Europa /e.u'ro.pa/ sau Jupiter II, este cea mai mică dintre cei patru sateliți galileeni care orbitează în jurul lui Jupiter și al șaselea cel mai aproape de planetă dintre toți cei 80 de sateliți cunoscuți ai lui Jupiter. Este, de asemenea, al șasea cel mai mare satelit din Sistemul Solar. Europa a fost descoperită în 1610 de Galileo Galilei și a fost numită după Europa, mama feniciană a regelui Minos al Cretei și iubitoare a lui Zeus (echivalentul grecesc al zeului roman Jupiter).
Puțin mai mică decât Luna Pământului, Europa este făcută în principal din rocă silicat și are o scoarță de gheață și probabil un miez de fier-nichel. Are o atmosferă foarte subțire, compusă în principal din oxigen. Suprafața sa bej-albă este striată de crăpături cărămizii și dungi, dar craterele sunt relativ puține. Pe lângă observațiile cu telescopul de pe Pământ, Europa a fost examinată printr-o succesiune de zboruri ale sondelor spațiale, prima având loc la începutul anilor 1970.
Europa are cea mai netedă suprafață dintre orice obiect solid cunoscut din Sistemul Solar. Aparenta tinerețe și netezimea suprafeței au condus la ipoteza că sub suprafață există un ocean de apă, care ar putea adăposti viața extraterestră. Modelul predominant sugerează că căldura de la încălzirea mareică face ca oceanul să rămână lichid și provoacă mișcarea gheții similară cu plăcile tectonice, absorbind substanțele chimice de la suprafață în oceanul de dedesubt. Sarea de mare dintr-un ocean subteran poate acoperi unele forme de relief de pe Europa, sugerând că oceanul interacționează cu fundul mării. Acest lucru poate fi important pentru a determina dacă Europa ar putea fi locuibilă. În plus, telescopul spațial Hubble a detectat pene de vapori de apă similare cu cele observate pe Enceladus, despre care se crede că sunt cauzate de criogeizerele în erupție. În mai 2018, astronomii au furnizat dovezi justificative ale activității penelor de apă pe Europa, pe baza unei analize actualizate a datelor obținute de la sonda spațială Galileo, care l-a orbitat Jupiter între 1995 și 2003. O astfel de activitate ar putea ajuta cercetătorii în căutarea vieții din oceanul subteran europan, fără a fi nevoiți să aterizeze pe satelit.
Misiunea Galileo, lansată în 1989, oferă cea mai mare parte a datelor actuale despre Europa. Nicio navă spațială nu a aterizat încă pe Europa, deși au fost propuse mai multe misiuni de explorare. Jupiter Icy Moon Explorer (JUICE) al Agenției Spațiale Europene este o misiune către Ganymede, care urmează să fie lansată în 2023 și va include două zboruri pe lângă Europa. Europa Clipper planificat de NASA ar trebui să fie lansat în 2024.
Descoperire și denumire Europa, împreună cu ceilalți trei sateliți mari ai lui Jupiter, Io, Ganymede și Callisto, a fost descoperită de Galileo Galilei pe 8 ianuarie 1610 și, posibil, independent de Simon Marius. Prima observație raportată a lui Io și Europa a fost făcută de Galileo la 7 ianuarie 1610, folosind un telescop refractor cu mărire de 20× de la Universitatea din Padova. Cu toate acestea, în acea observație, Galileo nu i-a putut separa pe Io și Europa din cauza măririi reduse a telescopului său, astfel încât cele două au fost înregistrate ca un singur punct de lumină. A doua zi, 8 ianuarie 1610 (folosită ca dată de descoperire a Europei de către IAU ), Io și Europa au fost văzute pentru prima dată ca corpuri separate în timpul observațiilor lui Galileo asupra sistemului Jupiter.
Europa este numită după Europa, fiica regelui Tirului, o nobilă feniciană din mitologia greacă. La fel ca toți sateliții galileeni, Europa poartă numele unei iubitoare a lui Zeus, omologul grec al lui Jupiter. Europa a fost curtată de Zeus și a devenit regina Cretei. Schema de numire a fost sugerată de Simon Marius, Marius, S.; (1614) Mundus Iovialis anno M.DC.IX Detectus Ope Perspicilli Belgici , where he attributes the suggestion to Johannes Kepler care i-a atribuit propunerea lui Johannes Kepler : Numele nu au fost folosite pentru o perioadă considerabilă de timp și nu au fost reînviate în uz general până la mijlocul secolului al XX-lea. În cea mai mare parte a literaturii astronomice anterioare, Europa este pur și simplu menționată prin denumirea sa numerică romană ca (un sistem introdus și de Galileo) sau ca „al doilea satelit al lui Jupiter”. În 1892, descoperirea lui Amalthea, a cărei orbită se afla mai aproape de Jupiter decât cea a sateliților galileeni, a împins Europa pe a treia poziție. Sondele Voyager audescoperit încă trei sateliți interiori în 1979, așa că Europa este acum considerată al șaselea satelit al lui Jupiter, deși este încă denumit . Forma adjectivală sa stabilizat ca europan. US National Research Council (2000) A Science Strategy for the Exploration of Europa
Orbită și rotație dreapta|miniatura|Animație a rezonanței Laplace a lui Io, Europa și Ganymede (conjuncțiile sunt evidențiate prin modificări de culoare) Europa îl orbitează pe Jupiter în puțin peste trei zile și jumătate, cu o rază orbitală de aproximativ 670.900 km. Cu o excentricitate orbitală de numai 0,009, orbita în sine este aproape circulară, iar înclinația orbitală față de planul ecuatorial al lui Jupiter este mică, la 0,470°. La fel ca și ceilalți sateliți galileeni, Europa este în rotație sincronă cu Jupiter, cu o emisferă a Europei îndreptată constant spre Jupiter. Din această cauză, există un punct sub-jovian pe suprafața Europei, de care Jupiter ar părea să fie direct deasupra capului. Meridianul zero al Europei este o linie care trece prin acest punct. Cercetările sugerează că rotația sincronă poate să nu fie completă, deoarece s-a propus o rotație nesincronă : Europa se învârte mai repede decât orbitează, sau cel puțin a făcut acest lucru în trecut. Acest lucru sugerează o asimetrie în distribuția internă a masei și că un strat de lichid sub suprafață separă crusta de gheață de interiorul de rocă.
Ușoară excentricitate a orbitei Europei, menținută de perturbațiile gravitaționale de la ceilalți galileeni, face ca punctul sub-jovian al Europei să oscileze în jurul unei poziții medii. Pe măsură ce Europa se apropie puțin mai mult de Jupiter, atracția gravitațională a lui Jupiter crește, determinând-o pe Europa să se alungească. Pe măsură ce Europa se îndepărtează ușor de Jupiter, forța gravitațională a lui Jupiter scade, determinând Europa să se relaxeze înapoi într-o formă mai sferică și creând maree în oceanul său. Excentricitatea orbitală a Europei este pompată continuu de rezonanța sa cu Io. Astfel, încălzirea mareică frământă interiorul Europei și îi conferă o sursă de căldură, permițând posibil oceanului său să rămână lichid în timp ce conduce procesele geologice subterane. Sursa finală a acestei energii este rotația lui Jupiter, care este atinsă de Io prin mareele pe care le ridică pe Jupiter și este transferată la Europa și Ganymede prin rezonanța orbitală.
Analiza fisurilor unice care acoperă Europa a dat dovezi că probabil s-a învârtit în jurul unei axe înclinate la un moment dat. Dacă este corect, acest lucru ar explica multe dintre caracteristicile Europei. Rețeaua imensă de fisuri care se acoperă Europei servește ca o înregistrare a tensiunilor cauzate de mareele masive în oceanul său global. Înclinarea Europei ar putea influența calculele despre cât de mult din istoria sa este înregistrată în învelișul său înghețat, cât de multă căldură este generată de maree în oceanul său și chiar cât timp oceanul a fost lichid. Stratul său de gheață trebuie să se întindă pentru a se adapta acestor schimbări. Când tensiunile devin prea mari, se sparge. O înclinare a axei Europei ar putea sugera că fisurile acesteia ar putea fi mult mai recente decât se credea anterior. Motivul pentru aceasta este că direcția polului de rotație se poate schimba cu până la câteva grade pe zi, completând o perioadă de precesiune pe mai multe luni. O înclinare ar putea afecta, de asemenea, estimările vârstei oceanului Europei. Se crede că forțele de maree generează căldura care menține lichid oceanul Europei, iar o înclinare a axei de rotație ar determina generarea de mai multă căldură din cauza forțelor mareice. O astfel de căldură suplimentară ar fi permis oceanului să rămână lichid pentru mai mult timp. Cu toate acestea, nu a fost încă determinat când s-ar fi putut produce această schimbare ipotetică a axei de rotație. Cook, Jia-Rui C. (18 September 2013) Long-stressed Europa Likely Off-kilter at One Time . jpl.nasa.gov
Caracteristici fizice miniatura|Compararea dimensiunilor Europei stânga jos) cu Luna (stânga sus) și cu Pământul (dreapta) Europa este puțin mai mică decât Luna. La puțin peste în diametru, este al șaselea cel mai mare satelit și al cincisprezecelea obiect ca mărime din Sistemul Solar. Deși, într-o marjă largă, este cel mai puțin masiv dintre sateliții galileeni, este totuși mai masiv decât toți sateliții cunoscuți din Sistemul Solar, mai mici decât ea însuși la un loc. Mass of Europa: 48 kg. Mass of Triton plus all smaller moons: 39.5 kg (see note g here) Densitatea sa medie sugerează că este similară ca compoziție cu planetele terestre, fiind compusă în principal din rocă silicatică.
Structura interna Se estimează că Europa are un strat exterior de apă în cu o grosime de jur de ; o parte înghețată ca scoarța sa și o parte ca un ocean lichid sub gheață. Datele recente ale câmpului magnetic de la orbiterul Galileo au arătat că Europa are un câmp magnetic indus prin interacțiunea cu cel al lui Jupiter, ceea ce sugerează prezența unui strat conductiv sub suprafață. Este probabil ca acest strat să fie un ocean cu apă sărată lichidă. Se estimează că porțiuni ale crustei au suferit o rotație de aproape 80°, aproape răsturnându-se, ceea ce ar fi puțin probabil dacă gheața ar fi atașată solid de manta. Europa conține probabil un miez metalic de fier.
Forme de relief miniatura|Culoare falsă (stânga) și culoare falsă cu contrast îmbunătățit (dreapta) realizat prin sinteza RGB a datelor de luminanță în infraroșu apropiat, verde și violet. Vedere Galileo a emisferei anterioare. Europa este cel mai neted obiect cunoscut din Sistemul Solar, lipsit de caracteristici la scară mare, cum ar fi munți și cratere. Cu toate acestea, conform unui studiu, ecuatorul Europei ar putea fi acoperit de vârfuri de gheață numite penitentes, care pot avea până la 15 metri înălțime, din cauza luminii directe a soarelui deasupra pe ecuator, determinând sublimarea gheții, formând crăpături verticale. Europa may have towering ice spikes on its surface . Paul Scott Anderson, Earth and Sky. 20 October 2018. Deși imaginile disponibile de la sonda Galileo nu au rezoluția necesară pentru a confirma acest lucru, datele radar și termice sunt în concordanță cu această interpretare. Marcajele proeminente care acoperă Europa par a fi în principal caracteristici albedo care subliniază topografia joasă. Există puține cratere pe Europa, deoarece suprafața sa este prea activă din punct de vedere tectonic și, prin urmare, tânără. Arnett, Bill (7 November 1996) Europa . astro.auth.gr Crusta de gheață a Europei are un albedo (reflectivitate luminoasă) de 0,64, una dintre cele mai înalte dintre toate lunile. Aceasta indică o suprafață tânără și activă: pe baza estimărilor frecvenței bombardamentelor cometare pe care le suferă Europa, suprafața are o vechime de aproximativ 20 până la 180 de milioane de ani. Schenk, Paul M.; Chapman, Clark R.; Zahnle, Kevin; and Moore, Jeffrey M. (2004) "Chapter 18: Ages and Interiors: the Cratering Record of the Galilean Satellites" , pp. 427 ff. in Bagenal, Fran; Dowling, Timothy E.; and McKinnon, William B., editors; Jupiter: The Planet, Satellites and Magnetosphere, Cambridge University Press, . În prezent, nu există un consens științific complet între explicațiile uneori contradictorii pentru formele de relief ale Europei.