În lingvistică, o varietate este o ramificație a unei limbi, care constituie un sistem lingvistic specific și unitar, folosit de o categorie de vorbitori delimitată după anumite criterii extralingvisticeBidu-Vrănceanu 1997, p. 533.Bussmann 1998, p. 1261.. În sociolingvistica americană s-a introdus și termenul lect (< lektos „ales; cuvânt, expresie”) pentru denumirea varietății de limbă, folosit și ca element secund de compunere în denumirea a diverse tipuri de varietăți: idiolect (varietate individuală), dialect (varietate regională), sociolect (varietate socială) etc.Bussmann 1998, p. 666. Mai ales în sociolingvistica americană, termenul „dialect” se folosește și cu sensul general de „varietate de limbă”, vorbindu-se de „dialect individual”, „dialect regional”, „dialect social” etc.Bidu-Vrănceanu 1997, p. 464..
Tipuri de varietăți
Idiolect
Un idiolect este suma faptelor de limbă ce caracterizează folosirea acesteia de către un individ într-o etapă dată a vieții sale. Prin urmare, în cursul existenței sale, o persoană folosește succesiv mai multe idiolecte. Idiolectul este singura realitate lingvistică ce poate fi consemnată de anchetele dialectale și sociolingvistice. Alte varietăți de limbă sunt de fapt abstractizări ce rezultă din analiza unui număr mare de idiolecteBidu-Vrănceanu 1997, p. 242.Dubois 2002, p. 239.Crystal 2008, p. 236..
Caracterul individual al idiolectelor este perceptibil îndeosebi în scrierile literare, unde apar ca stiluri personale ale autorilor.
Dialect
În mod tradițional și uzual în lingvisticile unor limbi, cum este și cea a limbii române, dialectul este o varietate de limbă stabilită pe criteriul geografic, deci regională (teritorială)Bidu-Vrănceanu 1997, p. 162.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul dialect.Bussmann 1998, p. 307.Dubois 2002, pp. 143–144.Kálmán și Trón 2007, pp. 34–35..
În general, dialectul este considerat a face parte dintr-o serie ierarhică, având ca supraordonată limba, iar ca subordonate entități din ce în ce mai mici. În această privință, viziunile lingvisticilor diferitelor limbi și ale diferiților lingviști pot fi diferite. De exemplu, în ideea că limba română are patru dialecte, unul dintre ele fiind cel dacoromân, se consideră în mod tradițional că acesta are cinci subdialecte. La rândul lui, un subdialect poate subordona varietăți numite graiuri, vorbite pe teritorii și mai restrânse decât cel al unui subdialectBidu-Vrănceanu 1997, p. 224..
Sociolect
Un sociolect este o varietate de limbă alta decât individuală sau regională. Definițiile sale diferă în funcție de categoriile de vorbitori considerate. Unii lingviști îl limitează la clasele sociale (clasele sociale superioare, clasa de mijloc, clasa muncitoare etc.), în acest caz definiția corespunzând exact termenuluiBussmann 1998, p. 1089.Crystal 2008, p. 144.Eifring și Theil 2005, cap. 7, p. 11.. La alți lingviști, termenul devine convențional, dat fiind că se referă și la alte tipuri de categorii de vorbitori, precum cele ocupaționale, profesionale și de vârstăDubois 2002, pp. 144 și 435.A. Jászó 2007, pp. 56–57.Bokor 2007, pp. 188–190.Zsemlyei 2009, pp. 10–12.. Există mai multe tipuri de sociolecte.
Registre de limbă
Registrele sau nivelurile de limbă sunt varietăți posedate de vorbitori în funcție de nivelul lor de școlarizare, care depinde în oarecare măsură de categoria socială din care fac parte. În lingvistica franceză, de exemplu, se distinge registrul curent și cel elevat, care fac parte din varietatea standard a limbii, însușită în sistemul de învățământ, registrul popular, al celor neșcolarizați sau puțin școlarizați, și registrul familiar, al celor care posedă și cel puțin registrul curentStourdzé 1971..
Stiluri funcționale
În unele lingvistici, ca cea românească, în general nu se vorbește despre registre de limbă, ci despre stiluri funcționale, toate aparținând varietății numite tradițional „limbă literară”, altfel spus varietății standard a limbii. Ion Coteanu a tratat trei stiluri, artistic (beletristic), științific și juridic-dministrativ, la care alții au adăugat stilurile publicistic (al presei), colocvial, oratoric, epistolar și telegraficBidu-Vrănceanu 1997, p. 471..
Limbaje de specialitate
Aceste limbaje se caracterizează prin stilul științific în viziunea de mai sus, în măsura în care aparțin varietății standard. Este vorba de aspectul scris al limbajelor specialiștilor nu numai din domeniile științifice, ci și din alte domenii, foarte variate: tehnice, economice, politice etc. Acestea diferă de limba comună prin terminologiile lor, dar au sistemul gramatical și discursiv al varietății standard, cu unele specificitățiBidu-Vrănceanu 1997, p. 472.Bussmann 1998, p. 607.Szabó 1997, p. 170..
Argou, jargon și slang
Termenii francezi „argou” și „jargon”, și cel englezesc „slang” sunt împrumutate de lingvisticile a diverse limbi. Denumesc tipuri de sociolecte care au în comun că nu aparțin varietății standard, sunt folosite de o anumită categorie de vorbitori și nu sunt înțelese de cei din afara ei. Considerându-le câte două, sunt și alte interferențe între ele, de aceea există diferențe importante între lingviști în definirea și caracterizarea lor. Unii văd sinonime în cei trei termeniCf. Tender 1997, p. 100, fără numirea unor lingviști., alții în doi din aceștia, de exemplu „argou” și „slang”, referindu-se la folosirea lor cu același sens în franceză și în englezăBussmann 1998, p. 1084., alții, în lingvistica rusă, de exemplu, numesc „jargon” ceea ce este caracterizat de alții ca argou sau ca slangIarțeva 1990, articolul Жарго́н „jargon”..
În lingvistica românească și în cea franceză nu se folosește termenul slang. Bidu-Vrănceanu 1997 vede următoarea diferență între argou și jargon: vorbitorii de argou se opun conveniențelor prin limbajul lor, caută să se delimiteze prin el, iar cei ai unor grupuri îl folosesc ca să nu fie înțeleși de cei din afara grupuluiBidu-Vrănceanu 1997, pp. 63–64., pe când jargonul nu este un limbaj secret, nici nonconformist, deși unele grupuri caută să se delimiteze prin el, dar altele nu au această intențieBidu-Vrănceanu 1997, p. 266..
În alte lingvistici, unii autori folosesc toți trei termenii și delimitează slangul de argou. Astfel, argoul ar fi numai limbajul delincvenților, iar slangul ar fi registrul familiar al locuitorilor din orașele mari, care conține vocabular argotic devenit astfel neconfidențial. Totodată, prin jargon înțeleg toate limbajele prin care categoriile care le folosesc vor să se distingă de cei din afara lor, deci consideră tipuri de jargon argoul și slangul. Unii adaugă drept trăsătură a slangului și o funcție expresivă, afectivăKálmán și Trón 2007, p. 39..
Categoriile de vorbitori care folosesc o astfel de varietate sunt foarte diverse. De exemplu, în lingvisticile cehă și slovacă există cercetări privitoare la varietățile de limbă a 68 de categorii de vorbitori: delincvenți, deținuți (categorii sociale marginale), tineri (categorie de vârstă), elevi, studenți (categorii de vârstă și ocupaționale), farmaciști, medici (profesiuni nemanuale), olari, brutari (meserii manuale), artiști plastici, muzicanți (arte), lucrători din fabrici de bere, lucrători de poștă (ocupații), jucători de cărți, vânători (hobby-uri) etc. În aceste lingvistici, toate aceste varietăți sunt numite slanguriKlimeš 1997, pp. 59–60.. În lingvistica franceză, unii le numesc pe toate argouriDe exemplu Dubois 2002 (p. 49) sau Grevisse și Goosse 2007 (p. 24)., iar alții le numesc jargoane pe cele profesionale și ocupaționaleDe exemplu Turpin 2002.. În schimb, în lingvistica rusă, unii le numesc pe toate acestea jargoane.
Etnolecte
Unii lingviști includ printre sociolecte și așa-numitele etnolecteDe exemplu Clyne 2000., varietăți folosite de grupuri etnice, cum sunt varietățile numite cu termenul colectiv Black English „engleza neagră”, vorbite în America de Nord de către urmașii sclavilor de origine africanăBussmann 1998, p. 136..
Raporturi între varietăți Toate varietățile unei limbi formează un continuum, deci nu sunt despărțite de granițe. Au între ele raporturi complexe, care pot fi privite din două puncte de vedere. Unul este cel al trăsăturilor lingvistice, iar celălalt ține de folosirea lor.
Raporturi lingvistice Toate varietățile au în comun principalele trăsături ale limbii respective. Pe lângă acestea, varietățile prezintă și alte interferențe mai mici sau mai mari între două sau mai multe de același tip sau de tipuri diferite, precum și influențe reciproce sau nereciproce.
Există interferențe între registre de limbă și alte sociolecte. Astfel, gramatica limbajelor de specialitate standard este cea a registrelor curent sau elevat, altfel spus, stilul științific aparține așa-numitei limbi literareIon Coteanu, apud Bidu-Vrănceanu 1997, p. 471., iar argourile, slangurile, jargoanele nestandard au sistemul gramatical al registrelor popular sau familiarDubois 2002, p. 49.Grevisse și Goosse 2007, p. 24..
Varietățile regionale (dialectele) formează în general un lanț, făcând parte dintr-un continuum dialectal geografic, între două dialecte vecine existând o zonă de trecereBidu-Vrănceanu 1997, p. 262.Crystal 2008, p. 255..
În cazul limbilor care au o varietate standard, considerată și ea un sociolect, aceasta s-a format de regulă pe baza unui dialect, cu contribuția celorlalte. Dialectele influențează varietatea standard prin unele cuvinte care pătrund din primele în cea din urmă, dar impactul acesteia asupra dialectelor este mult mai mare. Acestea au tendința de a-și pierde specificitățile și de a se apropia de varietatea standard. Astfel se formează varietăți intermediare orale între dialecte și varietatea standard, numite „interdialecte” în lingvistica româneascăBoris Cazacu, apud Bidu-Vrănceanu 1997, p. 255., sau „limbi comune regionale” în lingvistica maghiarăKiss 2006, p. 374..
Limba literaturii artistice fiind foarte variată, aceasta adoptă regionalisme atunci când scriitorii doresc să dea culoare locală operelor a căror acțiune se petrece în mediul rural dintr-o anumită regiuneConstantinescu-Dobridor 1998, articolul regionalism., precum și cuvinte argotice, atât în proză, cât și în poezie sau în teatru, mai ales când reflectă mediile în care se vorbește în argou François 1975..
Există interferențe și între dialecte și sociolecte nestandard. Un sociolect poate avea caracter regional. Astfel, argourile din Franța sunt limitate la această țară, argoul elevilor sau cel al studenților francofoni din Belgia fiind diferite de cele ale acelorași categorii din Franța.
Varietatea standard a limbii comune este influențată și de alte sociolecte. Din terminologiile limbajelor de specialitate trec în mod continuu cuvinte în registrul curentBokor 2007, p. 193.. Sociolecte nestandard influențează de asemenea limba comună. Din argoul francez al delincvenților, de exemplu, trec cuvinte mai întâi în registrul popular, apoi în cel familiar, sau direct în acesta, unele cuvinte ajungând în registrul curentGrevisse și Goosse 2007, p. 161..
Interferențe aparte există între limbajele de specialitate standard și jargoanele profesioniștilor din unele domenii. Astfel, în comunicarea orală între colegi se amestecă terminologia cu cuvinte folosite numai în vorbire. Aceste jargoane seamănă cu argourile sau slangurile prin formarea de cuvinte și gramaticăTurpin 2002..
Varietăți și vorbitori