Warren Gamaliel Harding, cunoscut mai ales ca Warren G. Harding, (n. 2 noiembrie 1865 – d. 2 august 1923) a fost un politician american și cel de-al douăzeci și nouălea președinte al Statele Unite ale Americii, servind în funcție din 1921 până în 1923. A fost al șaselea președinte american care a decedat în decursul mandatului său prezidențial. Republican din statul Ohio, Harding a fost un publicist influent în domeniul ziaristicii cu un bun simț al oratoriei înainte de a intra în politică, prima dată în Senatul statului Ohio (1899 - 1903), iar ulterior ca , de asemenea al statului Ohio (1903 – 1905)
In timpul președinției lui Warren G. Harding, Statele Unite au semnat rezoluția Knox-Porter. O rezoluție a celui de al șaizeci și șaptelea (67) Congress al Statelor Unite, semnată de către Harding. Care oficial încheia participarea Statelor Unite în primul război mondial.
Președinția lui Harding a fost în timpul răsăritul perioadei interbelice, mai exact in timpul "Roaring 20's", o perioada de pace și prosperitate pentru Statele Unite.
Vezi și
Președinte al Statelor Unite ale Americii Lista președinților Statelor Unite ale Americii Lista președinților Statelor Unite ale Americii după data nașterii Lista președinților Statelor Unite ale Americii după data decesului
Categorie:Nașteri în 1865 Categorie:Decese în 1923
Categorie:Cioturi Președinți ai SUA Categorie:Francmasoni Categorie:Francmasoni americani Categorie:Membri ai Senatului SUA din statul Ohio Categorie:Nominalizări prezidențiale ale Partidului Republican al SUA Categorie:Oameni din Ohio Categorie:Președinți ai Statelor Unite ale Americii