Divizia 1 Voluntari sârbă

Divizia 1 Voluntari a fost o mare unitate formată la Odesa, în 1916, la inițiativa politicianului sârb Nikola Pašić și a asociaților acestuia. Majoritatea celor care s-au înrolat erau prizonieri de război din Armata Austro-Ungară, capturați de Armata Imperială Rusă. Divizia a avut o componentă etnică diversă, voluntarii provenind atât din rândul popoarelor iugoslave (sârbi, croați, bosniaci etc.), cât și din cehi sau slovaci.

Misiunea diviziei era de a asigura o prezență sârbă în lupta împotriva Puterilor Centrale, după ce Armata Regală a Serbiei a fost nevoită să înceteze lupta și să se retragă pentru refacere în insula Corfu. Din aceasta au făcut parte 5.000 de bosniaci, demonstrând încă odată diversitatea etnică.

Preliminarii

În timpul războiului, chestiunea unităților de voluntari a fost ridicată de emigranții slavi-sudici din Comitetul Iugoslav, o organizație de propagandă cu sediul în Londra, ai cărei membri erau cetățeni ai Imperiului Habsburgic de origine sud-slavică și care părăsiseră Austro-Ungaria la începutul războiului. Aceștia au trimis emisari în întreaga lume, dar mai ales în America de Nord, făcând agitație pentru formarea unui regiment de voluntari slavi-sudici, care ar fi luptat alături, dar separat de armata sârbă. Premierul din timpul războiului al Serbiei, Nikola Pašić, a sprijinit, în principiu, ideea de soldați voluntari, deși era mai puțin favorabil pentru separarea lor de armata sârbă. Pašić voia să mențină un control complet al situației militare și politice în timpul războiului și a fost în mod frecvent în contradicție cu Comitetul Iugoslav pe chestiunea unităților de voluntari și a relațiilor lor cu armata sârbă. John Paul Newman Through Snow and Red Fog: South Slav Soldiers in Revolutionary Russia and Beyond, accesat la 10 iunie 2017

Problema utilizării voluntarilor pentru a lupta împotriva Puterilor Centrale a devenit mai presantă deoarece, ca urmare a reculului militar al Austro-Ungariei de pe Frontul de Est, un număr tot mai mare de slavii-sudici din Imperiul Habsburgic au căzut în captivitatea Imperiului Rus. Consulatul sârb de la Petrograd a primit o serie de scrisori de la aceștia, cerând să lupte alături de armata sârbă (aflată la Salonic de la începutul anului 1916).

Imperiul Rus a sprijinit pe prizonierii austro-ungari din rândul popoarelor slave sudice, care și să se alăture în mod voluntar armatei sârbe. Pentru a-și îndeplini obligațiile față de aliatul sârb, acesta a fost de acord cu formarea unităților de voluntari pe teritoriul său, alocând în acest sens suma de otpzeci de milioane de ruble în aur. Ca urmare, în iulie 1915, Guvernul sârb a trimis o delegație în Rusia pentru a organiza transportul acestora în Serbia. De la începutul lunii august până la intrarea Bulgariei în război, la 15 octombrie 1915, s-a trimiterea în Serbia a aproximativ 3.500 de voluntari. Odată cu intrarea Bulgariei în război, operațiunea a încetat ca urmare a tăierii singurei căi prin care puteau fi transportați voluntarii, fluviul Dunărea.Илија Комненовић, ПРВА СРПСКА ДОБРОВОЉАЧКА ДИВИЗИЈАЗАСТАВЕ, ПОХВАЛЕ И ОДЛИКОВАЊА, în Међународну конференцију Архив, медији и култура сећања у Првом светском рату која је одржана 29–30. октобра 2014. у Новом Саду. , accesat la 10 iunie 2017

Pašić și Comitetul Iugoslav au ajuns la un acord de compromis, care le-a permis acestor militari să formeze o unitate independentă de voluntari, separată de armata sârbă, dar încadrată cu ofițeri din aceasta. Unitatea a fost numită „Divizia 1 Voluntari sârbă”, în ciuda protestelor Comitetului Iugoslave și a unui număr de voluntari, care ar fi dorit să includă titlul "Iugoslav". Spre deosebire de imaginea postbelică a unității de voluntari, de "creuzet iugoslav", majoritatea cererilor de voluntariat provenea de la etnicii sârbi și doar un număr mult mai mic de croați sau sloveni. Corpul superior de comandă era forma din ofițeri sârbi, în timp ce majoritatea ofițerilor inferiori erau de origine croată și slovenă, foști ofițeri și studenți din Imperiul Habsburgic.

Constituirea

Înfrângerea și ocuparea Serbiei în anul 1915, a făcut ca Armata Serbiei să-și poată completa forțele doar apelând la militarii cetățeni austro-ungari, cei mai mulți prizonieri în Rusia. Ca urmare, la începutul luni noiembrie 1915 a fost inițiat procesul de constituire de unități de voluntari sârbi, pe teritoriul Rusiei. Momentul cheie în evoluția acestui proces s-a petrecut la începutul anului 1916, când prim-ministrul sârb Nikola Pašić a trimis o telegramă reprezentanței diplomatice sârbe de la Petrograd, prin care cerea sa încheierea unui acord cu guvernul și înaltul comandament militar rus, privind organizarea unităților de voluntari. Nota diplomatică a fost remisă țarului rus la 19 ianuarie 1916. Țarul Nicolae al ΙΙ-lea a răspuns pozitiv și a autorizat organizarea unor unități de voluntari sârbi, în Rusia.

În baza acordului Serbia trimite un reprezentant, colonelul Lontkijević, la Odessa, unde împreună cu generalul Mihail Ebelov, comandantul Districtului Militar Odessa, au fost stabilite detaliile referitoare la cazarea și înzestrarea de către partea rusă a formațiunilor de voluntari sârbi.Miodrag Milin, Voluntari sârbi pe Frontul românesc din toamna anului 1916, în "Analele Banatului", S.N., Arheologie – Istorie, XXI, 2013, accesat la 10 iunie 2017

La sfârșitul anului 1915 se oferiseră voluntari un număr de 11 ofițeri și 560 subofițeri și soldați, pentru ca la sfârșitul lui ianuarie 1916 numărul acestora să ajungă 21 ofițeri și 860 subofițeri și soldați. Aceștia au fost grupați în două detașamente, primul format la începutul lunii ianuarie 1916 și a cel de al doilea la 11 ianuarie 1916. La 20 ianuarie 1916 cele două subunități au format Regimentul 1 Infanterie, organizat după sistemul rusesc și comandat de maiorul Vladimir Kovačević.

La 28 aprilie 1916, la Odesa se adunaseră un număr de 9 733 de voluntari, din care 263 de ofițeri (120 de sârbi, 90 de croați, 40 sloveni, 9 cehi și 3 ruteni), așteptându-se sosirea a încă 3 482 de militari. Pentru asigurarea conducerii noilor unități, guvernul sârb refugiat pe Insula Corfu a trimis un detașament format din 132 de ofițeri și funcționari, care au parcurs un traseu lung prin Italia, Franța, Anglia, Norvegia și Suedia până la Arhanghelsk și apoi Odesa în Rusia. Până la sosirea corpului de comandă al diviziei, la Odessa au fost constituite Regimentul 2 Infanterie - la 19 martie, Regimentul 3 Infanterie - la 31 martie și Regimentul 4 Infanterie - la 4 aprilie. Prin Decretul nr. 19 din 29 aprilie 1916 a fost înființată oficial Divizia 1 Voluntari sârbă, comandată de colonelul Stevan Hadžić, procesul de constituire fiind finalizat la 27 iunie.

Comandantul Frontului de Sud-Vest, generalul Alexei Brusilov, inspectează unitatea la sfârșitul lunii mai, la Odessa, apreciind că divizia „se comportase bine", dar remarcase că nu era pregătită pentru front, întrucât nu dispunea de nicio piesă de artilerie.Michael B. Barrett, Preludiu la Blitzkrieg. Campania austro-germană în Romania - 1916, Editura Militară, 2016 La rândul său, aflat în vizită oficială în Rusia, prim-ministru Nikola Pasic, a vizitat unitățile diviziei la 16 și 17 mai, fiind profund impresionat de defilarea regimentelor.

În conformitate cu cele convenite anterior și cu aprobarea autorităților militare ruse, comandantul diviziei a ordonat ofițerilor și soldaților să depună jurământul militar față de statul sârb. Acest lucru fost făcut de Regimentele 1 și 2 Infanterie, la 28 mai, Regimentul 3 Infanterie la 29 mai iar Regimentul 4 Infanterie la 27 iunie, după finalizarea constituirii. Jurământul credință a fost depus pentru Petru Ι și în conformitate cu legea sârbă referitoare la organizarea armatei. Soldații și subofițeri au depus jurământul verbal, iar toți ofițerii în scris.

Odată cu finalizarea constituirii la 1 iulie 1916, toate regimentele au primit drapelele de luptă ale unor regimente sârbe desființate, care fuseseră aduse de corpul de comandă din Insula Corfu, în cadrul unei ceremonii la care au participat comandantul Districtului Militar Odesa.

Regimentele au primit următoarele drapele de luptă: Regimentul 1 voluntari, drapelul fostului Regiment 2 Infanterie sârb Regimentul 2 voluntari, drapelul fostului Regiment 6 Infanterie sârb Regimentul 3 voluntari, drapelul fostului Regiment 7 Infanterie sârb Regimentul 4 voluntari, drapelul fostului Regiment 11 Infanterie sârb „Înmânarea acestor drapele simbolizează reînvierea glorioaselor regimente din glorioasa armată sârbă și continuarea tradițiile lor de luptă, prin drapele de luptă, de către noile regimente de voluntari.” ________ General Stepa Stepanović, comandantul Armatei 2 sârbe

Ordinea de bătaie

Pe toată durata participării la acțiunile militare de pe Frontul român, divizia a avut următoarea ordine de bătaie:<ref name="RRM">Serviciul Istoric al Armatei, România în războiul mondial 1916-1919. Volunul II. Capitolele IX-XIX Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, București, 1936</ref> Divizia 1 Voluntari Brigada 1 Infanterie Regimentul 1 Infanterie Regimentul 2 Infanterie Brigada 2 Infanterie Regimentul 3 Infanterie Regimentul 4 Infanterie Divizionul 115 Artilerie Divizionul Artilerie de Munte; Escadronul 6 Cavalerie (din organica regimentului rus de cavalerie "Cernomorski") Compania de Pionieri Pe lângă aceste elemente luptătoare, divizia mai avea în organică două formațiuni de completare, pentru unitățile de artilerie: Divizionul 115 Parc de Artilerie Divizionul Parc Artilerie de Munte Forța combativă a diviziei era de 624 ofițeri și 18.244 reupă, organizați în 16 batalioane de infanterie și 12 baterii de artilerie.

Conducerea Funcțiile principale de conducere, de la comandant de divizie până la comandant de batalion erau ocupate de cei 78 de ofițeri sârbi, veniți din Corfu. Pentru formarea corpului de comandă inferior (comandanți de companii și plutoane), începând cu luna martie 1916 a fost organizat la Odesa un curs intensiv pentru formarea acestora, pentru care au fost selectați voluntari cu studii superioare, studenți și un anumit număr de subofițeri. Până în septembrie au fost astfel pregătiți peste 600 de ofițeri.Др Далибор Денда, Прва Cрпска Добровољачка Дивизија у борбама у добруџи 1916 године , în „Историјске Свеске”, nr. 31, 26 iulie 1916

Printr-un decret regal din 11/24 februarie 1916, a fost numită în funcții comanda diviziei. Colonelul Stevan Hadžić, șeful Statului Major General, a fost numit comandant al diviziei, având ca ajutor pe colonelul Dragutin D. Kusaković, iar ca șef de stat major pe maiorul Vojin Đ. Maksimović. În martie 1916, prin Ordinul nr. 7 al comandantului Diviziei 1 Voluntari, au fost numiți comandanți de brigăzi colonelul Djurdje Josifović - la Brigada 1 - și colonelul Milos Stanković - la Brigada 2. De asemeni, la comanda celor patru regimente de infanterie au fost numiți locotenent-coloneii Dragoljub M. Mihailović, Zivan G. Mitrović, Velibor P. Trebinjac și Stojan M. Popović.

Colonelul Hadžić a comandat divizia până în martie 1917, când a fost numit atașat militar în România, comanda diviziei fiind preluată de colonelul Dragutin Milutinović.

Campania din România, 1916 Concentrarea și transportul

Divizia a luptat pe teritoriul României, în campania anului 1916, în cadrul Armatei de Dobrogea ruse, sub comanda generalului Andrei Zaioncikovski. În această campanie, divizia a fost comandată de colonelul Stevan Hadžić fiind inclusă în organica Corpului 47 Armată rus, alături de Divizia 61 Infanterie și Divizia 3 Cavalerie.