Soliman I supranumit Magnificul și Legiuitorul (în , Sulaymān, în ; ), a fost al zecelea sultan al Imperiului Otoman, între anii 1520-1566, domnia lui fiind una dintre cele mai lungi. În Occident este cunoscut sub numele de Soliman Magnificul (în , în , în Merriman.). Supranumele Legiuitorul (în , în , în , în ) se datorează implicării sale în finalizarea sistemului legislativ al Imperiului Otoman.
Soliman coordona politica și economia Imperiului, dar era în același timp și conducătorul armatei. În fruntea armatei sale, cucerește pe rând Belgradul și Rodosul, iar după victoria de la Mohács din 1526, reușește să pună stăpânire pe o mare parte din teritoriul Regatului Ungariei. În lupta sa pentru cucerirea unor noi teritorii, a ocupat zone întinse din Persia și Africa de Nord (Algeria de azi), dominând cu autoritate Orientul Mijlociu. Flota sa controla traficul maritim din Marea Mediterană, Marea Roșie și Golful PersicMansel, 61..
Fiind conducătorul Imperiului Otoman, Soliman I instituia și promulga legi economice, sociale, financiare și juridice. Aceste legi dure au dăinuit și după moartea sa o lungă perioadă de timp. În perioada domniei sale cultura otomană s-a dezvoltat mai ales în domeniul artelor, literaturii și arhitecturiiAtıl, 24..
Încălcând tradițiile otomane privind căsătoria, Soliman I s-a căsătorit cu o cadână din haremul său, pe nume Roxelana. În urma căsătoriei cu aceasta, sultanul câștigă mai multă notorietate.
În timpul domniei lui, a început totodată și epoca sultanatului femeilor, începând cu influența politică a Sultanei Hürrem (Roxelana). Datorită marilor realizări și cuceriri teritoriale, de asemenea și a construcțiilor ce au rămas în istorie ca aducere aminte de domnia sa, acesta s-a făcut cunoscut în toată lumea ca fiind cel mai popular sultan ce a domnit în Imperiul Otoman.
După 46 de ani de domnie, Soliman moare și fiul său, moștenitorul tronului, Selim al II-lea, preia conducerea ducând mai departe succesul tatălui său.
Copilăria și tinerețea left|200px|thumb|Soliman I în tinerețe Soliman s-a născut în Trabzon (Trapezunt), localitate pe țărmul Mării Negre, probabil pe 6 noiembrie 1494.Clot, 25. Mama lui a fost Ayșe Hafsa Sultan, de un farmec deosebit și o rară inteligență, de origine cercheză sau georgiană; a murit în 1534. Tatăl său a fost sultanul Yavuz Selim, în acel timp guvernator al Trabzonului.Erhan Afyoncu, Suleyman Magnificul și sultana Hurrem: dragoste și moarte la Istanbul, București, Corint, p. 19, 2013. La vârsta de șapte ani, el a fost trimis să studieze științele, istoria, literatura, teologia și tacticile militare la școlile din Palatul Topkapî din Constantinopol. În tinerețe s-a împrietenit cu Ibrahim, un sclav care a devenit ulterior unul dintre consilierii lui cei mai de încredereBarber, Noel (1973). The Sultans. New York: Simon & Schuster. pp. 36.. De la vârsta de șaptesprezece ani, tânărul Soliman a fost numit ca guvernatorCiot, 1992, p. 28 (sangeac- bei) al orașului Kaffa (Theodosia) din Crimeea (în timpul domniei lui Baiazid al II-lea), iar în 1513 în Manisa, principalul oraș în provincia Sarukhan, din Regiunea Egeeană a Turciei (în domnia lui Selim I). După moartea tatălui său, Selim I (1465-1520), Soliman a devenit sultan la 30 septembrie 1520. O descriere a lui Soliman, la câteva săptămâni după urcarea sa pe tron a fost furnizată de trimisul venețian Bartolomeo Contarini, la 15 octombrie 1520: "El are douăzeci și cinci ani, este înalt, cu părul sârmos și tenul delicat. Gâtul lui este un pic prea lung, fața lui este subțire, iar nasul lui e acvilin. Are mustață și o barbă mică. Cu toate acestea el are o înfățișare plăcută, deși are o piele palidă. El va fi un Domn (regent) înțelept, iubitor de studiu, și de oameni". Unii istorici susțin că în tinerețea sa, Soliman a avut o admirație pentru Alexandru cel MareKinross, 175.Lamb, 14.. El a fost influențat de viziunea lui Alexandru de a construi un imperiu de la est până la vest, iar acest lucru a creat o unitate dialectică pentru campaniile sale militare în Asia și în Africa precum și în Europa.
Cuceriri în Europa După reușita tatălui său, Selim I, Soliman a început o altă serie de cuceriri militare și a potolit o revoltă condusă de guvernatorul otoman al Damascului, Canbirdi Gazali, în 1521. Soliman începe cât mai repede pregătirile pentru cucerirea Belgradului (pe atunci în Regatul Ungariei), ceea ce străbunicul lui, Mahomed al II-lea, nu a reușit să realizeze. Înaintarea sa a fost întârziată de către maghiari ajutați mai apoi de către sârbi, bulgari și bizantini, aceștia rămânând singura forță care putea bloca în continuare expansiunea Imperiului Otoman în Europa. Soliman a încercuit Belgradul sârbesc și a început o serie de bombardamente masive, de pe insula Srem, situată pe Dunăre. Cu o garnizoană de doar 700 de bărbați și fără a primi niciun ajutor din Ungaria, Belgradul a căzut în august 1521Imber, 49.. Cetatea Belgrad devine sediul unui sangeac turcesc.N. Ciachir, Soliman Magnificul. Sultanul și epoca sa. Editura enciclopedică română, București, 1972, p. 62. Sangeacul Smederevo, cum era denumit încă din anul 1459, când Serbia devenise o simplă provincie turcească, cu sediul în Belgrad a înglobat în cuprinsul lui din anul 1526 și sudul Ungariei. Vlahii , aflați în sangeacul Smederevo, arată documentele timpului, au avut o situație privilegiată până în 1536, neplătind haraci, ci numai jumătate din obligațiile legate de agricultură (ușur).
Știrea că a fost cucerită una dintre cetățile majore ale creștinismului, a răspândit frica în întreaga Europă. Ambasadorul Sfântului Imperiu Roman la Constantinopol a spus: "Capturarea Belgradului a fost la originea evenimentelor dramatice care au cuprins Ungaria. Acest lucru a condus la moartea regelui Ludovic”Clot, 39.. left|thumb|Regele Ioan Sigismund Zápolya al Ungariei și sultanul Soliman I (1556) Drumul spre Ungaria și Austria se deschisese, dar Soliman dorea să cucerească insula Rodos din Mediterana de Est, bază a Cavalerilor Ospitalieri (Ordinul Cavalerilor Ioaniți), ale căror activități de pirați din apropierea Asiei Mici și Levant erau o problemă pentru otomani. În vara anului 1522, profitând de flota marină pe care a moștenit-o de la tatăl său, Soliman a trimis o armată de aproximativ 400 de vase în timp ce conducea personal o armată de 100.000 de soldați spre Asia Mică, până la un punct opus al insuleiKinross, 176.. După un asediu de cinci luni cu ciocniri brutale, Rodosul a capitulat și Soliman a permis Cavalerilor Ioaniți din Rodos să părăsească insula. Ei s-au stabilit în insula Malta. După anul 1530 au devenit cunoscuți ca Ordinul Cavalerilor de Malta.
Relațiile dintre Ungaria și Imperiul Otoman s-au deteriorat, Soliman a reluat campania în Europa de Est și la 29 august 1526 l-a învins pe Ludovic al II-lea al Ungariei și Boemiei (1506-1526) în Bătălia de la Mohács (1526), unde regele a căzut în luptă. Rezistența maghiară s-a prăbușit și Imperiul Otoman a devenit cea mai mare putere în Europa de EstKinross, 187.. Când a văzut corpul neînsuflețit al regelui Ludovic, Soliman ar fi spus plângând: "Am venit într-adevăr împotriva lui; dar nu am vrut ca el să moară"Severy, 580Embree, Suleiman The Magnificent.. După scurt timp de la câștigarea bătăliei de la Mohács armata otomană a intrat în Buda, inima Ungariei, însă pentru că orașul nu putea fi apărat cu ușurință, otomanii au părăsit capitala după numai două săptămâni. După lupta de la Mohács, otomanii au transformat în pașalâc o parte din teritoriul Ungariei, iar restul Ungariei a fost condus de voievodul Transilvaniei Ioan Zápolya, care a fost încoronat ca rege al Ungariei la Székesfehérvár.
După bătălia de la Mohács, tronul Ungariei a fost revendicat de Ferdinand de Habsburg, arhiduce de Austria și de Ioan Zápolya, voievodul Transilvaniei. Soliman l-a recunoscut pe Ioan Zápolya, ca rege vasal al Ungariei.
În anii următori, sub conducerea lui Carol Quintul și a fratelui său Ferdinand de Habsburg, arhiducele de Austria, Habsburgii au reocupat temporar Buda și Ungaria. Ca urmare, în 1529 Soliman din nou a mărșăluit prin valea Dunării și a recâștigat controlul asupra orașului Buda în septembrie 1529, când îl instalează pe tron pe Ioan Zápolya, iar în toamna următoare a asediat Viena. A fost cea mai ambițioasă expediție a Imperiului Otoman și apogeul extinderii sale spre Occident. Cu o garnizoană de 16.000 oameniTurnbull, Stephen (2003). The Ottoman Empire 1326 – 1699. New York: Osprey Publishing. pp. 50., austriecii i-au provocat lui Soliman mari pierderi și au creat o rivalitate geopolitică otomano-habsburgică care a durat până spre începutul secolulului al XX-leaImber, 50.. În octombrie 1529, Soliman, care nu reușise să ocupe Viena, a dat ordin de despresurare și de retragere. A mai urmat o nouă încercare de a cuceri Viena în 1532, dar din nou Soliman nu a reușitImber, 52.. În ambele cazuri, armata otomană a fost afectată de condiții meteorologice nefavorabile (ninsoare) și nu a fost aprovizionată la timpLabib, 444..
left|thumb|Asediul otoman al orașului maghiar Strigoniu (1543) În anii 1540 a urmat un conflict în Ungaria și Soliman are posibilitatea de a răzbuna înfrângerea suferită la Viena. Unii nobili maghiari au propus ca împăratul romano-german Ferdinand, arhiducele de Austria (1519-1564), care a fost domnitor al Austriei vecine și cumnat cu Ludovic al II-lea , să fie rege al Ungariei citând acordurile anterioare prin care ungurii au acceptat ca Habsburgii să ia tronul Ungariei, fiindcă Ludovic a murit fără moștenitori. Cu toate acestea, nobilii au apelat la unul dintre ei, Ioan Zápolya, care, fiind susținut de Soliman, a fost ales ca rege al Ungariei la 10 noiembrie 1526,Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria Românilor. De la mijlocul secolului al XIV-lea până la începutul secolului al XVII-lea. Vol. 2. Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976 însă nu a fost recunoscut ca rege de către puterile creștine ale Europei. În lupta Lui Ioan Zápolya împotriva lui Ferdinand de Habsburg, pentru succesiunea regelui Ludovic al II-lea, cel dintâi (Zápolya) a fost sprijinit de Petru Rareș, care intervenise în Transilvania; oastea moldoveană i-a zdrobit pe partizanii lui Ferdinand (sași și unguri) în lupta de la Feldioara (22 iunie 1529),Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, București, 1997, p. 118lupta fiind dusă cu mare înverșunare și "mare moarte...de îmbe părțile". Ioan Zapolya s-a menținut ca rege al Ungariei până la moartea sa, survenită la 20 iulie 1540.
În 1541 Habsburgii au intrat din nou în conflict cu otomanii deoarece au încercat să asedieze Buda. Eforturile lor au fost respinse și ca urmareImber, 53., Ferdinand și fratele său, Carol al V-lea, au fost forțați să încheie un tratat umilitor de cinci ani, cu Soliman. Ferdinand a renunțat la conducerea Regatului Ungariei și a fost forțat să plătească o sumă fixă anuală (tribut) către sultan pentru ținuturile maghiare aflate sub controlul lui. De o mai mare importanță simbolică, tratatul menționat nu l-a numit pe Carol V "împărat", ci "rege al Spaniei", lăsându-l astfel, implicit, pe Soliman să se considere "împărat".Imber, 54.. În august 1541, Soliman transformă o mare parte a Ungariei, cea sudică și estică, în pașalâc. În urma transformării unei părți mari din Ungaria în pașalâc turcesc, ia ființă un nou beglerbegat (vilaiet), cu sediul la Buda. În acest beglerbegat, în afară de Ungaria, intrau o parte din Slovacia, din Serbia și câteva teritorii din Peninsula Balcanică.