Alegerile legislative pentru Parlamentul Spaniei au avut loc pe 9 martie 2008. Alegerile vizau 350 de locuri pentru Congresul Deputaților, și 208 pentru Senat, determinând Primul Ministru al Spaniei. Alegerile sunt menționate în continuare în mass-media spaniolă. Guvernarea PSOE, condusă de Primul Ministru José Luis Rodriguez Zapatero a declarat victorie pe 9 martie, iar opoziția, Partidul Popular a recunoscut înfrângerea.

Candidații și coaliții

Prin tradiție, primul candidat de pe fiecare listă de partid de la Madrid pentru Congresul Deputaților candidează la funcția de prim-ministru pentru acel partid. Partidele Naționaliste, care nu se așteptau să câștige locuri suficiente pentru fi candidați la funcția de prim-ministru, au desemnat unul dintre liderii de pe lista ca principalul lor candidat. Acești candidați au fost în general prezentați mai frecvent în mass-media națională spaniolă decât alți lideri sau candidați. Mass-media regională, provincială și locală acoperă aproape întotdeauna activitățile candidaților la funcția de Prim-Ministru la un loc cu cele ale candidaților din domeniul lor.

Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol

Ca și în 2004, guvernarea Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE) era condus de Prim Ministrul José Luis Rodríguez Zapatero. Domnul Zapatero a fost singurul candidat al PSOE, care a dorit să participe la alegeri și care, prin urmare a fost proclamat candidat, pe data de 25 noiembrie 2007 la adunarea din Fuenlabrada, Madrid. PSOE a condus în toate circumscripțiile spaniole. În Catalonia, Partidul Socialist din Catalonia (PSC) a fost administrat ca parte a listei candidatilor din PSOE. Actualul Prim-Ministru adjunct Maria Teresa Fernandez de la Vega era în fruntea listei partidului provinciei Valencia. Dupa alegeri, ea a continuat ca prim-ministru adjunct. Jose Bono Martinez, fost Ministru al Apărării și președintele de Castilia La Mancha, de 21 de ani, a fost in fruntea listei în Toredo. Dupa alegeri, el a fost ales Președinte al Congresului Deputaților. După unele discuții datorită necesității de a asigura viitorul sprijin al primului-ministru pentru politica sa economică și intențiile sale de a se retrage, actualul al doilea vice-prim-ministru și Ministrul Economiei și Finanțelor, Pedro Solbes, a fost al doilea pe lista de la Madrid. El a continuat ca Ministru al Economiei după alegeri.

Alți politicieni proeminenți care au condus listele provinciale pentru Partidul Socialist au inclus actualul Ministru al Culturii, Cesar Antonio Molina în A Coruna, actualul Ministru al Casei, Alfredo Perez Rubalcaba, în Cadiz, Ministerul Relatiilor Publice, Magdalena Alvarez, în Malaga, fostul Ministru al Locuințelor (și actualul Ministru al Apărării) Carme Chacon, în Barcelona și fostul prim-ministru și actualul purtător de cuvânt al Grupui Parlamentar Socialist, Jose Antonio Alonso, în Leon.

Au fost câteva dispute cu privire la componența listelor electorale, cu excepția problemelor minore de pe insula Formentera de Baleare și din capitală. În Madrid, selecția candidaților rămași pe lista după conducatorul socialist (Primul Ministru Zapatero, al doilea vice-prim-ministru și Ministru Al Economiei și Finantelor, Solbes, precum și coordonatorul alegerilor electorale, Jesus Caldera) era neclară, de când federația socialistă regională și-a schimbat conducerea. În afara de aceasta, UGT, o veche uniune federal-socialistă, a sugerat prezentarea listei comune. Decizia finală a liderului PSOE, de a include un adjunct al UGT, Manuel de la Rocha, a incheiat discuția.

Partidul Popular

Partidul Poplar (PP) a fost condus de Mariano Rajoy, fostul viceprim-ministru și succesor al fostului prim-ministru Jose Maria Aznar. El a fost numit candidat de către Consiliul Național de Administrație al partidului pe 10 septembrie 2007. PP a condus în toate circumscripțiile împreună cu partidul său înrudit, Uniunea Populară Navarrese (UPN), în calitate de membru al listei candidaților PP din Navarra.

Rajoy l-a ales pe Manuel Pizzaro ca și candidat al său pentru funcția de al doilea viceprim-ministru și al Ministrului Economiei și Finanțelor. Pizzaro este fostul președinte al Endesa, unde a fost remarcat prin critica sa față de politicile economice ale Guvernului Zapatero. Partidul Popular a sugerat reducerea taxelor și ridicarea pragului minim pentru impozitul pe profit.

Au avut loc câteva controverse, când primarul Madridului, Alberto Ruiz-Gallardon, a solicitat un loc pe lista de la Madrid pentru Congres, ceea ce a dus la creșterea rivalității între el și colegii săi din PP din Madrid condus de Esperanza Aguirre (președinte al Comunității Madrid și conducător al partidului în această Comunitate Autonomă). Refuzul ulterior al conducerii Partidul Popular, a fost considerat de presă ca o victorie pentru Aguirre, prevenindu-l să profite de succesiunea lui Rajoy în eventualitatea unei înfrângeri electorale. Mai multe partide politice de stânga și mass-media s-au referit la aceasta ca la o victorie dintre cele mai radicale. Surse apropiate Partidului Popular au negat asemenea interpretări. Unele ziare chiar au speculat despre posibilitatea unor conflicte interne dintre suporterii fiecarui politician. În orice caz, apariția împreună a ambilor politicieni la evenimentele electorale, au stopat sau au redus, cel puțin, critica.

Odată cu înfrangerea Partidului Popular, au existat și câteva speculații cu privire la demiterea lui Rajoy de la viitoarele alegeri electorale. Apoi, la o reuniune a Comitetului Executiv al partidului pe 11 martie, Rajoy risipește îndoielile cu privire la viitorul său, afirmând că el va fi iarăși lider al partidului, la congresul din iunie.

Uniunea de stânga

Uniunea de stânga (IU) este o coaliție a mai multor mișcări de stânga. În timpul ultimului legiuitori, au existat lupte interne între principala componentă a coaliției, Partidul Comunist (PCE) și a facțiunii condusă de Llamazares. Acesta a participat la alegerile primare între octombrie și noiembrie 2007. Aceste alegeri interne au fost contestate de către Gaspar Llamazares, apoi de Coordonatorul General al Uniunii de Stânga și de Margarita Sanz, Secretarul General al Partidului Comunist al Valenciei-federația valenciană a Partidului Comunist al Spaniei (PCE). Pe 14 noiembrie, Llamazares a fost declarat câștigător, învingându-l pe rivalul său cu o marjă largă. Dupa aceea, trei membri ai Partidului Comunist, care au fost cei mai critici, incluzând pe fostul lider al acestuia, Felipe Alcaraz, au fost expulzați din Comitetul Directiv.

IU a condus în toate circumscripțiile, în multe dintre ele, ei au condus în coaliție cu alte partide. În Catalonia, IU a condus cu Inițiativa pentru Verzii Cataloniei. Felipe Alcaraz, președintele executiv al PCE și-a anunțat intenția de a nu candida pentru Sevillia, un alt sector popular, unde a fost deputat din 1993 până în 2004, în Parlamentul Andaluz al IU, după ce a pierdut Adunările Provinciale, el a fost înlocuit de fostul primar al Carmoniei, Sebastian Martín Recio care nu a reușit să câștige nici un loc.

Adunarea EUPV (o ramură a IU în Comunitatea Valenciana), l-a ales pe Antonio Montalban ca și lider candidat pentru Valencia, unul dintre sectoarele populare, unde IU sau PCE a obținut deputați împotriva Isaurei Navarro, după dezbateri aprinse privind chestiuni ideologice și poziții diferite în ceea ce privește confortul de a menține o coaliție cu un alt partid, Partidul Nationalist Valencian (BNV). Coaliția cu BNV a fost eliminată în final de către Partidul Executiv. Acesta a dus la o schismă în cadrul EUPV, care a văzut-o pe Isaurra Navarro, printre alții, plecând către un nou partid constituit din critici la adresa EUPV. Noul Partid a fost numit Inițiativa pentru Țara Valencia (IPV) și a condus în aceste alegeri în coaliție cu BNV, partidul care a fost eliminat de EUPV. În cele din urmă EUPV nu a reușit să obțină vreun loc în Valencia (Partidul IPV nu a câștigat nici în această circumscripție vreun loc).

Rezultatul acestor alegeri s-a dovedit o lovitură grea pentru IU, care a avut cel mai rău rezultat obținut vreodată, obținând două locuri în Parlamentul Spaniol, ulterior Llamazares demisionând în perioada imediat următoare alegerilor.

Convergență și uniune

În noiembrie 2007, Partidul Convergență și Uniune (CIU) l-a numit pe liderul lor în Congres și lider al Uniunii Democratice din Catalonia, Josep Antoni Duran i Lleida, ca și candidat principal. CIU a contestat doar cele 4 provincii catalane.

Republica de stânga catalană

În august 2007, Republica de Stânga Catalană, l-a desemnat pe purtătorul lor de cuvânt în Parlamentul Catalan, Joan Ridao i Martín, ca lider al lor pentru alegeri. ERC a condus în Catalonia și în Comunitatea Valenciană, prin intermediul sucursalei sale ERPV. El a participat de asemenea și într-o coaliție electorală cu alte partide naționaliste în Insulele Baleare, circumscripție numita Insulele Unite.

ERC a fost partidul cu cea mai mare înfrângere din aceste alegeri, obținând trei parlamentari, mai puțin decât cei 8, din alegerile anterioare. Aceste rezultate proaste au deschis o dispută internă cu privire la ideologie și strategii.

Partidul Naționalist Basc

Partidul Naționalist Basc a condus doar în trei provincii Basce. Josu Erkoreka a condus pe lista candidaților din Vizcaya, cea mai populată din cele trei provincii. În Navarra ei făceau parte din coaliția Bai Nafarroa.

Partidele minore din Congres

Coaliția Canare și-a prezentat candidați în Insulele Canare. Partidul Naționalist Galez a condus în Galicia Solidaritatea Bascilor (Eusko Alkartasuna) a condus în Comunitatea Autonomă a Țării Bascilor, dar singurul lor reprezentant a pierdut în Guipúzcoa / Gipuzkoa Deputatul actual al Partidului Politic din Aragon, compozitoare și cantăreață, Jose Antonio Labordeta și-a anunțat intenția de a nu candida pentru alegeri.

Realocarea de locuri

4 sectoare: Cordoba, A Coruña, Soria și Vizcaya, au pierdut un loc în Congresul Deputaților ca urmare a pierderii nete a populației în aceste circumscripții. Apoi, alte 4: Alicante, Almeria, Murcia si Toledo, toate cu creșteri ale populației, au câstigat un loc pentru fiecare.

Dacă alegerile generale din 2004 au avut loc sub noua repartizare a locurilor, Partidul Socialist (PSOE) ar fi pierdut un singur loc în ambele sectoare La Coruña și Vizcaya, în timp ce opoziția Partidul Popular (PP) ar fi avut un loc mai puțin în Córdoba, precum și în Soria. Cu toate acestea, PSOE a câștigat locuri suplimentare în: Alicante, Murcia și Toledo, întrucât PP a câștigat doar noul loc adăugat in Almería. În total, PSOE a câștigat în total 165 de locuri, în timp ce PP, 147 de locuri.

Campanii

Deși perioada campaniei electorale oficiale în Spania dureaza doar 15 zile înainte de alegeri (Cu excepția zilei de dinaintea alegerilor), multe partide, în special PP și PSOE, au demarat „pre-campania” cu luni înainte, de multe ori înainte de a fi finalizate listele lor electorale.

PSOE

Prima fază a campaniei a fost facută sub sloganul "Con Z de Zapatero" (cu Z de la Zapatero), o glumă la adresa primului-ministru și al obiceiului candidatului socialist de pronunța toate cuvintele care se termină cu litera D ca și cum s-ar termina cu litera Z. Campania a fost legată de termeni precum egalitatea (Igualdad Igualdaz) sau de solidaritate (Solidaridad Solidaridaz), subliniind politicile efectuate de către actualul guvern. A doua fază a fost făcută sub sloganul "La Mirada Positiva" (Perspectivă favorabilă), subliniind platforma viitorului guvern, și "Vota todas con fuerzas Tus" (vot cu toate puterea ta), cu scopul de a mobiliza potențialii alegatori indeciși sau care se abțin.

PP

Pentru pre-campanie PP a folosit sloganul "Con Rajoy es Posible " (cu Rajoy este posibil). De obicei, subliniind propunerile de campanie ale PP, cum ar fi "Llegar un fin de mes, Con Rajoy ES timp posibil". IU a acuzat PP de copierea sloganului său de la ultimele alegeri municipale.

IU