Evanghelia după Marcu este ca poziție a doua evanghelie în canonul Noului Testament, publicată anonim;Bart D. Ehrman (2000:49) The New Testament: a historical introduction to early Christian writings. Oxford University Press. Notă: Witherington, nefiind de acord că nu i se cunoaște autorul Evangheliei după Matei, recunoaște totuși că aceasta este ceea ce consideră cei mai mulți cercetători ai Bibliei. în manuscrisele antice poartă inscripția «după Marcu». Ea este astfel o scriere pseudonimă. Biblia a fost scrisă preponderent de anonimi. Această evanghelie nu susține că ar fi fost scrisă de martori direcți la evenimentele relatate și nu a fost scrisă de martori.

Faptul că evanghelia după Marcu este cea mai veche evanghelie întrunește consensul exegezei contemporane.

Exegeții germani Gerd Theißen (evanghelic) și Ingo Broer (catolic) consideră că evanghelia după Marcu a fost redactată după anul 70, adică după distrugerea Templului din Ierusalim de către romani, fapt receptat în capitolul 13 al evangheliei.Ingo Broer, Einleitung in das Neue Testament, Würzburg 2010, pag. 91. Exegeții Eduard Lohse (evanghelic) și Peter Dschulnigg (catolic) datează textul evangheliei în timpul marii revolte a evreilor, adică la scurt timp înaintea anului 70.Eduard Lohse, Entstehung, pag. 86; Peter Dschulnigg, Sprache, pag. 620. Profesorul Martin Hengel (evanghelic) a datat textul în anul 69.Martin Hengel, Entstehungszeit, pag. 43.

Evanghelia după Marcu a fost scrisă în opinia exegetului american Brown între anii 68 și 73,Raymond E. Brown. An Introduction to the New Testament. iar în opinia lui Harris a fost scrisă între anii 65 și 70.Harris, Stephen L., Understanding the Bible. Palo Alto: Mayfield. 1985. Comparând datele probabile ale scrierii ei cu datele probabile ale scrierii celorlalte evanghelii canonice, rezultă că Evanghelia după Marcu a fost scrisă cea dintâi dintre ele.

Autorul

Savanții moderni ai Bibliei (adică cei mai mulți savanți critico-istorici) au ajuns la concluzia că Evanghelia după Marcu a fost scrisă de un autor anonim și nu de Marcu.Bart D. Ehrman (2000:43) The New Testament: a historical introduction to early Christian writings. Oxford University Press.Ceea ce nu este o afirmație nouă, vezi De exemplu: autorul Evangheliei după Marcu știa foarte puține despre geografia Palestinei (se pare că nu a vizitat-o ​​niciodată), „era foarte departe de a fi țăran sau pescar”, nu cunoștea obiceiurile evreiești (adică din Palestina), și era probabil „un evreu elenizat care trăia în afara Palestinei”. Mitchell Reddish admite că numele autorului ar fi putut fi Marcu (făcând ca Evanghelia să fie posibil omonimă), dar identitatea acestui Marcu este necunoscută. În mod similar, „Francis Moloney sugerează că autorul a fost cineva pe nume Marcu, deși poate nu era niciunul dintre cei numiți Marcu menționați în Noul Testament”. Routledge Encyclopedia of the Historical Jesus adoptă aceeași abordare: numele lui era Marcu, dar oamenii de știință nu au căzut de acord despre cine a fost acest Marcu.

Locul și data compoziției textului Cât privește locul compoziției Evangheliei, ipotezele sunt împărțite: Galileea, Decapolis, Tir și Sidon, Siria. Cel mai probabil însă este Roma. Numai această localizare oferă posibilitatea de răspunsuri valide la întrebări precum: - de ce tradiția ulterioară a susținut legătura strânsă între Evanghelia după Marcu și predica lui Petru la Roma? - cum altfel pot fi explicate „latinismele” ce se întâlnesc în această Evanghelie? (cf. spre ex. ) - fără această ipoteză nu poate fi explicată răspândirea rapidă a scrierii atât ca text canonic sub autoritatea importantei Biserici Romane, cât și prioritatea lui Marcu în problema sinoptică (adică preluarea unor pasaje din Marcu în mai vastele evanghelii ale lui Matei și Luca).

Ca dată a redactării Evangheliei se acceptă cvasi unanim anul 70 e.c., deși odată cu descoperirea fragmentului 7Q5 (Evanghelia lui Marcu prezentă în „biblioteca” de al Qumran), data acestei Evanghelii a fost și mai este încă discutată. Cei care susțin anul 70 ca an al redactării finale a Evangheliei pornesc de la referința din și cu privire la iminenta distrugere a Ierusalimului și propun o dată imediat precedentă evenimentului, când soarta războiului iudaic împotriva dominației romane lăsa deja să se prevadă catastrofa.

Din cauza cunoașterii precare a geografiei Palestinei, este improbabil că vreunul din evangheliști ar fi vizitat vreodată Palestina.

Conform The New Oxford Annotated Bible (2018) „În general, savanții sunt de acord că Evangheliile au fost scrise de la patruzeci până la șaizeci de ani după moartea lui Isus.”

Structura narativă și teologică Spre deosebire de celelalte două evanghelii sinoptice (Matei și Luca), textul evangheliei lui Marcu nu începe cu descrierea nașterii lui Isus din Nazaret, ci direct cu evocarea botezului lui Ioan Botezătorul. Isus din Nazaret se duce la râul Iordan și se lasă botezat de Ioan, după care își începe drumul (misiunea). În felul acesta evanghelia după Marcu se evidențiază ca un itinerar care duce la descoperirea profundă și tainică a identității lui Isus.

Marcu nu-l numește niciodată pe Isus „Dumnezeu”, nu susține că Isus a existat înainte de viața lui pământească, se pare că Marcu crede că Isus a avut o descendență umană și o naștere normală și nu încearcă să-i traseze strămoșii până la Regele David sau Adam; evanghelia se încheia inițial la Marcu 16:8 și nu avea nicio post-apariție de înviere, deși Marcu 16:7, în care tânărul descoperit în mormânt le instruiește pe femei să spună „ucenicilor și lui Petru” că Isus îi va revedea în Galileea, indică faptul că autorul cunoștea tradiția.

Primul ciclu narativ (), prima secțiune () este marcat, progresiv, de intrebările cu privire la identitatea lui Isus (cf. ; ; ; ; ). După o scurtă introducere asupra misiunii lui Ioan Botezătorul, asupra Botezului lui Isus și asupra ispitirii lui (), prezintă proclamarea Evangheliei în Galileea (; ), chemarea și răspunsul primilor ucenici () și învățătura făcută cu gesturi puternice și noi (cf. ), cărora li se contrapune contestarea autorității lui Isus, refuzul noutății persoanei sale (). a doua secțiune (), este dedicată îndeosebi alegerii celor 12 Apostoli () și constituirii grupului de ucenici ca adevărata familie a lui Isus, în opoziție cu necredincioșii (). Lor le este rezervată o formare aparte, prin explicarea parabolelor (), revelarea lui Isus pe apa Lacului (), prezentarea pildelor de credință (). a treia secțiune ( ,) cuprinsă în întrebarea: «cine este Isus?» (; ) este caracterizată de înmulțirea pâinilor (; ) și de revenirea acestei teme a pâinii (; ; ; ; ; ; ), temă care îl manifestă pe Isus ca Mesia escatologic care – prin darul pâinii euharistice – adună poporul lui Dumnezeu atât dintre fiii/restul lui Israel cât și dintre păgâni (). Ucenicilor care nu înțeleg (; ), Isus le deschide ochii credinței () ca – în cele din urmă – să-l poată mărturisi ca Mesia ().

În cel de-al doilea ciclu narativ () Isus ia și mai evident inițiativa de a-i instrui pe ucenici (). într-o primă secțiune, în timp ce-i „pe cale” (; ; ) spre Ierusalim (), prezice ucenicilor săi, care „nu înțeleg”, de trei ori pătimirea și învierea sa și-i instruiește cu privire la exigențele și condițiile urmării sale (; ; ). Un orb vindecat devine ucenicul exemplar care-l urmează pe calea crucii (). în a doua secțiune (, , ), Isus este la Ierusalim, cu precădere în Templu (; ; ; ; ), unde se înfruntă cu adversarii săi pe tema identității sale de Mesia din neamul lui David (; ) și a raportului său cu Dumnezeu Tatăl (). Tot Templul din Ierusalim este locul unde proclamă marele discurs escatologic (). ultima secțiune () relatează evenimentele pregătitoare și Pătimirea : Isus apare ca Mesia condamnat () și renegat (), ca «rege al Iudeilor» refuzat și batjocorît ().

Epilogul În epilog (), femeile apar ca ucenici exemplari care îi urmăresc și îi observă atent moartea și înmormântarea () și primesc cu teamă reverențioasă și silențioasă vestea Învierii lui ().

Concluzie: în întregimea sa, Evanghelia după Marcu, reprezintă parcursul oferit credincioșilor ca să descopere progresiv misterul lui Isus și să se dispună a-l urma pe calea lui.

Versetele apocrife de la sfârșitul Evangheliei după Marcu Multe ediții (traduceri) ale Bibliei conțin versetele . Conform cu New International Version, o populară traducere a Bibliei în limba engleză, cele mai de încredere manuscrise și alte izvoare străvechi nu includ aceste versete. (NIV) - citat: „[The earliest manuscripts and some other ancient witnesses do not have verses 9–20.]” Cf. istoricul NIV pentru acest pasaj. Nici cea mai veche Biblie din lume, Codex Sinaiticus, nu cuprinde aceste versete adăugate ulterior de copiști creativi Evangheliei după Marcu.Mark 16 (Codex Sinaiticus) Evanghelia după Marcu nu menționează Învierea Mântuitorului, ci doar faptul că un tânăr afirmă că Isus a înviat, iar femeile care-I vizitează mormântul găsesc mormântul gol. Numai versetele apocrife Îl descriu pe Isus înviat.Listă de traduceri în engleză ale Bibliei care recunosc că e o problemă cu versetele de la sfârșitul Evangheliei după Marcu: AMP, CEB, CJB, CEV, ERV, ESV, ESVUK, EXB, GW, GNT, HCSB, PHILLIPS, LEB, TLB, MSG, NOG, NASB, NCV, NET, (NIRV), NIV, NIVUK, NKJV, NLV, NLT, NRSV, NRSVA, NRSVACE, NRSVCE, RSV, RSVCE, VOICE și WEB.Citat: „Marcu 16:8 Cele mai importante și mai timpurii mss încheie Evanghelia cu v. 8; câteva mss grecești, nu foarte importante (sec. VII-IX), conțin un epilog scurt al Evangheliei, înaintea celui lung (vs. 9-20): Ele le-au spus pe scurt celor din anturajul lui Petru tot ceea ce li se poruncise. După aceste lucruri, Isus Însuși a trimis, prin ei, de la răsărit la apus, proclamarea sfântă și nepieritoare a mântuirii veșnice. Amin; o versiune latină veche (sec. II) conține numai acest epilog scurt Marcu 16:8 Cele mai multe mss conțin acest epilog lung, care nu apare însă în cele mai importante și mai timpurii mss. Acest lucru, împreună cu faptul că vocabularul și stilul acestuia sunt diferite de restul evangheliei, a dus la concluzia că materialul a fost compus în prima jumătate a sec. II (deoarece el este citat de Irineu și Tatian, sec. II), probabil ca un rezumat al materialului referitor la aparițiile lui Isus după înviere, bazat în general pe Lc. 24 și In. 20. Cel mai probabil, epilogul original al Evangheliei s-a pierdut” Nouă Traducere În Limba Română (NTLR) Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

Comunitatea lui Marcu Marcu se adresează unei comunități mixte: creștini dintre iudei și dintre păgâni. În această comunitate este evident interesul pentru misiunea universală de vestire a Evangheliei (cf. ; ). Comunitatea este însă umbrită de două probleme: 1) este expusă posibilei, ba evidentei persecuții (; ), drept care evanghelistul o îndeamnă la disponibilitate chiar pentru martiriu (); 2) trăiește în condiții de grea «încercare» (; ; ), suferință provenind de la ruptura cu restul societății păgâne: exigență de bază a existenței creștine. O comunitate astfel încercată așteaptă în mod apocaliptic sfârșitul și revenirea imediată a lui Christos. Marcu o pune în gardă să persevereze (), ca să nu lege iminenta distrugere a Ierusalimului cu sfârșitul lumii () și să nu se lase derutată de false preziceri asupra venirii lui Mesia (; ). Domnul va veni pe neașteptate () asemeni țăranului care, dintr-o dată pune mâna pe seceră pentru simplu motiv că recolta este matură (), dar mai întâi trebuie să se realizeze evanghelizarea tuturor neamurilor (). În acest timp este absolut de trebuință ca ei să trăiască în veghere (; ; ) și în fidelitate față de voința Domnului.

Note

Bibliografie

Legături externe Evanghelia dupa Marcu, 26 septembrie 2006, CrestinOrtodox.ro