thumb|260px|Teatrul evreiesc de stat din București thumb|260px|Sinagoga Neologă din Brașov din 1901
Istoria evreilor din România se referă la evoluția minorității de etnie evreiască pe teritoriul actual al României de-a lungul istoriei. Prezența iudaică în acest spațiu este atestată arheologic în Antichitate, iar începând din Evul Mediu este documentată de izvoare istorice. Minoritatea evreiască a devenit semnificativă din punct de vedere numeric economic și cultural în special începând cu secolul al XIX-lea. Potrivit recensământului oficial din 1930, totalul evreilor din România era de 756.930.Gyémánt Ladislau: „The Romanian Jewry - Historical Destiny, Tolerance, Integration, Marginalisation”, în JSRI (Journal for the Study of Religions and Ideologies), No.3 /Winter 2002, pp. 85-98.
În secolul al XX-lea, fascizarea și antisemitismul unei părți însemnate a elitelor dintre cele două războaie mondialeNastasă, Lucian: Antisemitismul universitar în România (1919–1939), , Editura ISPMN, 2011 au favorizat Holocaustul în RomâniaSandache, Cristian: Unele considerații privind statutul juridic al evreilor români în timpul guvernării legionare, în Studia et Acta Historiae Iudaeorum Romaniae, III, 1998. astfel că în urma trecerii evreilor basarabeni la cetățenia sovietică, emigrației în masă către Palestina (după 1948, Israel) și în urma crimelor comise de regimurile antonescian în România (inclusiv Basarabia și Transnistria) și Horthyst în Transilvania de Nord, această minoritate nu mai număra în 1956 decât 146.264 persoane.Republica Populară Romînă, Ghid general, Ed. pentru răspîndirea științei și culturii, Bucharest 1960, . În perioada stalinistă a regimului comunist, manifestarea religiei și culturii mozaice sau a apartenenței la evreimea internațională erau socotite potrivit ideologiei oficiale drept „naționalism burghez” și respectiv drept „cosmopolitism", ceea ce este retrospectiv apreciat ca fiind un „antisemitism ocult” al regimului; în toate cazurile, această situație cumplită a dus la emigrarea majorității evreilor români spre statele apusene sau spre Israel, astfel că la recensământul din 2011 au fost recenzați în România 3271 evrei. Totuși, viața evreiască a persistat și incă mai continuă să înflorească considerabil. În multe localități se mențin sinagogi și infrastructuri religioase, cele mai faimoase fiind Sinagoga Yeshua Tova din București, Sinagoga Mare din Sibiu, Sinagoga din Bistrița , Sinagoga Neologă din Brașov , Sinagoga din Alba Iulia În București există un centru Chabad, de asemenea aproape toți evrei români sunt de origine așkenazi și mica comunitate sefardă care a existat odată a asimilat și își a pierdut caracteristicile distincte. Mâncarea kașrut este disponibilă in România in comunitățile evreiești din București, Iași, Timișoara, Oradea și Brașov. In același timp in capitală se găsesc un institut educațional (Complexul Educațional Laude Reut care include o grădiniță, o școală gimnazială și un liceu), un mikvah, un Centru pentru Studiul Istoriei Evreilor din România și un restaurant kașrut. Conform celui mai actual recensământ din 2023, în România sunt 8700 evrei.
Începuturile prezenței evreiești Este posibil ca evreii să fi avut reprezentanți în actualul spațiu geografic românesc cu aproape două milenii în urmă. Schwartzfeld, Elias. “The Jews of Roumania from the Earliest Times to the Present Day.” American Jewish Yearbook, Philadelphia: 1901, pp. 25-62.Nicolae Gudea, „Evreii în provinciile dacice. 106-275 p.Ch.”, în: Ephemeris Napocensis, 9-10 (1999-2000), pp. 179-208.
Începuturile prezenței evreiești au fost plasate de istoriografia mai veche, înainte de cucerirea Daciei de către Traian, însă această opinie a fost revizuită de cercetările actuale, deoarece nu este confirmată de mărturii arheologice. Existența evreilor în Dacia înainte de cucerirea romană nu este susținută de istoriografia actuală. Chemarea evreilor de către Decebal după distrugerea celui de-al doilea Templu s-a dovedit a fi o legendă. Au fost dezmințite și teoriile unor istorici ai secolului XIX cu privire la etimologia evreiască a numelor localităților Tălmaciu, Beclean și Aiud sau la contribuțiile evreiești la dezvoltarea mineritului pe teritoriul Transilvaniei.
Primii evrei au ajuns probabil în Dacia odată cu instalarea puterii romane. Pe la începutul erei noi majoritatea poporului evreu locuia în afara Israelului antic. Răscoalele evreiești anti-romane, începute prin anii 60 d.Ch. (Marea Revoltă a Evreilor) și terminate cu Revolta lui Bar Kohba (132-135 d.Ch.) care s-au încheiat prin victoria armatei romane asupra evreilor au avut urmări tragice pentru învinși (vae victis): incendierea Ierusalimului și a celui de al II-lea Templu, masacre, robie și exil pe tot teritoriul controlat de romani. Ponderea coloniștilor evrei pe teritoriul Daciei rămâne și în acest caz, discutabilă. Studiul demografic al lui Solin din 1983 nu pomenește nici un izvor arheologic cu privire la prezența unor astfel de populații pe teritoriul Daciei romane, dar există unele mărturii, mai ales monede, care o confirmă.Eskenasy, Victor: „Izvoare și mărturii referitoare la evreii din România”, vol. I, pp. 141-144, 1986Gudea, The Jews in the Roman Dacia, I:1993, II:1998, III:1999.Sonoc, Alexandru Gh.: „Câteva observații cu privire la stela funerară a unui augustal din Ulpia Traiana Sarmizegetusa”, în Relații interetnice în spațiul românesc. Populații și grupuri etnice (sec II î. Hr. - V d. Hr.), Coordonatori: Ioan Marian Țiplic și Silviu Istrate Purece, Editura Altip, Alba Iulia, 2006, pp. 115-140.
Perioada medievală thumb|240px|Templul Coral din București din 1866 thumb|240px|Sinagoga Mare din Iași, construită 1657-1671
Când Roman I Mușat, domnul Moldovei între 1391-1394, a întemeiat orașul Roman . Roman I i-a eliberat pe evrei de serviciul militar în schimbul unui impozit. În sec. XIV, în Principatele Române au venit evrei din Europa Centrală (evrei așkenazi), iar în timpul dominației otomane, s-au stabilit aici în special evrei sefarzi, de origine spaniolă. Jewish Encyclopedia amintește că la curtea lui Ștefan cel Mare a fost logofăt un evreu, Ițhak fiul lui Beniamin Șor. Printre medicii lui Ștefan cel Mare era și un medic evreu Giurescu Constantin C.: Istoria românilor, vol. II, p. 81. La București, în jurul anilor 1550, este pomenit un grup de evrei condus de David Ibn Usa, probabil liderul religios al comunității; mai sunt pomeniți Isac Rufus și Habib Amato, care aveau prăvălii în București, cei doi fiind prădați de o slugă, Iuda Gerson, care a murit, aparent prin spânzurare; la cercetarea împrejurărilor morții sale au mai participat alți patru evrei Eskenasy, Victor: „Izvoare și mărturii referitoare la evrei”, vol. I, București, Editura Federației Comunităților Evreiești din România, p. 30, nr. 38, 1986. David Ibn Usa se afla în legătură cu rabinul Salonicului, puternicul centru al sefarzilor din Balcani.
În urma pogromurilor din Ucraina din secolul al XVI-lea a venit în România un val de evrei așkenazi, vorbitori de idiș. În anul 1694, la București, sub Brâncoveanu, evreii au plătit ca breaslă 100 ugh Giurescu, Constantin C.: „Istoria românilor”, vol. III, p. 409. Pe data de 28 ianuarie 1739 Constantin Mavrocordat l-a numit pe „Marco al lui Lazăr” să fie «staroste de jidovi» la Bârlad . În anul 1740 erau comunități evreiești în orașele Roman, Bacău și Galați. La Iași, la data de 24 septembrie 1741, „căpitanii breslei” semnează un act în numele acesteia .
Din a doua jumătate a sec. XVIII și mai ales în prima parte a sec. XIX, din cauza înăspririi situației evreilor din Galiția, un nou val de evrei se refugiază în Moldova și Transilvania, unde autoritățile erau mai toleranteVictor Eskenasy, „Izvoare și mărturii referitoare la evreii din România”, vol. I, ed. FCER, , 1986..
Situația evreilor din Principatele Române și apoi în Regat în sec. XIX Principatele Române Calea spre emanciparea evreilor din Principatele Române, Moldova și Valahia, în sec. XIX a fost lungă și plină de obstacole. Încurajați de promisiunile pașoptiștilor, care au importat idealuri liberale vest-europene, de soluționare umanistă a problemei minorităților și a emancipării evreiești - „...emanciparea israeliților și drepturi egale pentru toți locuitorii...” în Țara Românească și respectiv, „...emanciparea treptată a israeliților...” în Moldova - promisiuni care urmau să le deschidă porțile spre prosperitate economică și socială, spre modernizare și libertate - evreii au sprijinit cu entuziasm revoluția din 1848 și grupările politice care au dus la unirea principatelor. Barbu Iscovescu, Solomon Halfon, Davicion Bally, Hillel Manoah și mulți alți evrei au participat la revoluția pașoptistă din Țara Românească. Pictorul revoluționar Constantin Daniel Rosenthal a plătit cu viața participarea la revoluție fiind prins de către autoritățile austro-ungare, dus la Budapesta și torturat până la moarte.
La 9 (21) iunie 1848, Proclamația de la Islaz a revoluționarilor pașoptiști din Țara Românească proclama „emanciparea israeliților și drepturi politice pentru compatrioții de altă credință” (art. 21) Proclamația de la Islaz.
În anii următori Unirii, Alexandru Ioan Cuza a făcut primii pași spre emancipare. Au fost cooptați evrei în posturi publice iar legea comunală din 1864 le asigura dreptul de a participa - în anumite condiții - la alegerile municipale. Codul Civil din același an (art. 9 coroborat cu art. 16) stipula posibilitatea de încetățenire a ne-creștinilor.
În timpul revoltelor separatiste de la Iași din 1866, în oraș au avut loc incidente antisemite, organizate de separatiști.
Liberalii și conservatorii înainte de Independență După 18 de ani de la revoluție pașoptiștii liberali (Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica) au adoptat prima Constituție a României, care a abrogat de facto dispozițiile articolelor 9 și 16 din Codul Civil (în sensul că formularea „numai streinii de rituri creștine pot dobândi împămentenirea” a fost înțeleasă și aplicată în epocă inclusiv în cazul ne-creștinilor pământeni, fiind și aceștia considerați „streini” - deși sensul în lege al cuvintelor român/străin nu era etnic, ci se referea la cetățenie). Agitând teoria pericolului demografic - în contextul temerilor legate de faptul că principele străin, abia instalat, ar putea aduce cu sine un aflux de imigranți - conducătorii partidului liberal au pornit la o serie de acțiuni anti-evreiești, precum interdicții de a locui în mediul rural, expulzări, restricții de ordin economic etc., care au fost agravate de abuzurile administrației locale însărcinate cu aplicarea acestor directive.
Recensământul din 1899 arată că israeliții constituiau 19% din populația urbană a României și 38% din populația urbană a Moldovei.Mesajul medicilor din secolul XIX despre degenerarea „rasei române“: „Viitorul este incert. Bucureștiul furnică de streini. Iașiul va deveni o Palestină“, 2 iulie 2015, Remus Florescu, Adevărul, accesat la 4 ianuarie 2016
thumb|left|200px|Nicolae Grigorescu, Evreul cu gâsca (ca. 1880) Spre deosebire de acțiunile anti-evreiești ale liberalilor, conservatorii au abordat o politică mai moderată. Guvernul lui Lascăr Catargiu (între 1872 - 1896, cu întreruperi), sprijinit de personalități cu vederi conservatoare (P.P. Carp, Titu Maiorescu, Take Ionescu etc.) a căutat o soluție mai echitabilă a „problemei evreiești”.
Independența și Regatul