ Myers.
La sfârșitul capitolului 4 ("De ce aproape cu certitudine nu există Dumnezeu"), Dawkins își rezumă argumentul și afirmă: "Tentația [de a atribui proiectarea aparentă proiectării de fapt] este una falsă, deoarece ipoteza proiectului ridică imediat întrebarea, mai complicată despre cine l-a proiectat pe proiectant. Problema cu care am început, a fost aceea a explicării improbabilității statistice. Evident că nu este o soluție a postula ceva și mai improbabil."Dumnezeu: o amăgire, page 158 În plus, capitolul 4 afirmă că alternativa la ipoteza proiectului nu este șansa, ci selecția naturală.
Dawkins nu pretinde că îl dezaprobă pe Dumnezeu cu o certitudine absolută. În schimb, el sugerează ca un principiu general că explicațiile mai simple sunt preferate (vezi briciul lui Occam) și că un Dumnezeu omniscient sau omnipotent trebuie să fie extrem de complex (Dawkins argumentează că este logic imposibil, ca un Dumnezeu să fie simultan omniscient și omnipotent). Ca atare, el susține că teoria unui univers fără Dumnezeu este preferabilă teoriei unui univers cu un Dumnezeu.Dumnezeu: o amăgire, page 147-150
Religia și moralitatea A doua jumătate a cărții începe prin a explora rădăcinile religiei și de a căuta o explicație pentru ubicuitatea ei dincolo de culturile umane. Dawkins pledează pentru "teoria religiei ca produs secundar accidental – un rateu al unui lucru util""Teoria generală a religiei ca un produs accidental - un rateu a ceva util – este ceea ce vreau să susțin" Dumnezeu: o amăgire, p. 188, ca de exemplu angajarea minții în atitudinea intențională. Dawkins sugerează că teoria memelor și susceptibilitatea umană la memele religioase, în particular, pot explica modul în care religiile s-ar putea răspândi ca "virusuri ale minții" în societăți."scopul acestei secțiuni este să întrebe dacă teoria memelor ar putea să fie valabilă în cazul particular al religiei" (italice în original, referindu-se la una dintre cele cinci secțiuni ale capitolului 5), Dumnezeu: o amăgire, p. 191
El abordează apoi subiectul moralității, susținând că nu avem nevoie de religie ca să fim buni. În schimb, moralitatea noastră are o explicație darwiniană: genele altruiste, selectate prin procesul de evoluție, dau oamenilor empatie naturală. El întreabă: "ați comite crimă, viol sau jaf, dacă ați ști că nu există Dumnezeu?" El susține că foarte puțini oameni ar răspunde "da", subminând afirmația, că religia este necesară pentru a ne face să ne comportăm moral. În sprijinul acestei concepții, el studiază istoria moralității, argumentând că există un Zeitgeist moral care evoluează în mod continuu în societate, în general progresând spre liberalism. În timp ce progresează, acest consens moral influențează modul în care liderii religioși interpretează scrierile lor sfinte. Astfel, Dawkins afirmă că moralitatea nu provine din Biblie, ci progresul nostru moral informează ce parte din Biblie acceptă sau resping creștinii acum.Dawkins, după ce a dat câteva exemple despre ceea ce el consideră a fi moralitatea brutală a Vechiului Testament, scrie: "Bineînțeles, teologii iritați vor protesta împotriva faptului că nu mai luăm ad litteram cartea Genezei. Aceasta este și ideea! Alegem în care din părțile Scripturii să credem, care părți să le interpretetăm ca simboluri și alegorii ". Dumnezeu: o amăgire , p. 238.
Alte teme
Dumnezeu: o amăgire nu este doar o apărare a ateismului, ci și o ofensivă împotriva religiei. Dawkins vede religia ca subminând știința, favorizând fanatismul, încurajând bigotismul împotriva homosexualilor și influențând societatea în alte moduri negative.El dă exemple de cazuri în care legile privind blasfemia au fost folosite pentru a condamna oamenii la moarte și când au fost pichetate funeralii de homosexuali sau simpatizanți homosexuali. Dawkins declară că predicatorii din partea sudică a Statelor Unite au folosit Biblia pentru a justifica sclavia, afirmând că africanii sunt descendenți ai fiului păcătos al lui Noe, Ham. În timpul cruciadelor, păgânii și ereticii care nu s-au convertit la creștinism au fost uciși. Într-un exemplu extrem din timpurile moderne, el citează cazul reverendului Paul Hill, care s-a simțit foarte satisfăcut de autointitulatul său martiriu: "Mă aștept la o mare răsplată în cer ... Aștept cu nerăbdare gloria", a anunțat el în timp ce se confruntă cu execuția pentru uciderea unui medic care a efectuat avorturi în Florida, SUA. Dawkins consideră religia ca o "forță divizoare" și ca o "etichetă pentru vrăjmășie și vendetă în grup / în afara grupului".Richard Dawkins, Dumnezeu: o amăgire, Black Swan, 2007, pagina 294 ().
El este cel mai indignat de învățarea religiei în școli, pe care el o consideră a fi un proces de îndoctrinare. El echivalează educația religioasă a copiilor de către părinți și de către profesorii din școlile religioase cu o formă de abuz mental. Dawkins consideră etichetele "copil musulman" sau "copil catolic" la fel de greșit aplicate ca descrierile "copil marxist" sau "copil Tory", deoarece, se întreabă cum un copil poate fi considerat suficient de matur pentru a avea astfel de vederi independente asupra cosmosului și locul umanității în univers.
Cartea se încheie cu întrebarea dacă religia, în ciuda presupuselor sale probleme, umple "un gol foarte necesar", oferind mângâiere și inspirație celor care au nevoie de ea. Potrivit lui Dawkins, aceste nevoi sunt mult mai bine umplute de mijloace non-religioase, cum ar fi filosofia și știința. El sugerează că o viziune ateistă asupra lumii este o afirmare a vieții într-un mod în care religia, cu „răspunsurile” sale nesatisfăcătoare la misterele vieții, nu ar putea fi niciodată. O anexă oferă adrese pentru cei "care au nevoie de sprijin în evadarea de religie".
Recepție critică