miniatura|Harta fizică a Basarbiei (cu indicarea frontierelor de stat din prezent) Basarabia a făcut parte din România Mare în anii 1918–1940. Teritoriul provinciei era de 44.442 km2.

Istoric

Primul Război Mondial și evenimentele revoluționare din Imperiul țarist anii 1917 - 1918, au constituit factori primordiali care și-au lăsat amprenta asupra evoluției social-economice a Basarabiei.

Unirea Basarabiei cu România a fost însoțită de transformări politice și administrative importante. Militanții mișcării de eliberare națională din Basarabia după 27 martie 1918, au participat activ la lupta diplomatică pentru recunoașterea internațională a Unirii. Eforturi pline de competență și energie a depus Ion Pelivan, care fiind delegat de guvernul român ca reprezentant al Basarabiei la Conferința de Pace, s-a aflat la Paris în perioada din februarie 1919 până în mai 1920, având drept scop inițierea cercurilor oficiale și a opiniei publice în problema Basarabiei. Tot în anul 1919 (luna iulie), la Paris a fost trimisă o delegație din partea „Congresului țăranilor”, care era alcătuită din I. Codrean, reprezentant al țăranilor, S. Cujbă — al intelectualității, Gh. Năstase — din partea studențimii, având misiunea de a susține activitatea oficială de stat a lui Ion Pelivan pentru apărarea intereselor Basarabiei.

Amplasarea geografică miniatura|left|Harta geologică și Harta vegetației din Atlas geografic, Brașov, 1928 Basarabia era cea mai estică provincie a pământului românesc. În Evul Mediu, numai partea ei de sud (adică Bugeacul) se numea Basarabia, fiindcă a fost în stăpânirea domnitorilor din dinastia Basarabilor din Țara Românească.

Hotarul de est al Basarabiei trecea pe fluviul Nistru, frontiera de stat dintre România și URSS, la nord se mărginea cu Polonia și Bucovina, la vest se învecina cu Moldova, de-a lungul râului Prut, iar la sud cu Dobrogea, de care era despărțită de Dunăre. În sud-est, provincia avea ieșire la Mare Neagră pe o lungime de aproximativ 110 de km, de la Vâlcov până la Bugaz.

Relieful Basarabiei este un podiș înclinat de la nord-vest spre sud-est prezentând la mijloc o depresiune, cu cca 150 m. mai joasă decât dealurile înconjurătoarea. Din punct de vedere orografic, teritoriul se împarte în Podișul Hotinului, stepa Bălțiului, Codrii Bâcului, Stepa Bugeacului. În nordul Basarabiei există o culme de dealuri ce vine din Bucovina, urmează malul drept al Nistrului în direcția vest-est și ajunge la Ocnița sub numele de dealurile Hotinului cu vârful cel mai înalt din toata Basarabia, situat în coltul de nord-vest lângă satul Grozinți: piscul Bașcauti (465 m.) înconjurat cu păduri seculare de fag. Din acest lanț principal de dealuri se desprinde spre sud-est, urmând cursul Nistrului, culmea Sorocii. Spre apus o culme de dealuri urmează malul Ciuhurului, ajungând la Prut pe linia Briceni-Secureni-Costești; paralel cu ea merg toltrele de la Ștefănești până la Otaci (recife de barieră acoperiți cu depozite de vârstă sarmatică). Dincolo de vărsarea Răutului avem dealurile Bâcului care merg dea lungul râului cu același nume și fac legătura pe la vest de Răut cu dealurile Hotinului. Regiunea aceasta a fost acoperită de codrii deși de stejari sau goruni contimporani cu Mihai Viteazul. Această zone a constituit un adevărat adăpost natural pentru mănăstirile și satele românești. Văile cu versanții înclinați și locurile pitorești din aceasta regiune amintesc Carpații.

Basarabia fiind lipsită de roci vulcanice, nu are nici avuție minerală deosebită (metale, combustibil fosili). Principalele zăcăminte erau: clacare, piatră de var, pietriș, nisip, marne, argilă și loess. Pe văile râurilor (in special a Prutului și Nistrului) există aluviunile, cel mai tânăr teren.

Administrația regională miniatura|Stema României (1922-1947) Situația Basarabiei în primii ani după Unire a fost determinată prin Actul Unirii de la 27 martie 1918 care conținea un șir de condiții, a căror realizare asigura Basarabiei autonomia politică și administrativă în cadrul Statului Român. Cele mai importante erau: Sfatul Țării din acel moment își exercită puterea în aplicarea reformei agrare după necesitățile și cererile poporului; aceste hotărâri se vor recunoaște de Guvernul României. Basarabia își păstrează autonomia provincială, având un Sfat al Țării, ales în viitor prin vot universal, egal, direct și secret, cu un organ împlinitor și administrație proprie. Organul suprem de guvernare a Basarabiei, Sfatul Țării, era subordonat instituțiilor puterii centrale din București, având în competența sa următoarele funcții: aprobarea bugetelor locale; controlul tuturor organelor zemstvelor și orașelor; numirea tuturor funcționarilor administrației locale prin organul său împlinitor, iar funcționarii înalți sunt aprobați de Guvernul României. Legislație și sistemul de administrare locale (județene și orășenești) erau păstrate și puteau fi schimbate de Parlamentul Român, „numai după ce vor lua parte la lucrările lui și reprezentanții din Basarabia”.

Organizarea administrativ-teritorială În perioada cuprinsă între unire și până la votarea Legii pentru unificarea administrativă (14 iunie 1925), pe teritoriul Basarabiei a funcționat regimul administrativ reglementat prin Decretul privind instituirea conducerii serviciilor publice în Basarabia nr. 852 din 9 aprilie 1918.Săgeată, Radu. Evoluția organizării administrativ-teritoriale a României în perioada interbelică (1918-1940). În: Revista Geografica, IX, 2015, pp. 158-166. În privința organizării teritorial-administrative după Marea Unire s-a păstrat în Basarabia împărțirea teritoriului ei în 9 județe, învestindu-le însă cu drepturi de persoane juridice cu largi atribuții administrative și gospodărești. Comunele urbane și rurale formate prin legea administrativă din 1919 se bucurau de o largă autonomie locală, repartizând după hotărârea proprie avutul și venitul lor prin consiliile comunale, alese prin votul liber. Comunele erau împuternicite cu drepturi și atribuții edilitare și de asistență socială. În anul 1923 în Basarabia erau 1738 comune.

Județele Basarabiei în 1939: Județ Suprafața, km2 Ținut Plăși Municipii Orașe Comune rurale Sate25px Bălți 5260 Prut 7 - 2 69 28625px Cahul 4442 Dunărea de Jos 5 - 2 72 205 25px Cetatea Albă 7595 Nistru 8 - 1 112 221 29x29px Hotin 3782 Suceava 6 - 2 96 222 25px Ismail 4212 Dunărea de Jos 4 - 5 57 73 25px Lăpușna 4181 Nistru 7 1 1 92 241 25px Orhei 4246 Nistru 6 - 2 73 202 25px Soroca 4331 Prut 8 - 1 66 255 25px Tighina 6333 Nistru 6 - 2 109 249 Total pe regiune 44.382 57 1 18 746 1954

Populație Evoluția numerică Conform datelor exacte, în decurs de opt ani (1919-1926), prin creșterea naturală a populației Basarabiei fără imigrații, numărul acestora la orașe a sporit cu 20.497 de oameni, iar la țară cu 287.000 de persoane și în total locuitorii ținutului în componența Regatului au crescut cu 307.497 de indivizi.

Din Basarabia Românească emigrau fără îndoială străinii din provincie, fiind nemulțumiți de regimul desfășurat de aici (majoritatea ruși și ucraineni), însă nu în număr major, deoarece direcția spre Rusia este stopată din cauza atât războiului civil sângeros și foametei, cât și regimului comunist dur în Uniunea Sovietică în perioada lui Stalin. Imigrarea însuși în Basarabia a fost o tendință destul de răspândită. Începând cu mai 1918 în țară au revenit țăranii moldoveni colonizați în Tașkent, Siberia și Caucaz, iar mai târziu reîntoarcerea a intelectualilor moldoveni localizați în toată Rusia. În Basarabia mai soseau și străini, precum ruși, ucraineni, germani, sârbi etc. care s-au născut recent aici ori aveau rude. În condițiile masacrării și pogromurilor asupra evreilor, aceștia se refugiau în Basarabia, îndeosebi din Ucraina.

Analizând aceste imigrări, Petre Cazacu constata faptul că Basarabia după unire era un „loc de pace, liniște și ordine, viața de-acolo fiind cu mult mai favorabilă decât cea de peste Nistru”.

Structura etnică

După Unire, Basarabia, în pofida politicii de colonizare și rusificare promovată de Rusia țaristă în cei peste o sută de ani de dominație, reprezenta un teritoriu cu o masă compactă de populație românească, de rând cu ea conviețuind ucraineni, ruși, evrei, găgăuzi, germani etc. Despre predominarea elementului românesc în Basarabia s-a discutat pe bază de argumente incontestabile și la Conferința de pace de la Paris, acesta fiind unul din factorii de decizie în favoarea recunoașterii internaționale a Unirii la România.

După originea etnică majoritatea populației o alcătuiau românii, numărând 1.610.757 oameni (în anul 1930) reprezentând astfel 56,2% din întreaga populație a Basarabiei. Cel mai mare număr de populație românească era în județele Lăpușna — 326455 oameni, alcătuind 77,8%, Orhei — 243936 (87,3%), Soroca — 232720 (73,6%). Rușii și ucrainenii locuiau în majoritatea lor în județele Hotin, Cetatea Albă și Ismail, în total numărând 666.123. După populația rusească și ucraineană, locul doi printre minoritățile etnice îl ocupau evreii cu un număr de 204.858 oameni, urmând apoi bulgarii, cu 163726 persoane, și găgăuzii cu 98172 locuitori, care populau mai mult județele din sudul Basarabiei

Județ Total Români Ucraineni Ruși Evrei Bulgari Polonezi Găgăuzi Germani Rromi Alții Pers. % Pers. % Pers. % Pers. % Pers. % Pers. % Pers. % Pers. % Pers. % Pers. % 25px Bălți 386721 270942 70,1 29288 7,6 46569 12,0 31695 8,2 66 0,02 3165 0,8 8 0,0 1623 0,4 1929 0,5 1436 0,425px Cahul 196963 100714 51,1 619 0,3 14740 7,5 4434 2,3 28565 14,5 100 0,1 35299 17,9 8644 4,4 1466 0,7 2382 1,2 25px Cetatea Albă 341176 62949 18,5 70095 20,5 58922 17,3 11390 3,3 71227 20,9 252 0,1 7876 2,3 55598 16,3 1603 0,5 1264 0,4 29x29px Hotin 392430 137348 35,0 163267 41,6 53453 13,6 35985 9,2 26 0,0 1017 0,3 2 0,0 323 0,1 643 0,2 366 0,1 25px Ismail 225509 72020 31,9 10655 4,7 66987 29,7 6306 2,8 43375 19,2 270 0,1 15591 6,9 983 0,4 460 0,2 8862 3,9 25px Lăpușna 419621 326455 77,8 2732 0,7 29770 7,1 50013 11,9 712 0,2 1662 0,4 37 0,0 2823 0,7 3109 0,7 2308 0,6 25px Orhei 279292 243936 87,3 2469 0,9 10746 3,8 18999 6,8 87 0,0 305 0,1 1 0,0 154 0,1 2062 0,7 533 0,2 25px Soroca 316368 232720 73,6 26039 8,2 25736 8,1 29191 9,2 69 0,0 850 0,3 13 0,0 417 0,1 960 0,3 373 0,1 25px Tighina 306592 163673 53,4 9047 3,0 44989 14,7 16845 5,5 19599 6,4 483 0,2 39345 12,8 10524 3,4 1286 0,4 801 0,3 Total provincie 2864672 1610757 56,2 314211 11,0 351912 12,3 204858 7,2 163726 5,7 8104 0,3 98172 3,4 81089 2,8 13518 0,5 18325 0,6 miniatura|Harta etnică a județelor basarbene (1930) În urma înăbușirii revoluțiilor din 1831, 1846, 1848 și 1863 unii polonezii au fost nevoiți să emigreze, mai ales, în fosta Moldovă. Anume din această regiune multe familii de polonezi au trecut Prutul, stabilindu-se în special în județul Bălți. În ajunul Primului Război Mondial numărul polonezilor în Basarabia era de 11.550 persoane, iar ca urmare a conflagrației numărul lor a crescut la 24.000 persoane în 1918. Datorită formării Statului Polon, din Basarabia s-au repatriat 16 280 de polonezi.Enciu, Nicolae. Polonezii din Basarabia în perioada interbelică. Confluențe Bibliografice, nr. 1 - 4, 2010, p. 165. Accesat 13 iulie 2011.

La recensământul din 1930 în Basarabia au fost înregistrați 8.104 de polonezi, dintre care doar 3.862 au declarat limba poloneză drept limbă maternă, iar alți 4 242 de polonezi au considerat limba maternă o altă limbă decât cea poloneză. Cele mai mari comunități de polonezi era în orașele Chișinău 1436 de persoane (1,26%), Bălți - 981 de persoane (0,4%) și Soroca - 135 (0,9%), satele Stârcea - 340 persoane (77,6%), Cuconeștii Noi - 261 persoane (19,7%), Coada Iazului - 120 de oameni (18,9%) și Sinădeni - 97 persoane (25,2%).

Din punctul de vedere profesional și cel ocupațional, majoritatea polonezilor erau mici proprietari, meseriași, muncitori manuali și mai puțini negustori.

Structura pe medii