Vorbirea directă și vorbirea indirectă sau stilul direct și cel indirect, ori discursul direct și cel indirect sunt două procedee fundamentale de redare a spuselor cuiva, acesta fiind vorbitorul însuși sau altă persoană. Cele două procedee au în comun faptul că sursa spuselor apare ca subiect al unei propoziții, fiind exprimat printr-un substantiv sau un pronume, și în această propoziție există un cuvânt (de cele mai multe ori predicatul) cu sens de transmiterea sau solicitarea unei informații, ori de cererea ca ceva să fie făcut sau nu. De asemenea, spusele redate apar într-o propoziție aparte.

Diferențele dintre cele două procedee sunt în primul rând gramaticale. În timp ce în vorbirea directă spusele redate apar într-o propoziție independentă, în cea indirectă ele sunt cuprinse într-o propoziție sau, în unele limbi, o sintagmă subordonată. Pe lângă această diferență sintactică mai sunt și diferențe morfologice în privința persoanei gramaticale, a modului și eventual a timpului verbelor. Acestor diferențe le sunt asociate și diferențe lexicale ce constau în schimbarea unor cuvinte (adverbe, verbe, alte cuvinte sau expresii) cu altele. Totodată pot apărea și schimbări de modalitate, adică atitudinea reproducătorului față de spusele redate poate fi diferită de atitudinea sursei lor. Există și schimbări prozodice, în ceea ce privește felul intonațieiAvram 1997, p. 461..

În unele gramatici se face distincția între vorbirea indirectă legată și cea liberă. Majoritatea caracteristicilor de mai sus sunt ale tipului celui mai frecvent de vorbire indirectă, cea legată. Vorbirea indirectă liberă diferă de cea legată în primul rând prin faptul că spusele redate sunt cuprinse într-o propoziție independentăGrevisse și Goosse 2007, p. 517..

Vorbirea directă

Vorbirea directă citează, adică redă spusele cuiva exact cum le-a formulat acesta. Spusele fac parte dintr-o propoziție independentă față de propoziția în care se află sursa lor. Aceasta poate preceda enunțul redat (Mi-a spus: – Citește mai tare!), să-l urmeze (– Citește mai tare! mi-a spus) sau să fie intercalat în cuprinsul său: – Citește, mi-a spus, mai tare!).

Există și vorbire directă legată, care aparține, în limba română, registrului de limbă popular. Implică introducerea spuselor redate cu conjuncția că: Mi-a spus că „du-te imediat”Avram 1997, p. 464..

Vorbirea indirectă

Vorbirea indirectă legată

Vorbirea indirectă legată se deosebește de cea directă în primul rând prin aceea că spusele redate constituie o entitate subordonată gramatical. În română este vorba de o propoziție subordonată necircumstanțială, care poate fi completivă directă, subiectivă, mai rar predicativă sau atributivă, după cum termenul regent este un verb activ, un verb pasiv, un substantiv subiect al unui verb copulativ sau un substantiv cu altă funcție: Mi-a spus / Mi s-a spus / Am fost rugat / Rugămintea a fost să citesc mai tare, Rugămintea să citesc mai tare m-a emoționatAvram 1997, p. 462..

Legarea spuselor redate de propoziția care conține sursa lor

Felul în care se leagă spusele redate de propoziția care conține sursa lor depinde de limba dată și de tipul propoziției care conține spusele redate în vorbirea directă.

În cazul propoziției enunțiative

În română, propoziția enunțiativă indirectă este introdusă prin conjuncția că, aceasta neputând fi omisă: I-am spus că am citit anunțul.

Această conjuncție își are echivalentul și în alte limbi. În cele din diasistemul slav de centru-sud, acesta este conjuncția da, de asemenea obligatorie: Rekao si da znaš nešto engleski „Ai spus că știi ceva engleză”Barić 1997, p. 527..

În limba maghiară, conjuncția corespunzătoare este hogy: János észrevette, hogy közeledik a barátja „János a observat că prietenul său se apropie”. În această limbă, subordonata este deseori anticipată în principală de pronumele demonstrativ az sau de un pronume personal, care este prezent și în vorbirea directă: Péter azt mondta: „Elfogyott a zsebpénzem” „Péter a spus – Nu mai am bani de buzunar” → Péter azt mondta, hogy elfogyott a zsebpénze „Péter a spus că nu mai are bani de buzunar”Hegedűs 2012, p. 17..

În limba engleză, corespunzătoarea lui că este that, care adesea poate fi omisă: Celia told me (that) she's fed up „Celia mi-a spus că s-a săturat”Eastwood 1994, p. 349..

În limba franceză, conjuncția corespunzătoare este que, aceasta neputând fi omisă: Paul a dit qu’il était content „Paul a spus că e mulțumit”. În această limbă, dacă în frază cele două predicate au un singur subiect, ca în acest exemplu, spusele redate pot fi exprimate în unele cazuri, în registrul de limbă elevat, și printr-o sintagmă cu verbul la infinitiv. Astfel, sinonimul sintactic al frazei este Paul a dit être contentGrevisse și Goosse 2007, p. 517..

În cazul propoziției interogative

Privitor la acest tip de propoziție, trebuie deosebită întrebarea totală de cea parțială.

În unele limbi, întrebarea totală indirectă este introdusă de conjuncția corespunzătoare celei românești dacă, aceeași care introduce cel mai adesea și propoziția circumstanțială condițională: M-a întrebat dacă vin și euAvram 1997, p. 463.; Je me demande s’il m’aime „Mă întreb dacă mă iubește”Grevisse și Goosse 2007, p. 525.; I asked Celia if there was anything wrong „Am întrebat-o pe Celia dacă e ceva în neregulă”.

În limbile din dialectul slav de centru-sud se folosește obligatoriu o particulă interogativă în întrebarea totală directă: zar, li, da sau da li, aproximativ corespunzătoare lui „oare”. Dintre acestea, în întrebarea totală indirectă este obligatorie li sau da li, care în acest caz au rolul de conjuncții: Ima li deterdženta? sau Da li ima deterdženta? „Este detergent?” vs. Pitaću prodavca da li ima deterdženta „Am să-l întreb pe vânzător dacă este detergent”Klajn 2005, p. 242., Pitaće se jesi li učinio sve što je trebalo „Se va pune întrebarea dacă ai făcut tot ce trebuia”Čirgić 2010, p. 302 (gramatică muntenegreană)..

În maghiară, întrebarea totală indirectă se introduce prin conjuncția hogy, aceeași care introduce propoziția enunțiativă indirectă, sau prin conjuncția vajon, care în întrebarea directă înseamnă „oare”. Aceste conjuncții se pot omite, însă este obligatorie particula interogativă -e după predicat sau după verbul auxiliar al acestuia: Kérsz kávét? – Nem tudom, (hogy) kérek-e „Dorești cafea? – Nu știu dacă doresc”, Hazaért már Juli? „Juli a ajuns deja acasă?” vs. Nem tudom, (vajon) hazaért-e Juli „Nu știu dacă Juli a ajuns deja acasă”Hegedűs 2012, p. 20..

Atât în română, cât și în celelalte limbi amintite aici, întrebarea parțială indirectă este introdusă prin cuvântul interogativ cu care începe întrebarea directă corespunzătoare. În română, în engleză sau în limbile din diasistemul slav de centru-sud se introduce numai prin aceasta: Unde te duci? vs. M-a întrebat unde mă duc; ’What time is it?’ he asked „– Cât e ceasul? – a întrebat el” vs. He asked what time it was „A întrebat cât e ceasul”; – Dokad ti važi pasoš? – Ne znam dokad mi važi pasoš „– Până când ți-e valabil pașaportul? – Nu știu până când mi-e valabil pașaportul”Čirgić 2010, p. 303..

În franceză, cel mai adesea, construcția este analogă cu cele precedente (ex. Qui m’aime? „Cine mă iubește?” vs. Je me demande qui m’aime „Mă întreb cine mă iubește”), dar dacă subiectul este unic, întrebarea indirectă se exprimă printr-o sintagmă cu verb la infinitiv: Je ne sais à qui m’adresser „Nu știu cui să mă adresez”Grevisse și Goosse 2007, p. 1112..

Altă particularitate a francezei este că două expresii interogative se scurtează în limba standard: Qu’est-ce qui se passe ? „Ce se întâmplă?” vs. Dites-moi ce qui se passe „Spuneți-mi ce se întâmplă”, Qu’est-ce qu’il faut choisir ? „Ce trebuie să alegem?” vs. Je demande ce qu’il faut choisir (Te/Vă) întreb ce trebuie să alegem”Grevisse și Goosse 2007, p. 526..

În maghiară, diferența față de celelalte limbi amintite este că înaintea cuvântului interogativ poate sta și conjuncția hogy: Merre menjünk? „Pe unde să mergem” vs. Megérdeklődöm, (hogy) merre menjünk „Am să mă interesez pe unde să mergem”.

În cazul propoziției imperative

În română, propoziția imperativă indirectă se introduce prin conjuncția să, aceasta fiind și un morfem al conjunctivului, mod la care este totdeauna predicatul unei asemenea propoziții: Am fost rugat să citesc mai tare.

În maghiară nu există o conjuncție specializată pentru conjunctiv, ci se folosește cea corespunzătoare lui că: Már ötször mondtam, hogy induljunk végre! „Am spus deja de cinci ori să pornim în sfârșit!”Hegedűs 2012, p. 19.

Și în diasistemul slav de centru-sud se folosește cel mai frecvent conjuncția cel mai exact corespunzătoare lui că ( Rekao sam ti da se ne miješaš „Ți-am spus să nu te amesteci”Barić 1997, p. 528.), dar dacă propoziția i se adresează persoanei a III-a, în locul acesteia se poate folosi conjuncția neka: Reče mu neka ustane „Îi spuse să se scoale”Čirgić 2010, p. 227..

În franceză, de asemenea se folosește subordonata introdusă prin que [Il ordonna qu’on le prenne „A ordonat (ca acel lucru) să fie luat”], dar, indiferent de registrul de limbă, este mai frecventă sintagma cu verb la infinitiv cu prepoziția de, al cărui subiect nu este același cu al verbului regent: Il ordonna de le prendre.Grevisse și Goosse 2007, p. 527..

În engleză se folosește o construcție analogă cu cea franceză din urmă, infinitivul cu to: We told Celia to hurry up „I-am spus Celiei să se grăbească”.

Modificări cauzate de trecerea de la vorbirea directă la cea indirectă legată

Transformarea sintactică de la vorbirea directă la cea indirectă la nivelul frazei aduce după sine și schimbări sintactice la nivelul propoziției, precum și modificări morfologice, lexicale, de modalitate și prozodice.

Modificări de persoană gramaticală

În vorbirea indirectă, persoanele gramaticale sunt determinate de punctul de vedere al celui care redă spuseleGrevisse și Goosse 2007, p. 523.:

Cuvintele din spusele redate care se referă la cel ce le redă, rămân la persoana I sau trec la aceasta: Je t’ai dit : « Je te rejoindrai » „Ți-am spus: – Merg acolo unde vei fi” → Je t’ai dit que je te rejoindrais „Ți-am spus că merg acolo unde vei fi”; Mi-a spus: – Stai aici! → Mi-a spus să stau acolo. Cuvintele din spusele redate care se referă la destinatarul acestora, rămân la persoana a II-a sau trec la aceasta: Je t’ai dit : « Je te rejoindrai » → Je t’ai dit que je te rejoindrais; Rekao si: ”Znam nešto engleski” „Ai spus: – Știu ceva engleză” → Rekao si da znaš nešto engleski” „Ai spus că știi ceva engleză”. Cuvintele din spusele redate care nu se referă nici la cel ce le redă, nici la destinatarul lor, rămân la persoana a III-a sau trec la aceasta: Je t’ai dit : « Je le rejoindrai » „Ți-am spus: – Merg acolo unde va fi el” → Je t’ai dit que je le rejoindrais „Ți-am spus că merg acolo unde va fi el”; Kovács János azt mondja: Magammal viszem a kalapomat „János Kovács spune: – Îmi iau pălăria cu mine” → Kovács János azt mondja, hogy magával viszi a kalapját „János Kovács spune că își ia pălăria cu el”Hegedűs 2012, p. 17..

Modificări în funcție de situația celui ce redă spusele

Situația celui ce redă spusele poate necesita schimbări lexicale, de exemplu înlocuirea verbului folosit în vorbirea directă cu alt verb: Mama îi spune băiețelului ei: Kisfiam, hozd ide a dugóhúzót! „Puiule, adu-mi tirbușonul!”. Redarea de către copil a spuselor mamei este: A mama azt mondta, hogy vigyem oda neki a dugóhúzót „Mama a spus să-i duc tirbușonul”.

Se pot schimba și cuvinte referitoare la moment: She said, ‘I will come tomorrow’ „(Ea) a spus: – O să vin mâine” → (Yesterday) she said she would come today „(Ea) a spus (ieri) că o să vină azi”Bussmann 1998, p. 318..