(în ; în ; ), cunoscut sub numele de , a fost unul dintre membrii triumviratului cunoscut sub numele de Cei Trei Pași care a condus de facto Imperiul Otoman în timpul Primului Război MondialÀ.Sylvia Kedourie, S Tanvir Wasti (1996) Turkey: Identity, Democracy, Politics. ISBN 0-7146-4718-7 p. 96 Cariera sa în politica otomană a început în 1908 prin alegerea ca deputat de Edirne, el fiind numit apoi ca ministru de interne și ministru de finanțe și în cele din urmă, în 1917, ca Mare Vizir (funcție echivalentă cu cea de prim-ministru). În calitate de ministru de interne, Talaat Pașa a ordonat la data de 24 aprilie 1915 arestarea și deportarea intelectualilor armeni din Constantinopol, cei mai mulți dintre ei fiind în cele din urmă uciși, iar pe 30 mai 1915 a solicitat punerea în aplicare a Legii Tehcir (Legea Deportării Temporare); aceste evenimente au reprezentat începutul Genocidului Armean. Talaat este considerat principalul autor al Genocidului. El a fost unul dintre liderii mișcării politice a Junilor Turci și primul Mare Maestru turc al Francmasoneriei, potrivit Marii Loje a Masonilor Liberi și Acceptați din Turcia.
În noaptea de 2–3 noiembrie 1918 și cu ajutorul lui , și (cei doi principali autori ai Genocidului) au părăsit Imperiul Otoman. Talaat a fost asasinat la Berlin în 1921 de către Soghomon Tehlirian (în cadrul Operațiunii Nemesis), unul dintre supraviețuitorii Genocidului Armean.
Primii ani Mehmed Talaat s-a născut în 1874 în orașul Kırcaali din vilayetul Edirne într-o familie de origine pomacă și turcă.Taner Timur, Türkler ve Ermeniler: 1915 ve Sonrası, İmge Kitabevi, 2001, ISBN 978-975-533-318-2, p. 53. Tatăl său provenea dintr-un sat aflat în colțul muntos de sud-est al Bulgariei de astăzi și era un funcționar public de rang inferior ce lucra pentru guvernul Imperiului Otoman. Mehmed Talaat avea o constituție fizică solidă și un ten de culoare închisă. Manierele sale erau grosolane, ceea ce l-a făcut să intre în conflict cu profesorul de la școala pregătitoare a funcționarilor civili și să abandoneze studiile fără a obține un certificat de absolvire. Fără a avea o diplomă, el s-a angajat ca funcționar la compania de poștă și telegraf din Edirne. Salariul său nu era mare, așa că a lucrat după program ca profesor de limba turcă la Școala Alianței Israelite care deservea comunitatea evreiască din Edirne.
La vârsta de 21 de ani a avut o relație amoroasă cu fiica unui director evreu pentru care lucra. El a fost prins trimițând o telegramă în care scria: „Lucrurile merg bine. În curând îmi voi atinge scopul”. Alături de doi dintre prietenii săi de la oficiul poștal a fost acuzat că a folosit neautorizat telegraful și a fost arestat în 1893. El a susținut că mesajul în cauză era adresat iubitei sale. Fata evreică l-a apărat. Condamnat la doi ani de închisoare, el a fost grațiat, dar detașat ca funcționar poștal la Salonic.
S-a căsătorit pe 19 martie 1910 cu Hayriye Hanim (cunoscută mai târziu sub numele de Hayriye Talaat Bafralı), o tânără din Ioannina.
Între 1898 și 1908 a lucrat ca funcționar poștal la Oficiul Poștal din Salonic. Ulterior, după 10 ani de muncă la această unitate, a devenit șef al Oficiului Poștal din Salonic.
Revoluția Junilor Turci
În 1908 a fost demis din calitatea de membru al Comitetului Uniunii și Progresului (CUP), nucleul mișcării Junilor Turci. Cu toate acestea, după Revoluția Junilor Turci din 1908, el a devenit deputat de Edirne în Parlamentul Otoman și în iulie 1909 a fost numit ministru al afacerilor interne. Ulterior a devenit ministru al poștelor și apoi secretar general al CUP în 1912.
După asasinarea primului ministru (Mare Vizir) Mahmud Șevket Pașa în iulie 1913, Talaat Pașa a devenit din nou ministru al afacerilor interne. Talaat, Enver Pașa și Gemal Pașa au format un grup cunoscut mai târziu ca Cele Trei Pașale. Acești bărbați au format triumviratul care a condus guvernul otoman până la sfârșitul Primului Război Mondial în octombrie 1918.
Genocidul Armean Potrivit unor surse diverse, Talaat Pașa a conceput planuri pentru a-i extermina pe armeni încă din 1910. Filologul danez Johannes Østrup a scris în memoriile sale că, în toamna anului 1910, Talaat i-a vorbit deschis despre planurile sale de a-i „extermina” pe armeni. Potrivit lui Østrup, Talaat a declarat: „Dacă voi ajunge vreodată la putere în această țară, mă voi folosi de toată puterea mea pentru a-i extermina pe armeni.” În luna noiembrie a acelui an, o decizie de a urma un astfel de plan a fost adoptată la Salonic, unde membrii proeminenți ai Comitetului Uniunii și Progresului (CUP) au organizat o conferință secretă. Conferința a concluzionat că ideologia Imperiului Otoman, care promova egalitatea între musulmani și non-musulmani, nu mai era compatibilă din punct de vedere ideologic și că Imperiul Otoman trebuia să adopte o politică de turcificare. Talaat, care a participat la conferință, a fost un susținător de frunte al acestei schimbări de politică și a afirmat într-un discurs că: „nu poate fi vorba de egalitate până când nu vom izbuti în misiunea noastră de otomanizare a imperiului.” O astfel de decizie presupunea în cele din urmă asimilarea elementelor non-turcești din cadrul Imperiului și, dacă era necesar, realizarea acesteia prin forță. Ambasadorul britanic Gerard Lowther a concluzionat după conferință că: „comitetul a renunțat la orice idee de otomanizare a tuturor elementelor non-turcești pe calea constituțională. Pentru ei „otoman” înseamnă „turc” și politica lor actuală de„ otomanizare” înseamnă asimilarea elementelor non-turcești în mortarul turcesc.”
Talaat, împreună cu Enver și Gemal, au reprezentat facțiunea radicală a comitetului. În 1913 facțiunea a preluat în cele din urmă puterea printr-o lovitură de stat violentă ce a stabilit dominația celor Trei Pași, care a fost, de asemenea, cunoscută sub numele de „triumviratul dictatorial”. Cei Trei Pași au fost responsabili în mare măsură pentru intrarea Imperiului Otoman în Primul Război Mondial. Odată cu începerea Primului Război Mondial, cei Trei Pași au găsit o oportunitate adecvată pentru a începe campania de exterminare a armenilor din Imperiul Otoman. miniatura|284x284px|Copia instrucțiunilor originale ale lui Talaat din 24 aprilie 1915 pentru arestarea intelectualilor și ai liderilor comunității armene Pe 24 aprilie 1915 Talaat a emis un ordin prin care erau desființate toate organizațiile politice armene care funcționau în cadrul Imperiului Otoman și arestarea armenilor ce făceau parte din ele, justificându-și acțiunea prin existența unor dovezi că organizațiile erau controlate din afara imperiului, incitau la revolte în spatele liniilor otomane și cooperau cu forțele ruse. Acest ordin a dus la arestarea în noaptea de 24/25 aprilie 1915 a 235-270 de lideri ai comunității armene din Istanbul, inclusiv politicieni, clerici, medici, scriitori, jurnaliști, avocați și profesori, ei fiind uciși ulterior în majoritate. Deși uciderea în masă a civililor armeni începuse în vilayetul Van cu câteva săptămâni mai devreme, aceste arestări în masă în Istanbul sunt considerate de către mulți istorici ca începutul Genocidului Armean.
Talaat a emis apoi ordinul pentru punerea în aplicare a Legii Tehcir de la 1 iunie 1915 la 8 februarie 1916, ceea ce a permis deportarea în masă a armenilor, principalul vehicul al Genocidului Armean. Deportații nu au beneficiat de nici o asistență umanitară și nu există nici o dovadă că guvernul otoman ar fi alocat provizii care ar fi fost necesare pentru a susține viața a sute de mii de deportați armeni în timpul marșului forțat spre deșertul Sirian. Între timp, deportații au fost supuși periodic violurilor și masacrelor, acestea fiind de multe ori rezultatul unor ordine directe ale CUP. Talaat, care era operator de telegraf de la o vârstă fragedă, avea instalat un telegraf în propria casă și a trimis telegrame secrete în timpul deportărilor. Acest lucru a fost confirmat de către Hayriye, soția lui Talaat, care a declarat că ea l-a văzut de multe ori folosind telegraful pentru a da ordine directe celor pe care-i credea că sunt guvernatorii provinciilor. Într-o sesiune a Parlamentului Otoman, omul de stat turc Reșid Akif Pașa a mărturisit că a descoperit documente care demonstrează procesul prin care declarațiile oficiale făceau uz de o terminologie vagă atunci când se ordonau deportări doar pentru a fi clarificate prin ordine speciale de „masacre” trimise direct de la sediul CUP sau chiar de la reședința lui Talaat. El a mărturisit:
Hasan Tahsin Uzer, guvernator de Erzurum, a mărturisit în mod similar în cursul procesului Mamuretulaziz că unitatea specială Teskilat-ı Mahsusa, aflată sub comanda lui Behaeddin Shakir, a fost mobilizată pentru a-i ucide pe armeni și că această organizație s-a aflat în contact permanent cu Ministerul de Interne. El a explicat:
Alte surse indică, de asemenea, că Talaat Pașa ar fi trimis telegrame ce coordonau executarea masacrului. Rafael de Nogales Méndez, un ofițer venezuelean care a servit în Armata Otomană, a vizitat Diyarbakır pe 26 iunie 1915 și a vorbit cu guvernatorul Mehmet Reșid, care a fost cunoscut mai târziu sub numele de „măcelarul din Diyarbakir”. Nogales Méndez povestește în memoriile sale că Reșid i-a precizat că a primit o telegramă direct de la Talaat prin care-i ordona: „Arde-Distruge-Omoară”. Abdulahad Nuri, un funcționar oficial responsabil cu deportările, a depus mărturie în fața curții marțiale în perioada 1919-1920 că Talaat i-a spus că obiectivul deportărilor era „exterminarea” și că el „a primit personal ordinele de exterminare”. În multe cazuri au existat instrucțiuni suplimentare pentru a „distruge” telegramele după ce erau citite.
miniatura|Cadavrele armenilor masacrați, 1918 Numeroși diplomați și personalități notabile l-au chestionat pe Talaat Pașa cu privire la deportări și la zvonurile despre masacre. Într-o astfel de conversație cu reprezentantul Ambasadei Germane, dr. Mordtmann, Talaat i-a declarat că scopul lui este anihilarea creștinilor din Turcia, sub acoperirea Primului Război Mondial:
Într-un memoriu trimis la Berlin prin care cerea schimbarea ambasadorului german Paul Wolff Metternich pentru că a intervenit pe seama armenilor, Talaat a reafirmat acest angajament: „Acțiunea trebuie să fie făcută acum pentru că după război va fi prea târziu.” Pe la sfârșitul războiului, ambasadorul german ulterior Johann von Bernstorff a prezentat discuția sa cu Talaat: „Când am continuat să-l bat la cap despre chestiunea armeană, el mi-a spus odată cu un zâmbet: - Ce naiba vrei? Chestiunea este rezolvată, nu mai sunt armeni”. O declarație similară a fost făcută de Talaat atașatului militar suedez Einar af Wirsén: „Modul în care a fost rezolvată chestiunea armeană a fost groaznic. Eu încă pot să văd în fața mea expresia cinică a lui Talaat, atunci când a subliniat că problema armeană a fost rezolvată.” Talaat a discutat în mai multe rânduri cu ambasadorul american Henry Morgenthau Sr., căruia i-ar fi spus următoarele: „Am făcut mai mult în trei luni pentru rezolvarea Chestiunii Armene decât a realizat Abdulhamid al II-lea în treizeci de ani!” Morgenthau se referă apoi la un schimb de cuvinte pe care l-a avut cu Talaat:
Într-un alt schimb de cuvinte, Talaat a cerut de la Morgenthau lista deținătorilor americani de polițe de asigurare ce aparțineau armenilor morți într-o încercare de a-și însuși fonduri lor. Morgenthau a refuzat categoric cererea lui descriind-o ca fiind: „una dintre cele mai uimitoare cereri pe care am auzit-o vreodată”.