miniatura|500x500px|Castelul Nürnberg: palatul, capela imperială, Turnul Păgânilor în partea de pe stângă; Turnul Cilindric în mijloc; Turnul Pentagonal, Grajdurile Imperiale și și Turnul Luginsland în partea dreaptă miniatura|Curtea interioară cu Heidenturm (Turnul Păgânilor), Kaiserkapelle (Capela imperială) și Tiefer Brunnen (Fântâna adâncă) dreapta|miniatura|Tiefer Brunnen (Fântâna adâncă, clădirea mică din mijloc cu un acoperiș cu fronton) și Sinwellturm (Turnul Cilindric) miniatura|Vedere de sus Castelul Nürnberg (în ) este un grup de clădiri medievale fortificate construite pe o creastă din gresie ce domină centrul istoric al orașului Nürnberg din Bavaria, Germania.
Castelul, împreună cu zidurile orașului, este considerat a fi una dintre cele mai importante fortificații medievale din Europa.Fehring, Günther P. and Ress, Anton. Die Stadt Nürnberg. 2. Auflage bearbeitet von Wilhelm Schwemmer. Deutscher Kunstverlag, München, ISBN 3-422-00550-1, S. 152ff. El simboliza puterea și importanța Sfântului Imperiu Roman, precum și rolul important pe care-l avea orașul imperial Nürnberg.Imperial Castle of Nuremberg, Bavarian Administration of State-Owned Palaces, Gardens and Lakes
Rezumat În Evul Mediu, regii germani (respectiv împărații Sfântului Imperiu Roman după încoronarea lor de către papă) nu aveau o capitală și călătoreau de la un castel (Kaiserpfalz sau castel imperial) la altul. Astfel, castelul de la Nürnberg a devenit o reședință imperială importantă, iar în secolele următoare toți regii și împărații germani au locuit pentru diferite perioade în castel, unii chiar în mai multe rânduri.Imperial Castle Nuremberg. Official guide, revised by Erich Bachmann and Albrecht Miller (1994), Bayerische Verwaltung der staatlichen Schlösser, Gärten und Seen, MunichBirgit Friedel, G. Ulrich Großmann (translated by Margaret Marks): Nuremberg Imperial Palace. Verlag Schnell & Steiner, Regensburg 2006, ISBN 978-3-7954-1877-9This article is based on the two foregoing sources, unless indicated otherwise>
Castelul din Nürnberg este format din trei părți: castelul imperial (Kaiserburg), fostul castel al burgravilor (Burggrafenburg) și clădirile construite de către autoritățile orașului imperial pe latura de est (Reichsstädtische Bauten).
Primele clădiri fortificate par să fi fost înălțate în jurul anului 1000.Alfons Baier: Zur Geschichte, Geologie und Hydrologie des Burgberges zu Nürnberg. (Kurzfassung - abstract), on the website of FAU — Friedrich-Alexander Universität Erlangen-Nürnberg Pot fi distinse trei perioade de construcție a castelului: castelul construit sub domnia regilor salieni, respectiv a împăraților Sfântului Imperiu Roman (1027-1125); un nou castel construit sub domnia împăraților din dinastia Hohenstaufen (1138-1254); reconstrucția palatului și efectuarea unor diverse modificări și completări în cele câteva secolele ale Evului Mediu Târziu.
Castelul și-a pierdut din importanță după Războiul de Treizeci de Ani (1618-1648). În secolul al XIX-lea, odată cu creșterea interesului general pentru perioada medievală, au fost aduse unele modificări. În perioada nazistă, cu ocazia activităților de pregătire a congresului NSDAP de la Nürnberg din 1936, castelul a fost readus la starea sa inițială. Câțiva ani mai târziu, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a raidurilor aeriene din 1944/1945, o mare parte a castelului a fost pusă în ruine. Reconstrucția și restaurarea castelului a durat aproximativ treizeci de ani.
Clădiri
Castelul Imperial Accesul obișnuit în castel se face prin Burgstrasse care se termină în fața crestei de gresie. O potecă largă duce în curtea exterioară prin Poarta Cerească (Himmelstor) situată lângă turnul Hasenburg (numit după familia boemă Hasenburg).
Turnul Cilindric, construit în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, a fost donjonul principal al castelului. El este numit astfel ca urmare a formei sale cilindrice: în dialectul german înalt intermediar sinwell înseamnă perfect rotund. În anii 1560, înălțimea sa a fost majorată prin ridicarea a încă un etaj și a unui acoperiș pavilion cu un vârf ascuțit.
Fântâna Adâncă (Tiefer Brunnen), aflată în interiorul unei clădiri mici din bârne în mijlocul curții interioare, este cu siguranță la fel de veche ca și castelul, deoarece a fost singura sursă de apă a castelului. Nivelul apei se află la o adâncime de 50 de metri, iar apa are de obicei o adâncime de 3 m. Deasupra nivelului apei a fost săpată în stâncă o nișă în scop de curățare. Zidăria de piatră a fântânii datează din anul 1563. Clădirea anexă construită în anul următor a fost folosit ca baie și vestiar. Fântâna Adâncă furnizează cantități suficiente de apă pentru consumul normal, dar în timpul Dietelor Imperiale și a vizitelor împăratului au trebuit să fie aduse din oraș butoaie cu apă.
Casa Castelanului (Kastellansgebäude), clădirea secretariatului (Sekretariatsgebäude) și clădirea trezoreriei (Finanzstadel), precum și clădirea post-medievală Himmelsstallung sunt câteva clădiri din curtea exterioară, reconstruite în mare măsură după cel de-al Doilea Război Mondial.
Poarta Interioară (Inneres Tor) conduce în Curtea Interioară (Innerer Burghof), înconjurată de palat, de Capela Imperială și de Kemenate. În curte mai pot fi văzute ruinele fundațiilor clădirilor construite în perioada salică. În mijloc se află Teiul Cunigundei plantat în 1984 pentru a înlocui copacii mai vechi menționați pentru prima dată în 1455 și numiți după Sfânta Cunigunda, consoarta împăratului Henric al II-lea (Sfântul Henric).
Palatul, clădirea principală a Castelului Imperial, are două etaje, care au fost utilizate atât pentru funcții oficiale, cât și ca reședință a împăraților. A fost reconstruit și modifica de mai multe în istoria castelului. Acum găzduiește expoziția permanentă „Împărat – Imperiu - Oraș. Castelul Imperial de la Nürnberg”. miniatura|Capela de sus Capela Imperială (Kaiserkapelle) este, din punct de vedere arhitectural, cea mai importantă clădire de pe stânca castelului. Ea a fost construită în jurul anului 1200, în același timp cu palatul original. Este o capelă romanică dublă formată din două capele, una deasupra celeilalte și conectate doar printr-o deschizătură în tavan, reprezentând astfel nivelurile ierarhice din societatea medievală.
Turnul Păgânilor (Heidenturm) se află lângă Capela Imperială. El a fost construit în același timp cu capela. Când castelul a fost restaurat pentru vizita împăratului Carol Quintul, idolii păgâni de pe turn (sculpturi în stil romanic) au fost eliminați și, astfel, numele turnului subzistă până astăzi în limbajul colocvial.
Kemenate (Clădirea doamnelor) a fost construită inițial în timpul domniei împăraților din dinastia Hohenstaufen, dar a fost înlocuită mai târziu de o clădire cu patru etaje. Actuala clădire a fost ars în anul 1945, iar mai târziu a fost reconstruită. În prezent, ea adăpostește casa de bilete, un mic magazin al muzeului și un spațiu pentru un spectacol multimedia despre istoria construirii Castelului Imperial.
Castelul Burgravilor Castelul Burgravilor era situat în zona cuprinsă între Turnul Circular și Turnul Luginsland, dar după distrugerea sa în 1420 și cumpărarea ruinelor sale de către oraș a mai rămas foarte puțin din el.
Turnul Pentagonal aflat în partea de nord a stâncii este una dintre cele mai vechi clădiri de pe stânca pe care se află castelul. El era odinioară donjonul Castelului Burgravilor. Partea sa inferioară din zidărie de piatră ar fi putut fi construită în aceeași perioadă cu Capela Imperială. În perioada goticului târziu a fost adăugat încă un etaj de zidărie.
Capela Walburga pare să fi fost construită la scurt timp după aceea. Ea a fost inițial dedicată Sfântului Othmar, dar, după ce orașul a cumpărat ruinele Castelului Burgravilor, a fost reconstruită și dedicată Sfintei Walpurga. Distrusă în cel de-al Doilea Război Mondial, ea a fost reconstruită și deschisă pentru public în anul 1970.
Clădirile construite de Orașul Imperial Turnul Luginsland a fost construit în 1377 lângă poarta principală a castelului burgravilor cu scopul de a permite orașului să monitorizeze activitățile desfășurate în interiorul castelului, într-o perioadă în care relațiile dintre oraș și burgravi se deterioraseră deja.
Poarta Vestner era singura cale de ieșire din castel către nord, unde era la acel moment un teren deschis.
Grajdurile Imperiale au fost construite ca grânar în perioada 1494-1495 de către Hans Beheim cel Bătrân, cel mai important arhitect din Nürnberg de la acea vreme. Parterul a fost, de asemenea, folosit ca grajduri. Grav avariat în cel de-al Doilea Război Mondial, el a fost renovat, iar acum adăpostește un hostel pentru tineri.
Bastioanele au fost construite în perioada 1538-1545 pentru a apăra castelul de posibilele atacuri ale artileriei ce ar fi periclitat partea de nord a castelului. Aproximativ în același timp, fortificațiile orașului Nürnberg au fost reînnoite și extinse.
Istoric
Perioada presaliană și saliană Săpăturile arheologice realizate în zona castelului au descoperit resturi de ziduri datate în jurul anului 1000 și chiar mai vechi în straturile mai adânci, care pot fi atribuite unei clădiri ce i-a aparținut margrafului Henric de Schweinfurt.Birgit Friedel: Nürnberger Burg. Article of 4 October 2010 in: Historisches Lexikon Bayerns
Prima mențiune scrisă datează din 1050, când Henric al III-lea a emis așa-numitul Sigena document în Norenberc, eliberând o femeie iobagă.Document 253 in: Harry Bresslau und Paul Kehr: Die Urkunden der Deutschen Könige und Kaiser. Fünfter Band: Die Urkunden Heinrichs III. Berlin 1931 (digitization by Monumenta Germaniae Historica) Tatăl său, Conrad al II-lea, pe parcursul călătoriilor de la Regensburg (Ratisbon) la Bamberg în 1025 și 1030, emisese documenteDocument 30 in: Harry Bresslau unter Mitwirkung von H. Wibel und A. Hessel (Hrsg.): Diplomata 15: Die Urkunden Konrads II. (Conradi II. Diplomata) Mit Nachträgen zu den Urkunden Heinrichs II.. Hannover 1909, p. 33–34 (digitization by Monumenta Germaniae Historica) la Megelendorf, un mic sat aflat la aproximativ 4 km mai la est, unde râul Pegnitz putea fi traversat printr-un vad (în prezent Mögelsdorf, cartier al orașului Nürnberg). În mod obișnuit, aceste documente indică locul și data emiterii lor, dar nu conțin nici o referire la un castel sau la un sat.
Henric al III-lea a folosit castelul în campaniile sale militare prin care a urmărit să-și extindă stăpânirea asupra Boemiei, Poloniei și Ungariei. Henric al IV-lea, care a fost adversarul papei Grigore al VII-lea în conflictul ce a avut loc la sfârșitul domniei sale, în 1105, a trebuit să îndure faptul că, în absența lui, după un asediu ce a durat două luni, castelul a fost ocupat de fiul său, Henric al V-lea, care și-a forțat tatăl să abdice la sfârșitul aceluiași an.
După moartea lui Henric al V-lea în 1125, ultimul membru al dinastiei salice, succesorul său Lothar de Supplinburg a încercat să confiște terenurile coroanei de la Frederic al II-lea, Duce de Suabia și fratele lui, Conrad, din dinastia Hohenstaufen, considerând că toate aceste terenuri, inclusiv Castelul Nürnberg, trebuie să facă parte din proprietatea dinastiei salice pe care o moștenise. După mai multe asedii, Lothar a reușit în octombrie 1130 să ocupe castelul.
Perioada dinastiei Hohenstaufen La moartea lui Lothar în 1137, ducele Conrad de Hohenstaufen a fost ales rege cu numele de Conrad al III-lea în anul următor și după o scurtă perioadă de timp a început să construiască un nou Castel Imperial care pare să fi fost finalizat în perioada domniei sale. Castelul era format dintr-un palat, Capela Imperială și Turnul Păgânilor.
Cam aproximativ în același timp, Conrad a înființat Burgraviatul în scopul de a asigura paza castelului în absența regelui. Astfel, primii burgravi din familia austriacă Raabs au construit Castelul Burgravilor de lângă Castelul Imperial și au primit un domeniu important în imediata apropiere.