dreapta|miniatura|Drumul Statal 46 din Florida a fost ridicat peste acest pasaj. Se observă gardurile de fiecare parte a punctului de trecere. Ecoductele sunt structuri care permit animalelor să traverseze în siguranță bariere realizate de om. Ecoductele pot fi: pasaje subterane tuneluri, viaducte sau pasaje superioare (în special pentru animale mari sau pentru animale ce se deplasează în turme); tuneluri de amfibieni; scări pentru pești; Baldachin pod (mai ales pentru maimuțe și veverițe), tuneluri și podețe (pentru mamifere mici cum ar fi vidre, arici, bursuci); acoperișuri verzi (pentru fluturi și păsări).
Ecoductele sunt o practică de conservarea habitatelor, permițând conexiuni sau reconectări între habitate, și combâtând fragmentarea habitatelor. Ei ajută și la evitarea coliziunilor dintre vehicule și animale, care, în plus față de uciderea sau rănirea animalelor sălbatice poate provoca leziuni la oameni și pagube materiale.
Structuri similare pot fi folosite pentru animale domestice, cum ar fi tunelurile pentru bovine.
Drumurile și fragmentarea habitatelor miniatura|Trecere pentru cămile în Kuweit Fragmentarea habitatelor apare atunci când oamenii construiesc bariere, cum ar fi drumuri, căi ferate, canale, linii electrice și conducte care pătrund și divizează habitatul faunei sălbatice . Dintre acestea, drumurile sunt cele mai răspândite și au cele mai pronunțate efecte negative . Oamenii de știință estimează că sistemul de drumuri din Statele Unite ale Americii impactează asupra ecologiei a cel puțin o cincime din suprafața terestră a țării . Timp de mai mulți ani, ecologiștii au documentat relațiile adverse între drumuri și fauna sălbatică. identifică patru moduri în care drumurile și traficul au impact negativ asupra populațiilor de animale sălbatice: (1) se reduce cantitatea și calitatea habitatului, (2) crește mortalitatea din cauza coliziunilor cu vehiculele (rutiere), (3) se împiedică accesul la resursele de pe partea cealaltă a drumului, și (4) se subdivid populațiile de animale sălbatice în subpopulații mai mici și mai vulnerabile (fragmentare). Fragmentarea habitatelor poate duce la dispariție dacă o populație de gene este suficient de limitată.
Primele trei efecte (pierderea habitatului, moartea în accidente, și izolarea resurselor) exercită o presiune asupra diferitelor populații de animale prin reducerea resurselor disponibile și uciderea directă a indivizilor într-o populație. De exemplu, a constatat că accidentele rutiere nu reprezintă o amenințare semnificativă la populații sănătoase, dar pot fi devastatoare pentru populațiile mici, în scădere, sau amenințate. Mortalitatea rutieră a afectat în mod semnificativ o serie de specii proeminente din Statele Unite, inclusiv cerbul cu coada albă (Odocoileus virginianus), panterele de Florida (Puma concolor coryi), și ursul negru (Ursus americanus) . În plus, pierderea habitatului poate fi directă, dacă habitatul este distrus pentru a face loc pentru un drum, sau indirectă, dacă habitatele aflate aproape de drumuri sunt compromise din cauza emisiilor (zgomote, lumină, poluare etc.) . În cele din urmă, speciile care sunt în imposibilitatea de a migra pe drumuri pentru a ajunge la resurse, cum ar fi hrană, adăpost și împerechere vor trece printr-o reducere a reproducerii și a ratei de supraviețuire, care poate compromite viabilitatea populației (Noss et al., 1996).
În plus față de primii trei factori, numeroase studii au arătat că construirea și utilizarea de drumuri este o sursă directă de fragmentare a habitatelor . După cum s-a menționat mai sus, populațiile înconjurate de drumuri sunt mai puțin susceptibile la a primi imigranți din alte habitate și, ca rezultat, suferă de o lipsă de diversitate genetică. Aceste populații mici sunt deosebit de vulnerabile la extincție din cauza stohasticității demografice, genetice și de mediu, deoarece acestea nu conțin suficiente alele pentru a se adapta la noile presiuni selective, cum ar fi schimbările de temperatură, habitat, și disponibilitatea hranei .
Relația dintre drumuri și fragmentarea habitatelor este bine documentată. Un studiu a constatat că drumurile contribuie mai mult la fragmentarea habitatelor forestiere decât defrișările . Un alt studiu a concluzionat că fragmentarea cauzată de drumuri a pădurilor anterior contigue din estul Americii de Nord este principala cauză pentru declinul speciilor de păsări de pădure și a afectat negativ și mamiferele mici, insectele și reptilele din Statele Unite ale Americii . Dupa ani de cercetare, biologii sunt de acord că drumurile și traficul duce la fragmentarea habitatelor, izolarea și accidentele rutiere, toate combinându-se pentru a compromite în mod semnificativ viabilitatea populațiilor de animale sălbatice din întreaga lume.
Coliziunile cu vehiculele În plus față de preocupările de conservare, coliziunile faunei sălbatice cu vehiculele au un cost semnificativ pentru populația umană, deoarece accidentele provoacă pagube materiale, rănirea și chiar moartea pasagerilor și șoferilor. a estimat numărul de coliziuni cu ungulate în trafic, în Europa, la 507.000 pe an, soldate cu 300 de oameni morți, 30.000 de răniți, și pagube materiale de peste 1 miliard de dolari. În paralel, 1,5 milioane de accidente rutiere care implică cerbi în Statele Unite ale Americii provocă o valoare estimată de 1,1 miliarde de dolari în daune auto în fiecare an .
Problemele de conservare asociate drumurilor (mortalitatea faunei sălbatice și fragmentarea habitatelor) împreună cu costruile umane și economice substanțiale care rezultă din accidente i-au făcut pe oameni de știință, ingineri, și autoritățile de transport să ia în considerare o serie de instrumente de atenuare și reducere a conflictului dintre drumuri și fauna sălbatică. Din opțiunile disponibile, structurile cunoscute sub numele de ecoducte au fost cele mai de succes la reducerea atât a fragmentării habitatelor cât și a numărului de accidente rutiere cu animale (, Clevenger, 2006). dreapta|miniatura|"Podul Animalelor", în Rezervația Indiană Flathead din Montana, utilizate de urșii grizzly și negri, cerbi, elani, lei de munte, și alte animaleDevlin, Vince (3 October 2010). Ecoductele sunt pasaje structurale pe sub sau pe deasupra drumurilor, concepute pentru a facilita traversarea în condiții de siguranță a drumurilor publice de către fauna sălbatică . În ultimii ani, biologii conservaționiști și managerii de faună sălbatică au susținut construcția de ecoducte împreună cu gardurile de pe marginea drumurilor ca o modalitate de a crește permeabilitatea drumurilor și conectivitatea habitatelor, precum și scăderea numărului de accidente ce implică animale. Ecoduct este un termen-umbrelă care cuprinde pasaje inferioare, pasaje superioare, tuneluri, poduri verzi, tuneluri mici pentru amfibieni/mamifere mici, și viaducte pentru fauna sălbatică . Toate aceste structuri sunt proiectate pentru a oferi coridoare semi-naturale pe deasupra și pe dedesubtul drumurilor, astfel încât animalele pot trece în condiții de siguranță, fără a pune în pericol pe ei înșiși și pe automobiliști.
Istoria și locații Rapoarte scrise despre scările pentru pești datează din Franța secolului al XVII-lea, unde mănunchiuri de ramuri au fost folosite pentru a crea trepte în canale abrupte pentru ocolirea obstacolelor. O versiune a fost brevetată în anul 1837 de către Richard McFarlan din Bathurst, New Brunswick, Canada, care a proiectat o rută care să ajute peștii să treacă barajul unei fabrici de cherestea hidraulice.Mario Theriault, Great Maritme Inventions 1833–1950, Goose Lane, 2001, p. 45 În 1880, prima scară de pești a fost construită în Rhode Island, Statele Unite ale Americii, la barajul Pawtuxet Falls. Pe măsură ce Epoca Industrială avansa, barajele și alte obstacole fluviale au devenit mai mari și mai frecvente, ceea ce a dus la necesitatea efectivă de pentru amenajarea trecerilor pentru pești.Office Of Technology Assessment Washington DC (1995) Fish passage technologies : protection at hydropower facilities Diana Publishing, ISBN 1-4289-2016-1.
Primele ecoducte pe uscat au fost construite în Franța, în anii 1950 . Țările europene, între care Țările de Jos, Elveția, Germania și Franța, au fost folosind diverse structuri de trecere pentru a reduce conflictul între animalele sălbatice și drumuri de mai multe decenii și utilizează o varietate de pasarele și pasaje subterane pentru a proteja și de a restabili animalele sălbatice, cum ar fi: amfibieni, bursuci, ungulate, nevertebrate, precum și alte mamifere mici .Wildlife crossings - Wild animals and roads, The Humane Society of the United States.
Humane Society din Statele Unite raportează că peste 600 de tuneluri instalate pe sub drumuri majore și minore din Țările de Jos au contribuit la creșterea substanțială a nivelului populației pe cale de dispariție a viezurelui european. Cel mai lung viaduct pentru animale, în apropiere de Crailo în Țările de Jos, are 800 m și se întinde peste o autostradă, o cale ferată și un teren de golf. miniatura|Un semn Terrapin și o trecere realizată la capătul F. J. Torras Causeway în St. Simons Island, Georgia, SUA (2015) Ecoductele sunt din ce în ce mai frecvente în Canada și Statele Unite ale Americii. Ecoducte recognoscibile se găsesc în Parcul Național Banff din Alberta, unde pasaje cu vegetație asigură trecerea în siguranță peste Șoseaua Trans-Canadiană urșilor, elanilor, cerbilor, lupilor, și multor altor specii . În Banff au fost realizate 24 de ecoducte ca parte a unui drum proiect de îmbunătățire în 1978 . În Statele Unite, mii de ecoducte au fost construite în ultimii 30 de ani, inclusiv podețe, poduri și pasaje. Acestea au fost folosite pentru a proteja caprele de munte în Montana, salamandra pătată în Massachusetts, muflonii în Colorado, testoasa de deșert în California, și panterele de Florida, aflate pe cale de dispariție, în Florida .
Costurile și beneficiile Beneficiile derivate din construcției ecoductelor care extind coridoarele de migrație ale faunei peste și pe sub drumurile principale par să depășească costurile de construcție și întreținere. Un studiu estimează că adăugarea ecoducte pentru un proiect rutier reprezintă o creștere de 7-8% a costului total al proiectului . Teoretic, costurile monetare asociate cu construirea și menținerea ecoductelor în zone importante din punct de vedere ecologic sunt depășite de beneficiile asociate protejării populațiilor de animale sălbatice, reducerii daunelor vehiculelor, și salvarea vieților șoferilor și pasagerilor prin reducerea numărului de coliziuni cauzate de animale sălbatice.
Un studiu realizat de Departamentul de Transport al statului Virginia estima că ecoductele devin eficiente, în termeni de deteriorare a bunurilor, atunci când acestea împiedică între 2,6 și 9,2 coliziuni între vehicule și cerbi pe an, în funcție de costul de pasaj. Aproximativ 300 de cerbi au trecut prin pasajele subterane în anul în care a avut loc studiul .
Eficacitatea Au fost efectuate mai multe studii pentru a determina eficacitatea de coridoarelor ecologice asigurării conectivității habitatelor (prin furnizarea viabile coridoare de migrație) și reducerii accidentelor. Eficacitatea acestor structuri pare a depinde mult de locația lor (datorită diferențelor de localizare, structură, de specii prezente, habitate etc.) dar punctele de trecere au fost benefice pentru o serie de specii într-o varietate de locații. Unele povești de succes ale ecoductelor sunt prezentate mai jos.
Parcul Național Banff