Darie Novăceanu (numele la naștere: Aurel Mitutoiu, ) a fost un poet, traducător de limba spaniolă, scriitor și eseist român.VINERI, 9 MAI 2015

Biografie A făcut clasele primare în comuna natală, o școală medie tehnică de construcții feroviare și Liceul „Nicolae Bălcescu” (1952-1959) la Craiova, după care a absolvit Facultatea de Filologie din București, secția de Limba și literatura spaniolă (1957-1962).Biografie Darie NovăceanuDarie Novăceanu, o slugă FSN-istă

A fost angajat ca referent la Ministerul Afacerilor Externe (1966). A colaborat în acest timp la diferite publicații, fiind redactor la revistele „Secolul 20” (1962-1964), „Lumea”, „Gazeta literară”, „Luceafărul” (1966-1966) și „România literară” (1966-1968). A mai lucrat ca funcționar la Uniunea Scriitorilor din România.NOVĂCEANU Darie

În primele zile ale Revoluției din decembrie 1989, deși nu mai avusese legătură cu presa cotidiană, cu sprijinul lui Petre Roman și Silviu Brucan Darie Novăceanu a fost numit director al ziarului Adevărul, înființat prin redenumirea fostului oficios al Partidului Comunist Român, cotidianul Scînteia.

În timpul Mineriadei din iunie 1990, ziarul Adevărul, condus la acea vreme de Darie Novăceanu, s-a poziționat de partea minerilor veniți să „salveze” Capitala. Darie Novăceanu a condamnat în mai multe editoriale Golaniada, dintre care cel mai cunoscut este „Cavalerii Apocalipsului”, apărut în ediția din 15 iunie.Mineriada din 13-15 iunie 1990: Culisele unei manipulări

În martie 1991, când relațiile dintre Ion Iliescu și Petre Roman deveniseră tensionate, Novăceanu a fost îndepărtat de la conducerea ziarului.

Prin decretul nr. 101 din 29 noiembrie 1991, Darie Novăceanu a fost trimis ambasador în Spania, începând cu 18 decembrie 1991Decretul nr. 101/1991 privind numirea unui ambasador, funcție pe care a deținut-o până la 24 decembrie 1996.DECRET nr.603 din 24 decembrie 1996 privind rechemarea unui ambasador În calitatea sa de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Spania, Darie Novăceanu a fost numit și reprezentant permanent al României pe lângă Organizația Mondială a Turismului, cu sediul la Madrid.Decret privind numirea unui ambasador

Urmare a primirii Premiului Național al Spaniei pentru ediția „Luis de Gongora y Argole. Polifem și Galateea”, București, Ed. Univers, 1982 și a prieteniei cu regele Juan Carlos, Darie Novăceanu s-a stabilit la Madrid, unde scrie poezie româneascăAniversări recuperate, Darie Novăceanu – 75 și ține un blog de literatură spaniolă, intitulat Ventana de DarieVentana de Darie (Fereastra lui DarieFereastra lui Darie).

Volume publicate Opere proprii Autobiografie. Versuri, Colecția Luceafărul, Editura pentru Literatură, București, 1962 Păsări de lut: poezii, Editura pentru Literatură, București, 1966 Noaptea, pe drumurile Italiei , Editura Tineretului, 1968 Tehnica umbrei: poeme (coperta și ilustrațiile: Mihai Sânzianu), Editura Eminescu, București, 1970 Ora Americii Latine, Editura Albatros, București, 1971 Peisaj în mișcare: poeme, Editura Eminescu, București, 1971 Există nopți (copertă și ilustrații: Mihai Sânzianu; versuri în română și spaniolă), Editura Albatros, București, 1973 Havana, Editura Meridiane, București, 1974 Precolumbia, Editura Sport-Turism, București, 1975 (reeditată la aceeași editură în 1977 și la editura Elion în 2001) Insulele Canare, Editura Sport-Turism, București, 1981 Efectul oglinzii, Cartea Românească, București, 1983 Întoarcerea gladiatorului. Versuri, Editura Eminescu, București, 1986 Reporter în piața ghilotinei, Editura Adevărul, 1990 Descântec întru adormirea corupției, Editura PRO, București, 1997 Saloanele de lux ale nemerniciei, Editura Elion, 2006

Traduceri A semnat nenumărate traduceri din, în general, poezia braziliană, chiliană, costaricană, cubaneză etc. A tradus poeți precum Arghezi și Bacovia în spaniolă. I-a tradus în română pe autori precum Ernesto Sábato, Luis de Góngora y Argote, Federico García Lorca, Jorge Luis Borges, Álvaro Mutis, Juan Ramón Jiménez, Carmen Laforet etc.

Traduceri din limba spaniolă în limba română Jorge Luis Borges, Moartea și busola, 384 pagini, prefață, notă bibliografică și traducere de Darie Novăceanu, Editura Univers, București, 1972, Gabriel Garcia Marquez, Toamna patriarhului, Colecția Romanul Secolului XX, Editura Univers, 1979 Luis de Góngora y Argote, Polifem și Galateea, ediție bilingvă (spaniolă și română), Editura Univers, București, 1982 O sută de ani de poezie cubaneză, 216 pagini, Editura Minerva, 1988 Valori eterne ale poeziei hispane, 286 pagini, Colecția Biblioteca Pentru Toți Nr. 1354, Editura Minerva, București, 1991

Traduceri din limba română în limba spaniolă Mircea Eliade, Bajo el signo de Zalmoxis, estudio introductorio y notas por Darie Novaceanu, Prensas Universitarias de Zaragoza, 2008; ISBN 978-84-92521-58-6

În lista cu traduceri în limba castiliană a unor lucrări de autori români, publicată de ambasada Spaniei la București, sunt introduse și traduceri de Darie Novăceanu: Poesía rumana actual, Darie Novaceanu, Cuadernos hispanoamericanos, Revista mensual de Cultura Hispánica, Madrid, núm. 221, 1968 Panorama de la poesía rumana contemporánea, Darie Novaceanu, Núm. Especial de la Revista "Unión", La Habana, 1969 Poesía rumana contemporánea ‐ Edición bilingüe, Darie Novaceanu (revisión de J.M. Caballero Bonald), Barral‐Barcelona, 1972 Cultura rumana, Darie Novaceanu, Núm. Especial de la Revista "Signos"‐Santa Clara, Cuba, 1974 Antología de la narrativa rumana contemporánea, Darie Novaceanu, Alianza‐Madrid, 1974 Memoria de las rosas floridas. Poesía rumana de nuestro tiempo, Darie Novaceanu, Editorial Univers‐Bucarest, 1974 Poesía rumana antes y después del deshielo, Darie Novaceanu Núm. Especial de "Diorama de la Cultura", 29 de septiembre de 1974 Antologia poeziei românești contemporane / Antología de la poesía rumana contemporánea‐ Edición bilingüe, Darie Novaceanu, Minerva‐Bucarest, 1977 Puerta abierta (12 poetas) , Darie Novaceanu, Ed. Máquina Eléctrica ‐ México, 1978 Antologia poeziei române contemporane / Antología de la poesía rumana contemporánea, Darie Novaceanu, Verbum‐Madrid, 2004, ISBN 978‐84‐79622‐92‐3 Tudor Arghezi, Cuvinte potrivite / Palabras adecuadas, Darie Novaceanu, Minerva‐Bucarest, 1977 Tudor Arghezi, Breve antología, Darie Novaceanu, UNAM‐México, 1978 George Bacovia, Plumb / Plomo ‐ Edición bilingüe, Darie Novaceanu Minerva‐Bucarest, 1974 Lucian Blaga, În marea trecere / En el gran correr, Darie Novaceanu, Minerva‐Bucarest, 1972 Lucian Blaga, Breve antología, Darie Novaceanu, UNAM‐México, 1977 Lucian Blaga, Antología poética general. Darie Novaceanu. Prensas Universitarias de Zaragoza, 2006, ISBN 84‐7733‐775‐6 Tristan Tzara, Primele poeme / Los primeros poemas'', Darie Novaceanu, Prensas Universitarias de Zaragoza, 2002, ISBN 84‐7733‐615‐6

Referințe

Categorie:Nașteri în 1937 Categorie:Nașteri pe 9 mai Categorie:Decese în 2018 Categorie:Traducători români Categorie:Ambasadori ai României în Spania Categorie:Români cunoscuți sub pseudonimele folosite Categorie:Români expatriați în Spania