Sezonul Premier League 2016-2017 a fost cel de-al 25-lea sezon al Premier League, eșalonul principal de fotbal profesionist din Anglia. Programul a fost anunțat pe 15 iunie 2016. Sezonul a început pe 13 august 2016 și s-a încheiat pe 21 mai 2017.

Chelsea a devenit campioană câștigând cel de-al șaselea titlu din istoria sa. Sunderland, Middlesbrough, Hull City au retrogradat în Championship, cel de-al doilea eșalon fotbalistic din Anglia.

Echipe

Douăzeci de echipe au concurat în acest sezon – șaptesprezece din sezonul anterior, precum și cele trei echipe promovate din Championship.

Burnley a devenit primul club care a promovat după victoria cu 1-0 împotriva celor de la Queens Park Rangers pe 2 mai 2016, având un loc garantat în Premier League. Burnley revine în PL după doar un sezon. Middlesbrough a devenit al doilea club care a promovat, după o remiză 1-1 cu Brighton & Hove Albion obținând cel de-al doilea loc de promovare. Middlesbrough va juca fotbal în Premier League pentru prima dată din sezonul 2008-2009. Hull City a devenit al treilea și ultimul club care a promovat, după o victorie cu 1-0 în fața celor Sheffield Wednesday finala Championship de pe stadionul Wembley la 28 mai 2016, revenind în Premier League după numai un sezon.

Cele trei cluburi au promovat în locul celor de la Newcastle United, Norwich City și Aston Villa. Acesta a fost primul sezon din era Premier League când foștii câștigători ai unei cupe europene, Aston Villa, nu a făcut parte din elita fotbalului englez.

Stadioane și orașe

West Ham United a jucat pentru prima dată pe Stadionul Olimpic. Stoke City a anunțat că din sezonul 2016-2017 Britannia Stadium se va numi Bet365 Stadium. Notă: Tabelul se aranjează în ordine alfabetică. Echipa Oraș Stadion Capacitate AFC Bournemouth Bournemouth Dean Court 11.464 Arsenal Londra Emirates Stadium 60.432 Burnley Burnley Turf Moor 22.546 Chelsea Londra Stamford Bridge 41.623 Crystal Palace Londra Selhurst Park 26.309 Everton Liverpool Goodison Park 40.569 Hull City Hull KCOM Stadium 25.404 Leicester City Leicester King Power Stadium 32.500 Liverpool Liverpool Anfield 45.362 Manchester City Manchester Etihad Stadium 55.097 Manchester United Manchester Old Trafford 76.100 Middlesbrough Middlesbrough Riverside Stadium 35.100 Southampton Southampton St Mary's Stadium 32.689 Stoke City Stoke-on-Trent Bet365 Stadium 28.383 Sunderland Sunderland Stadium of Light 49.000 Swansea City Swansea Liberty Stadium 20.972 Tottenham Hotspur Londra White Hart Lane 36.274 Watford Watford Vicarage Road 21.977 West Bromwich Albion West Bromwich The Hawthorns 26.500 West Ham United Londra Stadionul Olimpic 60.010

Schimbări de antrenori EchipaAntrenorul care pleacăMotivul plecăriiData plecăriiPoziția în clasamentAntrenorul care vineData numirii Manchester United Demis 23 mai 2016Pre-sezon 27 mai 2016 Southampton A semnat cu Everton 14 iunie 2016 30 iunie 2016 Everton Finalul interimatului 14 iunie 2016 14 iunie 2016 Chelsea 30 iunie 2016 1 iulie 2016 Manchester City Acord comun 30 iunie 2016 1 iulie 2016 Watford 30 iunie 2016 1 iulie 2016 Hull City Demisie 22 iulie 2016Steve Bruce: Hull City manager leaves newly promoted club 22 iulie 2016Hull City: Mike Phelan named full-time head coach Sunderland A devenit antrenorul naționalei Angliei 22 iulie 2016Sam Allardyce named England manager by the Football Association 23 iulie 2016Sunderland: David Moyes replaces Sam Allardyce as manager Swansea City Demis 3 octombrie 2016Swansea sack Francesco Guidolin and appoint Bob Bradley manager17 3 octombrie 2016Crystal Palace 22 decembrie 201617 23 decembrie 2016 Swansea City 27 decembrie 201619 3 ianuarie 2017 Hull City 3 ianuarie 201720 5 ianuarie 2017 Leicester City 23 februarie 201717 25 februarie 2017 Middlesbrough 16 martie 201719 (interimar) 17 martie 2017

Rezultate ClasamentActualizat la 21 mai 2017 Loc Echipă MJ V E Î GM GP G P Calificare1 Chelsea 38 30 3 5 85 33 +52 93 Calificare în faza grupelor Ligii Campionilor2 Tottenham Hotspur 38 26 8 4 86 26 +60 863 Manchester City 38 23 9 6 80 39 +41 784 Liverpool 38 22 10 6 78 42 +36 76 Calificare în play-off-ul Ligii Campionilor5 Arsenal 38 23 6 9 77 44 +33 75 Calificare în faza grupelor Europa League6 Manchester United 38 18 15 5 54 29 +25 697 Everton 38 17 10 11 62 44 +18 61 Calificare în play-off-ul Europa League8 Southampton 38 12 10 16 41 48 -7 46 9 AFC Bournemouth 38 12 10 16 55 67 -12 4610 West Bromwich Albion 38 12 9 17 43 51 -8 4511 West Ham United 38 12 9 17 47 64 -17 4512 Leicester City 38 12 8 18 48 63 -15 4413 Stoke City 38 11 11 16 41 56 -15 4414 Crystal Palace 38 12 5 21 50 63 -13 41 15 Swansea City 38 12 5 21 45 70 -25 4116 Burnley FC 38 11 7 20 39 55 -16 4017 Watford 38 11 7 20 40 68 -28 4018 Hull City 38 9 7 22 37 80 -43 34 Retrogradare în Championship19 Middlesbrough 38 5 13 20 27 53 -26 2820 Sunderland 38 6 6 26 29 69 -40 24

Rezultate meciuri Rezultate ARS BOU BUR CHE CRY EVE HUL LEI LIV MCI MUN MID SOU STK SUN SWA TOT WAT WBA WHUARS 3-1 2-1 3-0 2-0 3-1 2-0 1-0 3-4 2-2 2-0 0-0 2-1 3-1 2-0 3-2 1-1 1-2 1-0 3-0 BOU 3-3 2-1 1-3 0-2 1-0 6-1 1-0 4-3 0-2 1-3 4-0 1-3 2-2 1-2 2-0 0-0 2-2 1-0 3-2 BUR 0-1 3-2 1-1 3-2 2-1 1-1 1-0 2-0 1-2 0-2 1-0 1-0 1-0 4-1 0-1 0-2 2-0 2-2 1-2 CHE 3-1 3-0 3-0 1-2 5-0 2-0 3-0 1-2 2-1 4-0 3-0 4-2 4-2 5-1 3-1 2-1 4-3 1-0 2-1 CRY 3-0 1-1 0-2 0-1 0-1 4-0 2-2 2-4 1-2 1-2 1-0 3-0 4-1 0-4 1-2 0-1 1-0 0-1 0-1 EVE 2-16-3 3-1 0-3 1-1 4-0 4-2 0-1 4-0 1-1 3-1 3-0 1-0 2-0 1-1 1-1 1-0 3-0 2-0 HUL 1-4 3-1 1-1 0-2 3-3 2-2 2-1 2-0 0-3 0-1 4-2 2-1 0-2 0-2 2-1 1-7 2-0 1-1 2-1 LEI 0-0 1-1 3-0 0-3 3-1 0-2 3-1 3-1 4-2 0-3 2-2 0-0 2-0 2-0 2-1 1-6 3-0 1-2 1-0 LIV 3-1 2-2 2-1 1-1 1-2 3-1 5-1 4-1 1-0 0-0 3-0 0-0 4-1 2-0 2-3 2-0 6-1 2-1 2-2 MCI 2-1 4-0 2-1 1-3 5-0 1-1 3-1 2-1 1-1 0-0 1-1 1-1 0-0 2-1 2-1 2-2 2-0 3-1 3-1 MUN 1-1 1-1 0-0 2-0 2-0 1-1 0-0 4-1 1-1 1-2 2-1 2-0 1-1 3-1 1-1 1-0 2-0 0-0 1-1 MID 1-2 2-0 0-0 0-1 1-2 0-0 1-0 0-0 0-3 2-2 1-3 1-2 1-1 1-0 3-0 1-2 0-1 1-1 1-3 SOU 0-2 0-0 3-1 0-2 3-1 1-0 0-0 3-0 0-0 0-3 0-0 1-0 0-1 1-1 1-0 1-4 1-1 1-2 1-3 STK 1-4 0-1 2-0 1-2 1-0 1-1 3-1 2-2 1-2 1-4 1-1 2-0 0-0 2-0 3-1 0-4 2-0 1-1 0-0 SUN 1-4 0-1 0-0 0-1 2-3 0-3 3-0 2-1 2-2 0-2 0-3 1-2 0-4 1-3 0-2 0-0 1-0 1-1 2-2 SWA 0-4 0-3 3-2 2-2 5-4 1-0 0-2 2-0 1-2 1-3 1-3 0-0 2-1 2-0 3-0 1-3 0-0 2-1 1-4 TOT 2-0 4-0 2-1 2-0 1-0 3-2 3-0 1-1 1-1 2-0 2-1 1-0 2-1 4-0 1-0 5-0 4-0 4-0 3-2 WAT 1-3 2-2 2-1 1-2 1-1 3-2 1-0 2-1 0-1 0-5 3-1 0-0 3-4 0-1 1-0 1-0 1-4 2-0 1-1 WBA 3-1 2-1 4-0 0-1 0-2 1-2 3-1 0-1 0-1 0-4 0-2 0-0 0-1 1-0 2-0 3-1 1-1 3-1 4-2 WHU 1-5 1-0 1-0 1-2 3-0 0-0 1-0 2-3 0-4 0-4 0-2 1-1 0-3 1-1 1-0 1-0 1-0 2-4 2-2

Sursa: Premier League rezultate

1. Echipa gazdă este trecută pe coloana din stânga

2. Culori: Albastru = victorie a echipei gazdă; Galben = egal; Roșu = victorie a echipei oaspete

Statistici Golgheteri Actualizat pe 6 mai 2017.'' LocJucătorClubGoluri1 Harry KaneTottenham Hotspur292 Romelu LukakuEverton253 Alexis SánchezArsenal204 Diego CostaChelsea20 Sergio AgüeroManchester City6 Dele AlliTottenham Hotspur187 Zlatan IbrahimovićManchester United178 Eden HazardChelsea16 Joshua KingAFC Bournemouth10 Jermain DefoeSunderland15 Christian BentekeCrystal Palace Fernando LlorenteSwansea City Portari cu meciuri fără gol primit LocJucătorClubFără golprimit1 Thibaut CourtoisChelsea162 Hugo LlorisTottenham Hotspur153 David de GeaManchester United14 Fraser ForsterSouthampton5 Petr ČechArsenal126 Tom HeatonBurnley10 Joel RoblesEverton8 Artur BorucAFC Bournemouth9 Lee GrantStoke City Simon MignoletLiverpool Cartonașe Jucător Cele mai multe cartonașe galbene primite: 14 José Holebas (Watford) Cele mai multe cartonașe roșii primite: 2 Miguel Britos (Watford) Fernandinho (Manchester City) Granit Xhaka (Arsenal)

Club Cele mai multe cartonașe galbene primite: 84 Watford Cele mai multe cartonașe roșii primite: 5 Hull City Watford West Ham United

Premii Premii lunare LunaAntrenorul luniiJucătorul luniiReferințeAntrenorClubJucătorClubaugust Mike PhelanHull City Raheem SterlingManchester CitySeptembrie Jürgen KloppLiverpool Son Heung-minTottenham HotspurOctombrie Antonio ConteChelsea Eden HazardChelseaNoiembrie Antonio ConteChelsea Diego CostaChelseaDecembrie Antonio ConteChelsea Zlatan IbrahimovićManchester UnitedIanuarie Paul ClementSwansea City Dele AlliTottenham HotspurFebruarie Pep GuardiolaManchester City Harry KaneTottenham HotspurMartie Eddie HoweAFC Bournemouth Romelu LukakuEvertonAprilie Mauricio PochettinoTottenham Hotspur Son Heung-minTottenham Hotspur

Premii anuale Managerul sezonului Premiul Managerul sezonului în Premier League a fost acordat lui Antonio Conte.

Jucătorul sezonului Premiul Jucătorul sezonului în Premier League a fost acordat lui N'Golo Kanté.

Echipa anului

Fotbalistul PFA al anului Premiul fotbalistul PFA al anului a fost acordat lui N'Golo Kanté.

Echipa anului Echipa anului a fost: Portar: David de Gea (Manchester United) Apărători: Kyle Walker (Tottenham Hotspur), Gary Cahill (Chelsea), David Luiz (Chelsea), Danny Rose (Tottenham Hotspur) Mijlocaș: Eden Hazard (Chelsea), Dele Alli (Tottenham Hotspur), N'Golo Kanté (Chelsea), Sadio Mané (Liverpool) Atacanți: Harry Kane (Tottenham Hotspur), Romelu Lukaku (Everton)

Cel mai bun tânăr jucător al anului Premiul Cel mai bun tânăr jucător PFA al anului a fost acordat lui Dele Alli.

Fotbalistul FWA al anului Premiul Fotbalistul FWA al anului a fost acordat lui N'Golo Kanté.

Referințe

Legături externe Site-ul oficial

Categorie:Sezoane Premier League Categorie:2016 în fotbal Categorie:2017 în fotbal