RMS Titanic s-a scufundat în Atlanticul de Nord la 15 aprilie 1912. Cel mai mare pachebot aflat atunci în serviciu, Titanic se afla în a patra zi a călătoriei sale inaugurale de la Southampton, Anglia, la New York, Statele Unite, având la bord peste 2.200 de persoane, când a lovit un aisberg la ora 23:40 (ora bordului) în 14 aprilie. Nava s-a scufundat două ore și patruzeci de minute mai târziu, la ora 02:20, ora bordului (05:18 GMT), în 15 aprilie, provocând moartea a până la 1.635 de persoane și devenind astfel unul dintre cele mai grave dezastre maritime pe timp de pace din istorie.
Operatorii radio ai navei Titanic au primit șapte avertismente privind ghețurile marine înaintea nopții de 14 aprilie, însă nava se deplasa cu aproximativ când veghetorii au zărit aisbergul. Neputând vira suficient de repede, nava a suferit o lovitură tangențială care a deformat plăcile de oțel de pe partea de tribord și a deschis spre mare șase dintre cele șaisprezece compartimente ale sale. Titanic fusese proiectat să rămână pe linia de plutire cu cel mult patru dintre compartimentele prova inundate, iar echipajul a folosit rachete de semnalizare și mesaje radio pentru a atrage navele de salvare, în timp ce pasagerii erau urcați în bărcile de salvare.
În conformitate cu practica vremii, sistemul de bărci de salvare al navei Titanic nu fusese conceput pentru a primi simultan toate persoanele aflate la bord, ci pentru a transporta pasagerii către navele de salvare din apropiere. Prin urmare, deoarece nava se scufunda rapid, iar ajutorul se afla încă la câteva ore distanță, numeroși pasageri și membri ai echipajului nu aveau niciun refugiu sigur: nava era dotată cu numai douăzeci de bărci de salvare, dintre care patru pliabile. Pregătirea insuficientă a evacuării, timpul limitat și dificultatea de a-i convinge pe pasageri să urce în bărci au făcut ca multe dintre acestea să fie lansate înainte de a fi complet ocupate; două bărci nu au fost lansate deloc, ci s-au desprins și au plutit lângă navă, devenind un refugiu pentru supraviețuitorii aflați în apă.
Titanic s-a scufundat cu aproximativ 1.500 de pasageri și membri ai echipajului încă la bord. Aproape toți cei ajunși în apă au murit în câteva minute din cauza șocului provocat de apa rece și a hipotermiei; numai aproximativ 40 au fost salvați în cele din urmă de bărcile aflate în apropiere. a sosit la circa o oră și jumătate după scufundare și, până la ora 09:15 în 15 aprilie, îi salvase pe toți cei 710 supraviețuitori. Dezastrul a șocat întreaga lume și a provocat indignare pe scară largă din cauza numărului insuficient de bărci de salvare și a lipsei de atenție acordate avertismentelor privind ghețurile. O indignare suplimentară s-a îndreptat asupra navei , care, deși era cea mai apropiată, nu a recepționat apelurile de primejdie ale navei Titanic, deoarece avea la bord un singur operator radio. Anchetele ulterioare au recomandat modificări ample ale reglementărilor maritime și au contribuit, între altele, la adoptarea în 1914 a Convenției internaționale pentru ocrotirea vieții omenești pe mare (SOLAS), care reglementează și astăzi siguranța maritimă.
Context thumb|Titanic în timpul probelor de mare din 2 aprilie 1912|alt=Fotografie alb-negru a unei nave cu patru coșuri scoase pe mare. La intrarea sa în serviciu, la 2 aprilie 1912, Titanic era a doua dintre cele trei pacheboturi din clasa Olympic și era cea mai mare navă din lume. Ea și nava anterioară, , aveau un tonaj registru brut de aproape o dată și jumătate mai mare decât cel al navelor și ale companiei Cunard, fostele deținătoare ale recordului, și erau cu aproape mai lungi. Titanic putea transporta 3.547 de persoane în condiții de viteză și confort și fusese construit la o scară fără precedent. Mașinile sale alternative cu abur erau cele mai mari construite vreodată, având o înălțime de și cilindri cu diametrul de ; funcționarea lor necesita arderea a de cărbune pe zi.
Despre spațiile destinate pasagerilor, mai ales cele de clasa întâi, se spunea că aveau „o întindere și o splendoare fără egal”, fapt reflectat de tarifele cerute pentru cazarea la clasa întâi. Apartamentele Parlour (cele mai scumpe și mai luxoase de la bord), cu promenadă privată, costau peste 4.350 de dolari (echivalentul a $ în prezent) pentru o traversare transatlantică într-un singur sens. Chiar și clasa a treia, deși mult mai puțin luxoasă decât clasele a doua și întâi, era neobișnuit de confortabilă pentru standardele vremii și oferea din belșug hrană de bună calitate, asigurându-le pasagerilor condiții mai bune decât cele de care mulți avuseseră parte acasă.
thumb| în timpul coliziunii evitate la limită cu Titanic, la 10 aprilie 1912|alt=Fotografie a două nave, dintre care una este pe punctul de a se ciocni cu nava de pe care a fost realizată imaginea. Călătoria inaugurală a navei Titanic a început puțin după amiaza zilei de 10 aprilie 1912, când a părăsit Southampton în prima etapă a drumului spre New York. Un accident a fost evitat la limită numai câteva minute mai târziu, când Titanic a trecut pe lângă pacheboturile acostate , aparținând companiei American Line, și Oceanic, al companiei White Star Line; aceasta din urmă urma să deservească împreună cu Titanic ruta din Southampton. Deplasamentul enorm al navei a făcut ca ambele nave mai mici să fie ridicate de o masă de apă, apoi să cadă într-o depresiune. Parâmele de acostare ale navei New York nu au rezistat solicitării bruște și s-au rupt, iar nava s-a rotit cu pupa înainte spre Titanic. Remorcherul Vulcan, aflat în apropiere, a intervenit și a luat nava New York la remorcă, iar căpitanul în vârstă de 62 de ani al navei Titanic, Edward Smith, cel mai vechi în grad dintre căpitanii companiei White Star Line, a ordonat „toată puterea înapoi”. Cele două nave au evitat coliziunea la o distanță de aproximativ . Incidentul, precum și oprirea ulterioară a unui remorcher pentru a debarca câțiva întârziați, au amânat plecarea navei Titanic cu cel mult trei sferturi de oră, timp în care nava New York, aflată în derivă, a fost adusă sub control.
Câteva ore mai târziu, Titanic a făcut escală în Portul Cherbourg, în nord-vestul Franței, după un drum de , și a îmbarcat pasageri. Următorul port de escală a fost Queenstown (astăzi Cobh), în Irlanda, unde nava a ajuns în jurul amiezii zilei de 11 aprilie. A plecat după-amiază, după ce a îmbarcat alți pasageri și provizii.
Când Titanic a pornit spre vest, traversând Atlanticul, transporta 892 de membri ai echipajului și 1.320 de pasageri. Aceasta reprezenta doar aproximativ jumătate din capacitatea maximă de 2.435 de pasageri, deoarece era extrasezon, iar transportul maritim din Regatul Unit fusese perturbat de greva minerilor. Pasagerii reprezentau o secțiune transversală a societății edwardiene, de la milionari precum John Jacob Astor și Benjamin Guggenheim până la emigranți săraci din țări atât de diferite precum Armenia, Irlanda, Italia, Suedia, Siria și Rusia, care căutau o viață nouă în Statele Unite.
thumb|Itinerarul navei Titanic prin Atlanticul de Nord, de la Farul Fastnet din sudul Irlandei până la Farul Ambrose din Golful inferior al New Yorkului
Căpitanul Smith avea patru decenii de experiență pe mare și comandase , de pe care fusese transferat la comanda navei Titanic. Marea majoritate a membrilor echipajului din subordinea sa nu erau marinari instruiți, ci fie mecanici, fochiști sau alimentatori de cărbune, responsabili de întreținerea mașinilor, fie stewarzi și personal de cambuză, responsabili de pasageri. Cei șapte ofițeri de cart — trei superiori și patru inferiori — și cei 39 de marinari brevetați reprezentau doar aproximativ cinci la sută din echipaj; cei mai mulți fuseseră angajați la Southampton și, prin urmare, nu avuseseră timp să se familiarizeze cu nava.
Un incendiu izbucnise într-unul dintre buncărele de cărbune ale navei Titanic cu aproximativ zece zile înainte de plecare și a continuat să ardă mai multe zile în timpul călătoriei, dar a fost stins la 13 aprilie.Fire Down Below . Accesat la 7 ianuarie 2017. Vremea s-a îmbunătățit considerabil în cursul zilei, de la vânturi puternice și mare moderată dimineața până la un calm deplin și un cer perfect senin seara, pe măsură ce ruta navei a dus-o pe sub un sistem de înaltă presiune arctic.
Avertismente privind ghețurile thumb|Unul dintre cele șapte avertismente privind ghețurile primite de Titanic|alt=Telegramă conținând un avertisment privind ghețurile, transmis de nava Amerika către Titanic. Operatorii radio ai navei Titanic au primit șapte mesaje de la alte nave care avertizau asupra ghețurilor aflate în derivă. Condițiile de gheață din Atlanticul de Nord erau cele mai severe înregistrate într-o lună aprilie în ultimii 50 de ani (motiv pentru care veghetorii nu știau că se apropiau de un șir de ghețuri în derivă lat de câteva mile și lung de multe mile). Aceste condiții au fost atribuite unei ierni blânde, care a făcut ca numeroase aisberguri să se desprindă de coasta vestică a Groenlandei.
Primul avertisment a venit la 12 aprilie, la ora 17:46, de la , un pachebot francez. Mesajul semnala două câmpuri de gheață distincte și două aisberguri, precum și ceață densă și „epave în derivă”. Căpitanul Smith a confirmat primirea mesajului.
La 14 aprilie, la ora 09:12, a transmis un raport despre gheață în care erau menționate „aisberguri, bucăți mici de gheață și gheață de câmp”. Căpitanul Smith a confirmat primirea mesajului. La ora 10:28, Caronia a retransmis și un raport de la , potrivit căruia fusese observată „multă gheață”. Smith a confirmat și acest mesaj.
La ora 13:54, a retransmis un raport al navei grecești Athenia, potrivit căruia aceasta „trecuse pe lângă aisberguri și cantități mari de gheață de câmp”. Smith a confirmat și acest raport și i l-a arătat președintelui companiei White Star Line, J. Bruce Ismay, aflat la bordul navei Titanic în călătoria inaugurală. Acesta l-a arătat ulterior câtorva pasageri, înainte de a i-l înapoia lui Smith după ce căpitanul i l-a cerut câteva ore mai târziu. Smith a ordonat stabilirea unui nou drum, care urma să ducă nava mai spre sud.
La ora 13:49, nava germană , aflată la mică distanță spre sud, a raportat că „trecuse pe lângă două aisberguri mari” și i-a cerut navei Titanic să retransmită mesajul Biroului Hidrografic din Washington, D.C.. Nu există dovezi că mesajul a ajuns la căpitanul Smith sau la puntea de comandă, însă a fost confirmat de operatorul radio de la bordul navei Titanic și retransmis către Washington prin stația radio de la Cape Race, Terra Nova, la ora 21:32.
La ora 19:37, a raportat „trei aisberguri mari” navei SS Antillian; mesajul a fost interceptat de operatorul radio inferior Harold Bride, care l-a dus pe puntea de comandă și i-a confirmat ulterior navei Californian primirea. La ora 21:52, vaporul a raportat: „Am văzut multă banchiză groasă și un număr mare de aisberguri. De asemenea, gheață de câmp.” Nu este clar dacă acest mesaj a ieșit din camera radio a navei Titanic, deoarece Jack Phillips, operatorul radio de cart din acel moment, nu a supraviețuit. El a confirmat mesajul, potrivit ofițerului radio al navei Mesaba, Stanley Adams, dar ofițerii supraviețuitori nu și-au amintit să-l fi văzut ulterior.
Un ultim mesaj a fost primit în jurul orei 22:07 de la operatorul Cyril Evans de pe Californian, care a transmis: „Ascultă, bătrâne, suntem opriți și înconjurați de gheață.” Phillips i-a cerut lui Evans să înceteze transmisia, deoarece semnalul mai puternic al navei sale îl perturba pe cel mai slab de la Cape Race. Phillips era ocupat să transmită mesajele pasagerilor prin stația-releu de la Cape Race; deoarece instalația radio se defectase în ziua precedentă, se acumulaseră numeroase mesaje pe care încerca să le expedieze, iar mesajul cu ton informal al lui Evans nu fusese transmis cu marcajul oficial „MSG” și nici nu conținea coordonate.
Reacția la rapoartele privind ghețurile