În lingvistică, termenul „morfologie” (cf. cuvintele grecești morphé „formă” + lógos „studiu”) denumește în mod tradițional acea ramură a gramaticii care studiază modificarea formei cuvintelor în scop semantic, în opoziție cu sintaxa, care se ocupă cu funcțiile cuvintelor în propoziții și alte entități mai mari decât acesteaBidu-Vrănceanu 1997, p. 309.Bussmann 1998, pp. 770–771.Dubois 2002, p. 311.Eifring și Theil 2005, cap. 2, p. 1.Crystal 2008, pp. 314–315.. Cu alte cuvinte, morfologia studiază paradigmele cuvintelor și organizarea categoriilor gramaticale în vederea deosebirii unor noțiuni înrudite, iar sintaxa – succesiunea cuvintelor, relațiile sintagmatice.
Termenul se folosește și în sensul de structură morfologică, adică parte a structurii gramaticale a unei limbiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul morfologie.Bokor 2007, pp.254–255..
Morfologia nu are aceeași importanță pentru toate limbile. Este importantă mai ales pentru limbile numite sintetice, fie că sunt flexionare sau aglutinante, și mult mai puțin pentru limbile numite izolante, în care cuvintele sunt, în general, invariabile.
Din punctul de vedere al stadiilor unei limbi pe care o studiază, există morfologie descriptivă (sincronică), ce descrie structura morfologică a limbii într-un moment dat al dezvoltării ei și morfologie istorică (diacronică), ce studiază evoluția structurii morfologice a limbii și perspectivele de dezvoltare a acesteia. Mai există și morfologie comparativă, care se ocupă în paralel de evoluția structurii morfologice a două sau mai multe limbi (mai ales înrudite), de exemplu încercând să stabilească criterii ce determină relațiile tipologice dintre limbi.
Aspecte studiate de morfologie
Prin studiul formei cuvintelor se înțelege studiul a cel puțin două aspecte.
Unul dintre acestea este cel al structurii interne a cuvântuluiKiefer 2006, p. 34., al regulilor după care iau ființă formele acestuia, al modului în care se combină morfemele care constituie cuvântul, altfel spus al regulilor modificării formei sale. Formele luate de cuvinte sunt, în primul rând, cele pentru exprimarea a diverse categorii gramaticale (morfologice). Acestea pot fi, în funcție de limbă, genul, cazul, numărul, persoana, diateza, modul, timpul, aspectul etc. În termeni tradiționali, modificările de formă sunt numite declinare și conjugare.
Alt aspect este gruparea cuvintelor în clase lexico-gramaticale cu trăsături distincte (părți de vorbire), care nu privește numai cuvintele a căror formă se modifică (părți de vorbire variabile, în gramaticile limbii române numite flexibile), ci și pe al celor care nu suferă modificări (părți de vorbire invariabile, neflexibile).
Raportul morfologiei cu alte ramuri ale lingvisticii
Morfologia se ocupă în mod predilect de structura morfologică, dar aceasta nu este separată de niciunul din domeniile limbii, de aceea există interferențe între morfologie și celelalte ramuri ale lingvisticii.
Morfologia și semantica
Legătura morfologiei cu semantica este foarte strânsă, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, morfemele care constituie cuvântul sunt purtătoare de sens. În al doilea rând, aceeași formă poate avea sensuri gramaticale diferite în funcție de contextul sintactic și situațional. De exemplu, forma de indicativ prezent a verbului poate avea și sens de viitor.
Din alt punct de vedere, morfologia are legătură cu semantica prin faptul că unele forme ale cuvintelor pot exprima modalitatea, aceasta fiind o categorie care exprimă atitudinea vorbitorului față de enunțul emis în propozițieBussmann 1998, p. 754.. Astfel, de pildă, formele modale personale ale verbului românesc exprimă, în principiu, certitudinea realizării acțiunii (indicativul) versus posibilitate (posibilitatea propriu-zisă (conjunctivul), posibilitatea condiționată (condiționalul), posibilitatea dorită (optativul), posibilitatea ipotetică (prezumtivul), posibilitatea cerută (imperativul)Bărbuță 2000, pp. 149–150.).
Morfologia și fonetica/fonologia
Legătura dintre morfologie și fonetică/fonologie se reflectă și în existența unei discipline lingvistice intermediare, morfofonologia, care studiază factorii fonologici ce afectează morfemele sau, în mod corespunzător, factorii gramaticali care afectează fonemeleCrystal 2008, p. 315.. În acest domeniu intră alcătuirea fonologică a morfemelor, diferențele fonologice dintre variantele morfemelor și schimbările fonologice din zona de contact a două morfemeBokor 2007, p. 260–261.. Exemple de fenomene morfofonologice sunt alternanțele fonetice asociate sau nu cu adăugarea de sufixe. Exemple : între variantele unei vocale: répéter [ʁe.pe'te] „a repeta” ~ il/elle répète [ʁe'pɛt] „repetă”Fiodorov 2008, p. 25–26.; între vocale diferite: sing „a cânta” etc. ~ sang „(eu) cântai” etc. ~ sung „cântat, -ă” ~ song „cântec”Crystal 2008, p. 216.; între o vocală și absența ei: borac „luptător” ~ borcu „luptătorului” (cazul dativ)Klajn 2005, p. 38.; între consoane diferite: neuf [nœf] „nou” ~ neuve [nœv] „nouă”; între o consoană și absența ei: il bat [il.bɑ] „(el) bate” ~ ils battent [il.bat] „(ei) bat”; între o vocală și o consoană: beo „alb” ~ bela „albă”Klajn 2005, p. 37.; alternanță vocalică și consonantică concomitentă: carte ~ cărțiConstantinescu-Dobridor 1980, p. 28–29..
Morfologia și sintaxa
Forma cuvântului dată de anumite morfeme gramaticale pe care le cuprinde este unul din mijloacele de a exprima raporturi sintactice. De aceea, morfologia încearcă să sistematizeze relațiile dintre structura cuvintelor și funcțiile lor în propozițieKálmán și Trón, p. 75.. Este pregnant exemplul substantivelor și pronumelor care, cu anumite desinențe, exprimă anumite părți de propoziție.
De altfel, unele orientări lingvistice moderne nu separă morfologia de sintaxă, ci vorbesc despre morfosintaxă, care este în același timp descrierea regulilor structurii interne a cuvintelor și a regulilor combinării cuvintelor în sintagme și propoziții. Numărul substantivului, de exemplu, poate fi considerat o categorie morfosintactică. Pe de o parte, opoziția în număr ține de sintaxă, de pildă prin regulile de acord dintre subiect și predicat; pe de altă parte, categoria numărului ține de morfologie prin forma de cuvânt care o exprimăCrystal, p. 315..
Morfologia și lexicologia
Uneori, prin schimbarea formei cuvântului se creează o unitate lexicală nouă, prin: adăugarea unui afix: a scrie → scriitorHristea 2003.; schimbarea unui afix: repül „zboară” → repdes „zburătăcește”Cs. Nagy 2007, p. 303.; suprimarea unui afix: attaquer „a ataca” → attaque „atac”Grevisse și Goosse 2007, p. 187.; unirea a două sau mai multe cuvinte: śeverozapad „nord-vest”Čirgić 2010, p. 149..
Pe baza rezultatului acestor procedee, adică al derivării (primele trei exemple) și al compunerii (al patrulea exemplu), acestea sunt tratate de unii lingviști în cadrul lexicologiei. Aceasta este în general orientarea în lingvistica românească. În alte lingvistici, aceste procedee sunt tratate în cadrul morfologiei, dat fiind că constau în schimbări de formăCf. Bussmann 1998 (p. 770), Dubois 2005 (p. 311), Kiefer 2006 (p. 34)..
În unele lingvistici, formarea de cuvinte prin derivare și compunere este inclusă în gramatică, în capitol aparte, pe lângă morfologie și sintaxă, de exemplu în gramatici ale limbilor din diasistemul slav de centru-sudDe exemplu Barić 1997 (gramatică croată), Klajn 2005 (gramatică sârbă), Čirgić 2010 (gramatică muntenegreană). Există și lucrări de lingvistică în care formarea de cuvinte este tratată și în capitolul de morfologie, și în cel de lexicologieDe exempul Kiefer 2006.. Sunt și lingviști care văd în formarea cuvintelor o ramură distinctă a lingvisticiiCf. Hristea 2003, fără exemple de lingviști..
Referințe
Surse bibliografice
Barić, Eugenija et al., Hrvatska gramatika (Gramatica limbii croate), ediția a II-a revăzută, Zagreb, Školska knjiga, 1997, ISBN 953-0-40010-1 (accesat la 11 februarie 2019)
Bărbuță, Ion et al. Gramatica uzuală a limbii române , Chișinău, Litera, 2000, ISBN 9975-74-295-5 (accesat la 11 februarie 2019)
Bidu-Vrănceanu, Angela et al., Dicționar general de științe. Științe ale limbii , București, Editura științifică, 1997, ISBN 973-440229-3 (accesat la 11 februarie 2019)
Bokor, József, Szóalaktan (Morfologie), A. Jászó, Anna (coord.), A magyar nyelv könyve (Cartea limbii maghiare), ediția a VIII-a, Budapesta, Trezor, 2007, ISBN 978-963-8144-19-5, pp. 254–292 (accesat la 11 februarie 2019)
Bussmann, Hadumod (coord.), Dictionary of Language and Linguistics (Dicționarul limbii și lingvisticii), Londra – New York, Routledge, 1998, ISBN 0-203-98005-0 (accesat la 11 februarie 2019)
Čirgić, Adnan; Pranjković, Ivo; Silić, Josip, Gramatika crnogorskoga jezika (Gramatica limbii muntenegrene), Podgorica, Ministerul Învățământului și Științei al Muntenegrului, 2010, ISBN 978-9940-9052-6-2 (accesat la 11 februarie 2019)
Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, Mic dicționar de terminologie lingvistică, București, Albatros, 1980
Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, Dicționar de termeni lingvistici, București, Teora, 1998; online: Dexonline (DTL) (accesat la 11 februarie 2019)
Crystal, David, A Dictionary of Linguistics and Phonetics (Dicționar de lingvistică și fonetică), ediția a VI-a, Blackwell Publishing, 2008, ISBN 978-1-4051-5296-9 (accesat la 10 noiembrie 2018)
Cs. Nagy, Lajos, A szóalkotás módjai (Modalitățile formării de cuvinte), A. Jászó, Anna (coord.), A magyar nyelv könyve (Cartea limbii maghiare), ediția a VIII-a, Budapesta, Trezor, 2007, ISBN 978-963-8144-19-5, pp. 293–319 (accesat la 11 februarie 2019)
Dubois, Jean et al., Dictionnaire de linguistique (Dicționar de lingvistică), Paris, Larousse-Bordas/VUEF, 2002
Eifring, Halvor și Theil, Rolf, Linguistics for Students of Asian and African Languages (Lingvistică pentru studenții în limbi asiatice și africane), Universitatea din Oslo, 2005 (accesat la 11 februarie 2019)
Hristea, Theodor, Procedee interne de îmbogățire a vocabularului, Dominte, Constantin, Introducere în teoria lingvistică. Antologie pentru Seminarul de Teorie a Limbii, Universitatea din București, 2003 (accesat la 11 februarie 2019)
Kálmán, László și Trón, Viktor, Bevezetés a nyelvtudományba (Introducere în lingvistică), ediția a II-a, adăugită, Budapesta, Tinta, 2007, ISBN 978-963-7094-65-1 (accesat la 11 februarie 2019)
Kiefer, Ferenc, 3. fejezet – Alaktan (Capitolul 3 – Morfologie), Kiefer, Ferenc (coord.) Magyar nyelv (Limba maghiară), Budapesta, Akadémiai Kiadó, 2006, ISBN 963-05-8324-0, p. 34–49 (accesat la 10 decembrie 2022)
Klajn, Ivan, Gramatika srpskog jezika (Gramatica limbii sârbe), Belgrad, Zavod za udžbenike i nastavna sredstva, 2005, ISBN 86-17-13188-8 (accesat la 11 februarie 2019)