Salina Târgu Ocna este o exploatare minieră a sării aflată în stațiunea balneoclimaterică Târgu Ocna din Județul Bacău, Moldova, România. Este a treia cea mai mare salină și una din cele mai vechi din România, ce aparține Societății Naționale a Sării „Salrom“ S.A. Societatea deține și cea mai mare bază de tratament din țară, amplasată în mina Trotuș la 240 m adâncime, ce oferă condiții pentru relaxare, mișcare și tratarea afecțiunilor respiratorii. În interior se află amenajat unul dintre puținele lăcașuri de cult din România construite în saline, cu hramul Sfintei Varvara. De asemenea există și un muzeu al formării și exploatării sării.
Al doilea domeniu de activitate al societății îl constituie extracția, prepararea și comercializarea sării pe teritoriul României și în afara țării, de unde se extrag anual circa 90 000–120 000 tone de sare (în funcție de nivelul desfacerii și al cererii pieței). În ceea ce privește extracția de saramură, anual 100 000 de tone ajung la Chimcomplex Borzești.
Atestarea mineritului în aceste zone a fost localizată în perioada daco-romană în Oituz și Târgu Ocna, prin exploatări de suprafață (cariere și lacuriIchim, Dorinel: Exploatarea sării în Moldova medievală; Editura Angustia, Sfântu Gheorghe, 2006; p. 125), ceea ce le declară a fi unele dintre cele mai vechi saline din actualul teritoriu al României.Vasile, Boroneanț: Arheologia peșterilor și minelor din România, cimec.ro, 2000, p. 150Vasile, Boroneanț: Arheologia peșterilor și minelor din România, cimec.ro, 2000, p. 151
În perioada Evului Mediu, salina aducea venituri importante, lucru care a atras atenția domnitorilor moldoveni. În timpul domniei lui Ștefan cel Mare a avut loc instaurarea monopolului domnesc asupra ocnelor. Documentul din 17 noiembrie 1502 a reprezentat reînnoirea unui privilegiu mai vechi de aprovizionare cu sare direct de la ocne, întărit Mănăstirii Putna, și pe urmă ale altor mănăstiri de pe teritoriul Moldovei. În aceeași perioadă sarea se exporta în țări ca Polonia, Turcia, Serbia, Rusia iar din secolul XVII pe ambarcațiuni spre Egipt, Siria, Tartaria.Ichim, Dorinel: Exploatarea sării în Moldova medievală; Editura Angustia, Sfântu Gheorghe, 2006; p. 128 Pe teren cultural salina a fost menționată în lucrări ca Descriptio Moldaviae a lui Dimitrie Cantemir, a fost descrisă pe scurt de călători străini precum Marco Bandini, Evliya Çelebi, Franz Josef Sulzer și alții.Ichim, Dorinel: Exploatarea sării în Moldova medievală; Editura Angustia, Sfântu Gheorghe, 2006; p. 126Ichim, Dorinel: Exploatarea sării în Moldova medievală; Editura Angustia, Sfântu Gheorghe, 2006; p. 127
Salina este una din cele două exploatări de adâncime a sării din Regiunea Moldovei, a doua fiind cea de la Cacica, Suceava. Cele două zăcăminte (Fețele Târgului (Vâlcele) și Gura Slănicului) au fost estimate ca fiind depozitarele a circa 681 de milioane tone de sare. Masivul de sare gemă de pe valea Vâlcele se asociază și cu săruri de potasiu în zona Gălean. Legate de formațiunile salinifere sunt și numeroasele izvoare cu ape mineralizate din Parcul Măgura și Gălean. upright|300px|miniatura|Dealul Fețele Târgului 3D
Localizare și căi de acces Sucursala Salina Târgu Ocna se află pe strada Salinei nr. 12 în orașul Târgu Ocna, Județul Bacău cu acces de pe DN12A (Onești-Miercurea Ciuc) și pe magistrala de cale ferată Sfântu Gheorghe–Siculeni–Adjud (M501).Casa Cărții de Știință - The XIVth International Symposium of Speleoterapy, abstracts of salt mines from Romania: ediția a XIV-a, Turda, 2012, pag. 25
Elemente de geologie
Masivul de sare de la Târgu Ocna este divizat de planul unei falii, situată în zona nordică a zăcământului, în două compartimente. În cadrul compartimentului situat la nord de falia transversală, se disting două lame de sare, una cu poziție superioară și a doua mai coborâtă, având în partea vestică grosimi de câțiva metri până la efilare, care în partea nord-estică se unesc, ajungând la o grosime de cca. 200 m. Cele două lame plonjează în adâncime înfășurând un sâmbure de steril cu o grosime în est și nord-est de peste 100 m, reducându-se spre vest la câțiva metri.Universitatea din București; Evaluarea fenomenelor de instabilitate în zone cu risc de prăbușire, generate de exploatarea sării prin disoluție – cele patru exploatari din România: Ocnele Mari, Târgu Ocna, Ocna Mureș și Cacica - Zăcământul Târgu Ocna 1.Condiții geografice și geomorfologice regionale; Medcaves, studiu 2015, pag. 29
Compartimentul sudic este mult mai bine cunoscut. În partea estică și vestică a acestuia, masivul de sare este limitat de câte o falie. În zona central-nordică a acestui compartiment, grosimea sării atinge valori maxime, de cca. 350 m. Spre sud, zăcământul se laminează treptat. Acoperișul și culcușul acestui ansamblu este denivelat. Grosimea acoperișului variază de la 42 – 54 m în sud, la 135–161 m în partea estică, atingând grosimi de la 179 m la 371 m înspre nord și nord - est.
Există două zăcăminte: Zăcământul de sare gemă „Fețele Târgului” - Târgu Ocna, este localizat în zona flișului extern ce aparține Carpaților Orientali din Moldova centrală. Masivul de sare de Târgu Ocna face parte dintr-o lamă de rabotaj smulsă din Miocenul unității marginale, ea fiind adusă peste depozitele helvețiene ale unității pericarpatice din fereastra Vâlcele. Formațiunii cu sare de la Târgu Ocna i se atribuie vârsta acvitaniană. Din punct de vedere stratigrafic, depozitele sedimentare care apar în zona zăcământului Fețele Târgului - Târgu Ocna aparțin Paleogenului, Neogenului și Cuaternarului. Zăcământul „Gura Slănicului” se prezintă sub formă de masiv, alcătuit din sare gemă grăunțoasă, larg cristalizată, compactă, de culoare cenușiu-albicioasă, cenușie, cenușie - negricioasă, cu aspect vărgat, marcând ciclurile de sedimentare. Este formată din halit (), alături de care apar urme de polihalit și silvină. În interiorul masivului se întâlnesc numeroase intercalații sterile, reprezentate prin brecii argiloase și argilogrezoase, argile șistoase, gresii silicioase, marne etc. cu grosimi variabile, situate la diferite niveluri, spre coperiș, culcuș și în extremitățile zăcământului. Grosimea acestora variază de la câțiva centimetri la 10–15 cm. Informațiile existente au permis construirea hărților cu izobate la acoperișul și culcușul zăcământului. Prin diferența hărților cu izobate la culcuș și acoperiș, a rezultat harta cu izopahite ale zăcământului de sare.
Istoric
Perioada Medievală
Apariția primelor ocne În lucrarea „Ocnele Moldaviei” Alecu Obreja a menționat că data sigură a deschiderii minelor de sare din Moldova nu poate fi precizată. Se poate afirma însă că din timpuri foarte vechi, băștinașii au utilizat apele sărate ale izvoarelor și mai târziu chiar sarea din aflorimente. Primele exploatări au fost situate pe Valea Oituzului, în jurul fostei comune Grozești pe lângă care trecea drumul de legătură dintre Moldova și Transilvania. Se mai văd și în prezent lacuri sărate ca dovadă a exploatării sării în trecut. Franz Josef Sulzer a consemnat în anul 1781 că: „lângă Grozești se poate vedea un munte compus numai din cristale de sare” și că era „primul loc din Moldova unde sarea apare la suprafață”.
Potrivit istoricului Gheorghe Ghibănescu, Târgu Ocna nu este o așezare veche, nefiind menționată în secolul al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea. În schimb, Târgu Trotuș a avut o perioadă de înflorire între secolele al XIV-lea și al XV-lea atestată de documente, în momentul când a fost oraș de vamă, lucru confirmat prin tratatul comercial din 1407. Atunci, trecătoarea fiind situată la Oituz, Trotușul era bine poziționat și a progresat.Gheorghe Ghibănescu, „Din Tîrgu-Ocna (Corespond. partic. a ziarului «Lupta»)”, în Lupta, anul 9, nr. 1771, 30 iulie 1892, p. 2 Exploatarea veche a sării a fost poziționată pe Valea Oituzului, în satul Grozești și era cunoscută încă din anul 1353. Aceasta a fost mutată târziu la Stoenești (viitorul Ocna) de logofătul Iancu Trotușanu în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, astfel apărând așezarea de sat pe locul orașului din prezent. Acest lucru a fost stimulat și de preluarea exploatării de către domnie în veniturile proprii, în preajma anului 1580.
Organizarea corporației șalgăilor (șavgăilor) Domnia a căutat exploatarea sistematică a zăcământului, aducând un element etnic străin deprins în meseria mineritului, pe care românii nu o cunoșteau. După Ghibănescu, acest lucru este dovedit și de terminologia folosită, unde „ocnă” provine din slavonul ocu, cu înțelesul de „ochi”, iar în limba maghiară a luat înțelesul de mină de sare (gură de sare), termen ajuns ulterior și în limba română care deținea până atunci doar sensul de „ocniță” (firida sobei). Omul care tăia sarea era numit „șalgău” sau „șangău”, provenit din limba maghiară. Breasla acestor mineri era numită „rufet”, termen de origină turcă, iar „rufetaș” era individul ce constituia breasla. Conducătorul (capul) rufetului era „birăul”, tot din limba maghiară, și avea sensul de „judecător”. Potrivit aceluiași istoric, în teritoriul României moderne, meseria mineritului a fost importată iar în acest caz domnul a adus mineri maghiari, pe care i-a constituit în corporație (breaslă) și le-a conferit avantaje: dreptul de a face casă, întrebuințarea lemnului din pădure, cultivarea pământului, ducerea vitelor la pășune, scutirea de diferite dări precum goștina, desetina, bergnianul și caii de olac și prin crearea unor legi speciale, punându-i sub ascultarea imediată a birăului, posibil chiar de la început, deși documentele despre corporație nu sunt mai vechi de secolul al XVIII-lea. La biserica din Brătila s-au păstrat documente care au menționat ca martori birăi și cămărași de ocnă încă din anul 1620, dovedindu-se că forma de organizare în corporație exista, dar actele de atunci s-au pierdut în timp sau au fost furate, potrivit șalgăilor.
În decursul secolului al XVII-lea Ocna a fost un sat mic, în comparație cu capitala de ocol Trotuș, ai cărei primi locuitori au fost tot șalgăii. În timp Trotuș a încetat să mai fie capitală de ocol înainte de 1684, pierzându-și din importanță prin mutarea autorităților la Bacău, iar Ocna a început să se mărească mai ales prin poziția avantajoasă lângă gurile de ocnă.
În anul 1710 Ocna încă era sat, dar în continuă dezvoltare, întrucât Dimitrie Cantemir l-a clasat în categoria târgurilor în anul 1715. În aceeași perioadă au început să se stabilească armeni și evrei, dar și locuitori din Trotuș mutați în masă. Pe de altă parte, rufetul a început să se afle într-o situație grea și a cerut de la domn întărirea privilegiilor față de târgoveți, privilegii care au venit abia în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Atunci, domnul a scutit de bezman toți rufetașii întrucât acesta își rezervase dreptul asupra pământului, iar prin acest fel teritoriul Ocnei a devenit gospod. Pentru că în continuare exista nevoia de rufet, acesta a concedat locul de făcut case, arat și imaș, scutind muncitorii de la taxele de braniște și begman, însă pe care le percepea de la străinii din Ocna. Astfel rezulta că șalgăii au fost emfiteoți privilegiați. De asemenea s-a dat înlesnire rufetului de a monopoliza vânzarea pâinii, cărnii și a deținerii crâșmelor, iar străinii ce aveau se se așeze în Ocna trebuiau să se supună rufetului.