Asociația Sportivă a Suporterilor FCM 1950 Bacău, cunoscut sub numele de ASS FCM 1950 Bacău, FCM 1950 Bacău, sau pe scurt ca FCM Bacău, a fost un club de fotbal profesionist din Bacău, România. Fondat în 1950 și inițial numit Dinamo Bacău, clubul din Moldova a evoluat 42 de sezoane în prima ligă de fotbal a României, câștigând Cupa Ligii și calificându-se în competițiile europene precum Cupa Cupelor sau Cupa Intertoto de două ori.

La începutul anilor 2010, clubul a intrat într-un con de umbră, din cauza conflictului dintre patronul echipei, Dumitru Sechelariu (fostul primar al Bacăului) și noul primar ales, care a ales să retragă finanțarea publică a echipei și să susțină SC Bacău. Problemele de sănătate și ulterior moartea prematură a lui Dumitru Sechelariu la începutul anului 2013 au înmulțit problemele financiare existente ale clubului, apoi la începutul sezonului 2013–14 de Liga a III-a, Taurii furioși s-au retras din campionat iar echipa s-a desființat. În 2017, Asociația Suporterilor FCM Bacău, susținută de Sergiu Sechelariu, fratele lui Dumitru și proprietar legal al „mărcii FCM 1950 Bacău”, au readus la viață clubul, însă această inițiativă a fost de scurtă durată, clubul încetându-și activitatea din nou în 2020 din cauza lipsei finanțării.

Începând cu anii 1990, culorile clubului au fost galben și albastru, băcăuanii disputându-și meciurile de pe teren propriu pe Stadionul Municipal din Bacău, cu o capacitate de 17.500 de locuri. În prezent, stadionul se află într-o stare avansată de degradare.

Istoric Primii ani și cele mai bune rezultate (1950–1992) thumb|left|upright|Sigla clubului la inființare în 1950 - Dinamo Bacău Clubul FCM Bacău a fost înființat în 1950 sub numele de Dinamo Bacău. Echipa se afla, atunci, sub tutela Ministerului de Interne, ca și alte cluburi numite astfel, precum Dinamo București. Conducătorii clubului băcăuan au decis, ulterior, să separe clubul de minister. Astfel, l-au redenumit Sport Club Bacău și l-au alăturat altor sporturi precum atletismul sau tenisul.

mini|Echipa din sezonul 1966-1967 Prima prezență în prima ligă a României a fost în sezonul 1956, când, din păcate, la final, au retrogradat în divizia a doua. Au urmat însă ani plini de fotbal în orașul situat pe malul râului Bistrița, care a atins apogeul în ediția 1968–69 când s-a clasat pe locul 5 și s-a calificat la Cupa Orașelor Târgurilor, precursorul Cupei UEFA și UEFA Europa League.

stanga|miniatura|upright|Emerich Dembrovschi, „eroul din Guadalajara” a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști care au jucat vreodată la FCM Bacău Dinamo Bacău avea pe atunci o generație excepțională în care avea nume precum: Emerich Dembrovschi, Nicolae Vătafu, Petre Băluță, Aristide Ghiță sau Daniel Ene. Adversara din primul tur a fost Floriana FC, echipă pe care Dinamo a învins-o cu scorul de 6–0, trei goluri fiind marcate de cel mai mare marcator și jucător din istoria echipei, Emerich Dembrovschi (Eroul de la Guadalajara, jucătorul care a marcat împotriva Braziliei și a lui Pelé). După un 1–0 în al doilea meci, Dinamo s-a calificat în turul doi, unde s-a întâlnit cu Skeid Fotball, care anterior eliminase binecunoscuta echipă vest- germană 1860 München. Băcăuanii s-au calificat din nou, acum după un 2–0 la general și au întâlnit în turul al treilea clubul scoțian Kilmarnock FC, club pe care l-a eliminat după un 3–1 la general, ajungând la o performanță splendidă pentru fotbalul românesc, calificarea în sferturile de finală ale competiției. În sferturile de finală băcăuanii s-au întâlnit cu prestigiosul club Arsenal FC, club care va elimina formația românească, după aceea, câștigând competiția.

Echipa de fotbal din orașul de pe Bistrița a scris istoria celei de a doua calificări a unei echipe românești în sferturile de finală ale unei competiții intercluburi europene. Deci, iată, "cartea de vizită" a echipei FCM Bacău include o performanță, indiscutabil, de răsunet în fotbalul din România. Era în toamna anului 1969 când Dinamo Bacău (denumirea sub care a activat mulți ani) participa, pentru prima oară, într-o întrecere continentală: "Cupa Orașelor Târguri" (cea care va deveni curând "Cupa UEFA", iar în prezent "UEFA Europa League"). Echipa a ajuns în sferturi de finală, după eliminarea echipelor FC Floriana (Malta), FK Dolp (Norvegia) și Kilmarnock FC (Scoția), fiind învinsă de Arsenal cu scorurile de 2-0 și 7-1.

După prezența istorică în sferturile de finală ale Cupei Orașelor Târgurilor, băcăuanii aveau să obțină rezultate notabile și în campionatul intern unde la finalul sezonului 1972–73 SC Bacău (denumire folosită de club între 1970 și 1990) avea să termine pe locul 4, aceasta fiind cea mai bună clasare din istoria clubului. Sport Club a reușit să facă o figură frumoasă și în Cupa României, unde, după Revoluția Română, a reușit să ajungă în finală, la finalul sezonului 1990–91, dar în finală a pierdut împotriva Universității Craiova, scor 1–2. Universitatea Craiova a fost și câștigătoarea Diviziei A în acel sezon, care a permis „galbenilor-albaștrilor” să se califice pentru a doua și ultima oară într-o competiție europeană, Cupa UEFA. FC Bacău a fost atras să întâlnească Werder Bremen. Werder a fost echipa care avea să câștige Cupa Cupelor în acel an, învingând AS Monaco cu 2–0. Pe vremea aceea Werder Bremen era un club puternic, cu o echipă cosmopolită, cu jucători puternici, atât fizic, cât și ca valoare. Mai mult, o primă disproporție a fost dată de înălțimea jucătorilor, media celor două echipe spunând că nemții erau cu 21 de centimetri mai înalți. Pe de altă parte, FC Bacău era echipa nimănui, cu mari probleme financiare.

Echipa a înregistrat unele rezultate decente în ligă (deși nu au terminat în primele 3), a obținut al patrulea loc în sezonul 1972-73 și al cincilea loc în sezoanele 1996-97 și 1998-99 ca cele mai bune rezultate reușite.

Epoca lui Sechelariu (1992–2014) În 2001, FCM Bacău a retrogradat la cea de-a doua liga, dar a reușit să se mențină în prima divizie după ce a cumpărat un loc de la FC Baia Mare care era proaspăt promovată.

În Cupa României, FCM Bacău a reușit să ajungă în finală în sezonul 1990-91, dar a pierdut în fața Universității Craiova, care a câștigat cu scorul de 2-1.

thumb|Autocarul echipei în era Sechelariu când era unul dintre cele mai moderne din țară FCM Bacău a câștigat ediția din 1998 a Cupei Ligii și a fost finalistă în ediția din 2000.

În sezonul 2001-2002 din Divizia A, Cătălin Cursaru, de la FCM Bacău a fost golgheterul național, marcând 17 goluri.

În 1992, numele echipei a fost schimbat din Dinamo în FC Selena Bacău. În 1995, numele a fost schimbat din nou, de data aceasta în FC Bacău. În 1997, a fost ultima schimbare a numelui, și clubul s-a chemat FCM Bacău. Fostul primar al Bacăului, Dumitru Sechelariu, a preluat FC Bacău în toamna anului 1992, câteva luni după ce tentativa sa de a deveni patron la echipa de handbal feminin Știința a eșuat. Istoria evenimentelor este lungă și complicată. Atât doar, trebuie amintit că în momentul în care Sechelariu a căpătat-o de la Constar, FC Bacău avea patru înfrângeri în campionat (cu Gloria Bistrița, Steaua, Rapid și Petrolul), o situație financiară grea și un lot de strânsură, condamnat la Divizia B.

Prima grijă a lui Sechelariu a fost să întărească lotul, astfel că au fost aduși sau readuși de urgență Firici, Motroc, frații Skala (Iuri și Serghei), Alexa, Profir, Scânteie și alții. Situația la echipă s-a mai redresat, dar FCM Bacău tot n-a izbutit să evite retrogradarea. Echipa a produs însă surpriza campionatului, învingând în deplasare pe Dinamo, golul lui Sorin Condurache răpindu-le Câinilor Roșii bucuria unui titlu de campioană. Penitența în Divizia B a durat doi ani. În 1995, FCM Bacău a reintrat în prima ligă, după o luptă lungă și foarte dură cu FC Brăila. Galben-albaștrii au scăpat de rivalii lor doar în urma scandalului de corupție Cănănău-Trifina, spre finalul returului. Oricum, eforturile financiare în vederea promovării au fost extrem de mari pentru firma Selena, care-și dăduse numele formației. Până în 2006, echipa a rămas în Divizia A, sub numele Selena, AS și FCM, cum este în prezent. Dumitru Sechelariu a fost în spatele a tot ceea ce s-a întâmplat - bun sau rău - în acest răstimp la FCM Bacău. A fost mai întâi o perioadă de relativă creștere, cu locurile 13 - 1996 (și un 5-1 în Ghencea, surpriza all-time a campionatului României!), 5 - 1997, 10 - 1998, 5 - 1999, 8 - 2000; a urmat retrogradarea din urma barajului dureros cu Farul, în 2001, și cumpărarea locului de prim eșalon de la Baia-Mare, în aceeași vară.

Sezonul 2001-2002 a început cu mari ambiții, cu investiții uriașe pentru o echipă din România, cu nume relativ mari în lot și pe bancă, cu extazul acelui 4-2 cu Dinamo și decepțiile de final care au adus doar un loc 6. După 2002, FCM Bacău a fost numai în subsolul clasamentului până la retrogradarea din 2006. Nu de puține ori, Sechelariu s-a referit la FCM Bacău numindu-l "copilul meu", uneori "drag", alteori "handicapat". Istoria clubului băcăuan dintre anii 1992-2009 a fost extraordinar de agitată și a urmat fidel contururile patronului său. Până la urmă, a fost un amestec zbuciumat de voință, frumusețe și dezamăgire cruntă.

thumb|Componentii echipei in sezonul 2008-09 În 2006 echipa din Moldova a retrogradat în Liga a II-a. În sezonul 2006-07 echipa a terminat pe locul 5, arătând un declin ce în anii următori ar fi evidențiat apoi mai mult, această perioadă fiind una dintre cele mai negative ale clubului din orașul lui Bacovia, ce în sezonul 2007-08 a fost la un pas de a retrograda chiar în Liga a III-a.

În campionatul Ligii a II-a 2008-09 FCM-ul a avut două faze a sezonului extrem de diferite, în tur echipa fiind pe locul 16 ce ar fi însemnat o retrogradare, însă returul a fost spectaculos pentru "Taurii furioși" terminând la finalul campionatului pe locul 6, luând în considerare numai returul echipa s-ar fi clasat pe locul 3.

Reconstructia (2014-prezent) Pentru sezonul 2009-10 echipa și-a propus promovarea în Liga I, dar datorită problemelor financiare și neînțelegerilor între Dumitru Sechelariu și Consiliul Local al municipiului, acesta a fost retrogradat în Liga a III-a la masa verde după două neprezentări.S-au prezentat, dar degeaba | Liga 2

După excluderea din liga a II-a, Consiliul Local a înscris echipa în sezonul următor în liga a III-a sub numele de SCM Bacău. La data de 9 iunie s-a anunțat că noul club va fi construit pe structura vechiului club, SC FCM Bacău SA, care după majorarea de capital a intrat sub controlul Consiliului Local, AS FCM Bacău (Dumitru Sechelariu) fostul proprietar al clubului a devenit acționar minoritar. Noul management al clubului a decis schimbarea denumirii în SC SCM Bacău SA și înlăturarea jucătorilor ce au contract cu AS FCM Bacău. SCM Bacău a promovat în liga a II-a în 2011, iar în sezonul următor a obținut locul 7.

Înaintea sezonului următor, situația financiară nu a mai permis clubului să păstreze contractele jucătorilor, care au părăsit echipa (majoritatea plecând la FC Botoșani), iar Sechelariu a decis să o transfere în întregime Consiliului Local. În acel moment, echipa urma să fie retrogradată în liga a III-a, iar Consiliul Local a decis stoparea investițiilor în acest club și direcționarea lor către CS Mesagerul Bacău, echipă ce avea să primească denumirea de SC Bacău.