„Aranca, știma lacurilor” este o nuvelă fantasticăSergiu Pavel Dan, Proza fantastică românească, 1975, pp. 170, 194.Dumitru Micu, Istoria literaturii române: de la creația populară la postmodernism, Editura Saeculum I.O., București, 2000, p. 306. scrisă de Cezar Petrescu și apărută în foileton în numerele din septembrie și octombrie–noiembrie 1928 ale revistei Viața Romînească din Iași. Ea a fost publicată apoi în volumul Aranca, știma lacurilor (Ed. Socec, București, 1929), alături alte două nuvele: „Adevărata moarte a lui Guynemer” și „Fereastra”.Mihai Gafița, „Nota editorului”, în Cezar Petrescu, Nuvele, Editura Minerva, București, 1978, p. xii.Pompiliu Constantinescu, „Cezar Petrescu: «La paradis general»; «Aranca, știma lacurilor»; «Comoara regelui Dromichet»; «Plecat fără adresă (1900)»; «Nepoata hatmanului Toma»” , 1957, pp. 138–139. Acest volum este inclus în ciclul „Fantasticul interior”,Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I, 1972, p. 316. în care autorul descrie o lume halucinantă, investigând obsesii provenite din straturile adânci ale subconștientului.Ion Bălu, Cezar Petrescu, 1972, p. 105.
Nuvela prezintă o aventură paranormală trăită de un bibliofil regățean la castelul grofilor Kemény din Transilvania, care avea reputația unui loc bântuit de stafii și fusese scos la licitație după ce ultimii săi proprietari muriseră fără urmași.Sergiu Pavel Dan, Fețele fantasticului. Delimitări, clasificări și analize, 2005, p. 149.George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, 1982, p. 773. Ultimul membru al familiei, contesa Aranka, născută din mezalianța unui grof maghiar cu fata unor țărani români, dispăruse în mod misterios cu mai mulți ani mai înainte.Ion Rotaru, O istorie a literaturii române, vol. II, 1972, pp. 675–676. Narată la persoana întâi, nuvela aparține tematic literaturii gotice.Sergiu Pavel Dan, Proza fantastică românească, 1975, p. 195.Sergiu Pavel Dan, Fețele fantasticului. Delimitări, clasificări și analize, 2005, p. 148.
Reputații critici literari George Călinescu și Constantin Ciopraga consideră că „Adevărata moarte a lui Guynemer” și „Aranca, știma lacurilor” sunt unele dintre cele mai valoroase scrieri ale lui Cezar Petrescu,George Călinescu, Istoria literaturii române: compendiu, 2001, p. 302.Constantin Ciopraga, „În apropierea fantasticului”, 1986, p. 154.Ion Bălu, Opera lui G. Călinescu, 2001, p. 338. înfruntând mai sigur trecerea timpului pentru a ajunge la posteritate.Constantin Ciopraga, „În apropierea fantasticului”, 1986, p. 160. În opinia unor autori, „Aranca, știma lacurilor” este capodopera literaturii fantastice a lui Cezar PetrescuIon Bălu, Cezar Petrescu, 1972, p. 113.Ion Rotaru, O istorie a literaturii române, vol. II, 1972, p. 675. și una din creațiile reprezentative ale literaturii fantastice românești.Ion Maxim, „Postfață”, 1973, pp. 239, 250.Sergiu Pavel Dan, Proza fantastică românească, 1975, p. 194.Constantin Ciopraga, „În apropierea fantasticului”, 1986, p. 156. Criticul și istoricul literar Mihai Gafița a evidențiat caracterul cosmopolit al acestei nuvele, ceea ce face ca ea să poată fi receptată mai bine în mediul cultural european decât alte opere literare românești.Mihai Gafița, Cezar Petrescu, 1963, p. 261.
Rezumat
miniatura|200 px|Blazonul familiei Kemény Într-o dimineață de august a anului 1927, doi oameni părăsesc Clujul și se îndreaptă cu un automobil către domeniul nobiliar al răposatului conte Andor Kemény, situat într-un ținut mlăștinos din Transilvania.Alexandru Piru, „Cezar Petrescu, azi”, 1985, p. XIV.Mihai Gafița, Cezar Petrescu, 1963, p. 80. Scopurile celor doi călători sunt diferite: avocatul Silvestru Hotăran fusese însărcinat de la Budapesta de către rudele îndepărtate ale contelui să vândă la licitație moștenirea neașteptată, pentru a evita confiscarea domeniului de către statul român, în timp ce naratorul, originar din Vechiul Regat, dorea să cumpere mai multe cărți vechi și rare din biblioteca magnatului maghiar, ce se bucura de o mare faimă pe teritoriul fostului regat al Ungariei.Ion Bălu, Cezar Petrescu, 1972, p. 114. Contele Andor Kemény murise la 21 decembrie 1926 la un sanatoriu din Budapesta, unde trăise timp de 10 ani.
Pe drumul spre domeniul nobiliar avocatul îi prezintă tânărului bibliofil o cronologie a familiei din perioada 1860–1926, dezvăluind decăderea unei stirpe nobiliare.Ion Maxim, „Postfață”, 1973, p. 239. Familia Kemény avea o istorie îndelungată, care data de la începuturile formării Ungariei, și includea printre înaintași comandanți militari glorioși, cavaleri cruciați, sfetnici regali, diplomați, cardinali și cărturari; conții Kemény dețineau moșii vaste în Pusta Maghiară, trei castele cu turnuri semețe pe malurile Dunării și domeniul lipsit de însemnătate către care se îndreptau cei doi călători.Cezar Petrescu, „Aranca, știma lacurilor”, 2007, p. 169. Castelul construit acolo cu patru secole rămăsese pustiu o lungă perioadă până când contele Armin Kemény (d. 1881) se retrăsese în izolare în preajma Revoluției de la 1848, aducându-l pe fiul său Andor (1843–1926), pe atunci în vârstă de numai cinci ani. Cei doi conți aveau temperamente diferite: bătrânul Armin era pasionat de vânătoare, în timp ce tânărul Andor studia istoria familiei și științele oculte,Ion Bălu, Cezar Petrescu, 1972, p. 115. crezându-se reîncarnarea cavalerului cruciat Ștefan Koloman Andrei Kemény, care plecase în expediție alături de Frederic Barbarossa, trecuse la mahomedanism în timpul captivității sale la Saladin, se căsătorise cu nepoata sultanului și devenise unul din comandanții oastei turcești în Cruciada a patra. Contele Andor a încercat o împrospătare a sângelui prin căsătoria cu Ana Porumbacu, fiica unui țăran român, ia rodul acestei mezalianțe a fost Aranca, o femeie frumoasă și aprigă. Contesa Ana, soția contelui Andor, se înecase în 1901 în canalul din parcul castelului, iar fiica acesteia, Aranka, dispăruse misterios în martie 1919, după ce fusese văzută plimbându-se cu barca pe lac.Constantin Ciopraga, „În apropierea fantasticului”, 1986, p. 157.Ion Rotaru, O istorie a literaturii române, vol. II, 1972, p. 676. Castelul în care locuiseră cei doi conți avea, în prezent, reputația unui loc bântuit de stafii și de malarie. Slugile bătrâne susțineau speriate că cele două femei bântuiau periodic camerele și parcul castelului.
Ajunși la castel, cei doi călători sunt nevoiți să se despartă: avocatul este nevoit să se întoarcă la Cluj pentru a rezolva niște complicații juridice, în timp ce naratorul decide să rămână pentru a cerceta împrejurimile și biblioteca. Naratorul face în amurg o plimbare scurtă prin parcul castelului, iar atmosfera sinistră (pustietatea, smârcurile nemărginite cu miros pestilențial, ceața densă, umezeala, prezența amenințătoare a unui gușat nevolnic) îi încordează nervii.Ion Bălu, Cezar Petrescu, 1972, p. 116.Ion Maxim, „Postfață”, 1973, p. 240.Sergiu Pavel Dan, Fețele fantasticului. Delimitări, clasificări și analize, 2005, p. 150. Se întoarce în cameră, bea niște pahare din vinul de Tokaj și i se pare că ochii contesei Aranka îl urmăresc hipnotic dintr-un tablou.Mihai Gafița, Cezar Petrescu, 1963, pp. 80–81. Tulburat, deschide fereastra, se așază în pat și începe să citească, iar încăperea se umple treptat de o ceață densă și lumânarea se stinge. Naratorului i se pare că observă un veșmânt alb și ochii fosforescenți ai castelanei „aprinzându-se și stingându-se în întuneric, cum într-adevăr lucesc intermitent privirile sălbăticiunilor de noapte”; pornește în urmărirea fantomei și ajunge în smârcuri, unde leșină după ce trece prin veșmântul imaterial.Mihai Gafița, Cezar Petrescu, 1963, p. 81.Ion Bălu, Cezar Petrescu, 1972, p. 117.Constantin Ciopraga, „În apropierea fantasticului”, 1986, p. 158.
Două săptămâni mai târziu, se trezește într-un spital din Cluj, iar avocatul Silvestru Hotăran îi povestește că la câțiva pași de locul în care naratorul se prăbușise în nămol fusese găsit cadavrul în descompunere al contesei Aranka Kemény, fără a se ști dacă aceasta se înecase sau fusese ucisă.Sergiu Pavel Dan, Fiul Craiului și Spânul: eseuri, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1998, p. 52. Printre motivele posibile ale crimei ar fi fost gelozia gușatului Gyula sau răzbunarea revoluționarilor lui Tivadar Vágo, împușcați de contesă.Sergiu Pavel Dan, Fețele fantasticului. Delimitări, clasificări și analize, 2005, p. 152. Licitația avusese loc între timp, iar jumătate din suprafața domeniului fusese achiziționată de avocat printr-un interpus, în timp ce valoroasa bibliotecă fusese cumpărată aproape gratis de un anticar evreu din Budapesta.Ion Bălu, Cezar Petrescu, 1972, p. 118. La insistența avocatului, anticarul alesese vreo 100 de volume pentru narator: cărți de magie și de spiritism vechi de trei-patru decenii, care nu aveau niciun fel de valoare bibliofilă.Cezar Petrescu, „Aranca, știma lacurilor”, 2007, p. 246.
Personaje naratorul — bibliofil pătimaș originar din Vechiul Regat, interesat să cumpere mai multe cărți vechi din biblioteca contelui Kemény. Este atras într-o aventură cu substrat fantastic și ajunge să descopere trupul neînsuflețit al contesei Aranka. Silvestru Hotăran — avocat, doctor în drept, personaj practic și lipsit de imaginație.Al. A. Philippide, „Cezar Petrescu: «Aranca știma lacurilor»...”, în Adevărul literar și artistic, seria a II-a, anul IX, nr. 475, 12 ianuarie 1930, p. 7. A fost însărcinat printr-o procură de către rudele de la Budapesta ale contelui Andor Kemény să scoată la licitație domeniul nobiliar moștenit pe neașteptate. Este nevoit să plece pe neașteptate, lăsându-l singur pe narator. Personaj palavragiu și plin de sine, el a fost comparat de criticul Sergiu Pavel Dan cu profesorul caragialian Marius Chicoș Rostogan.Sergiu Pavel Dan, Proza fantastică românească, 1975, p. 196. Micloș — bătrânul paznic ungur al castelului, un om superstițios și înspăimântat de prezența unei fantome în castel. soția lui Micloș — femeie bătrână care slujește la castel, alături de soțul ei Gyula — un gușat nevolnic pripășit în preajma castelului, „o monstruoasă arătare (...) cu traista de carne lucioasă, căscând ochii cârpiți, rânjind dinții galbeni într-un râs grotesc și strâmbându-se tâmp”. Este fiul bătrânului paznic al castelului și fratele locotenentului Tivadar Vágo, care a însoțit-o pe contesa Aranka în câteva expediții cu barca pe lacurile domeniului.Cezar Petrescu, „Aranca, știma lacurilor”, 2007, p. 243. Criticul Sergiu Pavel Dan îl aseamănă cu monstruosul Quasimodo din romanul Notre-Dame de Paris (1831) al lui Victor Hugo. contesa Aranka Maria Ștefania Kemény (1897–1919) — fiica contelui Andor Kemény și a contesei Ana (născută Porumbacu), o „ființă ciudată și exaltată” (potrivit lui Al. A. Philippide). A fost instruită într-un pension de la Cambridge și era pasionată de pescuit și vânătoare, plimbându-se adesea cu barca pe lac. A dispărut misterios în martie 1919 în perioada revoluției sovietice conduse de Béla Kun, fiind văzută ultima oară într-o barcă pe lacul castelului.
Scriere și publicare thumb|right|200 px|Cezar Petrescu la vârsta de 29 de ani. Aprox. 1921.