Poemul haiku, la origine japonez, care-și are începuturile în secolul al 17-lea, s-a dovedit a fi relevant atât pe parcursul timpului, cât și în cazul spațiilor culturale din întreaga lume. România nu a făcut excepție. Se observă, analizând activitățile legate de traducerea, înțelegerea și scrierea acestui poem, un continuu progres, culminând în zilele noastre cu activitatea unor trei mari comunități de haiku, care au o influenta decisiva în formarea de noi autori de haiku, și anume: Societatea Română de Haiku, înființată în 1991 (în prezent, condusă de Valentin Nicolițov), Societatea de Haiku din Constanța, înființată în 1992 (în prezent, condusă de Laura Văceanu - președinte și Nicolae Dumitru - vicepreședinte), și comunitatea Romanian Kukai, înființată în 2007 (în prezent, condusă de Corneliu Traian Atanasiu).
Prima sinteza a situației poemului haiku în Romania este cea aparținând lui Florin Vasiliu, Poemul Haiku în România, publicata la Editurea Curtea Veche, București, 2001.
Începuturile. Interesul pentru haiku în România. Traduceri și traducători În anul 1904, în coloanele revistei „Evenimentul”, I. Cyprian scrie articolul Poezia japoneză. În anul 1911, Alexandru Vlahuță scrie în volumul „La gura sobei” eseul Poezia și pictura japoneză. În anul 1924 vede lumina tiparului la editura Casa Școalelor lucrarea Japonia, cu 2 volume: Japonia, viața și obiceiurile și Japonia, arta, femeia, viața socială. Autorul ei, Ion Timuș, vorbește cititorului român despre Tanka și Haiku.
În anul 1937, Traian Chelariu publică o antologie de poezie japoneză Suflet nipon, cu traduceri din tanka si haiku. Traducătorul va respecta prozodia tradițională 5-7-5, adăugânu-i fiecărui poem un titlu.
Ciocârlia: Ah, ciocârlia! cântă ziua întreagă câtu-i de lungă. (Bashō)
Prețul banului: Cât valorează oare un milion de koukou? Rouă pe bambuși! (Issa)
În anul 1936, A. T. Stamatiad publică Peisaje sentimentale, iar în anul 1942 traduce în limba română Din cântecele curtezanelor japoneze. Un an mai tarziu îi va apărea traducerea Eșarfe de mătase. Antologie japoneză, pentru care primește premiul Academiei Române.
Tălmăcirea lui Stamatiad este relativ liberă, neurmând însă fidel regula 5-7-5. Glicina: Vântul adie – Umbra glicinei Abia tremură.
Pastel marin: O barcă se-oprește. În față, pe țărm: Un piersic în floare. (Bashō)
Factorul rural: Printre ierburile uscate, Factorul rural a trecut: Vulpea! (Buson)
În anul 1970, Ion Acsan, Dan Constantinescu și Ioanichie Olteanu publică Din lirica japoneză : Antologie, lucrare care a contribuit fundamental la popularizarea poemelor Tanka și Haiku în lirica spațiului românesc.
În anul 1975 este publicată lucrarea Haiku : lirică niponă, care cuprindea traduceri din 74 de poeți niponi.
În anul 1981 Ion Acsan și Dan Constantinescu publica la Editura Științifică și enciclopedică din București volumul Tanka-Haiku : antologie de poezie clasică japoneză.
Primele încercări. Primii poeți cunoscuți creatori de haikuuri
Momentul „Explozia lirică” După „explozia lirică” din anul 1965, o serie de poeți cochetează cu tristihul și haiku. Dintre aceștia, se rețin nume mai cunoscute, precum Maria Banuș, Virgil Teodorescu, Gheorghe Tomozei, Marin Sorescu, Virgil Bulat, Aurel Rău, Ștefan Augustin Doinaș, Cezar Baltag, Petre Ghelmez, Marian Bodea, Ioana Iacob, Aurora Barcaru, Mioara Gheorghe, Octavian Grigore Zegreanu, Ioan Anastasia, Ana Marinoiu, Ion Rotaru, Verona Bratesch, Gheorghe Grigurcu, Vasile Ignea, Mariana Popeanga Cornoiu etc.
O, ce nalt naufragiu! Singura luntre are vîsle de pene.
(Ștefan Augustin Doinaș)
Părere Nu dați de cîntec zmulgînd penele paserei!
(Gheorghe Tomozei)
Unghi Trec pe cer, în formă fixă Cocorii, Sonetele țăranilor.
(Marin Sorescu)
Și păsări țipînd. Cînd vor ști să cînte voi fi departe.
(Aurel Rău)
Toamna Mamei o frunză-ngălbenită I-a căzut în poală.
(Virgil Bulat, Din volumul Nocturnalia)
Nichita Stănescu creează tristihuri, câteva dintre ele putând fi considerate haikuuri, deși nu se respectă rigorile prozodiei genului, nici structura juxtapunerii.
Cuvântul se dizolvă-n piatră, Și piatra în pietre... Toamnă.
(Din ciclul Epica magna)
Te-ngălbenește bănuiala mea cum toamnele, frunzele.
Frunze galbene de salcie, pe lac. Nu mă răsfrîng, mă văd.
Dintre creatorii de micropoeme haiku în limba română s-a remarcat și Vasile Smărăndescu.
Zădărnicie
Zdrențuite visuri pe o panoplie de ceară se tânguie soarelui.
Momentul 1989: punerea bazelor în construirea comunităților de haiku de azi
Recent după anul 1989, următorii poeți au reușit să se remarce în acest gen de poezie:
Florin Vasiliu (1929-2001), Corneliu Traian Atanasiu (1942- ), Valentin Nicolițov (1945-), Jules Cohn Botea, Adina Enăchescu, Florin Grigoriu, Manuela Miga (1947-), Ana Ruse, Henriette Berge, Dan Norea (1949-), Vali Iancu, Elia David, Loredana Florentina Danilă, Valeria Tamaș (1954-), Eduard Țară, Mihai Firică, Ion Untaru (1939-2017), Tincuța Horonceanu Bernevic, Magdalena Dale, Djamal Mahmoud (1962), Rafila Radu, Anișoara Iordache, Gabriel Iordan-Dorobanțu, Loredana Florentina Dalian, Livia Ciupav (1976-), Ana Luiza Toma, Adrian Rogoz, Doina Bogdan-Wurm, Gabriela Gențiana Groza, Niculae Alexandru-Vest, Aurora Barcaru, Mioara Gheorghe, Utta Siegrid König (1943-), Mihaela Băbușanu (Bacău), Virginia Popescu, Cornelia Atanasiu, Laura Văceanu, Nicolae Dumitru, Clelia Ifrim, Dumitru Ifrim etc.
Câteva exemple de poeme:
Primul Mărțișor- în liniștea casei gângurit de prunc
(Gabriela Gențiana Groza)
Luna de gheață – ascuns după un stejar, primul ghiocel.
(Gabriel Iordan-Dorobanțu)
Cîte un tablou în fiecare ochi de geam – și-n toate ninge.
(Utta Siegrid König)
Câștigat pe stradă, pierdut până acasă, ultimul haiku.
(Ion Untaru)După 2007, apar alte nume destul de cunoscute: Cristina Ailoaei, Ramona Bădescu, Cecilia Birca, Mirela Brăilean, Ioana Bud, Rodica P. Calotă, Daniela Lăcrămioara Capotă, Grigore Chitul, Cezar Florin Ciobîcă,Claudia Ramona Codău, Vasile Conioși-Mestașanu, Cornel C. Costea, Ion Cuzuioc, Valerian Dincă, Ioana Dinescu, Manuela Dragomirescu, Ana Drobot, Genovel Florentin Frățilă, Petru-Ioan Gârda, Oana Gheorghe, Andrei Andy Grădinaru, Vasilica Grigoraș, Lucreția Horvath, Mihaela Iacob, Luminița Ignea, Costin Iliescu, Mona Iordan, Dan C. Iulian, Ildiko Juverdeanu, Maria Doina Leonte, Lavana Kray, Cristina Monica Moldoveanu, Mihai Moldoveanu, Carmen Mariana Nanu, Dan Norea, Mihai Pascaru, Luminița Petrea, Adrian Nicolae Popescu, Ecaterina Pupăză, Argentina Stanciu, Mihai Talașman, Maria Tirenescu, Clara Toma, Violeta Urdă, Ana Urma, Cristina Oprea Young.
Particularități ale haikuului românesc
Ținând seama de specificul limbii române, creatorii de haiku se împart în doua categorii: adepți ai formei fixe 5/7/5 și cei care scriu în forme libere.
Exemple de haiku care respectă cu strictețe prozodia clasică:Floare de lotus Între sânii iubitei - Vara fierbinte ...
(Valeria Tamaș)
Întins prin casă firul de aer pufos tors de pisică.
(Cristian-Mihail Miehs)
Exemple de haiku liber:
Foc stins Prin fum Cocorii. (Valentin Busuioc)
alt lac alte broaște – ce de zgomote! (Manuela Miga)
În prezent se fac eforturi pentru înțelegerea mai profundă a poemului haiku. Aceste eforturi se concretizează în analize ale poemelor haiku, prin prezența comentariilor autorilor experimentați asupra poemelor de valoare, în revistele Societății Române de Haiku și Societății de Haiku din Constanța. În plus, pe lângă acestea, în revistele celor două societăți regăsim recenzii la volumele unor autori români și străini, atât cărți de autor cât și antologii. Corneliu Traian Atanasiu (Romanian Kukai) atrage atenția începătorilor asupra faptului că doar simpla respectare a unor reguli minime, în special a numărului de silabe, a întrebărilor ce (sau cine - subiect), unde (spatiu), când (timp), a prezenței unui kireji, kigo, contrast, a unor valori estetice nipone nu garantează scrierea unui haiku reușit. De asemenea, faptul că ne impresionează ceva și ne notăm câteva lucruri despre faptul observat nu înseamnă că am scris un haiku bun. Acesta e doar un punct de plecare. E nevoie să lucrăm asupra textului, pentru ca acesta să aibă sugestii aluzive. Astfel, un haiku trebuie să tindă să aibă două straturi: cuvinte cu două înțelesuri, situații relativ suprapuse, care interferează.
Exemple de poeme haiku românești pot fi citite online, gratuit, consultând blogul devenit recent Un haiku pe săptămână, la început Haikuul zilei, unde ni se prezintă poeme ale autorilor români de haiku, indiferent de comunitatea sau asociațiile din care fac parte, precum și poeme ale autorilor clasici japonezi, în traducere română. Cititorul își poate face o idee despre poemul haiku de-a lungul timpului. Blogul aparține comunității Romanian Kukai, iar printre administatori se numără Corneliu Traian Atanasiu și Cezar Florin Ciobîcă. Blogul este disponibil la adresa: https://1haikuperweek.blogspot.com/.
De asemenea, o selecție de poeme haiku pot fi citite pe blogul Societății Române de Haiku, împreună cu materiale comentate, recenzii, prefețe, eseuri, precum și pe grupul Facebook al Societății de Haiku din Constanța.
Reviste, edituri, societăți și cluburi de literatură niponă inființate după 1989
În martie 1990, Florin Vasiliu fondează Revista de interferențe culturale româno-japoneze HAIKU. Revista era trimestrială și avea un tiraj de 8 000 de exemplare.
În martie 1991, ia ființă Societatea Română de Haiku (SRH). Inițial, aceasta avea 200 de membri. Iau ființă societăți de haiku la nivel zonal: Societatea de Haiku din Constanța în anul 1992, inființată de Ion Codrescu, Școala de Tanka, Renku și Haiku de la Slobozia fondată de Șerban Codrin în anul 1995, Clubul de Haiku „Bucurii efemere” de la Târgu-Mureș inființat de Jean Găbudean etc.
În anul 1992 ia ființă Editura Haiku. În același an, apare și revista bilingă (română/engleză) Albatros a Societății de Haiku din Constanța.
La Târgu-Mureș, cercul de Haiku „Bucurii efemere” editează revista Orfeu, prima revistă de haiku din Transilvania.
După ce inființează, în anul 1995, Școala de Tanka, Renku și Haiku de la Slobozia, Șerban Codrin editează revistele Orion și Micul Orion.
O serie de volume aniversare detaliază istoricul activităților unor asociații și comunități de haiku.
Volumul Trei decenii în spirit haiku de Valentin Nicolițov, Ed. Societății Scriitorilor Români, București, 2022, ne arată activitățile, perspectivele asupra înțelegerii poemului haiku, precum și personalitățile grupului Societății Române de Haiku. Volumul a fost publicat cu ocazia împlinirii a 30 de ani de activitate a societății. Despre această societate aflăm și un scurt istoric, fiind vorba de societatea înființată de Florin Vasiliu, condusă apoi de Vasile Moldovan ca președinte și preluată, după moartea domnului Vasiliu, de Valentin Nicolițov, care este, în prezent, președinte. Cenaclul de haiku, la care se poate participa și azi, “a fost găzduit pe rând de inginerul Alexandru Rădulescu la Biblioteca Centrală de Stat, de Cercul Militar Național, de Institutul pentru Științele Educației și, în cele din urmă, de Casa de cultură Friedrich Schiller” (p. 5). Printre personalitățile care au participat la cenaclu, sunt enumerate următorii autori de poeme: Jules Cohn Botea, Emil Burlacu, Țicu Valer, Vasile Smarandescu, Alexandru Chiriac, Cornelia Atanasiu, Cornelia Conta, Paula Romanescu, Vasile Moldovan, Emilia Dumitrescu, Dan Florică.
Volumul Un roi de stele, coordonator Corneliu Traian Atanasiu, Ed. Pim, Iași, 2023 reprezintă sărbătorirea a 17 ani de activitate a grupului Romanian Kukai, și conține o selecție a celor mai bune poeme haiku ale membrilor.