Charles Vopicka

Charles Joseph Vopicka (în ; ) a fost un diplomat american de origine cehă, trimis extraordinar și ministru plenipotențiar în România pe perioada Primului Război Mondial. A fost la post în România în perioada 27 noiembrie 1913 – 10 iulie 1920.Charles Joseph Vopicka, accesat la 18 august 2026

Biografie miniatura|Fotografie a lui Charles J. Vopicka, din colecțiile Bibliotecii Congresului. S-a născut cu numele Karel Boromejský Josef Vopička la 3 noiembrie 1857, în casa nr. 2 din Dolní Hbity, Příbram, Boemia, Imperiul Austriac, și a fost botezat în rit catolic în ziua următoare. A fost unul dintre cei paisprezece copii ai familiei. Tatăl său era agricultor și primar al localității.

Până în 1880 emigrase în Statele Unite, locuind mai întâi la Racine și Milwaukee, în Wisconsin, iar în 1881 s-a mutat la Chicago. Activitate A lucrat împreună cu Otto Kubin, fratele soției sale, în domeniul imobiliar și bancar până în 1888. La începutul secolului al XX-lea a devenit președinte și director al Atlas Brewing Company din Chicago. În 1904 a candidat din partea Partidului Democrat pentru un mandat în Congresul Statelor Unite, în districtul 5 al statului Illinois, fără a fi ales.

La 11 septembrie 1913, președintele Woodrow Wilson l-a numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al Statelor Unite în România, Serbia și Bulgaria. Izbucnirea Primului Război Mondial i-a îngreunat considerabil activitatea diplomatică.

Pe lângă situația delicată creată de ruperea aproape zilnică a relațiilor diplomatice, i-a revenit și sarcina deosebit de dificilă de a prezida Comisia Internațională din Serbia, unde reprezenta totodată interesele Germaniei și Austro-Ungariei. În Bulgaria reprezenta interesele britanice, iar în România pe cele germane și otomane. În timpul ocupației germane a Bucureștiului, a reprezentat în capitală interesele a nouă state, cei patru ani fiind caracterizați de o activitate extraordinar de intensă și de o puternică presiune atât în plan personal, cât și public. În numele Germaniei și Turciei, el a transmis ultimatumul acestora României. Tot lui i-a revenit sarcina de a încerca să convingă câteva sute de mii de soldați ruși să rămână în tranșee și să continue lupta împotriva Puterilor Centrale, tentativă care s-a încheiat fără succes. După încetarea ostilităților și reluarea relațiilor internaționale normale, Vopicka a purtat negocieri în numele mai multor puteri și a contribuit la restabilirea ordinii după haosul și distrugerile războiului. În primăvara anului 1920 și-a prezentat demisia.

În 1917, Vopicka a plecat la Berlin, după ce rămăsese la București în urma retragerii guvernului român la Iași, iar guvernul german îi ceruse să părăsească orașul. Germania a renunțat ulterior la acuzațiile formulate împotriva sa, iar Vopicka s-a întors la București.

După încheierea carierei diplomatice, în 1920, s-a întors la Chicago, unde a făcut parte din Consiliul pentru Educație al orașului între 1927 și 1930. Prieten al reginei Maria a României, a avut un rol important în organizarea vizitei acesteia la Chicago în timpul călătoriei sale în Statele Unite din 1926. A continuat, de asemenea, să ocupe funcția de președinte al consiliului de administrație al Atlas Brewing Company până la moartea sa, în 1935.

Viața personală miniatura|Mormântul lui Vopicka din Cimitirul Național Boem. La 3 februarie 1883, Vopicka s-a căsătorit cu Victoria K. Kubin (1862–1952), originară din Mníšek, fiica organistului Martin Kubín și a Antoniei Kubin, născută Rudisher. Cei doi au avut șase fiice:

Victoria Vopicka, căsătorită cu congresmanul american William H. Stevenson. Elsie Vopicka, căsătorită cu Edward Kralovec. Clara Vopicka, căsătorită cu Jerome Schelsinger. Mildred Vopicka, căsătorită cu Thomas J. Doyle. Helen Vopicka, căsătorită cu Gordon William Dougherty. Harriet Vopicka, căsătorită cu Raymond Hockmuth.

Vopicka a murit la Chicago la 4 septembrie 1935, după ce participase la funeraliile Annei Wilmarth Ickes, soția lui Harold L. Ickes, membru al cabinetului președintelui Franklin D. Roosevelt. După ceremonia funerară desfășurată la Pilsen Hall din Chicago, a fost înmormântat în Cimitirul Național Boem.

Distincții și moștenire În 1918 a fost decorat cu Marea Cruce a Ordinului Steaua României, „în semn de recunoaștere a devotamentului său față de cauza aliaților și, în special, față de România în aceste vremuri grele”. A primit, de asemenea, Marele Cordon al Ordinului Vulturul Alb, clasa I, din partea prințului regent al Serbiei.

Galerie de imagini

Note

Bibliografie Duca, Ion G., Amintiri politice, vol. I-III, Jon Dumitru Verlag, München, 1981-1982 Vopicka, Charles, Secrets of the Balkans, Rand, McNally & Company, Chicago, 1921 ***, ''România în războiul mondial 1916-1919, vol. I-IV, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, București, 1934-1936

Vezi și Participarea României la Primul Război Mondial

Categorie:Nașteri în 1857 Categorie:Decese în 1935 Categorie:Diplomați americani Categorie:Diplomați străini în România în Primul Război Mondial Categorie:Cioturi din proiectul România în Primul Război Mondial