Sinagoga de pe strada Dohány sau Sinagoga Mare (Dohány utcai Zsinagóga/Nagy Zsinagóga) din Budapesta este un templu evreiesc de rit neolog, este cea mai mare sinagogă din Europa și a doua din lume după Templul Emanu-El din New York City. Sinagoga Centrală din Manhattan, New York este o copie aproape fidelă a sinagogii de pe strada Dohány .
Această sinagogă este un simbol important al evreilor din Ungaria, fiind și o importantă atracție turistică a Budapestei. Are rol activ și în viața culturală a capitalei, găzduind concerte și diferite festivaluri.
Nume Denumirea în limba maghiară provine din amplasamentul sinagogii: edificiul a fost înălțat pe o parcelă de teren intravilan, numerotat în cadastrul orașului Pesta cu numărul 379 pe Dohány utca, în limba germană: Tabakgasse (strada Tutunului). Fațada principală a templului este orientată paralel cu strada Dohány, tot aici fiind și adresa poștală a lăcașului de cult. Sinagogile au devenit centrele vieții religioase ale evreilor după distrugerea celui de-al doilea Templu din Ierusalim în anul 70. Cuvântul sinagogă, de origine greacă: συναγειν , este traducerea expresiei ebraice בית כנסת (bet kneset) care înseamnă casa adunării. În limba maghiară, dohány înseamnă tutun, un cuvânt împrumutat din limba turcă otomană دخان (duhân), la rândul lui derivând din arăbescul دخان (duxân). Un cuvânt similar se folosește și în Balcani, de exemplu: duhan în limbile croată și bosniacă,„duvan” sau „duhan” în sârbă.
Theodor Herzl, în cuvântările sale și în Enciclopedia evreiască, pentru Sinagoga de pe strada Dohány folosea în limba germană denumirea Tabakgasse Synagogue care e traducerea fidelă a numelui maghiar; în limba idiș e cunoscută sub denumirea de Tabak-Shul, de asemenea o traducere fidelă a numelui maghiar.
Localizare și vecinătăți 360px|thumb|right|Vederea aeriană a complexului arhitectural al sinagogii cu Piața Herzl Tivadar și străzile adiacente
Sinagoga de pe strada Dohány se află în sectorul (arondismentul) al VII-lea al Budapestei, cunoscut și sub denumirea istorică Erzsébetváros (Orașul Elisabeta). Sinagoga propriu-zisă, împreună cu alte câteva repere construite, formează un complex arhitectural unitar; principalele repere ale complexului sunt:
Sinagoga Mare (Nagy Zsinagóga) - ocupă cea mai mare parte a terenului complexului, fiind orientată cu axa longitudinală în direcția SV-NE, cu fațada principală spre strada Dohány cu a cărei direcție formează un unghi de aproximativ 30 grade. Fațada principală și continuarea ei cu fațada Muzeului Evreiesc delimitează cu strada Dohány un scuar de mici dimensiuni denumit Piața Herzl care la rândul ei se racordează la sud-vest cu bulevardul Károly. Peretele nord-vestic al corpului sinagogii, lipit de colonada interioară, este paralelă cu strada Wesselényi și delimitează dinspre sud-est cimitirul; fațada posterioară, formând latura nord-estică a edificiului e orientată spre curtea din spatele sinagogii iar peretele sud-estic este paralelă cu un intrând care leagă strada Dohány de curtea posterioară prin poarta de pe rezalitul lateral stâng al fațadei principale. Muzeul Evreiesc (Zsidó Múzeum) - este o construcție adiacentă corpului sinagogii. Având un plan sub formă de „L” cu latura mare în continuarea fațadei principale a sinagogii de pe Piața Herzl și cea mică, paralelă cu strada Wesselényi, edificiul se află într-o perfectă armonie stilistică cu sinagoga, lăsând impresia că face parte integrantă din corpul acesteia. Din punct de vedere funcțional, servește ca adăpost și spațiu expozițional pentru Colecția religioasă și istorică evreiască. Cele două aripi laterale ale construcției sunt legate de Templul Eroilor prin două colonade paralele care, împreună cu zidul nord-vestic al sinagogii delimitează fostul parc al sinagogii care, din 1945, este cimitirul victimelor ghetoului pestan din perioada asediului Budapestei. Templul Eroilor (Hősök Temploma) - aflat în stânga și la extremitatea nord-vestică a sinagogii, este un lăcaș de cult iudaic de dimensiuni mult mai reduse decât sinagoga mare. Intrarea principală în templu este pe fațada nord-estică dinspre curtea din spatele sinagogii, cu acces prin poarta de pe strada Wesselényi. Având un plan pătratic, fațada sud-vestică e orientată spre cimitir; cea nord-vestică este paralelă cu strada Wesselényi iar cea sud-estică paralelă cu peretele sinagogii. Colonada Cimitirul
Istoric thumb|250px|left|Planul de situație original al amplasamentului sinagogii
În secolul 18, în viața evreilor din Ungaria, două comunități aveau un rol dominant, cea din Óbuda și Pozsony. La începutul anilor 1800, în mai puțin de doua generații, centrul de greutate al vieții evreilor devine orașul Pesta, aflat în plin avânt economic, demografic și cultural.
Primele documente scrise despre evreii din Pesta datează din epoca regelui Béla al IV-lea, când un anume Saul din Pesta împreună cu un coreligionar cu același nume, stabilindu-se în orașul Székesfehérvár, a solicitat din partea capitulului din oraș, autentificarea actului lor privilegial. Prezența evreilor în orașul Pesta este consemnată și în epoca ocupației otomane, dar după eliberarea orașului din anul 1686, timp de o sută de ani, nu există nicio consemnare a prezenței evreilor. Istoriografia explică acest aspect prin faptul că orașele regești libere, temându-se de concurența comercială și industrială, au interzis așezarea evreilor în orașe. Procesul verbal al conscripției evreilor din anul 1727, consemnează despre orașul Pesta:
Până în ultima treime a secolului al XVIII-lea, autoritățile din Pesta nu aprobau așezarea evreilor în intravilanul orașului. Edictul de toleranță al împăratului Iosif al II-lea din 31 martie 1783, desființează de drept interdicția stabilirii evreilor în orașele libere regești cu excepția orașelor miniere. În urma acestei modificări legislative, începe un proces de migrare a unor familii evreiești din diverse regiuni ale imperiului către orașul Pesta. Primii evrei se stabilesc în cartierul Terézváros și Belváros. Se cunoaște din conscripția oficială a evreilor din 1787 că în oraș trăiau 14 evrei „tolerați” și 114 „coloniști”. Tot din acest an este consemnată existența primei case de rugăciuni a evreilor stabiliți în oraș, în gospodăria Hausler, care se afla pe actuala stradă Király.
La 1826 a avut loc inaugurarea sinagogii reprezentative a comunității evreiești din Viena; mulți dintre evreii pestani vizitau des capitala imperială și noua sinagogă vieneză i-a impresionat. Sub influența acestor impresii a fost introdus ritualul reformat la slujbele templului aflat în casa "Fehérlúd" de pe strada Király, care a căpătat denumirea de „Cultustempel”; aici au început să fie introduse elementele ritualului modificat și obiceiul ca slujbele să fie asistate de cor. Activitatea din „Cultustempel„ atrăgea din ce în ce mai mulți evrei spre acest nou mod de a desfășura ritualul, devenind precursorul ritualului liberalizat și adecvat reformat al viitoarei sinagogi de pe strada Dohány, care prin aspectul ei, exterior și interior, avea să devină un model stilistic pentru multe alte sinagogi. Despre circumstanțele premergătoare construirii marii sinagogi, Sándor Büchler, într-o lucrare distinsă cu premiul Tenczer, avea să scrie în 1901:
Construirea unei sinagogi pe parcela cu nr. 379 de pe strada Dohány a fost hotărâtă în anul 1845 de către un comitet format din clerici și laici. Decizia comitetului a fost călăuzită de principiul ca aici să se înalțe o nouă sinagogă care să respecte tradiția iudaică dar care să ofere tribună și tendințelor liberale. Totodată, comitetul dorea să sporească și solemnitatea slujbelor prin utilizarea corului acompaniat de orgă.
thumb|260px|right|Solemnitatea inaugurării sinagogii în data de 6 septembrie 1859, gravură de epocă În urmă cu un secol și jumătate, pentru construirea sinagogii mari din Budapesta a fost lansat un concurs de ofertă la care s-au prezentat cei mai de seamă arhitecți europeni ai vremii. A fost acceptat proiectul arhitectului german Ludwig Förster (1797–1863), profesor la Academia de Arhitectură din Viena, care a prezentat un proiect în stil maur (tot el a proiectat și Sinagoga Mare din Viena). Construcția clădirii sinagogii a fost realizată în mai puțin de patru ani, ceea ce era considerat un timp record în aceea epocă. Lucrările de construcție au fost conduse de celebrul arhitect budapestan Ignác Wechselmann (1828–1903), cel care avea să-și doneze mai târziu întreaga avere Institutului Nevăzătorilor din Budapesta. Contemporanii lui Wechselmann au apreciat munca sa ca o adevărată „minune”; profitând de lipsa prezenței proiectantului, el a apelat la arhitectul Frigyes Feszl - unul din arhitecții maghiari rivali ai lui Förster, pentru a proiecta finisajul interior al lăcașului de cult. Feszl, celebru deja pentru finalizarea sălii de concerte Vigadó (Redoute) de pe faleza Dunării, este cel care a dat forma finală a arhitecturii interioare a sinagogii. Inaugurarea solemnă a noului lăcaș de cult a avut loc la 6 septembrie 1859 (Nu întâmplător, serbarea a unui secol și jumătate de existență a sinagogii a avut loc la 6 septembrie 2009). Pe parcursul celor o sută cinzeci de ani de existență, sinagoga de pe strada Dohány a fost martor a numeroase evenimente importante din viața religioasă dar și a unor evenimente istorice și culturale. În imediata vecinătate a sinagogii, colț cu strada Wesselényi, pe locul unde acum se afla Muzeul Evreiesc, a existat casa în care s-a născut și a copilărit scriitorul și jurnalistul Theodor Herzl, fondatorul mișcării sioniste.
Clădirea sinagogii de pe strada Dohány a fost locul de desfășurare a numeroase evenimente înălțătoare dar și tragice din istoria modernă maghiară. Aniversările naționale, în primul rând a zilei de 15 martie, au fost comemorate cu regularitate, de asemenea, în sinagogă au fost ținute slujbe funerare cu ocazia deceselor unor mari personalități ale Ungariei (István Széchenyi, Lajos Kossuth). Pe lângă slujbele religioase ținute cu regularitate, sinagoga a fost locul de desfășurare a unor evenimente remarcabile. La 20 decembrie 1860, aici s-au ținut serbările frăției evreo–maghiare cu larga participare a unor oameni de stat, savanți, scriitori și artiști; cu această ocazie a fost recitat, pentru prima oară într-un templu evreiesc, poemul Szózat (Cuvântare) al poetului național maghiar Mihály Vörösmarty. La 8 aprilie 1861 s-a ținut slujba funerară pentru István Széchenyi, iar în 1894, cu ocazia funerarilor naționale, pentru Lajos Kossuth.
thumb|250px|left|Sinagoga de pe strada Dohány în 1870; gravură de Georg Michael Kurz (1815-1883)
Între anii 1929 și 1931 sinagoga împreună cu vecinătatea ei a trecut prin ample lucrări de reamenajări, cu această ocazie a fost ridicat corpul Muzeului Evreiesc (pe numele său oficial: Zsidó Vallási és Történeti Gyűjtemény (Colecția Istorică și Religioasă Evreiască), tot în această perioadă s-a construit Templul Eroilor (Hősök temploma) , dedicat eroilor evrei căzuți pe fronturile Primului Război Mondial. Clădirea acestui templu, aflat în spatele sinagogii mari, având un dom central, a servit pentru o lungă perioadă de timp ca principală casă de rugăciune pentru comunitatea evreiască pestană de orientare conservatoare moderată: status quo ante, după ce templul lor de pe strada Rumbach a fost desființat. Cu ocazia modificărilor din 1929-31 a fost amenajată și grădina sinagogii, înconjurată de o colonadă dublă; această grădină avea să joace un rol funest în tragicele evenimente ce s-au derulat în viața comunității evreiești budapestane în ultimele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial. Ansamblul arhitectural format din sinagoga mare, Muzeul Evreiesc, Templul Eroilor, colonada, curtea interioară și grădina sinagogii a primit forma finală în această epocă, formă pe care o păstrează și azi cu o serie de modificări minore ce au survenit cu ocazia reconstrucției de după 1945.
thumb|250px|right|Interiorul sinagogii în zilele noastre