Participarea României la Al Doilea Război Mondial

După o perioadă de neutralitate de mai bine de un an, în decursul căreia Regatul României a permis evacuarea guvernului, tezaurului și forțelor poloneze spre Egiptul sub mandat britanic, dar a cedat teritorii aliaților de atunci ai Germaniei Naziste, anume URSS, Ungaria și Bulgaria, odată cu venirea la putere a lui Ion Antonescu, România s-a aliat oficial cu Puterile Axei în octombrie 1940 și, sub pretextul de a recupera teritoriile amputate, a intrat în iunie 1941 în război de partea acestora împotriva URSS, război care va duce armata română până în stepa din nordul Caucazului și înapoi. La data de 23 august 1944, armata sovietică fiind deja în Moldova de nord încă din luna martie, regele Mihai I decide înlăturarea mareșalului Antonescu dacă acesta va refuza semnarea armistițiului cu Aliații. În urma refuzului Conducătorului Statului, Ion Antonescu, de a executa cerința regală, regele Mihai l-a destituit și l-a arestat, iar România a trecut de partea Aliaților, alături de care a participat la luptele contra armatelor naziste. Pentru România participarea la cel de-al Doilea Război Mondial s-a încheiat prin semnarea Tratatului de pace de la Paris (1947) ca stat învins, cu Basarabia, nordul Bucovinei și sudul Dobrogei (Cadrilaterul) pierdute definitiv, dar cu recuperarea nordului Transilvaniei.

România în perioada dintre cele două războaie mondiale thumb|Steagul Partidului Național Creștin

Până în 1938, forma de guvernământ română a fost aceea de monarhie constituțională parlamentară. Principalele partide erau Partidul Național Țărănesc (P.N.Ț), Partidul Național Liberal (P.N.L.) și grupări radicale violente, care luptau împotriva democrației parlamentare: comuniștii și partidele fasciste precum, legionarii, Frontul Românesc, Partidul Național Creștin al lui A. C. Cuza și Octavian Goga și altele. Tulburările politice și economice din perioada următoare Primului Război Mondial favorizau dezordinea politică, precum și aceste grupări care au dus la fascizarea și destrămarea României Mari. Într-un deceniu (1928-1938) s-au succedat la conducerea României 25 de guverne. Constituția din 1923 îi dădea regelui posibilitatea de a dizolva parlamentul și de a organiza alegeri anticipate.

La 11 februarie 1938 a fost instaurată Dictatura regală a lui Carol al II-lea, ca o reacție la aceste tulburări, prin instalarea unui guvern condus de patriarhul Miron Cristea. Constituția a fost abrogată și înlocuită cu una nouă intrată în vigoare la 27 februarie, prin care toate puterile erau concentrate în mâna regelui, iar parlamentul avea doar rolul de instituție auxiliară legislativă. Printr-un decret-lege, toate partidele politice parlamentare au fost regrupate într-un Front al Renașterii Naționale, din care legionarii și comuniștii erau excluși. S-a format un consiliu de coroană, care avea un caracter consultativ. Printre măsurile luate pentru instaurarea și consolidarea dictaturii regale au fost arestați șeful legionarilor, Corneliu Zelea Codreanu și alți 12 lideri legionari, care au fost împușcați din ordinul regelui la 30 noiembrie 1938 sub pretextul de „fugă de sub escortă”.Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, 1975, Constantin C. Giurescu & Dinu C. Giurescu, p.740-741

Odată cu declanșarea războiului și cu prăbușirea Franței care, prin convenția de la 23 august 1939 garantase frontierele României, integritatea regatului României era subminată din exterior de revendicările sovietice, maghiare și bulgare, susținute de Germania și Italia (Pactul Ribbentrop-Molotov) și din interior, de mișcări naționaliste și grupări politice pro-naziste, printre care Grupul Etnic German din România, condus de Andreas Schmidt. Venind la putere, Ion Gigurtu a inițiat o politică pro-Axa Berlin-Roma-Tokyo, implementând inclusiv măsuri antisemite.NYT 5 iulie 1940, NYT 7 iulie 1940, NYT 30 iulie 1940,NYT 9 august 1940 Această politică a inclus acceptarea arbitrajului lui Adolf Hitler asupra Transilvaniei, Gigurtu declarând că România trebuie să facă sacrificii teritoriale pentru a demonstra orientarea sa nazistă și aderarea totală la Puterile Axei.Le Figaro, 9 august 1940, NYT, 9 august 1940 Carol al II-lea formează atunci, la 22 iunie 1940, Partidul Națiunii, un partid unic în fruntea căruia se așează el însuși. Acest regim politic, dictatorial, antifascist și anticomunist, naționalist și creștin, este denumit carlist. Durata sa va fi scurtă, sub patru luni. Nici tulburările și asasinatele politice nu încetează, nici integritatea teritorială nu este păstrată (prin pactul Hitler-Stalin, Tratatul de la Craiova și Al Doilea Arbitraj de la Viena România pierde peste o treime din teritoriu și peste un sfert din populație). Criza regimului carlist se încheie prin formarea guvernului Ion Antonescu-Horia Sima. Antonescu a cerut abdicarea regelui la 6 septembrie 1940 și și-a preluat puteri dictatoriale în cadrul Statului Național-Legionar în care el s-a autonumit „Conducător” (din germană Führer). Horia Sima a fost numit vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și ministru secretar de stat.Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, 1975, Constantin C. Giurescu & Dinu C. Giurescu, p.742

Înzestrarea Armatei României în perioada celui de-al Doilea Război Mondial Din studiile întocmite de Marele Stat Major la începutul lui 1934 asupra situației echipării armatei rezultau următoarele: existentul în arme individuale acoperea necesarul pentru 31 de divizii; în puști-mitralieră (13.240) - pentru 20 de divizii; în mitraliere (13.587) - 37 de divizii; în tunuri de câmp (calibre 75 și 76,2 mm) - 22 divizii; în obuziere (4 baterii a câte 4 piese pentru o divizie) - 10 divizii. Cu piesele de artilerie grea aflate în serviciu se puteau constitui două divizioane de obuziere calibru 150 mm și alte patru divizioane de tunuri cu țeavă lungă, calibru 120 mm.

Într-o situație dificilă se afla aviația militară, care la începutul anului 1934, dispunea - în total, inclusiv aparatele defecte și în stare de reparație - de 9 avioane de recunoaștere, 101 de observație, 20 de legătură, 35 de vânătoare și 39 de bombardament.

În anul 1939, armata română deținea: carabine noi, de calibru 7,92 mm., 300.000 un. (acopereau doar 30% din necesar), iar mitralierele, 3.500 un., satisfăceau 70% din nevoile de dotare. În privința artileriei, existau 630 obuziere dintre care, față de nevoi, numai 248 de piese, calibrul 100 mm, erau noi; la artileria grea de corp de armată, preconizată a fi înzestrată cu obuziere Skoda de 150 mm și tunuri cu țeva lungă 105 mm, față de un necesar fixat la 222 obuziere și 183 de tunuri, existau 180 de obuziere și 72 de tunuri de fabricație nouă, restul fiind acoperit cu material vechi. Ca mijloace antitanc, întreaga armată română dispunea de 24 de tunuri calibru 47 mm și 500 de mine antitanc.

Începutul celui de-al Doilea Război Mondial thumb|250px|right|Animație cu schimbările granițelor României între 1859-2010 Pe 23 august 1939 Germania Nazistă și Uniunea Sovietică au semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, al cărui protocol secret prevedea împărțirea Poloniei și României între cele două puteri, URSS revendicând României Basarabia și nordul Bucovinei. În septembrie, Polonia este invadată și împărțită conform pactului. România, oficial, o țară neutră, a primit și adăpostit refugiații polonezi și, mai ales, a transportat armata, guvernul și tezaurul băncii poloneze de la frontiera din Bucovina până în teritoriul britanic (Alexandria din Egipt), prin căile ferate, șoselele și porturile românești de la Marea Neagră, mulțumită mobilizării CFR, SMR și LARES.

În iunie 1940, ca urmare a ultimatumului dat de Uniunea Sovietică, România a fost nevoită să evacueze și să cedeze, fără luptă, Basarabia, Bucovina de Nord și, de asemenea, Ținutul Herța, care nu făcea parte nici din Bucovina, nici din Basarabia, și, anterior, nu fusese revendicat de URSS. Evacuarea armatei și administrației române a fost însoțită de acțiuni antiromânești ale sovieticilor. Două treimi din Basarabia au fost alipite unei mici republici sovietice autonome pre-existente, formând Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, restul fiind anexate Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. Ocupația sovietică a desfășurat o campanie de distrugere a ființei naționale românești prin deportări în masăNikolai Feodorovici Bugai: Deportarea popoarelor din Ucraina, Bielorusia și Moldova (în rusește), Ed.: Dittmar Dahlmann et Gerhard Hirschfeld, Essen, 1999, pp. 567-581: acest autor este singurul care a avut acces la arhivele NKVD și prin interzicerea valorilor românești.Un pas înainte și trei înapoi pentru economia de piață din Basarabia, prof. univ. Sergiu Ion Chircă

Instalat la 4 iulie 1940, guvernul Ion Gigurtu, pretextând o tentativă de a câștiga bunăvoința Germaniei hitleriste, a introdus o legislație antisemită, în concordanță cu propria sa ideologie fascistă și, după modelul german. El însă nu a reușit să obțină sprijinul Germaniei, deoarece aceasta îi sprijinea pe cei care pierduseră Primul Război Mondial și care solicitau din ce în ce mai virulent revizuirea granițelor.Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, 1975, Constantin C. Giurescu & Dinu C. Giurescu, p.775 Astfel că, la 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, puterile Axei au forțat România să cedeze Ungariei jumătate din Transilvania. Zona respectivă a fost cunoscută de atunci drept „Transilvania de Nord”, pentru a fi deosebită de „Transilvania de Sud”, care a rămas sub guvernarea românească. Pe 7 septembrie 1940, prin Tratatul de la Craiova, Cadrilaterul (două județe din partea sudică a Dobrogei, Durostor și Caliacra) a fost cedat Bulgariei.

Venirea la putere a lui Antonescu thumb|250px|right|Harta administrativă a României în 1942 În septembrie 1940, Ion Antonescu a fost numit prim-ministru de regele Carol al II-lea prin Decret Regal, fiind însărcinat cu formarea unui guvern de uniune națională. Generalul Antonescu a propus Partidului Național-Țărănesc și Partidului Național Liberal să colaboreze la guvernare, însă aceștia au refuzat și, după abdicarea lui Carol al II-lea, la cererea lui Antonescu, cele două partide au refuzat în continuare să se implice în mod direct în guvernare, desemnând doar niște „specialiști” din rândurile propriilor membri, pentru a „sfătui” guvernul format de Antonescu.Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, 1975, Constantin C. Giurescu & Dinu C. Giurescu, p.780 Deci, Antonescu și-a format guvernul din legionari conduși de Horia Sima, din apropiați ai săi, militari și civili, la care a adăugat și consilieri desemnați de celelalte partide politice și i-a dat la semnat foarte tânărului rege Mihai I, decretul prin care România a fost declarată „Stat Național Legionar”.

Steaua lui David